sâmbătă, 31 decembrie 2011

vineri, 30 decembrie 2011

Priveghi


ElZap

Pe prispa-mi prăfuită, pe care ies adesea pentru a admira "canalia de uliţi", "măștile cu toate de renume din comedia minciunii", stătea aruncată de un poştaş cibernetic o carte. Unii au botezat astfel de cărţi... "leapşă", dar eu n-am fost niciodată destul de mic ca să joc astfel de jocuri, aşa că nu prea le citesc.

La ce bun să le citesc, darămite să mai şi scriu un text? Doar aşa ca

"Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte?"



Şi totuşi... Sunt subiecte care dor în aşa hal, încât până şi o leapşă poate deschide cicatrici dureroase. Când în tine

"...urla lupul acela din efigii
i se-nvenina ochiul si-i sângereaza buza
strigoiul ce fu martor la Sarmizegetusa"



e greu să nu tragi tastatura aproape, mitraliind un text, pe care nimeni poate nu-l va citi.

Iar dacă-l vor citi unii, vor face-o aşa ca să-ţi arate ce prost scrii tu, cum tu eşti singurul care nu înţelegi înaltele comandamente ale vremii în care vieţuieşti, că e mai bine să greşeşti dimpreună cu Partidul, decât să ai dreptate împotriva lui. Bla-bla-bla.

Aşadar în chestiune e problema şansei. Este au ba şansa noatră pierdută?

Şansa cui la o adică? A noastră, adică a lor, la căruţa cărora oricum ne-a înhămat cu veselie. Ăştia, proprietarii căruţei vreau să zic, ar avea o şansă. Mică, dar orişicât o şansă, acolo. Ei se vor îngrăşa până ce vor ajunge aproape de plesnire. Atunci se va constata că pot fi valorificaţi. La abatorul din colţ. Cineva trebuie să aibă grijă şi de agoniseala lor, nu-i aşa? Biocenoza are şi ea legile ei.

Şansa noastră, a muritorilor de rând? A celor ce şi-au pierduţi profeţii prin crâşme de lux? Ce şanse mai putem avea, când sfinţii noştri mahmuri stau cu blidul veşnic plin la Înaltele Porţi ale Necuratului?

Şansa noastră, a celor ce scotocim prin mlaştina istoriei, doar om găsi niscaiva minciuni pe care le vom vinde la taraba vânzătorilor de iluzii?

Şansa gloatei care cumpără, nu pentru că ar avea trebuinţă de cutare sau cutare lucru, ci pentru că înaltele comandamente cer să nu sucombe cei ce vând fără să producă nimic? Economia consumeristă a ajuns Noua Religie. Inventăm tot felul de sărbători păgâne, iar celor de pe la noi le dăm o nouă strălucire. Strălucirea risipei. Curg dozele de botulină pentru sluţire ca lumea. Curg cernelurile speciale cu care ne tărcăm frumoasele fete prin toate cotloanele corpului. Curg beculeţe ce nu revarsă lumină, piercinguri ce se înfig fără să curgă sânge, cruciuliţe în mâini de vrăjitoare, hristoşi păgâni vestind apocalipse închipuite. Şi comerţul naşte monştri.

Şansa împrumuturilor cu care nu ştim ce vrem să facem? Unii ştiu, iar cei ce ar trebui să afle de ce ştiu ăia se fac că plouă. La noi vulpile mereu umblă înecate cu câte un os.

Şansa celor ce-şi dărâmă statuile pentru a urca pe soclurile astfel eliberate nişte sărmani clauni? Claunii ăştia urlă ca apucaţii, doar vor dărâma şi ei zidurile Ierihonului. Nu dărâmă nimic, dar lasă în urmă scârboase dâre de limacşi.

Şansa celor ce stau în coada unor apostoli-agitatori, ce răpândesc păcatul pe uliţele satelor?

Şi cu toate astea, trebuie să fim optimişti. E optimismul celui ce cade răpus, având conştiinţa împăcată că a lăsat la locul prăbuşirii sale o ştafetă. Poate peste veacuri va trece cineva şi o va ridica. E optimismul naufragiatului care a închis un gând într-o sticlă ce va pluti pe întinderea oceanului.

E optimismul versurilor lui Coşbuc.

"Traiesc acei ce vor sa lupte,
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor."



Sau poate optimismul disperat al lui Blaga.

"Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pa harpă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie?"


miercuri, 28 decembrie 2011

Crăciun

ElZap



Crăciun?!

De unde vine şi unde merge El? De când îşi plimbă El turmele de colinde printre brazi? Sunt întrebări la care nu este nevoie să se răspundă.

E de ajuns că în fiecare iarnă opreşte o clipă timpul în loc şi ne spune că este absurd să sugrumăm "vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric".

Doar cetele acelea de tineri, care de cred ori ba, tot trec de la o casă la alta şi sfâşie întunericul. Atâta cât vor mai putea să-l sfâşie.

Poate că vor fi alungaţi şi ei de prea rafinata tehnologie, cu zorzoane tunate în toate felurile, cu manele şi discuţii pseudo-filozofice, cu cozonaci făcuţi de aparate de frământat electrice.

Din toate astea va rămâne doar mâna acelei femei cu chip de sfântă, care aduna închipuite fărâmituri rispite din cozonacul pe care l-a frământat cu sufletul şi la dospit cu neţărmurita-i credinţă.

Apoi, când toate astea or să dispară, când colindele o să răsune doar în mintea unora dintre noi, când toate cuptoarele de pâine vor fi dărâmate, pe uliţele satelor vor răsuna doar nişte bolboroseli, ale unor homunculi ce vor semăna tot mai mult cu puii aceia care n-au voie să părăsească dreptunghiul de trei decimetri pătraţi.

Şi noi?

Noi vom fi fericiţi pentru că nu mai suntem, dar şi mai fericiţi că am apucat să fim.


marți, 27 decembrie 2011

Nu trageţi în cei săraci cu duhul


ElZap

Nici anul acesta nu i-au iertat televiziunile. Şi anul acesta reporterii se plimbau pe uliţele satului cu o măciucă pe care scria numele unei televiziuni. Îi puneau omului măciuca asta undeva la nivelul beregatei şi declanşau întrebarea: "ce sărbătorim noi astăzi?". În faţa profesionalismului reporterului, cel sărac cu duhul se prăbuşea secerat, taman ca Ghiţă în ziua de Ignat.

Există în toate reportajele astea o doză imensă de minciună. Minciuna asta este mina de aur la care tot sapă televizioniştii, cam de când s-a văzut că televiziunea e o chestie care poate aduce ceva profit.

Eu nu neg că sunt indivizi proşti ca noaptea, poate chiar nemernici, parşivi, fără Dumnezeu, hoţi, tâlhari sau violatori. Unii din ei merg chiar şi la biserică în seara de Crăciun, la fel cum mergem noi la muncă, sau cum vin politicienii la talk-show-uri.

Ceea ce bag eu de seamă, este faptul că indivizii ăştia sunt aleşi pe sprânceană, taman ca să le iasă pasenţa celor ce nu fac reportajele astea pe bani puţini. De regulă, ei sunt vânaţi din faţa cârciumii, a discotecii sau a internet-cafe-ului unde tinerii şi bătrânii pun de un team building, de un dating matrimonial aranjat, sau de alte chestii ce ţin de "noua religie".

Am sta şi m-am gândit dacă merită băgat în seamă un astfel de reportaj.

Ţi se cere oare să treci un fel de bac, nişte examene de specialitate, pentru a fi trecut în tagma celor care cred? Oare Simon Petru, cel dintâi chemat între apostoli, n-a fost un biet pescar? Şi Andrei? Asta nu i-a împiedicat să dobândească dreptul de a crede. Oare ei ştiau în ce cred? Cunoşteau ei din scoarţă-n scoarţă Scriptura vremilor de-atunci? Cunoşteau ei toate genealogiile încălecate acolo, fără să-l piardă din vedere pe niciunul din fiii lui Avraam, pe nepoţi, rubedenii, după rang? Pe Nebaiot, Chedar, Adbeel, Mibsam, Mişma, Duma, Maşa, Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma...

Cei ce cred sunt convinşi că ştie Moşul, oricine ar fi el, destulă carte cât să-i îngroape în ştiinţă pe toţi fariseii care închid Împărăţia Cerului înaintea oamenilor. Ei ştiu că, prosteşte crezând, nu pot face nici cel mai mic rău, că ei nu pun mâna pe bisturiu, nu-i învaţă pe tineri ştiinţa deşartă, nu sunt plătiţi pentru credinţa lor.


Îmi vine în minte chipul unei bătrâne, care avea dreptul ("culmea") să intre în biserica aceea cu lespezi de piatră pe jos. Venea desculţă, de parcă ar fi coborât tocmai din insulele Capului Verde. Pe faţa ei se oglindea o imensă imbecilitate, încât de pe-atunci m-am întrebat de ce Moşul a lăsat să coexiste atâta credinţă cu o aşa mare prostie? Se aşeza cuminte în spatele femeilor, ţărănci şi ele, mult mai bine îmbrăcate şi poate şi cu o brumă de avere. Între ea şi restul femeilor se păstra o distanţă impusă de inteligenţa care prisosea şi cea care lipsea. Când pleca de la biserică îşi târa pe drum picioarele desculţe, dimpreună cu prostia naturală.

M-a fulgerat atunci un gând. Poate că Moşul, în înţelepciunea Lui, i-a orbit puterea de a pricepe, pentru a o feri de durerea de a vedea toate nemernciile ce se scurg în jur, toate intrigile, lupta pentru avere, măritişurile aranjate contra unui număr de boi şi a unei bucăţi de pământ direct proporţional cu urâţenia.

Eram tot mai sigur, că femeia aia n-avea cum să se zbată în somn de cine ştie ce griji pentru ziua de mâine. Ea nu avea un mâine. Moşul îi lăsase doar ziua de azi, pe care o trăia fericită. Nimeni nu avea ce să-i ia, căci nimic nu avea şi nimeni nu avea ce să-i dea, căci ea avea de toate.

De câte ori se apropia de o icoană, e privea undeva dincolo de scândura sau pânza pe care era pictat un chip. Îl vedea undeva în zare, pe Moş, aşa cum poate niciunul din cei care asistam la slujbă nu putea s-o facă.

De atunci, de câte ori aud vreun preot, amintindu-ne că cei săraci cu duhul vor vedea Împărăţia Cerurilor, mă duce gândul la bătrâna aia pe jumătate idioată, şi parc-o văd de-a drepta Moşului privindu-i cu milă pe cei chemaţi la judecată.

Mi se pare că aud glasul bătrânei, încercând să implore iertare pentru aceştia, dar glasul ei i se opreşte undeva în piept, speriat de glasul de tunet al Moşului.





duminică, 25 decembrie 2011

Moşul


ElZap

Aseară L-am întâlnit pe Moş. Că era aievea, că a fost un vis, o nălucire, o rătăcire a minţii rămâne de lămurit.

