vineri, 17 august 2012

Ape tulburi


ElZap

Dreptatea la fel ca şi iubirea se cere păzită de oarba ispită, vorba unui cântec de pe vremea când manelele nu se născuseră.

Şi cum poate fi păzită mai bine dreptatea decât cu duba? Şi repede, că nu-i timp. Uite că ne-au mai rămas câteva zile până ce se va reînscăuna domnul din garaj şi îngerii trebuie să-i gătească calea.Domnul va intra în cetate singur călare pe asin, însă însoţit de oastea lui de flămânzi. "Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgâni ce aduci cu măria-ta?", ar întreba Spancioc dacă ar mai trăi în zilele noastre?

Aşadar au pornit dubele ca să colinde satele şi oraşele ţării în căutare de infractori. Nimeni nu trebuie să scape de braţul lung al justiţiei, cum n-au scăpat nici sărmanele gâşte de tomberoanele de gazare ale presupusei, însă niciodată doveditei gripe aviare. Sărmanele gâşte au fost jertfite pe altarul bunăstării poporului.

Cineva l-ar fi întrebat atunci pe Lepidopter dacă are dovada vinovăţiei gâştelor, dar răspunsul n-a fost dat şi nici parchetul nu l-a călcat. Pe-atunci parchetul se ocupa de alte chestii, cum ar fi chestia aia de la maternitatea în care au fost prăjiţi nişte îngeri. Se mai ocupă şi azi, dar cu un zel ce depăşeşte viteza melcului supersonic.

Ştiau ei îngerii că sunt trimişi de domnul. Ca să tulbure apele. Ştia şi domnul că supuşii lui mai fură. Unii fură câte o găină, alţii niscaiva ouă şi cei mai mulţi fură voturi. Voturile astea se fură cam de douăzeci şi ceva de ani. Dacă-i băgam la zdup pe primii hoţi, acum ar fi fost mai puţini. Ei însă trebuiau să stea acolo, taman cum trebuie să stea hoţii noaptea în stradă, ca să iasă lumea controlat la plimbare. Ei stăteau acolo ca să poată fi arătaţi cu degetul la o adică. Cu hoţii ăştia mărunţi îţi dai în gât adversarul.

Aşadar avem dube, avem hoţi de voturi şi mai ales avem democraţie dată pe vodcă. Unii dau ca să ieşi, iar mai nou unii dau ca să nu ieşi. Eu zic că ultimii sunt majoritari. Cine iese înfundă duba. Sta omul cu plaivazul la colţul străzii şi te scrie pe blat. Ai intrat în cabină eşti infractor. Ai intrat de două ori eşti şi mai infractor. Mama lor de infractori! Lasă că le iese lor democraţia din cap.

Ei nu au voie să le tulbure apele.

Şi ce murdare sunt apele astea.

La o televiziune oarecare aud că se va da o ştire bombă. Vreau să mă culc, că aşa am eu chef. Eu mă culc ca să mi se scurgă la canal ştirile din presă. Nu pot, că vine bomba. Şi vine. Bomba face fâs. Un domn cu barbă tusă scurt se transformă în procuror. Deh, meserie la mare căutare. Cu consoarta la DNA. Nu meseria. Domnul o aleargă pe madam Pivniceru, care ţipă în dulcele grai moldovenesc. Mona ţipă, dar domnu cu barbă n-o slăbeşte. Are ordin s-o termine repede. Ciudat miceliu.

Mă opresc aici, că mi-e teamă că nu voi putea trimite ştirea spre publicare. Aud un claxonat. De dubă. Să mă îmbrac. Nu se ştie niciodată cum e acolo.

Văd că şi jurnaliştii păstrează o tăcere suspectă. Poate şi ei aşteaptă. Dacă e să fie ne întâlnim în celulă. Schimbăm o vorbă în celulă. Aflu şi eu ce şi cum.





sâmbătă, 4 august 2012

Politică de curcă

ElZap

La televizor apare o curcă. Nu la Animal Planet unde i-ar fi locul. Pe un post de televiziune unde se face politică din greu.

