duminică, 30 mai 2010

Ce-ar fi?

ElZap

Ce-ar fi dacă de mâine...
... mărul lui Newton ar cădea de jos în sus,
... dacă Arhimede ar fi împins de sus în jos, cu o forţă determinată de regulile hazardului,
... teorema lui Pitagora ar fi valabilă pentru toate triunghiurile, cu excepţia celor dreptunghice,
... într-un cuvânt, dacă lumea s-ar întoarce cu susul în jos?

Puteţi fi siguri că ar fi exact la fel ca azi, însă ceva mai bine ca mâine.

Mă uit la un dialog, al Maestrului Ion Lucian, la un post de televiziune.

video

Dialog să fie? Un fel de a spune.



Uitaţi-vă la privirea intelocutoarei, trimsă spre a fi purtătoarea de cuvânt a premierului. A premierului care stă moţ, în fruntea unui guvern din care face parte Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga. Nu vi se pare că privirea asta poartă în ea un profund dipreţ? Dispreţul faţă de îndrăzneala unui om de a cere ceea ce este normal să primească. Aici, aiurea, azi, ieri şi mâine.

Dispreţul omului cocoţat acolo unde nu-i este locul.
Dispreţul individului care îşi închipuie că poziţia pe care o ocupă, absolut din greşeală, îi dă dreptul să îi judece pe alţii, să fie factor de decizie.
O astfel de privire îţi taie pofta de a avea un dialog. Îţi dai seama că susţii o cauză dinainte pierdută.

Mă şi mir, cum de a îndrăznit Maestrul să deranjeze lumea cea bună cu întrebările lui de bun simţ. De la ei nu ai voie să ceri, nici măcar ceea ce ţi se cuvine. Ei îţi iau.

Ce dacă a depus Maestrul bani o viaţă întreagă pentru a avea un bănuţ sub formă de pensie? Banii lui s-au topit, odată cu celelalte. S-au topit odată cu flota, cu Bancorexul, cu ARO, cu Semănătoarea, cu Tractorul, cu Comtimul şi cu atâtea lucruri despre care nimeni nu are voie să întrebe.

Vrea Maestrul bani de pensie? N-are decât să stea cu mâna întinsă la mila noii generaţii.


video

Pentru decidentul public, contează să asigure bunăstarea cât mai multor români. Şi o asigură. Curge bunăstarea pe gârlă.

Iar dacă mai avem şi lipsuri, asta se datorează faptului că modelul politic este creat pe modelul clientelei politice. Nu este clar dacă acestă clientelă politică a fost creată de Maestrul Lucian, caz în care tot el ar trebui să-l rezolve.

Statul ăsta, Maestre, îţi dă pensia asta - pe care nici nu ştiu dacă o meriţi- , printr-un transfer intergeneraţional.

Aşa stând lucrurile, se vede cât de colo că eşti un fel de duşman al poporului, luând banii de la gura tinerilor, dar mai ales acelora din piaţa muncii private. Piaţa asta, nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i pute. Nici a asfalt, nici a petrol, nici a borduri şi nici a mărfuri de contrabandă.

Ascultând discursul ăsta ipocrit, mă gândesc la soarta sărmanului Hoară.

De ce ne-am mai întrista atunci când ne pleacă marii maeştri? Poate doar pentru că pleacă cu o imensă lehamite în suflet. Cu dezgustul faţă de oamenii pe care-i lasă aici.

Cum ar fi această duduie, scoborâtoare zice-se, dimpreună cu Bogdan Olteanu, direct din stirpea tovarăşei Ghizela Vass

Şi mai speră aceşti sărmani actori, să desluşească o lacrimă în ochii ei reci?

În urma lor nu ne lasă decât cohortele de manelişti, de ţambalagii ai noii epoci, de îmbuibaţi care se sufocă în untura ce le înfăşoară grumazul.

Ţambalagii ca ăştia vor avea grijă ca să acopere rumoarea creată de nemulţumirea acestor nenorociţi de maeştri.

luni, 24 mai 2010

De ce chinuţi căţeii şi pisicile?

ElZap

Niciodată nu mi-a plăcut să chinui animalele.

Niciodată nu i-am înţeles pe copiii ăia cu bube-n cap, care se simt teribili, doar pentru că leagă o cutie de conserve de coada unui căţel, după care îl aleargă, făcând haz de necazul bietului animal. Mă revoltam de câte ori vedeam privirea speriată a bietului patruped, refugiat într-un cotlon, respirând sacadat, în aşteptarea unei noi ture de distracţie. Probabil că zgâmboii ăia să fi ajuns lideri politici, că de altă treabă nu cred să fi fost în stare să se apuce. Măcar un consilier local, tot trebuie să fi ajuns.

Niciodată nu puteam să suport glumele alea cu cojile de nucă, folosite pe post de încălţări pentru bietele pisici. Le priveam cum sunt alergate, pentru a crea acel spectacol penibil al căţărării pe garduri.

În timpurile moderne au apărut o categorie de indivizi care chinuie animalele fără ca măcar să ştie acest lucru.