Era plin de sudoare, iar mâinile îi erau murdare de galaxii, supernove, stele şi alte chestii pe care nu le voi pricepe niciodată. Ca să pricepi ceva din ceea ce a făcut El, trebuie să fii cel puţin nepriceput.

Se plângea că a muncit câteva eternităţi ca să umple hăul pe care tot el îl zămislise. L-a umplut, i-a pus legi şi mai apoi le-a verificat. Trebuiau să se mişte toate ca un ceasornic. Ba mai bine.

Ce s-ar fi întâmplat dacă galaxiile s-ar lua în coarne când le vine lor cheful? Cum ar fi arătat alcătuirea asta, dacă orice supernovă ar pocni când îşi închipuie ea că este coaptă? Ce-ar fi dacă stelele şi-ar pârli planeţii, taman cum îşi leapădă femeile emancipate plozii pe la cabinetele de chiuretaj?

Mi-a spus Moşul că o vreme se uita la toate astea trist, ca un fel de şahist care joacă şah cu sine însuşi. Nimenea nu se mira de ce a făcut El şi nimenea nu spunea că ceva este greşit. Zicea că aşa I-a trecut prin cap să-şi facă un fel de chibiţ, care să-şi dea cu părerea, cu care să stea de vorbă.

De atunci Moşul este şi mai trist. Nu pentru că acest chibiţ ar fi găsit hibe în lucrarea Lui, ci pentru că de la o vreme el, chibiţul, a început să-I conteste dreptul de autor. Moşul spunea, că ar fi fost dispus să-i împărtăşească domnului chibiţ toate tainele, dar el o luase de tot razna, aşa că n-a avut cu cine să stea de vorbă. Chibiţul spune că şi el ar fi în stare să facă ce-a făcut Moşul, amestecând o cupă de hazard cu alta de neant.

Mi-a spus că în fiecare primăvară îi trimite nişte soli, că poate o pricepe şi el ceva. Degeaba! Chibiţul se uită tâmp la ramurile pe care Moşul i le aşează sub geam cu tot cu flori şi cu parfum. Nimic. Trimite nişte vrăbii-îngeri ca să priceapă şi chibiţul că astea nu sunt făcute de domnul Hazard. Nimic.

Şi, ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, chibiţul îl târăşte prin toate speluncile, povestind celor care care sunt dispuşi să îl asculte, că isprăvile nemernicului sunt girate chiar de Moş.

De câte ori nimicnicia asta de chibiţ ia gâtul unei bătrâne, el spune că Moşul i-a ordonat să facă asta, ca şi cum Moşul n-ar putea şi singur să stingă flacăra ce abia pâlpâie în sărmana făptură.

Dacă se caţără peste pervazul unei case, lipsind nişte copii sărmani de pâinea pentru ziua de mâine, tot Moşul este cel care l-a trimis.

L-am întrebat pe Moş, de ce nu îl dă nimicniciei pe acest ticălos.

Nu mi-a răspuns nimic, dar din umbra care s-a aşternut pe faţa Lui, am priceput că fără acest nemernic, lumea pe care El a clădit-o ar înceta să mai existe.


joi, 22 decembrie 2011

Săriţi!

ElZap

A tăbărât pe capul nostru enchiziţia!
Unde este libertatea de exprimare a vrăjelilor?

Dacă tembelovela asta ar fi rămas în curtea organelor, n-aş fi catadictisit să mă ocup de o aşa treabă sofisticată, subtilă, elevată şi prelevată.

Unde mai e prezumţia de nevinovăţie, de revinovaţie, de prostie şi de alte alea?

Păi dacă până şi zăbunul, barbunul şi ceaunul au sărit să se bată cu vinovaţii şi cu nevinovaţii în cauză, eu cum să stau deoparte?

Cât despre persoana ce purta tehnică pe ea, jos pălăria! Ce mai contează încă o pălărie mototolită, când atâtea capete luminate poartă un fes ce se se mişcă după cum bate interesul?

Şi interesul unde îşi bagă coada? Bag seama că mulţi s-au mânjit din ceaunul de vrăji ale porcăriilor ce curg de la isprava din 89 încoace. Că altfel n-ar mişca ei pietre sub limbă precum Demonstene, ca să facă din alb negru şi viţe verzi.

Ce ne făceam noi fără vrăjitori, fără flăcări violete, fără escroci, fără impostori, fără fauna asta subterană? Cum ar face unii hocus-pocus cu flota, mai ceva decât făcea marele savant ce a mutat nişte nave în experimentul Philadelphia?

Dacă teleportarea asta a fost posibila, ar trebui să mulţumim şi marilor noştri gânditori ce-şi fac veacul încrucişand arme de mucava în taclale televizate.

joi, 15 decembrie 2011

miercuri, 14 decembrie 2011

duminică, 11 decembrie 2011

Sclavii

ElZap

Sclavii nu sunt egali unii cu alţii, cum am fi tentaţi să credem. Chiar şi epocile care au tolerat sclavia nu au fost toate la fel.

Sunt fel şi fel de sclavi, după cum sunt fel şi fel de sclavii.

Dacă, de pildă, te-ai nimerit să fii sclav luptător, una e să lupţi în dorul lelii într-o armată care şi ea se târăşte de parcă nici nu ar vrea să ajungă undeva, sau să tragi la vâsle pe o o galeră leşinată şi cu totul altceva e să lupţi incognito pe unde şi-a înţărcat dracul copiii. În ultimul caz trebuie să lupţi nu glumă, iar atunci când lupta se dă la televiziune trebuie să ridici arma cât mai sus, ca să te vadă stăpânul, care negreşit stă undeva tolănit într-un fotoliu şi vede care din sclavi merită să trăiască şi care nu. În niciun caz nu trebuie să uiţi când pleci la luptă să-ţi iei şi telefonul cu cameră de 10 megapixeli, ca să poţi să-i trimiţi jupânului sau jupânesei poza cu chipul măcelărit al duşmanului. Au trecut vremurile când stăpânul de sclavi luptători dormea în cort alături de ei pe câmpul de bătaie.

Nici sclavul scrib nu are întotdeauna viaţa uşoară. Nu scrii cum doreşte stăpânul s-a zis cu tine. Stăpânul are socoteala lui, că din scrisul scribului se clădesc tonele de izvoare istorice pe care se va clădi viitorul. Viitorul ăsta doar stăpânul îl ştie. Dacă sclavul scrib este chemat la televizor, el nu trebuie doar să arate că el este deştept, ci mai cu seamă că preopinentul lui este prost. Ca să-şi întărească argumentele face ca toţi dracii: bate din picioarele lui nespălate, se bagă peste oricine, dă din mâini şi mai ales face glume fără miez.

Dacă eşti sclav nu uita de pâine ta cea de toate zilele. Pâinea asta ţi-o dă stăpânul, iar dacă n-o meriţi ţi-o poate şi lua. Nu uita că pe lumea asta sunt fel şi fel de muritori de foame, că una e să-ţi schimbe stăpânul camera de slugă şi blidul de linte cu o detaşare la grajd şi alta e să aibă grijă să nu te angajeze nimenea. Se poate şi aşa, iar acolo unde şomajul e în floare ai toate şansele.

Între o temniţă cu raţie garantată de mâncare şi libertatea de a fi muritor de foame trebuie să te gândeşti bine ce trebuie să alegi. De parcă de alegere ar fi vorba.

miercuri, 16 noiembrie 2011

...


ElZap

"Viens, voir les comédiens,
Voir les musiciens,
Voir les magiciens,
Qui arrivent"




"Trec ţigani pe drum,
Drumu-i plin de fum,
Fumu-i plin de scrum,
Foc ardea.
Vai ţigani, ţigani,
Gipsy şi hitani,
Fără cer şi ani,
Trec pe drum."




luni, 14 noiembrie 2011

Avem carne!


ElZap

De ani buni știința aruncă în noi cu amenințări. De azi lucrurile s-au lămurit. De azi nu vom mai duce lipsă de carne.


De azi încolo nu va mai trebui să asomăm porcii, pentru că porcii vor crește direct asomați într-un fel de cratițe pe care le vom băga direct în cuptorul cu microunde. De fapt vor crește jamboanele gata dezosate.

De capre nu mai vorbesc, devreme ce ele vor rămâne nemulse. O să aibă toți iezii să sugă pe săturate, dacă or să mai fie capre și iezi. Oamenii o să mulgă soia, din care o să scoată atâta lapte, cât să curgă pe gârlă ca să le dea lor lapte la moară.

Nu vom mânca salam cu soia, ci salam din soia 100%. De ce să mai pui carne în el? Așa se punea pe vremea împușcatului. Cu ăla te mai jucai. Cu ăștia nu.

Ce nu pricepe eu acum: de ce mai e nevoie de „planning familial” devreme ce mâncare o să fie din belșug?


vineri, 11 noiembrie 2011

Iubire fără noimă

ElZap

Pe la noi, de câte ori opreşte acceleratul în gară, călătorul este obligat să se explice. Să spună un fel de poezioară care să-i motiveze efortul de a căra după el nişte gioarse culese de prin tomberoanele vecinilor de pe meleagurile lui de baştină.

Omul coboară din tren, scoate din buzunar o hârtie soioasă, şi declamă. Aşa aflăm de ce iubeşte el România.Fiecare are textul lui, aranjat la repezeală de nişte textieri tocmiţi cu ora care-şi zic uneori jurnalişti.

Aşa aflăm că unul iubeşte ţărişoara asta pentru că îi place să bea palincă şi să mănânce ciorbă pescărească pe la Sfântul Gheorghe. Textierul se pare că nu s-a familiarizat cu denumirile de pa la noi, aşa că în lăsăm în plata "Sfântului". Cât despre palincă, ce să mai zic? Compatrioţii fac amor de multă vreme cu ea. Cu România şi cu uiaga de palincă sau de poşircă, deşi din amorul ăsta nimic nu s-a procreat. Din motive de impotenţă pasămite.

Alţii vor să arate că ţara asta nu-i făcută doar din hoţi şi violatori. Dacă el se screme niţel, ar putea să ne arate că ne-am putea reprofila şi pe pedofilie, că doar aşa se scrie istoria.

Şi recitalul despre iubirea cea de glie ar putea continua, numai că e greu să treci cu vederea peste faptul că unii iubăreţi de profesie îşi potrivesc anevoie cu limba proteza de împrumut în timp ce îşi recită poezeaua scrisă în tren.

Unii mai cârcotaşi spun că iubirea asta seamănă mai degrabă cu un fel de viol cu premeditare, comis de nişte impotenţi.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Mână forte

ElZap

Fără violenţă!
Poliţia e cu noi!



"Ce-i patria ? E pasul apăsat
Cînd trec, trec rînduri-rînduri, muncitorii"




marți, 8 noiembrie 2011

Virginitatea şi violul

ElZap

Sigur că se poate ca virginitatea să supravieţuiască unui viol. Poate să supravieţuiască şi la mai multe. Ce nu fac medicii în ziua de azi. În fond ce mai este un certificat medico-legal? O hârtie care poate demonstra orice. La fel ca şi o diplomă luată aiurea. Şi ea poate.

