sâmbătă, 17 aprilie 2010

Târfa

ElZap

Am cunoscut-o pe când eram de-o şchioapă.

Mă uitam la ea ca la o Dumnezeie, când îmi povestea despre lucruri de care eu nu aveam de unde să ştiu. Mi-a luat mintea în mâinile ei pricepute, aşa cum o femeie cuvioasă ia o bucată de aluat, din care împleteşte prescura pentru cuminecătura de duminică, mi-o răsucea într-un mod numai de ea ştiut, făcându-mă să văd peste tot eroi la care mă închinam ori de câte ori mă pregăteam de culcare.

Cu chipurile acestor oameni mari adormeam, mă pregăteam să le visez, şi uneori să le urmez. Purtau deasupra capului aura de sfinţi, şi niciodată nu mă gândeam că aş putea să ajung până la înălţimea lor.

O iubeam ca pe o preoteasă a celui mai mare templu. O iubeam mai presus decât aş fi iubit-o pe Atena sau Minerva contopite într-o mare de înţelepciune, de frumuseţe şi de lumină. Aş fi dorit să o ating, dar mi-era teamă să nu mă topesc de căldura razele pe care mintea mea de copil le punea deasupra creştetului ei.

Când se lăsa înserarea, păşeam pe urmele ei, sperând să o văd aplecată asupra unor cărţi din care ea izvora atâta lumină.

Până într-o seară…

În seara aceea aş fi dorit ca în timpul să fi produs o genune în calendarul ce orânduia zilele după o regulă numai de el ştiută.

În seara aceea am văzut-o cum se tăvălea în sânge şi noroi cu toţi puternicii zilei.

De atunci, cu mintea rătăcită, am urmărit-o pas cu pas, ca să văd cum construieşte din noroi, din smârcuri, din intrigi şi crime, din minciuni şi jafuri, o lume. Lumea asta luminoasă din mintea mea, şi a altor tineri de vârsta mea, sau unora mai puţini tineri, însetaţi de cunoaştere, de înţelepciune şi de dreptate.

Am mers pe urmele ei, ca să văd cum dărâmă statuile de pe socluri înlocuindu-le cu altele pe care amanţii ei i le comandau. Statui sculptate din piatră şi minciună, din aur şi din jaf, din mizerie şi din diamante.

Am urmărit-o cum dărâmă cetăţile măreţe, înlocuindu-le cu nişte colibe de chirpici, cum întoarce măreţele piramide cu susul în jos, pentru ca eu să pot privi lumea prin caleidoscopul ei otrăvit, în care cioburi colorate de sticlă de orânduiesc în superbe imagini ale unei lumi care nu a existat niciodată.

Am privit-o cum şterge din cartea timpului oştiri îmbrăcate în zale, înlocuindu-le cu hoardele unor tâlhari rătăcitori pe întinderile lumii.

M-am uitat la ea cum dă jos icoanele din biserici, înlocuindu-le cu indivizi ce aveau pe paşaportul lor trecută viza pentru infern.

M-am uitat cum ascunde adevărul de ochii oamenilor, şi pune minciuna în legi săpate pe stele de granit, cum sculptează în piatră şi aur legi care-i fac drepţi pe tâlhari, şi-i condamnă la ocnă pe ce-i cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu.

Am văzut-o cum şterge până şi dreptul popoarelor de a avea unde să se închine la amintirea strămoşilor.

Urmărind-o mi-am dat seama că dintre toate femeile, ea este singura femeie eternă.

Femeia asta poartă acelaşi nume cu soţia zeului egiptean Toth?!




2 comentarii:

  1. Cin' sa fie, cin' sa fie...

    anca mica
    (istoria lui Herodot ?)

    RăspundețiȘtergere
  2. @anca mica

    Cum de le nimeresti tu pe toate?
    O parte a ei, că nu putem vorbi cu păcat.

    RăspundețiȘtergere