De ce nu l-ai lăsa bunăoară pe un biet căţel, să se tolănească în curte, să doarmă liniştit la umbra unui pom, sau să se ascundă în culcuşul făcut chiar de el în gluga de coceni? Cu alte cuvinte să trăiască în legea lui. De ce ţii neapărat să-l obligi să trăiască aşa cum crezi tu că este bine. Te pune el pe tine să trăieşti după legea lui de câine?

De ce, atunci când vezi că natura a dotat-o pe biata pisică cu o superbă blană, tu ţii să-i mai pui nişte zorzoane pe care ea le suportă numai şi numai pentru că ţie îţi face plăcere. Nu cumva ai vrea să-i iei şi plăcerea de aprinde şoareci? Să-i prinzi tu în locul ei, apelând la cunoscuta cursă pentru rozătoare.

Uite-aşa mă perpeleam eu, cugetând la chinurile bietelor animale, taman când am deschis televizorul. Altă bazaconie. Un cunoscut creator de modă, specialist în cristale Swarovski, crează trusoul prinţului. Frumos, dacă nu ar fi urât. Două luni a muncit bietul creator, ca să-l chinuie pe bietul prinţ cu cele şaptesprezece piese ale trusoului. Toate cu cristale de-alea.

N-aş vrea să fiu în pielea bietei făpturi, mai ales dacă mă gândesc că uneori mă răsucesc în somn. Să stau eu să caut prin aşternut cristalele alea care mi s-au desprins din trusou?! Să mă trezesc dimineaţa cu urme de Swarovski pe poponeţ?! Asta dacă aş avea sânge albastru, desigur. Nu am. Ăsta e norocul meu. Poate şi al lui. Al prinţului. Mai ştii!?



Lăsaţi copiii să-şi vadă de copilăria lor. Nu-i chinuiţi, punându-i să joace în piesele pe care voi le regizaţi. S-ar putea să se răzbune mai târziu.

Ca străbunicul.




The Rain in Spain

ElZap

Băiete, nimic n-ai învăţat. Absolut nimic. Geaba ai tras cu ochiul la textul lui Lerner şi cu urechea la muzica lui Loewe.

Ţi-o mai pun odată, ca să pricepi şi tu cum se face muzica.




Bagă bine de seamă la Higgins. A stat el de lemn Tănase pe lângă Eliza? Se vede cât de colo că n-a stat. Ca să ajungă personaj de operetă, a trebuit s-o înveţe câteva fraze.

Câteva fraze! Măcar atâta!
În Spania mimoza înfloreşte.
Tu ce-ai făcut? Nimic.

Mi-ai trântit pe sticlă fraza aia cu: "Rămâneţi aproape fiindcă NICI NU ŞTIŢI CE PIERDEŢI". Am stat, se înţelege. N-am pierdut nimic, că nici nu am câştigat ceva. Mi-am dat seama că n-ai fost în stare să te ridici la înălţimea lui Higgins. Tu n-ai reuşit să scoţi o vorbă. Cu cleştele, dacă era nevoie, şi tot scoteam o opinie. La tine, IOC! Tăcere totală.

Geaba se foiau asistentele tale de colo colo. Am avut senzaţia că văd dansul cu o statuie.

Tu n-ai învăţat nimic de la Lerner.
El n-a învăţat nimic de la Cervantes.

Dacă ar fi învăţat ceva, ar fi priceput că nu trimiţi o femeie să se lupte cu morile de vânt, când ţie îţi tremură fundul în pantaloni.

Mai ales când afară e furtună şi vântul e cât pe-aci să rupă pânzele.


vineri, 21 mai 2010

ὀλιγαρχία

ElZap

Mă uit şi eu după formele de guvernare ce s-au succedat de-a lungul istoriei, să văd care se potriveşte mai mult zilelor de azi.

Democraţie să fie? Ceva e şi din asta, devreme ce mai am dreptul să scriu, deşi cam cu ceva timp în urmă un puradel m-a ameninţat că-mi ia boii de la bicicletă. N-are decât să-i ia şi să plece cu boii lui. Numărul lor o să crească fix cu o unitate.

Meritocraţie nu ar putea fi, şi asta numai dacă mă gândesc la o fătucă ce bântuie prin parlamentul Europei, mai ceva decât o făcea stafia de care făcea vorbire luteranul Marx, fiul Henrietei. Şi fătuca asta nu este fitecine ci taman fata lu' tata de la Cotroceni, prietena lui Ridzi ministresa şi a doamnei Elena cea călare pe două ministere contopite în unul cât un guvern. De Gigi nu mă leg, că el a ajuns de hazul enciclopediilor.

Teocraţie să fie? Ei aş. Ăştia n-au niciun Dumnezeu. Cu excepţia banului, desigur. Să mai zică cineva că putem trăi fără religie. Uite, şi în vremea lui tătucu' Stalin, era să ne pricopsim cu nişte zei specifici, în plin ateism. Păi nu ajunseseră Marx, Engels şi Lenin un fel de zei? Să vedem cine o să fie înălţat zeu în Olimpul banului.

Mă împiedic de oligarhie. Ăsta da. Ăsta merge. Εύρηκα. Noroc că nu mă cheamă Arhimede, şi nu dictez textul ăsta din baie. Altfel aş risca să păţesc ruşinea maestrului din Siracuza.