Şi ca să mă credeţi pe cuvânt că nu mă pun cu duşmănie în faţa marşului triumfal al ştiinţei, aduc şi eu micul meu argument.


Deci, ca să fiu pe deplin înţeles, dacă ai chef să ai un copil, nu-i nevoie decât să dai drumul la televizor. Dacă ăla e şi 3D, copilul vine gata conceput.

Oare vine la câte luni dorim?

Dacă dai drumul de mai multe ori pe seară, poţi face ca o mitralieră?

Bine că "tăticul" a supravieţuit. Probabil ca să poată trimite cele de trebuinţă pe mail. Ca ataşament. Când ajunge acasă are deja o armată, echipată, instruită şi înarmată. Până-n dinţi.




Scurt menaj

ElZap




miercuri, 2 noiembrie 2011

Sinuciderea sfinţilor


ElZap

Am avut parte de cohorte de sfinţi, că mă şi întreb de ce am fost izgoniţi din Eden?

Prin '77, dacă nu mă înşel, sfinţii se plimbau prin Valea Jiului. Mai precis prin Lupeni. Ştim că sfinţii ăia l-au sihăstrit pentru o vreme pe unul căruia i se spunea Prim. Şi Prim, dar şi Viceprim. Cum-necum sfinţii de atunci au avut câştig de cauză, mai ales că era de unde să li se dea ceva de pomană. Doamne ce imnuri de premărire şi slavă se revărsau asupra lor din difuzoarele radioului fixat pe unde scurte.

Căderea lor a venit mai târziu, mult după ce Jupânul care le-a băgat o pâine în gură a dat ortul popii. Ciumă-Rea i-a trimis la reciclare. Le-a spus să lase târnăcopul şi abatajul şi să se apuce de învăţat limba engleză fără profesor, după modelul "să învăţăm limba rusă cântând", după care să-i îndrume pe turişti pe coclauri ca să ştie şi ăia cum să culeagă mure.

Prin '87 Sfântul Duh s-a pogorât asupra Braşovului şi brusc au început să crească şi pe-acolo sfinţi, de au ieşit ăia în piaţă să vorbească limbi străine. Ce-or fi spus, ce n-or fi spus, dar sfinţii ăia au fost daţi pe brazdă. Ce-i drept brazda nu le-a fost luată cu totul.

Am trecut cu ceva vreme în urmă prin Oraşul Sfinţilor, fost Oraşul Stalin, fost Kronstadt, fost... Doar fost, că acum sfinţii ăia s-au risipit şi nici brazdă n-au. Pasămite a pornit la vale dimpreună cu timpurile noi. Nimeni nu le mai picură în urechi osanale. În templele lor au fost relocate nişte crâşme de toată frumuseţea.

Am avut şi sfinţi singuratici, care lucrau pe cont propriu. Unora ne închinăm şi astăzi pe ascuns. Îl avem pe Sfântul Gheorghe, cel cu compromisurile, mort şi el pe meleaguri străine.

L-am pe Marele Prooroc Silviu, care a luptat pentru credinţă la două capete şi de fiecare dată a izbândit. Până la urmă l-a chemat domnul la El. Să vedem ce-o să zică când o să-i ceară socoteală. Pentru ce? Păi... poate îl va întreba de condamnarea lui Maniu, a lui Şeicaru, sau a lui Coposu.

Printre noi şi-a plimbat paşii şi sutana Sfântul Vasile, în traducere liberă de cele sfinte "László mâncătorul de gulaş". Acum umblă cu Psaltirea pe alte meleaguri. Nimeni nu ştie la ce Dumnezei se închină el.

Ar mai fi şi Sfânta Ana de la Comana, din Ordinul lui Gogu, căreia trebuie să-i trimitem rugi prin curierul Arpagic, măcar pentru gestul ei de Ană Ipătească ce l-a eliberat pe Gogu de Necurat, dar şi pentru trusa de vibratoare înfipte straşnic în beton. Oare pe vremea aia vibratoarele se alimentau cu abur?

Toţi sfinţii de mai sus, şi mulţi alţii încă, s-au culcat pe o ureche, de mă întreb dacă nu cumva s-au sinucis, sau doar sforăie în cucuruz. Să fi venit ei pe la noi trişi de Cei de Sus? Păcat că Ăia au tăiat pomul Cunoaşterii. Am afla şi noi câte ceva.

Pentru mine tot aia e.


luni, 31 octombrie 2011

Păsări şi mamifere

ElZap

Să tac? Să nu tac?

Până la urmă eu n-am nici o vină. Vinovaţi pot fi cel mult cei ce scriu texte. Cei ce le citesc n-au nici o vină?

Aşadar...

"Oiseaux et mammifères de nos villes et villages"

Autori:

Jean-Pierre Jost, Yan-Chim Jost

Pagina 4, pentru cei care insistă.

Autorii pretind că motto-ul de acolo ar aparţine lui Antoine de Saint-Exupéry. Poate că tocmai din cartea "Terre des hommes".

Aşa o fi, deşi eu nu bag mâna în foc. De ce să mă ard eu. Lasă că s-au ars alţii.

Unii cu mult ştaif.



marți, 25 octombrie 2011

La umbra unor frânturi de texte - Zoilii (6)

ElZap

Și de pe sul, cu mult avânt,
Ies odele, încet, cu-ncetul.
Olimpic și cu glasul sfânt
Citea poetul.
Curtenii, transportați, răspund:
—"Ce-artistic, ah! și ce profund!"


Sunt vremuri în care Zoilii sunt mult mai periculoşi decât sărmanul Dionis. Până una-alta tot Zoilos din Amphipolis face muzica. Nici măcar nu ştim dacă fără el Dionis s-ar fi apucat să scrie, să vorbească, sau să cânte.

Încep să cred că pe Zoili nici n-ai cum să-i opreşti. Că ei sunt cei care-l împing în coarne pe sărmanul Dionis. Ei au fost, sunt şi vor fi, cum ar spune un înţelept alt timpurilor noastre care se scufundă până la gât în almanahe.

Mai ales unul cu gura până la urechi, cu tupeul mai lung decât gâtul lipsă, veşnic prezent pe unde nu-i e locul îşi dă cu părerea la ambele capete. Deh, o boală a copilăriei petrecută în puf roşu aprins. El are dreptate şi când spune că e, şi când spune ca nu e. Chestia asta încurcată ţine de o anumită filosofie a paradoxului învăţată de la părinţi.

Eu ce să zic? Îl las pe Coşbuc să zică.

—"Și tu ce zici? M-am îndreptat?"
Polixen, tremurându-i pașii,
Spre ușă pleacă, resignat,
Privind slujbașii:
—"E cheia temniții la voi?
Haid’, duceți-mă înapoi!"



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Hodorogea


ElZap

Hodorogea e un tip, un individ, un ceva cu totul şi cu totul aparte.

Om nu e, dar nici n-a încercat măcar să fie. Ai lui i-au spus că omul ar fi o fiinţă blestemată încă de pe vremea pe când se plimba cu consoarta în fundul gol prin Eden şi râvnea ca prostul la mere pădureţe. Atunci l-a prins în ofsaid Cel de Sus şi i-a spus că la El nu merge cu şulfăriile. Aşa că l-a obligat să-şi câştinge cu sudoarea frunţii pâinea cea de toate zilele.

Neputând a trăi fără pâine, dar nici cu broboanele de sudoare pe augusta lui frunte, Hodorogea a descoperit diviziunea muncii. El s-a mulţumit cu pâinea, în timp ce sudoarea frunţii a lăsat-o pentru semenii săi ce purtau mai departe povara blestemului. Ăia puteau să o poarte, că ei aveau coloană vertebrală, nu ca el care era uşor handicapat, suferind de un defect de moralitate.

Hodorogea ar fi putut fi orice şi chiar este orice, taman cum era şi Ion Prostul al lui Caragiale, cu deosebirea că el nu-i prost ci doar parşiv. Poate fi scriitor, pictor, jurnalist şi mai ales istoric.

Pe tarlaua istorie mai ales se pot obţine recolte bogate fără pic de sudoare. Acolo poţi scrie oricâte tâmpenii fără pic de talent cu condiţia să scrii ceea ce îţi dictează stăpânii. Poţi scrie şi ce crezi tu dar astea nu se vând, iar un lucru ce nu se vinde nu produce pâine, ori Hodorogea nu admite să fie ierbivor

Hodorogea scrie despre oraşe şi cetăţi ce-şi ridică semeţe turnurile de chirpici lăsând să se ofilească la umbra lor faraonicele piramide. Acolo unde Hodorogea a văzut nişte încăierări între vecini sturlubatici, el scrie despre conflicte planetare care au schimbat modul nostru de a gândi şi de a înţelege lumea. Ce-i drept au schimbat ceva, însă schimbarea a fost în defavoarea noastră.

Pe când era tinerel se adăpa la ugerul tătucului Stalin. Pe atunci tătucul ţinea loc de vacă de muls sau de supt pentru toţi viţeii ajunşi la Poarta cea Nouă vopsită în roşu aprins. Pasămite Hodorogea a realizat că nu a fost atins de aripa genialităţii, aşa că şi-a zis că e mai confortabil să stea cu blidul întins la Înalta Poartă. Acum face la fel, dar la alte porţi, că doar nu-i prost să stea mereu la aceeaşi poartă. Măcar atâta lucru a priceput 'mnealui, că Poarta aia au închis-o Stăpânii Inelelor. Şi-apoi ce contează la ce poartă stai cu blidul, dacă versurile de atunci se potrivesc ca o mănuşă pentru vremurile de azi.

Dacă Hodorogea a ajuns la senectute, şi ramolismetul bate prin mintea lui ca un crivăţ bicisnic ce încearcă să scoată sunete, aruncându-se peste câmpuri necultivate, lui Hodorogea i se ataşează o superbă jună ce va ajunge nu peste mult timp ca el. Asta, un fel de viţică fără minte, înţeapă cu arătătorul foaia de hârtie pe care stau scrise lucrurile care trebuiesc spuse şi cele ce nu trebuiesc.

Unii îl citesc pe Hodorogea, cam cum ar citi Sfântă Scriptură. E nevoie să culeagă din înţelepciunile lui Hodorogea argumente cu care să se bată în arenă, atunci când mintea lor nu le poate oua, din cauza unei constipaţii intelectuale.

Aşa se face că noi defilăm din epocă în epocă, taman ca o căruţă fără GPS, ce vrea să ajungă nicăieri, niciunde şi nicicând. Poate şi pentru că nu am avut curajul să gândim cu propriul nostru cap. Poate din cauza asta cei ce au fost ni l-au împins pe Hodorogea la catedră, sprijinit în proptelele alea mizerabile pe care acum le foloseşte ca cârje.



miercuri, 19 octombrie 2011

Democraţie pe baricade

ElZap

Nu mă bucur de necazul altora, dar nici nu vreau să mă opun voinţei de neclintit a astrelor.