M-am întrebat de ce a apărut curca la televizor? Abia acum mi-am dat seama că dumneaei şi-a făcut apariţia tocmai pentru că în ogradă sunt o grămadă de orătănii. Printre ele nişte gâşte, raţe şi găini bete. Şi ca să spulber orice urmă de misoginism, ţin să precizez că orătăniile sunt însoţite de masculii lor, la fel de deştepţi ca orice orătanie. Şi cine poate vorbi mai pe înţeles orătăniilor? Curca, desigur.

Pe Doamna Curcă o freacă grija de toate alea. De creşterea dolarului, a preţului benzinei, etc. etc. Şi nu uită dumneaei să adauge doct că toate astea se întâmplă din cauză că fiindcă de aia. Că adică în jurul unui SUSPENDAT se învârte istoria acestei ţări.

După dumneaei nu contează economia reală. Aia în care pământul e necultivat de zeci de ani. Aia care nu produce nimic. Nu contează nici verticalitatea umană. Zice Curca că e bine să stăm în patru labe ca să ne poată dea jos pantalonii de râme.

Deh, gândire încurcată. Doar e curcă.

Gălăgie suspectă



ElZap

De câte ori în faţa curţii mele se iscă câte o gâlceavă mă lasă somnul.

Mai acum ceva ani, când toată lumea se gâlcevea cu toată lumea pe unde apuca, am descoperit că mi s-a furat o bancă. Era singura pe care o aveam. Aia din faţa curţii. Aşa păţeşti când dai crezare tuturor circarilor. Poate că ei nici nu sunt vinovaţi. Poate că nici nu-şi dădeau seama de ce fac ei circ.

După ce am descoperit că n-am bancă, am mai aflat că ei erau înţeleşi, că păruiala aia a lor era una de operetă, că cei ce au aranjat spectacolul ăsta au plecat acasă cu câte o bucată de bancă. Cu câte o scândură vreau să zic.

Pe urmă m-am mai liniştit. Îmi ziceam că, dacă mi-au furat banca, nici că mai au ce să-mi fure, mai ales că toţi strigau la mine că sunt un sărăntoc.

M-am înşelat amarnic. Dacă m-aş lua după toate scandalurile din faţa curţii mele, aş zice că am fost odată putred de bogat.

Odată.

Acum aştept să mă liniştesc. Să pot să dorm. Să înţeleagă şi ei că nu mai au motiv de ceartă. Că am ajuns şi eu în rândul lumii. Că sunt lipit pământului.

Dar ei ştiu mai bine ce au de făcut.

Eu doar îi suport. Îi rabd, nu i-ar mai răbda pământul.



Cotcodăcitul



ElZap

De la o vreme toate găinile din curte au început să cotcodăcească cumva mai ciudat. Nu chiar toate, ci doar unele mai informate. Unele care au urmat nişte cursuri speciale la care li se spune ce şi cum stau lucrurile. Poate nici n-au urmat cursuri. Poate sunt autodidacte cu un profund spirit de observaţie.

Nu este cotcodăcitul de mai ieri. Ăla era unul de fericire, de dragoste, matern după ce se ridicau mulţumite de pe cuibar. Gălăgia aia fericită s-a topit.

Acum cotcodăcitul lor răspândeşte groaza, disperarea, spaima, deznădejdea. Parcă deasupra capului fiecăreia din ele ar pluti un uliu care se pregăteşte graţios să le curme existenţa.

După profunde investigaţii am găsit răspunsul. Se pare că stăpânul a fost demascat de una din ele. De una mai isteaţă care scormonea filosofic prin spatele curţii. Se pare că a dat de un femur. Un os, la o adică. Claponul cel înţelept le-ar fi desluşit misterul şi pe urmă...

Pe urmă, găinile ca găinile au dus vestea în întreaga împărăţie galinacee. Toate cotcodăcesc că una din suratele lor ar fi ajuns în oală, ba chiar şi în cratiţă. De aici provine şi osul cu pricina.

Adunate în jurul claponului el le-ar fi spus ceva legat de soarta lor. Cică toate vor sfârşi ca surata lor al cărei femur a fost descoperit de o găină proastă.

Uitasem să vă spun că pe claponul ăla înţelept l-ar fi chemat Πίνδαρος şi pe vremuri ar fi tras cu urechea prin nu ştiu care forum. Poate prin cel din Filipi. Poate prin altul.