În această oligarhie s-a pus de-o criză. Puteam să spun că s-a brodit să fie o criză, dar n-o să spun, că am mari bănuieli că această criză e aranjată. Cum din criză trebuie să ieşi cumva, se caută soluţii. Se caută soluţiile taman cum caută orbii prefăcuţi. Oricât de bine ar vedea, ei nu nimeresc soluţia. Poate dă domnul să nimerească o soluţie de fumas. Din aia de conţine trioxid de ştiţi voi care.

Că se vede că am fost băgaţi în criză şi de celebra cotă unică, asta n-o văd oligarhii. N-o văd, că n-o văd treaba asta cu ochi buni, nu că n-ar vedea-o. Apropo de oligarhie, se zice că şi la ruşi e cotă unică. Se zice că şi la ruşi e oligarhie. O spune chiar şi wikipedia. Ce coincidenţă. Doar americanii nu doresc cota unică. De fraieri ce sunt. Până şi FMI-ul, cât e el de FMI ne arată cu degetul. Cică să impozităm bogăţia.



Care bogăţie? La noi toţi bogaţii sunt săraci lipiţi pământului, sau palatului cum spunea cineva, persoană importantă.

Unii zic că am fi fost băgaţi în criză de evaziunea fiscală, adică de refuzul unora mai şmecheri de a-şi plăti dările către stat. Ce să mai plătescă dacă ei sunt statul? Să plătească boborul, că el a luat sticlele de ulei rânced, galoşii şi gogoşile mucegăite. Doar n-aţi vrea ca taman statul oligarhic să-i plătescă pe nesătuii ăştia. El este stat ca să-i belească. Şi-apoi unde a văzut cineva evaziune la noi? Evaziune e atunci când te fereşti să plăteşti. La noi, cei ce fac parte din sistem nu se mai feresc. S-au ferit la început, până au făcut primul milion.

Lasă că o rezolvăm şi cu criza asta. Am rezolvat noi atâtea.

O rezolvăm cu şomerii, că-i punem la muncă. Câte doi pe-un loc. Ca la particulare. Ca la USH. Dacă mai trăia Jerome K Jerome, îi punea câte trei, dar nu în barcă cu ei. Dracu' i-a pus să intre în şomaj? Nu puteau să rămână la locul de muncă? Ce dacă noi le-am închis porţile? Puteau să rămână înăuntru. Măcar erau mai puţini în stradă. Aşa îl aleragă pe Hoară.

Sau ar mai fi o soluţie. Să cheme babele pensionare. Ce dacă au şaptezeci de ani şi umblă în cârje. Noi le-am pus să umble? Le luăm cârjele. În felul ăsta n-au cu ce să-i ameninţe pe jandarmii care păzesc democraţia de la porţile Cotroceniului. Atâta democraţie ne-a rămas şi nouă. Cât ţine poarta aia. Şi pe asta o subminează? Să meargă la muncă.

Ar mai fi şi handicapaţii. Pe ăştia trebuie să-i tratăm cu grijă. Aici se impune o discriminare pozitivă. Sunt handicapaţi şi handicapaţi. Îi punem la treabă pe cei cu mâinile strâmbe, de exemplu. Tot le au ei cu împletitul. Pe cei handicapaţi mintal, sau pe cei ce au nevoie de logoped, îi scoatem, că s-ar putea să-i treacă cuiva prin cap să-i băgăm la treabă şi pe cei sau pe cele care le au cu Syda.

Ce lume minunată. Lumea post-criză. Parcă ar fi lumea aia de care vorbea H.G. Wells. Aia în care oamenii ajunseseră un fel de păianjeni, de se strecurau afară din găurile lor numai noaptea. Atunci când stăpânii dormeau.

Ce daţi buzna?

ElZap

Aici e vorba de meeting, nu de o adunătură de anarhişti, de derbedei, de mai ştiu eu ce.

Dacă vroiam anarhie îl aduceam aduceam pe Miron Cozma. Cum să ne încurcăm cu ăsta? Pe el nu-l putem controla. Odată îl apucă pandaliile şi se ia după Berceanu. Ce-i drept doar aşa îl scoţi pe ăsta de la trebile lui. Ale lui, nu ale ministerului pe care-l conduce. Dacă vine ăsta la meeting, se face autostrada în două luni. Cu flori cu tot.

Parcă o văd pe doamna Esca, cum îşi pregătea discursul de primire triumfală, când se îndrepta el spre Bucureşti. Şi nici nu venea singur. Venea în fruntea oastei. Noroc cu Radu Vasile. Ăsta a pus de pace. Pacea de la Cozia. Şmecher Radu mamii, ce să mai zic.

N-a ţinut figura cu Petrică. Atunci a fost 1-0. Pentru Cozma, desigur. Atunci a fost primit cu ovaţii.

De unde să-l luăm acum pe Ioan Lup, ca să "transmită în Valea Jiului şi tuturor minerilor că PNŢCD e alături de ei"? De unde s-o luăm pe doamna Cornea, ca să ne spună că "mineriada este o reacţie firească, lumea se trezeşte,...". Dar pe doamna Simina Mezincescu. Frumoase vremi. Parcă-mi bate şi azi inima de emoţie. De emoţii.