Pe vremuri stăteam cu urechea lipită de un aparat de radio cu lămpi şi ascultam lecţia de democraţie venită pe unde scurte. Bănuiam că odată şi odată voi fi examinat la această materie şi nu vroiam să iau o notă proastă.

Lucrurile s-au schimbat, şi în loc să dau eu examen, soarta a făcut să fie chemat la apel Marele Profesor. Abia atunci mi-am dat seama că el se bâlbâie fiind pe dinafară de subiect. Tot ce ne spunea el la lecţie nu mai funcţiona în viaţa de zi cu zi.

Să se fi înşelat Domnul Profesor? Să ne fi minţit el cu bună ştiinţă?

El îmi spunea că Democraţia, Marea Democraţie se instaurează cu mănuşi. Aşa o fi, dar parcă uneori se instaurează şi cu bâta. Bâta pe care de n-o foloseşte el o folosesc ei. Ei, copiii teribili ai Academiei de Înalte Studii Democratice. Şi zău că ăştia au învăţat lecţia ca lumea.

Domnule Profesor, când aveţi programată următoarea lecţie, că tare aş vrea să vă pun nişte întrebări incomode?


marți, 18 octombrie 2011

Râgâiala deontologică

ElZap

Râgâiala asta e o boală de grup, de gașcă sau de haită.

Când interesele grupului o cer, o parte a grupului se pune pe râgâit și o ține așa până ce problema se rezolvă. Râgâiala asta poate ține grupul în priză o zi, o săptămână sau oricât e nevoie.

Resurse se găsesc din belșug, că doar asta e meseria grupului. Cei ce râgâie nu merg la prășit, nu crează opere literare, nu pregătesc cursuri ce vor fi predate a doua zi în amfiteatre. Ei se adună într-un fel de clacă căreia îi spun taifas, talk show, sau pur și simplu nu-i spun nicicum și produc acele zgomote supărătoare.

Niște bibilici cu capul cât o nucă scot din arhiva lor de principii tot felul de inepții care au rolul de a ameți lumea. Și ca să nu fie singure în spectacolul ăsta penibil, cheamă după caz tot felul de specialiști care mai de care mai pitoresc. Câte un specialist pentru fiecare segment al prostimii.

Așa aflăm că iarna poți aluneca pe gheață din cauză că Jupiter, care se află în recesiune sau procesiune sau secesiune, te-a lovit în moalele capului pe vremea când tu nici nu existai, iar tu nu ai nicio vină că ai dat în gropi cu tot cu opincile de iarnă.

Dacă grupul nu are probleme, sau și le-a rezolvat karmic, astrologic, psihologic sau juridic după caz și după pungă, se prestează ședințe de râgâială pentru terțe părți. Grupuri care au nevoie de un spectacol de râgâială se găsesc din belșug pe la noi.

Partidele au nevoie să râgâie cineva pentru ele, dacă vor ca învestiția lor în politică să fie profitabilă. Au nevoie și indivizii care n-au nimic cu vreo doctrină, dar care țin să o tragă pe linie politică ca să fie protejați de o umbrelă sigură.

Au nevoie și interlopii, ca să se lămurească odată că ei n-au jefuit de capul lor ci din cauză că Saturn era prin zonă, sau psihologia mulțimilor i-a jenat la buzunar și nu s-au putut abține.

Acum stau și mă întreb dacă mai e cazul să mă uit în gura deontologilor râgâitori. Mă tem că pute.

Pute a bani.

duminică, 16 octombrie 2011

MORLOCII şi ELOII

ElZap

Ne îndepărtăm unii de alţii.

Undeva mai sus, în lumea de deasupra sunt eloii. Stăpânii la o adică.

În măruntaiele pământului sălăşluiesc morlocii. Cu alte cuvinte noi cei mulţi.

De ce s-a grăbit aşa de tare maşina timpului? Parcă morlocii şi eloii trebuiau să vină pe Terra prin anul 802701.

Cine sunt ei, adică eloii? Sunt nişte indivizi ce pot orice. Au voie orice. Pentru ei nu există lege. O lege o au ei între ei, deşi nu prea văd de ce ar avea nevoie de ea. Poate doar penru a stabili până unde pot merge. Ei pot să te facă pulbere când au chef ei. Pot să te mintă când vreau ei. Pot să te fure când vor ei.

Dacă morlocii greşesc sunt aruncaţi în ocnă? De ce în ocnă? Ca să-i ştie de stăpâni pe eloi. Ca să îi respecte. Ca să li se închine.

Dacă eloii ucid nu-i nimic. Vin bocitoarele! Se apucă să bocească broboanele de sudoare risipite în lupta cu morlocii.

Bănuiesc că strămoşii eloiilor au umblat la capitolul 11 al cărţii lu H.G. Wells.



joi, 1 septembrie 2011

Care capră?

ElZap

Un banc ce a făcut istorie pe vremea când URSul era rege. Mă rog, el era rege doar peste partea de pădure pe care i-o lăsaseră ceilalţi moştenire de la ultima lor încăierare amicală şi teatrală.

Ştiu că îl ştiţi, că până şi fetele ce au luat bacul cu capra îl ştiu. Măcar atâta ştiu sărăcuţele. Zic însă şi eu ca fabulistul: "Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui...".

Aşadar, copy/paste de aici :

"A si F: – Rusule! Unde-i capra?
R: – Care capră?
A: – Păi n-am găsit noi pe insulă o capră?
R: – Da, am găsit.
F: – Nu ne-am inteles să mergem pe rand cu capra la pascut?
R: – Da, ne-am inteles.
A: – Alaltaieri si ieri am fost noi, americanul si francezul, cu capra?
R: – Ați fost.
F: – Am împărțit laptele cu tine?
R: – Ați împărțit.
A: – Azi dimineață ai plecat tu, rusule, cu capra la pascut?
R: – Am plecat.
A si F: – Unde-i acum capra?
R: – Care capră?!"

Şi ce-i cu bancul ista? Păi e, că nu se află dacă e ori nu-i aurul.

Dau şi eu tot cu copy/paste de prin jurnale.

„În 1989, în vistieria ţării se aflau 296,5 tone de aur. Acum mai sunt 103 tone. Să îi întrebăm pe toţi cei care au fost la guvernare, pe domnul Mugur Isărescu: unde sunt 193,5 tone de aur?“.

„Haideţi să discutăm de Roşia Montană“
(Parcă întrebarea s-ar fi referit la aselenizarea discutabilă a americanilor.)

„Pot să vă spun eu că s-au vândut ca să dea pensii şi salarii“

„S-au vândut, domnule preşedinte?“

„Ăsta-i bolşevism, domnule! Ai făcut şcoala lui Stalin. [...] M-am săturat de nepoliticoşi şi de mitocani. Înţelegeţi? Dacă pot discuta cu oamenii civilizaţi, bine, dacă nu, nu. M-am săturat! Îi văd în fiecare seară la televizor“

Acum, io mi-s greu de cap şi dau din nou cu întrebarea americanului:

"Şi totuşi, unde-i capra, domnule preşedinte? Ca doar nu e capra matale privată!"

Acum, o învăţătură pentru cei prinşi la înghesuială cu întrebări incomode de indivizi incomozi.

Cum vă întreabă cineva pe unde aţi rătăcit capra, nu ezitaţi să-l acuzaţi de bolşevism, stalinism, comunism sau măcar de criptocomunism.


În felul ăsta reuşiţi să pierdeţi urma caprei.

O capră destul de grăsuţă ce-i drept, devreme ce valorează aproape fix 117,272727% din capra pe care ne-a luat-o prin luptă dreaptă un alt şmecher al istoriei.

Dar mai bine las-o naibii de capră şi decât să ne certăm, mai bine un cântec vesel să cântăm!

Aşa facem noi de fiecare dată când ne calcă hoţii.




Fraierul Traian

ElZap



Degeaba îmi spune mie el cum s-au prăpădit 193,5 tone de aur, că eu nu asta vreau să ştiu.

Vreau să ştiu ce dracu a avut în cap Traian, de a bătut drumul de pe unde lupta el, ca să ia doar 165 tone de aur? De Marcus Ulpius Nerva Traianus vorbesc şefule!

Nu era mai bine dacă punea de o afacere cu autorităţile locale de pe vremea aceea?

Nu mai băteau atâta drum până pe la noi, başca că mai plecau cu un chilipir acolo, să fie de sufletul lui. Poate băga şi de un împrumut baban, ca să aibă motive de bucurie săracii daci.



marți, 30 august 2011

Pliznoţii

ElZap

- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!"


Şi boborul tace... aşteptând detunătura armei Marelui Chiormaci. Fiecare se gândşte la pielea lui. Poate şi de astă data o să aibă noroc. Poate pielea altui compatriot va fi găurită.

Aşa s-au dus toate. De ce nu ar merge şi aurul?

În fond ce-am câştigat? O viaţă de pliznoţi.




marți, 19 iulie 2011

Diva, hamburgerul şi criticul de artă


ElZap

E moda divelor. A divelor de mahala. Dacă nu eşti divă parcă nici nu exişti.

Diva îşi rupe blugii ca să îşi expună privirii chiloţii şnur "să moară amărâtele". Pe ăia nu-i mai rupe nimenea.

Se zice că unii au făcut un experiment. Unul mai ciudat. Au lăsat un hamburger să se împută pe pervazul ferestrei. Nici măcar atâta n-a fost în stare sărmanul hamburger. Nici o muscă nu a avut curajul să se apropie de el. Cică de teamă că s-ar otrăvi. Dacă nu-ţi poţi permite un "nas electronic", poţi apela cu încredere la serviciile unui muscoi. Dacă muscoiul nu pune trompa, e indicat să nu pui nici tu botul.

Cu diva e cam la fel. Aproape nici un muscoi nu cutează. Din aceleaşi motive. Aşa se face că divele noastre de mahala înaintează în vârstă şi nu păţesc nimic. Aproape nimic, pentru că se mai găsesc nişte muscoi care bâzâie pe lângă ele în speranţa că vor păcali lumea muştelor.

Unii le spun acestui soi dee muscoi critici. De artă? Poate. Ăsta-i rostul lor. Trebuie să bâzâie tot timpul. Miere oricum nu produc. Dacă bâzâie s-ar putea să ademenească vreun muscoi să se apropie.

De divă.

luni, 18 iulie 2011

Încotro?


ElZap

S-a dus şi bacul. Ne-am consolat cu rezultatele. Am aflat că sub poleiala cu care am acoperit învăţământul douăzeci de ani, nu se ascunde nimic. Dacă am fi mers mai departe, am fi constatat că situaţia este mult mai gravă.

A venit rândul profesorilor. Aceeaşi imagine deprimantă. Poate chiar mai deprimantă decât cea de la bac. Înspăimântătoare.

La început am crezut că totul nu-i decât o minciună. Am zis să verific chiar dacă ar fi să îmi atrag ura veşnică a mai tinerilor mei colegi. Stupoare. La o întrebare de aritmetică la nivelul clasei a patra, o frumoasă absolventă de facultate nu a putut să-mi dea niciun răspuns.

Pe vremuri, un om semianalfabet m-a învăţat cum se calculează volumul unui paralelipiped. Logic, pe înţelesul meu şi pe limba lui. Omul acela ştia multe, dar n-avea decât patru clase. Acum nu se ştie cum se calculează volumul unui cub.

Poate că nivelul este prea înalt. Poate că la terminarea facultăţii ar trebui să ştim cum se împletesc coşuri, cum se pregăteşte o cafea, sau cum se croşetează nişte ciorapi. Măcar asta de-am şti. Nu ştim nimic. Tabula rasa. La origini cu noi. S-o luăm de la capăt, că aşa nu se mai poate.

Generaţie după generaţie am reuşit o performaţă de invidiat. Am clădit dezastrul.

Strigoiul se ridică în toiul nopţii în capul oaselor, doar pentru a ne scuipa în faţă un adevăr banal: analfabeţilor!



vineri, 15 iulie 2011

marți, 12 iulie 2011

Regolit


ElZap



După unii regolitul ar fi un fel de lampă, cam cum e cea din poză, pe câtă vreme pentru alţii ar fi un fel de praf de stele.

Dacă ar fi lampă, trebuie să ne amintim de poveştile copilăriei. Alea în care ni se promitea Luna de pe cer. Noi credeam. Deh, eram nişte bieţi copii fără minte, sau cu minte prea multă ca să ne permitem s-o irosim.

Dacă e praf, tot la Lună ajungem. Măturăm cu grijă rigolitul de acolo şi-l aducem acasă. Cum, e o altă poveste. Acasă facem noi ce facem şi scoatem din el un fel de heliu defectiv de neutron, dacă o fi posibil aşa ceva. Odată scos Heliumul ăla, te pui pe scos energia din el şi gata, ai rezolvat criza energetică pe cel puţin un an.

Treaba e că nu prea ai cum să-l aduci, mai ales când ţi s-a rupt căruţa-n drum. A rupt-o noul locatar al biroului oval, care i-a aruncat la coş proiectul fostului locatar. Cică ar fi nefezabil.

Aşa se face că am fost pe Lună, dar nu mai mergem că ne costă.

Frumoase poveşti. Aşteptăm nouă ediţie, revizuită şi adăugită. Copii şi nepoţii generaţiilor care se petrec trebuie să-şi amăgească şi ei plictisul, că doar n-o să umble numai după litiu.


duminică, 10 iulie 2011

Lumea bună


ElZap

Nu ştiu cum se face, dar lumea bună e o altfel de lume, una în care se întâmplă lucruri pe care nu le vezi în lumea lumea muritorilor de rând.

În lumea bună nu se întâlneşte niciodată bogatul cu săracul Lazăr, chiar dacă ar fi amândoi "tambour d’instruction" comme nous disons en moldave. Aici lumea se întâlneşte după chimir şi mai ales după interese. Aşa se face că după ce unii s-au bălăcărit ca la uşa cortului cu ceva timp în urmă, ei se aşează bot în bot pentru a pune la cale o nouă piesă care va fi jucată în faţa prostimii.

Chestia asta mă duce cu gândul la 1907 şi la Caragiale. Mai precis la "1907 din primăvară până'n toamnă", de unde putem afla că nimic nu se schimbă odată cu trecerea anilor sau a secolelor.

"Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă eri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de cheruvim. În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenițătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii."

Aşadar asta e lupta politică. Asta-i lumea bună, lumea lor ce se uită cu dipreţ la lumea noastră.

Vivat veselia!



Uite că am greşit videoclipul.

joi, 7 iulie 2011

Anticomunistul


ElZap

E plină lumea de anti. De când mă ştiu m-am lovit de acest specimen care se caţără pe culmi cântând aria anti.

Pe vremuri am cunoscut un domn inginer care submina din greu regimul. Îl submina dând meditaţii la ce ştia el, sau mai precis la ce credea el că ştie.

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Nu am avut nimic împotriva celora ce mai câştigau un bănuţ de ţigări şi de vodcă luminând capetele loazelor provenite din mulţimea celor cu bani. Nu de asta-i vorba aici.

Nu-i vorba nici de faptul că nu plăteau impozit pentru câştigul ăla, ferească-mă Cel de Sus. Năravul ăsta de a lua fără a da şi l-a perpetuat omul în anii post, că doar tot de subminare e vorba.

Nici măcar de faptul că, obosit fiind, el sforăia pe unde apuca, nu-i vorba. Că doar prin sforăit se poate submina cel mai bine regimul comunist.

Domul în cauză submina regimul într-un mod mult mai profund. Loazele meditate de el, rămâneau la fel de întunecate la minte ca înainte de pogorârea înţelepciunii Maestrului. Toate problemele erau greşite, iar mintea loazei era varză. Aşa se face că tânărul dornic de carte reuşea la facultate "fără loc".

Noroc că ne luminăm în anii din urmă. Ne luminăm că la o adică chestia asta cu integralele şi cu derivatele ţine de o mentalitate comunistă, că nimeni nu te mai întreabă de integrale şi derivate tot restul vieţii.

Acuma, cu puţin noroc nu te mai întreabă nimeni nici măcar la bac, dacă ai norocul să nu ţi se permită să-l susţii din motive de corigenţe.

E o chestie cu sfaturile astea despre cum se subminează. S-ar putea să avem mai puţine gâşte decât sfaturi, vorba rabinului.

Cât despre oamenii mari la sfat, eu zic să trecem la următoarea materie, că de atâta matematică i se poate apleca şi lui Euler, şi ar putea cădea de pe podurile din Königsberg.

Lor le-aş da un sfat, de câte ori pleacă la lupta anticomunistă cu integralele, sfat furat desigur de la Alecsandri.

Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai rageți!


duminică, 3 iulie 2011

Pe tobogan


ElZap

Încă un pas spre victorie! S-au afişat rezultatele unui bacalaureat-batjocură. Agăţaţi de avizierele şcolilor, de saiturile pe care se dau rezultatele, tinerii noştri au aflat.

Au aflat şi ei! Au aflat şi părinţii! Au aflat şi profesorii! La urmă a aflat şi Ministerul! Ăsta mai trebuia să afle! Au aflat cu toţii că acesta este rezultatul bicisniciei noastre. Ca şi cum nu s-ar fi bănuit.

Noroc că s-a mai copiat şi nu ne-am făcut de tot de cacao. Cei ce au avut curajul să stea de vorbă cu un eşantion "reprezentativ" de elevi ştiau deja că rezultatul este şi mai prost. Au mai rămas înafara eşantionul câţiva frumoşi nebuni care visează. Ei visează şi învaţa chiar şi fără sprijinul şcolii, la fel ca cei câţiva indivizi ce se încăpăţânează să mai trăiască chiar şi fără ajutorul medicilor plecaţi pe alte meleaqguri.

De douăzeci de ani jucăm tontoroiul pe ruinele unui sistem de învăţământ care avea meritul că mergea târâş-grăpis, însă mergea. Acum se constată că nu mai merge.

N-aş vrea să pic pe mâna unor medici, asistente, farmaciste care ies din acest sistem de debitare a unor diplome fără acoperire. Nu o să intru pentru că spitalele o să fie închise în curând şi în locul lor o să se deschidă discoteci şi cârciumi.

Pregătim ingineri pentru o industrie pe care am făcut-o zob. Ei şi? Inginerii ăştia o să plece în Spania şi în Grecia să culeagă ce e de cules pe-acolo, că tot e criză pe la ei. Pe la noi nu-i, că o ţine guvernul în frâu.

Şi acum ce-i de făcut? Acum o să înceapă interminabilele talk-show-uri la care o să se despice firu-n patru, ca să se vadă cine-i vinovat. Până la urmă n-o să fie vinovat nimeni. O să iasă un consilier şi o să ne spună că nu contează bacul ăsta. Ce, nişte tineri acolo care au tăiat frunze la câini.

"Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte ţara noastră în partide..."


vineri, 1 iulie 2011

Masculul feroce


ElZap

Când despre el vuieşte mapamondul cum că ar fi mort după femei, nici nu mai stai la îndoială. Femeia este călcâiul lui Ahile sau al dumisale, aşa că aici trebuie lovit. Nici nu mai contează faptul că nu-i chiar aşa de viril pe cât se şuşoteşte pe la radio şanţ. Contează că de mâna femeii trebuie să piară.

Dacă era beţiv, individul trebuia compromis vârându-i o sticlă de vodcă sub pernă. Dacă era vânător precum au fost şi mai sunt încă unii, trebuia să i se recite la proces Moartea căprioarei, nu-i aşa?

Acum, la cei şaizeci de ani plus un ecart acolo, DSK era tocmai potrivit. Potrivit ca să ce? După capul meu, la vârsta asta DSK era taman potrivit să se retragă. Dacă el n-a vrut, nu-i exclus să fi vrut alţii. Ar fi o ipoteză, nu-i aşa.

Sunt sigur că n-a ajuns DSK în aşa hal încât să-i plâng eu de milă, dar mă gândesc câ femeia asta a fost pusă să-l ţină de vorbă niţel.

Nu mult. Atât cât să piardă trenul.

Păi, dacă eşti mare grangur ar trebui să ştii că e cazul să sufli şi-n cameriste.


joi, 30 iunie 2011

Nu te supăra frate


ElZap
(Text în gama search)

Şi fiindcă pe toate canalele se dezbat probleme de cea mai mare importanţă pentru ţară, încerc să mă bag şi eu în discuţie ca rumân imparţial ce sunt, pronunţându-mă prin vorbele altora.

Doar două fraze ciuntite şi alea.

1.

"- Bă, tu crezi că după ce-mi termin mandatul eu mă duc la şcoală?!"

2.

"Nobil metal nu e oțelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul !
Hai, gogomani la jubileu !"

Restul e Google.


Un pod cât un maraton


ElZap

Și ei au inaugurat. Cred că puteam și noi. Nu a fost să putem. Nu a fost să vrem. Nu a fost.



Așa suntem noi uneori. Podul ăsta are peste 40 km. Cam tot atâta cât are păguboasa noastră autostradă, plimbată de colo-colo. În cât timp l-au făcut? Habar n-am și nici nu îndrăznesc să aflu. Sunt sigur că mai repede decât noi.

Melcii noștri stau la taifas. Melcii noștri consumă. Taie frunze. Inaugurează.



miercuri, 29 iunie 2011

Austeritate


ElZap



A învins austeritatea! Oare cine este beneficiarul acestei victorii? Am senzaţia că deasupra noastră plutesc norii unui conflict mondial care nu seamănă cu cel dinaintea lui. Dar care conflict seamănă cu precedentul?