Dar să-l lăsăm pe Cozma în plata Domnului şi în cazierul lui Iliescu. Mare om domnul Iliescu. Mai ales politic. Un şahist perfect. Nu a pierdut nici o partidă.

Să venim la profesori. Ăştia sunt acceptabili. Pentru meeting. Ei nu-şi riscă cariera pentru un 25% din salariu. Găsesc ei o soluţie. Mai ales cei de aritmetică. Bagă de o meditaţie transcedentală. De nu cură picură.

Şi cu ceferiştii merge. Nu mai e ca pe vremea grevelor de la atelierele CFR Griviţa. Atunci se pare că era nevoie de glasul roţilor de tren. Acum nu mai e. A mers Berceanu cu trenul? Poate înainte de 89. De-atunci merge cu guvernarea. Orice guvernare e bună. A lui Iliescu, a lui Constantinescu, a lui Băsescu, şi a oricărui escu ce se va mai iţi pe-aici.

Toţi urlaţi să dăm jos conducerea. Sigur că o s-o dăm. S-o luăm noi. Noi, nu voi. De aia meetingul trebuie să fie ordonat. Ca să putem face o trecere paşnică.

Toţi strigaţi că vreţi să vă fie mai bine. Şi noi vrem. Pentru noi, nu pentru voi. Voi staţi cuminţi la meeting, că nu-i anarhie.

Mai ştiţi cum a luptat Miron Mitrea? A venit cu şoferii, cu basculantele, cu remnorcile. Acum e în altă barcă. Noi de ce n-am face ca el? Avem înaintaşi.

Şi Victoraş tot lider sindical a fost. La C.N.S.L.R. Frăţia. Din Frăţia asta a trecut în altă frăţie. Frăţia cu puterea.

Şi Luca a fost. Nu evanghelistul. Petrolistul. El i-a condus pe petrolişti la victorie. Şi victorios a fost. El, nu ei.

Şi noi o să fim. Noi, nu voi.

De aia meetingul trebuie să fie liniştit.
O să chemăm printre noi şi nişte cadre de nădejde. De la conducere. Poate ne ajută cumva.

Pe noi, nu pe voi.

joi, 20 mai 2010

Premierul de ceară

ElZap

Cu ceva timp în urmă am îndrăznit să scriu despre Capul lui Moţoc.

Şi ce-i cu asta? Este, că văd că ieri a ieşit la rampă cea mai necuvântătoare purtătoare de cuvânt al celui mai nepremier dintre premierii României şi ne-a anunţat cu o voce suavă şi şovăielnică, că lucrurile stau taman pe dos. Adică, el are de gând să ne execute înainte de a demisiona.

Mai pe şleau, premierul are de gând să scoată ţara din criză. Mda, aşa mai zic şi eu premier. Tenace, încăpăţânat şi rezistent. Un lucru nu înţeleg eu: dacă tot ne-a băgat în criză, de ce mai are chef ca să ne scoată? Vrea el să joace rolul de piston, într-un cilindru prea mare pentru capacitatea lui? Iată că vrea.



După cum vedeţi, purtătoarea de cuvânt, al singurului purtător de cuvânt cu titlul de premier, al purtătorului de cuvânt cu nume de preşedinte, are ezitări vizibile. Asta nu se înţelege din ce spune, ci din cum spune.

Şi dacă nu demisionează e bai? Nu-i. La câtă libertate de mişcare are domnul premier, treaba că demisionează ori ba e absolut perpendiculară pentru orice cetăţean al acestei ţări.

Nu-i aşa că ne-am putea imagina un manechin scos din Muzeul figurilor de ceară? Atunci când ai nevoie ca el să prezinte o măsură pentru care să primească binemeritate contraaplauze, îl tragi frumos în faţă din nişa lui cu tot cu postament, şi-l arăţi mulţimii. Mulţimea îşi varsă năduful pe el şi rămâne cu gura uscată. Aşa se face că preşedintele poate face liniştit băile lui săptămânale de mulţime.

Şi dacă într-o zi nu mai ţine?
Cum a fost cu celebrul Hoară.



Atunci cum ne mai facem baia zilnică?


miercuri, 19 mai 2010

Funia

ElZap

Când ne-am numărat am ieşit prea mulţi. Încă prea mulţi.

Prea mulţi pentru banii pe care stăpânirea i-a pus deoparte pentru noi. De unde să hrănească ea atâtea guri? Stăpânirea e responsabilă. Ea are de hrănit alte şi alte guri. Din alea cu fălci puternice, care ştiu a mesteca miliardele. Zecile de miliarde. Cu ce să mai mestece câte o biată babă ştirbă? Dacă nu poate mesteca, nici că merită să mai trăiască. Doar nu ar vrea ca tot stăpânirea să le înmoaie şi posmagii?

Mai complicată e treaba cu cei încăpăţânaţi. Ăia vânjoşi. Ăia din câmpul muncii. Ăia din intreprinderile care sunt puse pe lista neagră. Pe lista ălora de vrem să le dăm pe de-a moaca. În termeni moderni să le retehnologizăm, cât să arate ca înainte de 90. Să le mărităm cu de-ai noştri şi în cele din urmă să scoatem fierul vechi din ele. Avem experienţă. Zestrea o dăm tot noi, că o parte din ea se întoarce tot la noi, ce dracu.