În vremurile de glorie, cei ce refuzau să lupte cu inamicul mai aveau o şansă. Ei puteau să lupte ca gladiatori în arene, spre desfătarea inamicului. Mare diferenţă faţă de ce văd mai sus. În circ ei luptau cu unii pe măsura nimicniciei lor. Niciodată împotriva propriului popor.




Poporul care a inventat democraţia, a mai inventat un termen. Termenul de debtocraţie, sau ΧΡΕΟΚΡΑΤΙΑ.

Ziua în care înfloresc cactușii


ElZap








marți, 28 iunie 2011

Punctul de sprijin


ElZap

Toată lumea umblă chiaună să se prindă de un punct de sprijin. Beţivul caută să se ţină de primul stâlp ce-i iese în drum atunci când părăseşte Golden Blitz-ul. Beizadeaua leneşă se sprijină pe telefonul dat de babac, că după ce face ea tuleie află şi singură cum se ajunge în oraşul lui Manneken.

Până şi Arhimede cerea un punct de sprijin ca să dea Pământul de-a dura. Un punct a cerut, dar nici pe ăla nu l-a primit cât era el de învăţat. Doar nu puteau cei de-o seamă cu el să-l lase să facă o aşa de mare boacănă.

Numai al nostru nu se potoleşte. Al nostru vrea câte-n lună şi-n stele.

Pe vreme când era doar primar, vroia să aibă un consiliu privat. Consiliu i s-a dat, dar el s-a limitat la un fâs. Atât a putut el. De vrut n-a vrut nimic. A aruncat şi el chestia aia cu consilierii ca să nu se vadă restul.

Din primar a ajuns ce-a ajuns şi a poftit să dea de pământ cu parlamentarii. Vrea el să facă o singură cameră, aşa cam de dimensiunea celei de la Cotroceni, aşa că a chemat poporul la referendum. Referendum i s-a dar, dar tot atâta a ieşit. De fapt n-a ieşit, că jupânul a şi uitat de unicameralul lui.

A vrut uninominal, şi l-a avut. Deh, unul este preşedintele nostru. Şi cu asta ce-am făcut, vorba lui Tănase?




Acum vrea o nouă constituţie, ca să poată da de pământ cu Coana Corupţie, să-i tragă-n ţepi pe toţi corupţii până la ultimul, cum ne-a promis pe la început. Poate să-i tragă şi acum, dar vrea s-o facă constituţional, nu aşa ca orice mârlan. Mi se pare mie că şi dacă ar avea o sută de constituţii, el tot n-o să-i vadă pe şmecherii ăia. Pasămite pentru că priveşte chiorâş la ei, sau poate că-s de-ai lui, mai ştii?

Şi ce mai vrea jupânul? Păi ar vrea nişte regiuni, voievodate sau cnezate, ca să... Ca să ce? Ca să nimic. Astea sunt doar aşa ca să ne aflăm noi în treabă, ca să luăm banii UE pe de-a moaca, ca să cărăm apă cu ciurul. Sper că nu vorbeşte din gura altuia. Sper că nu se află în spatele lui un Galeazzo, că ne-am ars. Sper că nu a fost la Viena coleg de salon cu mai ştiu eu cine.

Poate că singurul lucru care ar trebui să-l ceară ar fi acela să se ducă la culcare, devreme ce i-au spus mai mulţi că ar cam fi cazul. Măcar dacă tot e să facă cineva ţara asta zob, să n-o facă el. Altul poate ar face-o mai cu milă.


duminică, 26 iunie 2011

Molima amazoanelor


ElZap



De la o vreme n-avem parte decât de valuri de molime. Ciuma lui Caragea a fost o nimica pe lângă ciumele ce ne ameninţă. Epidemii peste epidemii, parcă s-ar apropia Ragnarök-ul. Epidemia vacii nebune, a găinilor bete, a porcilor căpiaţi şi mai nou cea a castraveţilor evadaţi din cartierul cu felinare infraroşii, au dat năvală în lumea noastră ce părea cu scaun la cap.

Ne mai lipsea molima asta a femeilor luptătoare, gata să-şi sacrifice proverbiala lor virginitate libiană, ca să apere un Lider Maximo, fie el cât de minim ar fi. Se pare că o să rămânem fără picior de femeie, dacă pleacă toate la război. Habar n-aveam ce ne pregătesc ăia cu mişcarea junilor nechezol cu parfum de femeie şi fără şa la bicicletă.

Toate gospodinele şi-au abandonat sacoşele şi vor musai să arate ca cea din poză, dacă ar fi niţel mai blonde. Simt ele că le fierbe sângele în varice şi că şi-au găsit ultima din cele şapte vieţi în cocoaşa de aramă.

Aşa se face că toate croitoresele au dat buzna în frizeria lui nea Jean frizerul şi vor musai să facă din el un fel de Don Quijote de la Mancha. Ce contează că Donul ăsta nu-şi mai poate ţine pantalonii în bretelele flexibile. Să aibă şi ele un Don acolo de formă în spatele căruia să se poată alinia când o să vină tomahocul care tocmai a plecat din gară.

Să nu zică posteritatea că nu s-au jertfit. S-au transformat. Din ce în ce?






miercuri, 22 iunie 2011

Arendaşul


ElZap

Că România nu mai are Domn nu-i niciun secret. România are un arendaş care se schimbă din când în când după cum e pofta Domnului ce veghează de la distanţă.

Este adevărat că supuşii Domnului mai latră din când în când, mai ales atunci când arendaşul e beat criţă şi visează cai verzi pe pereţi. E drept că şi Domnului îi place atunci când aude căţeii lătrând în Giurgiu. Simte el că arendaşul a pornit turmele de oi spre Înalta Poartă lăsând căţeii să latre la lună.

Treaba e că nici căţeii nu pot lătra aşa de capul lor. Dacă toată suflarea ar lătra după cum o taie capul s-ar duce dracului democraţia şi ar rămâne Domnul cu buzele umflate. Aşa se face că din când în când Domnul dă glas şi-i trimite pe căţei la locul lor. Atunci se aude glas de tunet care decretează:

"Acesta este arendaşul meu cel iubit, întru care am binevoit!"

Mucles! Peste moşia Domnului se aşterne tăcerea.

Doar câte o potaie surdă, care n-a auzit glasul Domnului, mai latră aiurea. Până la urmă o să priceapă şi ea că s-a schimbat partitura. O să fie însă prea târziu, căci Domnul o să-i retragă indemnizaţia pentru oase.


luni, 20 iunie 2011

Bătrânul lăutar


ElZap

De ani de zile îşi poartă sub braţ scripca. Un fel de Fata Morgana îl amăgeşte mereu cu speranţa că va da marea lovitură poposind în oaza peste care stăpâneşte vreun nabab putred de bogat, ce-l va aşeza la loc de cinste în capul mesei lui încărcate de bunătăţi şi de minciuni. Poate el chiar speră că acesta o să-l înalţe la rangul de capelmaistru.

Niciodată n-a avut însă curajul să cânte aşa cum îl îndeamnă sufletul şi inima. Mereu a cântat la comandă. Sărman urmaş al lui Salieri, n-a încercat o clipă măcar să-şi ridice capul din ţărână, să-şi dorească să fie la înălţimea unui Mozart.

Umilit de toţi cei ce s-au căţărat pe cadavre, el priveşte cu ochi de cerşetor la binefăcătorul lui, în timp ce acesta îşi devorează cu gesturi hulpave ciolanul din tipsie. Habar n-are dacă nababul îi preţuieşte au ba supuşenia lui de sclav. Trage adesea cu coada ochiului la beizadelele din jur, încercând să citească în ochii lor, dacă sunetele lui scremute plac au ba urechilor celor pe care se cazneşte să-i încânte. Împleticindu-se în arcuş, nu ezită să schimbe partitura, atunci când ea nu place.

Când scripca i-a obosit, nababii îl folosesc să dea dea jos de pe socluri statui ce nu convin. Un circ trist, în care el joacă rolul de măscărici.

Cârcotaş pe balustradă (3)


ElZap



Fără finalizare

Podurile sunt de două feluri precum masajul thailandez: cu și fără. Podul doctorului e fără. Și cine putea să bage de seamă că podul nu a icnit? Nu vreau eu să fiu feminist, dar trebuie să recunosc că meritul unei femei este imens în chestiunea podului. Podul n-a icnit și pace.

Că n-a icnit ar fi numai jumătate de hibă, dar e evident că nu s-a pus ștampila, ori un pod fără ștampilă s-ar zice că nici nu există, iar pe un pod care nu există nici n-ai cum să circuli.

Dacă nu s-a pus ștampilă e clar că nu s-a încasat contravaloarea expertizei, care oricât de inutilă ar părea are valoare ei. Păi cum s-ar justifica că există instituția dacă ea nu pune ștampila? Să mă lase ăștia ce tot bat șaua cum că ștampila se pune dublu orb, că se construiește aiurea-n tramvai. Nu-i adevărat și pace. Se și mai și.

Cine spune că în unele țări fără ștampile puse pe unde trebuie sau puse cum și cu ce trebuie cad clădirile la o adiere de vânt se înșală amarnic. Uite că la noi pică macaraua și vântul este stârnit post factum. Dacă vântul nu există îl vom inventa pe el. Poate că nu ați băgat de seamă la ce-a spus Voltaire:

Si Dieu n'existait pas, il faudrait l'inventer.

Nu știu dacă Voltaire a avut timp să se pronunțe și asupra frunzei, dar se rezolvă cumva, că doar n-are cum să rămână frunza atârnată.

Știu însă că eu am ratat prima sinucidere din viața mea. Am zis și eu să închei socotelile și m-am repezit bezmetic pe pod. Duminică la prima oră, ca să aibă ce trăncăni mass-media toată săptămâna. M-am urcat pe pod cu mașină cu tot, dimpreună cu alți sinucigași, dar podul neghiob nici n-a icnit. Acum nici nu știu pe cine să dau în judecată că nu mi-a ieșit figura. O fi Oprescu vinovat că a refuzat ștampila, constructorul că ține podul, sau ICS că podul stă țeapăn la locul lui cu sau fără ștampila dumnealor.

Acum să n-o luăm chiar așa cu fânu-n coarne, să zicem că ICS nu e de trebuință. Este, sigur că este, cu condiția ca ICS să existe pe bune. Dacă dumnealui nu-i decât o ștampilă atunci nu-i.

Și ca să împăcăm și capra și varza, eu zic că trebuia urcat tot guvernul pe pod, dacă tot știa ministra cum că nu ține. Oare pica?

duminică, 19 iunie 2011

Cârcotaş pe balustradă (2)


ElZap




Aşadar podul.

Podul e prea scump.

Chiar mă mir cum de n-a observat cine trebuie că podul ăsta e mult prea scump.

Cum de n-a ieşit la întâlnire omul ăla ce tot timpul gândeşte îndrăzneţ? Probabil că a fost ocupat cum ariergarda doamnei Macogheie.


Că altfel ar fi trebuit să be spuie şi nouă cum că cu atâta bănet ar fi putut doctorul să ridice nişte orfelinate sau azile de bătrâni! Ce i-a făcut doctorul nu ştim. De unde a găsit el cămaşa de forţă potrivită pentru a-i închide gura?

Sau poate ne spunea că puteam să ne împrumutăm aiurea de unde e nevoie, iar apoi să cumpărăm mărfuri second hand doar cu buletinul. Să nu fi văzut profesorul că mărfurile se perisează la graniţă, în timp ce noi aruncăm banii pe poduri?

Să nu fi băgat nimeni de seamă cum că podurile tradiţionale româneşti sunt de obicei mici, pe măsura comunităţii? Cu banii aruncaţi pe pod, domnul ăla de a fost primar portocaliu, ne-ar fi pus la podeţele noastre nişte borduri de toată frumuseţea, şi i-ar mai fi rămas şi un rest de cheltuială. Să fi băgat de seamă Oprescu cum că revoluţiile portocalii s-au înecat în propria culoare peste tot?



Cârcotaş pe balustradă (1)


ElZap



Aşadar o făcu şi p-asta! Cu paradă, cu majorete, cu discursuri spumoase la figurat şi la propriu. Cu tot tacâmul cum s-ar zice. N-a beneficiat de panglică cum a beneficiat ciotul ăla de autostradă fără sfârşit. Nici de frunză n-a beneficiat podul. Frunza cică a luat-o Eva, ca să-şi acopere o chestie ce-i virează spre "imortelle".

Dacă ne face şi autostrada aia de o ia peste nori! Eşti suficient de trăsnit? O faci Maestre?

Şi totuşi podul ăsta are nişte bube peste care nu se poate trece. Le găsim noi şi pe astea, dacă avem puţintică răbdare. Poate în postarea ce va să vie.


joi, 16 iunie 2011

Şi va să-nsemne cronicarul...


ElZap

De câte ori mă lovesc cu capul de versul ăsta, stau ca prostu-n intersecţie şi mă întreb.

Ce?

Ce-o să scrie cronicarul ăla, ca să lase celor ce ne vor urma un semn că am trecut şi noi pe-aici?

Poate că o să scrie despre investitorii strategici. Despre ăia pe care i-am chemat, i-am rugat, i-am implorat. Ca să ce? Ca să lase în urma lor ruine. Din mormanele de fiare vechi în care bătea toaca fiul primului nomeclaturist ce-şi doarme somnul de veci în Mausoleu, s-au cladit măreţe castele de aramă.



Castelul de aramă a fost debranşat, dacă o fi avut cineva curajul s-o facă. În timp ce unii se chinuiau cu debranşarea, domnul s-a rebranşat. Cu una care-i mai tinerică cu aproximativ 24 de ani. Acum a intrat în lumea bună.
















Lumea bună a celor doi crai. Primul se zice că ar fi de la răsărit.


Şi ce va să-semne încă? Poate că o să scrie el acolo despre drumurile noastre de fier. O să scrie despre un viaduct. Unul care n-a fost terminat. Încă. Mai au de tăiat bruneţii. E treabă grea cu viaductul ăsta pe care în '90 circula trenul.


Noroc că le vine în ajutor ministra. Iată ce ne spune cu premărita ei guriţă cu accent sovieto-moldovenesc.



Dacă aţi auzit bine, din 20.000 de kilometri se vor evapora cam 5.000 de kilometri. Aşadar facem în 20 de ani cca 50 km de autostradă şi topim cam de 100 de ori mai mulţi km. Să-mi spună cineva că nu suntem performanţi.

Şi noi? Noi ce-am făcut în timpul ăsta?

Unii am stat cu degetul în gură şi mai stăm încă. Cei mai deştepţi n-au stat. Ăia s-au învârtit. Au aruncat perdele de fum. I-au ironizat pe cei ce trăgeau semnalul de alarmă.






miercuri, 15 iunie 2011

Și deasupra idrei fluture cu vîntul


ElZap

Dis-de-dimineață mă reped buimac la geam și dau să verific vremea pe  (w)underground. Tăcere! Liniște mormântală! Nu adie nicio pală de vânt.

Păcat! Ambalajele aruncate pe arterele culturii sunt la locul lor. Doar pe câte un site pe care unul sau una s-a încumetat, vine gunoierul de serviciu și aruncă câte o ironie marca Urban Pedia. Să nu se mai încumete altădată!

Așa se face că pot scormoni liniștit în coșul de gunoi al presei noastre cea de toate zilele.

Aflu lucruri fundamentale pentru ”lecturile noastre infidele” de fiecare zi (aka dezmățatele noastre citanii).

Dau un search și aflu. Aflu cine a scris recent...  Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. Monica, cine altcineva? Și de pe Google mi se revarsă pe birou încă câteva duzini de știri pe aceeași temă, inclusiv cine este persoana care s-a cuplat cu un libanez. Toate perfecte pentru cei ce vor intra la bac. Și vor ieși.

Aflu și ce a primit de ziua ei Cruduța.  Un salam, desigur. A rămas cu gura căscată? I l-o fi înmânat satirul ăla cu blugii rupți în fund, de glumele căruia râde de unul singur?

Din salam în  Salam, ajung și la Florin. Ăsta cică se cară. Prin Franța, prin America. Să le stea ălora în gât și să revină cât mai târziu!

În biblioteca asta vastă a resturilor menajere poți găsi oricând o lectură pe măsura ta. Răbdare să ai.

Mă retrag din lumea asta colorată și dau să intru în lumea oamenilor cu ștaif. Oamenii aceia care-și țin capul sus cu ajutorul bucăților de cârpă apretată.

Acolo fiecare își numără arginții lui. Nimeni nu are timp să stea de vorbă cu tine. Pe ușa unuia scrie ceva în engleză. "Time is money", parcă! Mă scotocesc și văd că nu am câștigat atâta mărunțiș cât să pot apăsa pe clanță. De clanța ușii vecine stă agățat un avertismet gen ”câine rău!”. Parcă așa s-ar traduce ”Do Not Disturb”, deși din poză deduc că a dat reanimarea peste dumnealui sau peste dumneaei.

Am senzația că mă găsesc într-un muzeu al monștrilor de ceară. Prin minte îmi trece o strofă tonifiantă.

„Și-am întors fără speranță
Ochii și-ncepui s-admir
Cum stăteau pe raft în șir
Acele de siguranță.”



marți, 14 iunie 2011

Neputând să te ajungă...


ElZap

Şi mâine iar va fi 15 iunie. Şi mâine iar se va aşterne tăcerea. Şi mâine va fi la fel cum a fost pe 15 ianuarie.

De fiecare dată când tăcerea asta asasină îmi sparge timpanele, nu pot să nu mă întreb: de unde izvorăşte atâta ură?

Ce idealuri atârnate de blidul în care se va aşeza un ciolan pe măsura violenţei lor verbale, îi mână pe ei în luptă?

Este drept că nu toţi contemporanii noştri urlă la lună. Unii tac. Tac, pentru că ştiu că şi tăcerea poate fi răsplătită. Tac pentru că ştiu că e periculos să te pui cu propagandiştii gângavi care din lipsă de minte declară că:

"Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul."

Aşadar a început campania de demitizare. În războiul ăsta politologi de circumstanţă, scriitori fără operă sau cu una străvezie, critici literari angajaţi cu jumătate de normă îşi ascut săbiile de statuia celui pe care urmează să-l demitizeze.

Saltimbanci penibili ce nu pot fi întrecuţi decât de epoca ce-i aplaudă.

"Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise,
Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?"



luni, 13 iunie 2011

Hai să facem o gospodărie...


ElZap

Pe vremea aia, pe când se puneau bazele colectivizării agriculturii în România era un cântec mobilizator. Păcat că a fost retras de pe site-urile noastre melodioase. Ce bine i-ar fi prins acum prezidentului din România, că al României mă abţin să mă pronunţ.

Păcat că doar o strofă o mai ţin minte. Asta:

"Hai să facem o gospodărie
Colectivă şi la noi în sat!
Viata să ne fie bucurie,
Traiul să ne fie îmbelşugat"

După asta urma chestia cu haturile, cu răzoarele care trebuiau musai să dispară spre disperarea iepurilor care nu aveau unde să-şi facă culcuşuri. Noroc că ai noştri nu au adoptat lupta împotriva vrăbiilor că ne-ar fi năpădit omizile.

Ce-or fi avut ăia în cap când au pus de colectivizare nu ştiu, dar ştiu că cei cei au pus de voievodate, nimic n-au.

Zice Vodă, că o să se facă economii. Adică cum? Uite-aşa!

O să avem mai puţini poliţişti pe cap de locuitor, dar o să sporim numărul hoţilor, ca şi cum cei de-acum nu ne-ar fi de-ajuns. La ce ne trebuie atâţia poliţişti care să ţină de şase pentru micii sau marii investitori strategici, când se vede că ei se descurcă şi singuri cu Marea Demolare.

Se va reduce numărul celor ce-or să strângă birurile, dar birurile vor creşte, iar pe marginea drumurilor o să fie înfipte nişte lozinci în care o să ni se spuie că "aici sunt banii dumneavoastră".

Fiecare vacă va făta zece viţei deodată, iar celelalte nouă o să facă sex degeaba, şi dacă sunt cumva sterpe vor fi trimise la Bruxelles ca să găsească vaca nebună.

Numărul de profesori va fi redus, iar odată cu ei şi numărul celor ce-i inspectează. Elevii îşi vor pune singuri note după cum poftesc. În fond, la ce foloseşte atâta şcoală, când cu o particulară de-asta poţi ajunge chiar şi biministră. Scrie undeva că n-ai voie să porţi Vuittonul, dacă n-ai doctoratul achitat şi luat? Succesurile sunt garantate cu şi fără profii ăia nesuferiţi.

Şi dacă l-am lăsa pe Vodă să argumenteze am putea continua până la calendele greceşti.

Merită oare? Nu-i prea riscant? N-ar fi mai bine să ne prefacem că reducem un singur post, pe cel de Preşedinte. Asta da economie!

Pleacă omule, că ne ajunge cât bine ne-ai făcut. După tine potopul. Cine l-o apuca.



duminică, 12 iunie 2011

Radio Erevan


ElZap

De ce Erenvan şi nu alt oraş, asta nu ştiu. De ce Uniunea Sovietică şi nu altă ţară n-am habar.

Aşadar s-a lămurit. Nu e Spania ci Germania.

Nu e castravetele ci nişte prăpădite de seminţe încolţite. Asta tocmai acum când mi-am pus în plan să le folosesc şi eu, că am auzit că au nişte enzime care întrec de miliarde de ori catalizatorii anorganici.

Poate că nu sunt nici seminţele. Poate că e o conspiraţie planetară care pune stavilă micilor mele plăceri. Ăsta să fie tot necazul.

Poate că de vină ar fi doar fasolea, că dacă puneau alte seminţe nu se ecolea nimica. Poate că fâsul mediatic era mai moderat, dar şi câştigurile din această afacere ar fi fost substanţial reduse.