Dacă din vânjoşii ăştia se ridică unul ca Săhleanu? De unde să găsim câte un Priplata în fiecare zi? Şi mai ales, cum organizăm eliberarea lui, ca să-l facem erou pe alte meleaguri.

Ăia care se încăpăţânează să trăiască cu orice preţ, n-au decât să aleagă altă metodă. Să planeze de pildă. Să ia un pumn de hapuri. Din alea necompensate, că nu-s bani de celelalte. Alea sunt de lux. Să se dea uţa, atârnând de o grindă.

Şi funia?

Din câte aud, funia ne-o dau sindicatele.
Asta ca să nu se spună că nu sunt de partea noastră, că se dau cu stăpânirea, că îşi folosesc poziţia pe post de trambulină, că ciordesc cot la cot cu lotrii.

Măcar acum când ne dăm de ceasul morţii sunt cu noi.

duminică, 16 mai 2010

Masochism

ElZap

Aş putea spune că ne cam place.Am putea spune că este un fel de masochism, cu excepţia fapului că nu apare plăcerea. Poate doar puţină plăcere acolo. Atât cât ţine iluzia.

Iluzia că în această viermuială noi am făcut cine ştie ce sfârială. Poate iluzia asta nu apare la toţi. La mulţi însă da. La mult prea mulţi.

Unora le place, pentru că se cred că au ajuns în Olimp. În lumea zeilor. Aproape de Zeus. Oricine ar fi el. Îşi închipuie că sunt predestinaţi a rămâne pe veşnicie consumatori de ambrozie. Şi totuşi... Chiar şi unii din ăştia ajung să se arunce de la balcoane, sau să penduleze aiurea în cordeline pregătite din timp. Nu o spun eu. O spune televiziune poporului. OTV-ul mai pe înţeles. Ea ţine nesfârşite talk-show-uri despre cauzele căderilor de calibru. Mănâncă şi ea o pâine. Un fel de pomană a porcului.

Altora le place că pot să-şi pună niscaiva proptele dughenei lor din colţul străzii. De nu curge picură. Până ce sosesc super-market-urile. După aia se descurcă. Dacă se descurcă. Până una alta o ţinem cu micromeurile, că treaba cu imemeurile s-a cam dus. De alea mari nu s-a auzit de ani buni. Cel mult alea mijlocii mai gâfâie de pe-o zi pe alta. În special marile unităţi care procesează porumbul ţăranilor. Pentru a produce votca, cea care se întoarce în sate sub formă de iluzii bahice.

Elevilor le place, pentru că îşi obţin diplomele fără ca să înveţe nimic. Unii pot pleca liniştiţi în Spania. La întoarcere diploma e pregătită. Dacă nu se întorc, vin profesorii cu ele la destinaţie, că doar n-o fi foc. Şi ce-o să facă cu ele? O să facă ei ceva. Ce-au făcut şi alţii. O să facă o particulară. O să bage un doctorat. Pe urmă se bagă în slujba statului şi desigur a noastră. Ca miniştri. De la ministru încolo nu mai e o problemă. Acolo nu mai picură. Acolo o să curgă torente de bani.

Doar cei mai zdrenţuroşi se mulţumesc cu puţin. Lor le place mai ales la schimbarea stăpânirii. Atunci se aducă la una din nenumăratele crâşme proaste din sat. Crâşma poate fi şi la oraş. Tescovină să fie. Tescovină gratis. Acasă mai pleacă şi cu o sticlă de ulei. Aşa, ca să nu bage de seamă nevasta, că el este cel care leagă şi dezleagă trebile ţării. Uleiul ăsta o să fie taman bun peste o lună sua două. Pentru a pregăti răbdări. Prăjite.

Şi uite-aşa am putea spune că mergem înanite. Tot înainte. Într-o hărmălaie veselă. Fiecare în mână cu căciula celuilalt.

În timpul ăsta domniile îşi schimbă locul în scenă. Nici nu e nevoie să se schimbe. O fac doar aşa, ca să ne simţim noi bine. Ameţiţi adică. Dacă n-am fi ameţiţi am vedea că s-au schimbat doar măştile actorilor.

Noi aplaudăm sau huiduim.

Aşa cum fac şi eu acum. Parcă nu ştiu? Ştiu.
Ştiu că nu e rentabil nici măcar să înjur.
Ştiu că până şi înjrătura mea foloseşte acestui mecanism diabolic. Ea îl va împinge în scenă pe următorul actor. Adică va schimba actorii. Ei între ei.

sâmbătă, 15 mai 2010

V-am dat, nu v-am luat

ElZap

V-am dat salarii cu 50% mărite. La toţi profesorii. Nici nu ştiţi cât m-am luptat cu hapsânul CPT, zis şi Moliceanu. El o ţinea ca gaia-maţu că nu-s bani în vistierie, deşi eu ştiam că sunt. Ce credea ea? Credea că sunt ţaţa Frosa, ca să n-am habar ce şi cum? Dacă nu pica CPT-ul le-aş fi mărit pe toate cu 100%, poate chiar cu 200%. Îl cocoşam. Acum dacă a venit Boc, nu mai ţine. Pot eu cocoşi guvernul lui Boc? Pot, dar nu-l pot cocoşa.

Când eram ministru la transporturi, nu-i aşa că v-am dat la toţi aurolacii locuri în hotel? Sigur că v-am dat. V-aţi lăfăit în frumseţe de hotel. Acum nu ţineţi minte, nerecunoscătorilor. V-aţi făcut boieri. Voi nu vă amintiţi cum v-aţi plimbat zdrenţele prin hotel, dar vă amintiţi că v-am luat locul şi l-am dat altor zdrenţe. Deh, un lucru se vinde de atâtea ori de câte ori se cumpără.

V-am dat întâlnire la Piaţa Universităţii. Odată la câte trei luni. În fiecare sâmbătă. Mai ţineţi minte cum aţi urlat din bojoci? Voi aţi urlat, iar eu am râs. De voi. Câ doar nu era să vă las să râdeţi voi de mine.

V-am dat ulei. Mă rog, nu chiar eu. Au venit la voi cei care erau mandataţi. Aşa-i că nu vă amintiţi? Nici de galoşi nu vă amintiţi. Nici de tescovină. Acum o să vă amintiţi că vă iau pensiile. Păi tot erau mici. Ce dracu să faceţi cu ele. Nu vă ajung nici pentru uleiul de candelă. Cu cât vă iau din fiecare pensie, aţi fi putut să vă cupăraţi ulei pentru tot anul. Ce, era să vă dau şi mintea românului, cea de pe urmă?

V-am dat şi chestia aia cu "aici sunt banii dumneavoastră". Nici nu ştiţi cât m-am râs de voi. Mai ales când vă chioraţi să vedeţi unde. Sigur că aţi dat în gropi. Nu din cauza mea. Din cauza voastră. Voi chiar aţi crezut că sunt acolo? Doar nu era să-i bag în drumuri. Am aşteptat să vină cine trebuie. Cine se pricepe la drumuri. Bechtel de pildă.

V-am dat dracului, de câte ori vă auzeam cum mă boscorodiţi. Mai ales de când aţi ajuns pensionari. E treaba voastră că aţi ajuns, dar nu înţeleg de ce nu vă grăbiţi. Doar nu vreţi să rămâneţi o sută de ani pensionari?

De ce nu vreţi să vedeţi şi partea plină a paharului?
Ca la radio Erevan.

Vă mai dau şi o Volgă?
Las' să ajung întâi prim-ministru.
Ca Putin.

Trusoul

ElZap



Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns.

Circulau pe vremuri, pe când purtam pantaloni scurţi, nişte poezele cam deocheate, în care puştanii şmecheri făceau trimitere direct la dessou-urile colegelor.

Ce ne facem fetelor
Ni s-au rupt...


Aşa era pe-atunci.

Astăzi lucrurile s-au schimbat.

Nişte doamne, că altfel n-am cum să le zic, s-au gândit că au nevoie de nişte trusouri. Nu pentru ele, că de alea se ocupă cine trebuie. Au nevoie pentru a prosti mămicile, că bebeluşii nu au cum să priceapă ce este aia mită electorală. O să ajungă să priceapă ei la momentul potrivit. Asta dacă mai ţine democraţia asta originală, până se fac ei mari, adică până li se dă voie să bage votul în urnă. Deocamdată se ocupă cu biberonul.

Dacă nu mă înşel, şi dacă nici Google nu mă păcaleşte, numele acestor doamne mărinimoase sunt după cum urmează:

Roberta Alma ANASTASE

Anca-Daniela BOAGIU

Ionela BRUCHENTAL-POP

Maria PETRE

Dan Gabriel POPA

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=6779


Ce să zic? Frumos.

Cinste lor,
Cinste pedelistelor.

Mă rog, l-am băgat printre doamne şi pe domnul. Măcar să se simtă şi el în rând cu doamnele. Dacă are puterea de a se simţi.

Numai că de la vorbă până la faptă e o cale lungă. Aşa se face că doamnele au dat, iar domnul a luat. Le-a luat doamnelor trusoul. L-a dat jos, cum s-ar zice. Şi doamnele nu au zis nimic. Ba chiar au scos un uşor oftat de plăcere.

Bănuiesc că aici v-am confuzat niţel. Nu intenţionat. Parcă contează asta? Ştiţi replica beţivului ăla care vine acasă şi aruncă cu farfuria în nevastă, dar o nimereşte pe soacră? "Bun şi-aşa!"

1. Nu domnul de mai sus a luat obiectul ăla mult râvnit. Obiectul a fost ridicat de la doamne, de un domn mult mai mare. Unul care stă călare pe sat. El sa oţărât la cucoane şi le-a spus să dea jos trusoul.

2. Nici trusolul nu aparţine stricto sensu, doamnelor din lista bolduită, că pe ele nu le poate şicana nimenea cu astfel de propuneri. Trusolul aparţinea, că acum nu mai este valabilă chestia, altor doamne, care s-au încumetat să dea naştere unor copii. Se înţelege că ăia micii nu aveau cum să-l ia pe inventar, neavând încă buletin, aşa că el a fost luat de doamenele mămici.