Ciudat! Foarte ciudat! Treizeci şi ceva de oameni au muri în chinuri groaznice în câteva zile. La nivel planetar, că dacă mureau într-un accident aviatic undeva în vreun cătun utitat de lume era altceva.

Cred că în numărul ăsta nu au fost incluşi şi cei ce au murit de frică.

Cred că nu au fost socotiţi cei ce mor pe palnetă din cauza accidentelor rutiere, cum ar fi cel în care a murit Teo Peter.

Cred că au fost scăzuţi cumva cei ce mor din cauză de de friendly bumb sau freindly fire.

Oare n-ar fi mai bine ca Erevanul să fie ales aşa prin rotaţie. Să nu rămână colţ de lume fără un Erevan al lui.


joi, 9 iunie 2011

Cartierul gayneral


ElZap

Dacă tăceam...

Dacă tăceam şi nu scriam textul ăla cu Macogheiul nu mă băga nimeni în seamă. Aşa, văd că am fost încrustat pe frontispiciul unui sait care îi monitorizează pe cei care umblă creanga imitând ROGVAIV-ul, sau pe cei care stau şi se crucesc privind la ei.

Deh, fiecare cu lumea lui. Nu-i musai să-i aplauzi pe toţi. Când circul cu trenul am şi eu dreptul să sar din tren dacă în compartimentul meu se urcă unul care are şosetele "parfumate". Nu mă interesează viaţa lor, sau mă înteresează în aceeaşi măsură în care mă interesează viaţa persoanelor atinse de nanism.

Dar, fiindcă tot am intrat fără voie în cartierul lor găinăral, trec şi eu mai jos linkul unui blog care mi-a atras atenţia din lista 'mnealor.

Panarama ghei

Şi să nu uit un sfat: demontaţi-vă şaua de la bicicletă când mai doriţi să circulaţi pe bulevard. Face bine, mai ales când vă apucă câte un strănut.

miercuri, 8 iunie 2011

Urzica


ElZap


Era pe vremuri o revistă cam naşpa. Se numea taman ca în titlu. Cei care nu şi-o mai amintesc pot s-o admire aici, iar cei care n-au cum să şi-o amintească pot să procedeze la fel.

De ce îmi vine acum să vorbesc taman de revista asta? Păi revista era o dovadă vie că în România acelor vremuri exista libertatea presei. Taman ca acuma.

Atunci aveai voie să-l "critici" pe vânzătorul de gaz lampant care mai te ciupea de-o eugenia. Nu aveai cum, şi nici nu a încercat vreodată cineva, să critice poporul frate de la răsărit că înghiţea trenurile cu petrol, cu grâu, cu uraniu şi cu orice vroia el.

Acum la fel. Poţi să-l critici pe cel ce dă cu bormaşina o gaură într-o ţeavă de petrol, dar nu trebuie să sufli o vorbă despre perimetrul petrolier de la Murzuk. Nu trebuie să fie supăraţi domnii, la fel cum pe vremuri nu trebuiau supăraţi tovarăşii.

În Urzica puteai să-l critici chiar şi pe contabilul de la G.A.C. metamorfozat în C.A.P. dar nici prin gând nu trebuia să-ţi treacă să-i critici pe tovarăşii mai mari ce făceau drumul la Moscova, pentru a duce peşcheşul şi a aduce ordinele.

Acum e cam la fel. Deosebirea e că vin domnii la noi ca să-şi ia peşcheşul. Domnii noştri nici nu suflă şi-l dau cu dragă inimă. E drept că le mai pică şi lor ceva acolo, cât să se lingă pe degete, că doar n-o fi foc.

În revista aia puteai să te legi de chiaburul care a mutat hatul vecinului, chiabur şi el dacă interesul general o cerea. De regiunile aduse plocon de tovarăşii părinţi ai actulalior domni, nu trebuia să te iei. Pentru a-şi întări poziţia ei au botezat-o pe una Regiunea Stalin.

Acum n-ai voie să spui nimic dacă domnii actuali, copii ai foştilor tovarăşi cu origine răsăriteană, se pun pe înfiinţat voievodate. Las' că ştiu domnii ce fac. Tot Trianonul trebuie dat de-a dura. Până acum suntem în grafic doar cu Iugoslavia şi cu Cehoslovacia. Aia de-i plângeau domnii de milă prin 68. Mai ştiţi cum stăteam cu urechea lipită de aparatele de radio care se auto-bruiau?

Ţin minte că pe-atunci se striga o lozincă cu "Stalin şi poporul rus". Cine nu stiga destul de tare amuţea. Pe veci. Şi acum strigăm. Ce strigăm nici nu contează. Strigăm ce ni se cere.

Totdeauna am fost un popor de oameni curajoşi. Am ştiut totdeauna pentru cine trebuie să strigăm şi ce trebuie să strigăm.

Lasă că nici alţii n-au fost mai breji. Cu pace să citim numele din revista de mai jos.


Sper că aţi descifrat numele autorului articolului din stânga paginii alăturate, iar pe cel al desenului lui tătucu nu mai e nevoie.

duminică, 5 iunie 2011

Macogheiul


ElZap

Hai că a trecut şi asta! Care asta? Păi defilarea paparudelor. Nici ploaia nu s-a oprit şi nici nu s-a lăsat cu rupere de nori.

Nişte nehotărâţi pe probleme de sex au ieşit la aer. Cică au făcut diversitate. Ce diversitate nu ştie nici dracu. Cică ei doresc toleranţă. Eu, dacă le cer să nu-şi deverseze pe strada mare fanteziile lor, nu tot toleranţă cer? De ce toleranţa lor e mai cu moţ decât toleranţa pe care o cer eu? Există boscheţi pentru toţi nebunii.

A trecut şi asta! Asta fiind ex-ministra. Aia cu "Keep walking". Acum walking cu gayul.

Bravo cucoană! Fii bărbată, ce mama dracului!

De ce nu se clatină Vodă


ElZap

Toată lumea zgâlţâie jilţul lu' Vodă, dar jilţul nici nu se mişcă. În timpul ăsta, Vodă chefuieşte dimpreună cu slujbaşii. Chefuieşte şi duce ţara de râpă.

Nimeni nu pricepe din ce-i făcut jilţul ăla de se ţine ţeapăn parc-ar fi făcut din stâncă. Doar măscăriciul lui Vodă ce-a mai îndrăznit să arunce o privire pe furiş în spatele jilţului. Şi ce-a văzut măscăriciul? Jilţul lui era proptit. Era sprijinit cu proptele. Proptele aduse de la Înalta Poartă.

Se zice că atunci măscăriciul ar fi vorbit celor care trăgeau cea-hăis de buclucaşul jilţ. Ar fi bâiguit că... Vodă dă peşcheş. Dă peşcheş cât este de trebuinţă ca să nu i se clatine jilţul.

Pe urmă s-a îmbolnăvit şi a murit. Cică i-ar fi căzut capul. Unii şuşotesc că ar fi mâna chiorului.

Mâna lui Bogdan al III-lea cel Chior. Sper că nu v-aţi gândit la altceva? Doar nu vreţi să vă cadă capul?


Clocomeikărul


ElZap

Poate că mă scoate cineva din ceaţă! Ce o fi ăla clocomeikăr, sau mă rog Clockomaker dacă tot ne-am englezit pe marginea şanţului, a twitterului, a facebookului, a blogrollului şi a slangurilor încrucişate.

Dau cu Google în search şi research şi nu găsesc nimic. Ba găsesc, şi găsesc chiar în wikipedie.

Cică ar fi altceva decât Clockmaker, dar un altceva descoperit de o mulţime. O mulţime ce se tot fandoseşte până ce ajunge turmă. Turma asta behăie la fel cum a behăit prima oaie ce a luat o notă falsă, de s-a crezut nightingale.

Acum mă apuc să învăţ latina, greaca veche, ca să mă pot da mare. Să le pot vorbi proştilor care nu ştie cum se pronunţă corect ca să ai succesuri cu ghiotura.


vineri, 3 iunie 2011

El pluguri va face din ţeava de tun


ElZap

Faine versuri. Păcat că nu le-am pus deoparte ca să le am pentru zile vesele şi triste. Nici Google nu le-a pus, dovadă că punerea la index n-a murit. Doar indexatele au schimbat rolul pe scena istoriei.

Chestia cu ţeava de tun nu s-a împlinit, cum nu s-a împlinit nici chestia cu plugul, că vremurile s-au schimbat. În loc de "industria grea cu pivotul ei industria constructoare de maşini" noi am virat spre industria lejeră cu pivotul ei etnobotanic.

Şi totuşi, dacă dezarmarea nu s-a putut face, de ce n-am cârmi-o spre o înarmare eco. Bunăoară, în loc să cheltuim sumedenie de doalari, euro, ruble şi altele pentru a ne bate în Tomahawk-uri, n-ar fi mai bine să ne spălăm rufele în familie bătându-ne în castraveţi? Ieşim oricum mai ieftin. Mai ieftin chiar decât am ieşit cu vaca nebună, cu gripa porcină sau cu cea aviară.

Nu ne mai spălăm rufele murdare în văzul lumii, cum am făcut-o până acum. Aruncăm unii în alţii cu castraveţi. La şosea, cam cum era pe când ne băteam cu flori. Ăştia sunt de două ori mai eficienţi, devreme ce au provocat atâta gălăgie planetară.

Păcat că lumea n-a descoperit din timp castravetele. Ce economii planetare s-ar fi făcut în războiul tantalului. Am fi aruncat în Congo nişte încărcături de castraveţi şi s-ar fi evaporat instantaneu şase milioane de congolezi.

Catraveţi în Congo, castraveţi în Afganistan, castraveţi în Irak şi ne făceam treaba. Cu câteva tone de castraveţi scăpam de negăsitele arme de distrugere în masă ale lui Saddam.

Aşadar, castraveţi ieftini pentru toată planeta. După aia putem trece la roşii. Dacă nu ne ajung din urmă galbenii.



joi, 2 iunie 2011

Aluat şi secară


ElZap

Da, aluat! Şi nu puţin. Dacă aluat singur habar n-am, dar e sigur aluat. E posibil ca să se fi lins şi alţii pe degete, că aşa-i când umbli cu miere.

Mai pe la schimbarea la faţă a puterii, şeful cel mare s-a zborşit la ei. La ei şi la cei cu care s-au înhăitat la ceas de seară. Cică prea mult aluat. Pe urmă... Pe urmă s-a negociat, iar cei ce s-au schimbat la faţă spre veşnica noastră prostire, au zis că e prea puţin aluat. Şi aşa a zis că trebuie să maia. Iar aluat. Mult mai mult.

Acum secară. De fapt s-au. Tot pe înserate, cum au şi venit. Aluat jucăriile şi dus a fost. Am rămas doar cu fluieratul a pagubă.



Pe melodia asta o să danseze cineva? Cu pene de cocoş lipite de fund? Poate Boc. Poate Băsescu. Poate şi cei dinaintea lor.



Acum merit şi eu o corecţie. Una gramaticală.