3. Trusoul nu a fost dat jos într-o cameră semi-luminată, sau semi-umbrită, în care umbrele stimulează imaginaţia pentru ceea ce ar urma să se întâmple. Mult mai prozaic, el a fost dat jos de pe lista cu drepturile celui născut. Asta ca în bancul ăla cu Bulă: "dă jos dracului chiloţii, că am nevoie de elastic ca să-mi fac praştie". Şi trusoul (bebeluşilor) praştie s-a făcut la auzul cuvintelor ieşite din gura domnului.

4. Oftatul de plăcere al doamnelor (mămici) nu vine de la foşnetul mătăsii, ci de la bucuria că bebeluşii lor o să se poată lăuda când vor ajunge mari că s-au născut în rai. Nu e de colea să umbli în fundul gol, să mănânci mere pădureţe, dar să te lauzi că trăieşti în rai.

În încheiere ce să mai zic. Aştept să văd ce mai scoate pe gură domnul.

Aştept învierea morţilor... cum se spune în Crez.
Al morţilor celor vii.

Şi dacă s-o scula nebunii ăştia din adormire?
Să vezi atunci horă.

"Ca la voievozi!" Vorba poetului.

Ăla de a scris versurile:

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcau ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit."




joi, 13 mai 2010

Logica strâmbă

ElZap

Preşedintele a vorbit.
A vorbit, numai că logica vorbirii sale este strâmbă.

El a pornit de la o logică la fel de strâmbă ca măsurile care au fost luate în ultimii douăzeci de ani.


Şi de el.
Nu numai de el.
De toţi cei care sunt în apropierea lui.
Chiar dacă se prefac că sunt împotriva lui.


Unii ar spune că este vorba de o oligarhie. Cum să-i contrazici pe aceştia?

Ce rezultă din această logică strâmbă? Ce avantaje ar rezulta din ea?

1.
Dintr-o veche şi înţeleaptă vorbă de pe la noi, am putea ajunge la concluzia că greşeala recunoscută e pe jumătate iertă.


Prin urmare, odată recunoscută, cel ce a greşit poate s-o ia de la capăt. Cu elan. Pe urmă va greşi din nou. La fel ca în logica regretatului Moisil. Aia cu paharul. Vă amintiţi? "Orice om are dreptul la un pahar de vin, dar dupa fiecare pahar de vin eşti un om nou". Poţi bea până cazi sub masă. În mod recursiv. Eventual într-o recursivitate fără condiţie de ieşire din ea.

Treaba e că beţivul o face pe socoteala lui, pe câtă vreme oamenii ăştia, care au greşit de douăzeci de ani încoace, au făcut-o pe seama noastră. Beţivul poate să bea până crapă. E treaba lui. E viaţa lui şi face ce vrea cu ea. Ştie domnul preşedinte ce a făcut primul ministru al Japoniei Hideki Tōjō în 1945? După dezastrul ce s-a abătut asupra Japoniei prin lansarea celor două bombe atomice, el a încerca să se sinucidă. Să-şi facă harakiri.

Aţi auzit domnule preşedinte? HARAKIRI. Aveţi demnitatea lui Hideki Tōjō? Măcar să vă prefaceţi că faceţi. HARKIRI. Ştiu că la teatru vă pricepeţi. Aţi ştiut să plângeţi, de exemplu.

Chiar dacă nu s-ar rezolva nimic, chiar dacă mortul de la groapă nu se întoarce, chiar dacă lucrul furat e bun furat, aţi da un bun exemplu pentru cei ce v-ar urma.


2.

Mulţi "specialişti" în manipulare, cunosc tehnica recunoaşterii parţiale a unei greşeli mari.
Tehnica băgării sub preş a unor matrapazlâcuri imense.


Nu a fost aplicată ieri. Nu a fost aplicată azi. E de când lumea.

S-a rescunoscut deschis faptul că unii oameni ar fi făcut niscaiva matrapazlâcuri cu pensionarea pe caz de boală. Trec peste faptul că acest lucru s-a petrecut într-un context favorizant al hoţiei, de care nu au fost străini niciunul din guvernaţii care ne-au cârmuit de douăzeci şi ceva de ani.

Treaba e că preşedintele trece cu vederea faptul că asta nu este singura hoţie. Să fie o întâmplare?

Să fi uitat preşedintele de faptul că au fost jefuite bănci, de am ajuns să nu avem nicio bancă românească în picioare?

Să fi uitat preşedintele de evaziunea fiscală? Aia clientelară.

Să fi uitat preşedintele de contracte oneroase?

Să fi uitat de legi clientelare, cum ar fi aia cu cota unică de impozitare? Aia de nu are corespondent nicăieri în lume. Aproximativ nicăieri.

Să fi uitat preşedintele, că ar fi cazul să prezinte poporului lista privatizărilor frauduloase? Câte din ele au fost de succes? Câte din ele nu s-au finalizat cu îmbogăţirea bruneţilor ce se ocupă de colectarea fierului vechi? Din fier vechi unelte noi. Unelte sau palate.

În rest? În rest am putea trece la punctele 3, 4 şi aşa mai departe.

În rest a fost un fel de tallk show.
Un fel de ciorbă a ciorbei de iepure.
A lui Anton Pan. Parcă.

luni, 10 mai 2010

Capul lui Moţoc

ElZap



Câte lucruri nu poate rezolva un cap.

Mai ales atunci când se rostogoleşte în ţărână, spre bucuria gloatei, ce-şi închipuie că odată cu capul acela vor fi curmate încercările prin care îi este dat să treacă.

Aşa spunea şi Negruzzi, prin gura lui Lăpuşneanu. Vă mai amintiţi?

"Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vîndut pre Despot, m-ai vîndut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa; spune-mi, n-aş fi nătărău de frunte, cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela, şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului."

"Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara. Îndată "

Recitindu-l pe Negruzzi, îmi vine în minte chipul lui Boc.
Al lui Boc şi al lui Moţoc.
Al lui Moţoc şi al lui Boc.

Urlă uliţele. Cineva trebuie să plătească.
De ce n-ar fi tocmai el.

Şi îmi mai vine în minte imaginea aceea cu capul lui Ioan Botezătorul adus pe tipsie. Cu dansul executat de Salomeea. Măcar ăla nu a tăcut, după cum ne spune biblia. Ăla a vorbit.

Ce mai contează? Contează doar ce a hotărât Herodia.
A spus să fie scurtat, şi dorinţa ei a devenit lege.

Şi prin mintea mea, cu toate aceste imagini se amestecă chipul lui Ioan Teologul. Cel care a scris în insula Patmos.

De unde ştia el ce va să vină?
De unde ştia el de Apocalipsă?

O să mai vedem.
Şi mâine e o zi.
Şi mâine e loc pentru un cap ce va să cadă.

duminică, 9 mai 2010

Ghiolban Buladel

ElZap

Nu este o poreclă. Este chiar numele lui. De familie şi de botez. Locuia undeva într-un sat. Chiar în capul satului. Minoritar? Habar n-am. Poate. Dar ce mai contează? Nici nu ştiu dacă îl chema Ghiolban sau Chiorban.

Contează că a vrut să se facă cioban. Meserie nobilă, mai ales dacă ştii cum s-o faci. În fond… cioban este sinonim cu păstor… sinonim cu baci, sinonim cu păcurar, sinonim cu mai ştiu eu care cuvânt din limba vorbită în spaţiul mioritic.

Cu unele cuvinte nu poate fi sinonim. Nu poate fi sinonim cu măcelar. Nu poate fi sinonim cu casap. Asta nu prea a înţeles Buladelul nostru.

Că uneori un cioban poate fi şi măcelar, asta este o altă poveste. Să fii însă măcelar din primăvară până-n toamnă şi de dimineaţa până-n noapte asta chiar că e strigător la cer.

Că orice baci are pe lângă sufleţelul lui şi câte o băciţă, iar e lucru de înţeles. Unii au chiar două. Treaba e că pe băciţele astea nu le plăteşti cu oile din turmă, şi mai ales nu le umfli pe săturate cu pastramă. Pe ele şi pe posesorii lor de drept, ca să facă albeaţă, cât să nu vadă ce şi cum. Dacă vrei să fii păstor, îngrijeşte-te întâi de mioare, şi numai când ele se odihnesc, dai iama la băciţe.

Unii zic că aşa le trebuie mioarelor ăstora bicisnice, şi mă văd obligat să le dau dreptate. Nu pentru că aş crede, că dacă şi-ar fi ales un alt cioban ar fi dus o viaţă mai bună, dar parcă mult prea multul behăit al oilor căţărate pe toate gardurile, vezi doamne pentru a-şi exercita dreptul lor democratic la alegerea ciobanul, i-a nărăvit prea mult pe toţi ciobanii ce s-au perindat pe la stână. Acum au dat de dracu cu Buladelul nostru, că ăsta le jupoaie de zece ori pentru braţul de iarbă cu care le-a momit.

Nici de măgarii de la stână nu prea mi-e ruşine. La cât au răgit vocal sau în scris, la cât l-au lins cu limbile lor păroase, nu-i de mirare că Buladel le trage din când în când câte una la spinare. Aşa preventiv, ca să ştie cine este stăpânul la stână. Acum răgesc la comandă. Răgesc în beneficiul ciobanului, dar răgesc şi în beneficiul oricărei băciţe care vine cu recomandare scrisă de la Buladel. Mai nou nici nu este nevoie să aducă o recomandare. Ştiu ei ce au de răgit. Nu răgesc, li se taie tainul, iar neamul lor măgăresc a fost obişnuit dintotdeauna cu tainul gras.

Cică se aude că în lunile ce vin o să se coacă oile. Cum? Uite-aşa ca perele. Iar după ce s-or coace, ce le rămâne de făcut? Simplu: o să-şi dea drumul de la înălţime. Aşa, ca să fie spectacol. Să se bucure şi Buladel, săracul. Până mai ieri auzeam doar din când în când câte o mioară exersând zborul planat. De-acum o să vedem cu miile, de va trebui să te uiţi în sus, ca nu cumva să-ţi pice o oaie în cap. Să fie fericiţi şi oligofrenii cu care s-a înhăitat, spre veşnic fericirea a oilor.

Nu degeaba se spune despre oameni că se comportă ca oile. Unii ca măgarii, dar ăştia sunt din ăia cu obrazul subţire. Din ăia care respiră greu, de câte ori articulează câte o frază cu aerul de erudiţi. Din cauza seului care s-a adunat în jurul gâtului.