luni, 31 octombrie 2011

Păsări şi mamifere

ElZap

Să tac? Să nu tac?

Până la urmă eu n-am nici o vină. Vinovaţi pot fi cel mult cei ce scriu texte. Cei ce le citesc n-au nici o vină?

Aşadar...

"Oiseaux et mammifères de nos villes et villages"

Autori:

Jean-Pierre Jost, Yan-Chim Jost

Pagina 4, pentru cei care insistă.

Autorii pretind că motto-ul de acolo ar aparţine lui Antoine de Saint-Exupéry. Poate că tocmai din cartea "Terre des hommes".

Aşa o fi, deşi eu nu bag mâna în foc. De ce să mă ard eu. Lasă că s-au ars alţii.

Unii cu mult ştaif.



marți, 25 octombrie 2011

La umbra unor frânturi de texte - Zoilii (6)

ElZap

Și de pe sul, cu mult avânt,
Ies odele, încet, cu-ncetul.
Olimpic și cu glasul sfânt
Citea poetul.
Curtenii, transportați, răspund:
—"Ce-artistic, ah! și ce profund!"


Sunt vremuri în care Zoilii sunt mult mai periculoşi decât sărmanul Dionis. Până una-alta tot Zoilos din Amphipolis face muzica. Nici măcar nu ştim dacă fără el Dionis s-ar fi apucat să scrie, să vorbească, sau să cânte.

Încep să cred că pe Zoili nici n-ai cum să-i opreşti. Că ei sunt cei care-l împing în coarne pe sărmanul Dionis. Ei au fost, sunt şi vor fi, cum ar spune un înţelept alt timpurilor noastre care se scufundă până la gât în almanahe.

Mai ales unul cu gura până la urechi, cu tupeul mai lung decât gâtul lipsă, veşnic prezent pe unde nu-i e locul îşi dă cu părerea la ambele capete. Deh, o boală a copilăriei petrecută în puf roşu aprins. El are dreptate şi când spune că e, şi când spune ca nu e. Chestia asta încurcată ţine de o anumită filosofie a paradoxului învăţată de la părinţi.

Eu ce să zic? Îl las pe Coşbuc să zică.

—"Și tu ce zici? M-am îndreptat?"
Polixen, tremurându-i pașii,
Spre ușă pleacă, resignat,
Privind slujbașii:
—"E cheia temniții la voi?
Haid’, duceți-mă înapoi!"



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Hodorogea


ElZap

Hodorogea e un tip, un individ, un ceva cu totul şi cu totul aparte.

Om nu e, dar nici n-a încercat măcar să fie. Ai lui i-au spus că omul ar fi o fiinţă blestemată încă de pe vremea pe când se plimba cu consoarta în fundul gol prin Eden şi râvnea ca prostul la mere pădureţe. Atunci l-a prins în ofsaid Cel de Sus şi i-a spus că la El nu merge cu şulfăriile. Aşa că l-a obligat să-şi câştinge cu sudoarea frunţii pâinea cea de toate zilele.

Neputând a trăi fără pâine, dar nici cu broboanele de sudoare pe augusta lui frunte, Hodorogea a descoperit diviziunea muncii. El s-a mulţumit cu pâinea, în timp ce sudoarea frunţii a lăsat-o pentru semenii săi ce purtau mai departe povara blestemului. Ăia puteau să o poarte, că ei aveau coloană vertebrală, nu ca el care era uşor handicapat, suferind de un defect de moralitate.

Hodorogea ar fi putut fi orice şi chiar este orice, taman cum era şi Ion Prostul al lui Caragiale, cu deosebirea că el nu-i prost ci doar parşiv. Poate fi scriitor, pictor, jurnalist şi mai ales istoric.

Pe tarlaua istorie mai ales se pot obţine recolte bogate fără pic de sudoare. Acolo poţi scrie oricâte tâmpenii fără pic de talent cu condiţia să scrii ceea ce îţi dictează stăpânii. Poţi scrie şi ce crezi tu dar astea nu se vând, iar un lucru ce nu se vinde nu produce pâine, ori Hodorogea nu admite să fie ierbivor

Hodorogea scrie despre oraşe şi cetăţi ce-şi ridică semeţe turnurile de chirpici lăsând să se ofilească la umbra lor faraonicele piramide. Acolo unde Hodorogea a văzut nişte încăierări între vecini sturlubatici, el scrie despre conflicte planetare care au schimbat modul nostru de a gândi şi de a înţelege lumea. Ce-i drept au schimbat ceva, însă schimbarea a fost în defavoarea noastră.

Pe când era tinerel se adăpa la ugerul tătucului Stalin. Pe atunci tătucul ţinea loc de vacă de muls sau de supt pentru toţi viţeii ajunşi la Poarta cea Nouă vopsită în roşu aprins. Pasămite Hodorogea a realizat că nu a fost atins de aripa genialităţii, aşa că şi-a zis că e mai confortabil să stea cu blidul întins la Înalta Poartă. Acum face la fel, dar la alte porţi, că doar nu-i prost să stea mereu la aceeaşi poartă. Măcar atâta lucru a priceput 'mnealui, că Poarta aia au închis-o Stăpânii Inelelor. Şi-apoi ce contează la ce poartă stai cu blidul, dacă versurile de atunci se potrivesc ca o mănuşă pentru vremurile de azi.

Dacă Hodorogea a ajuns la senectute, şi ramolismetul bate prin mintea lui ca un crivăţ bicisnic ce încearcă să scoată sunete, aruncându-se peste câmpuri necultivate, lui Hodorogea i se ataşează o superbă jună ce va ajunge nu peste mult timp ca el. Asta, un fel de viţică fără minte, înţeapă cu arătătorul foaia de hârtie pe care stau scrise lucrurile care trebuiesc spuse şi cele ce nu trebuiesc.

Unii îl citesc pe Hodorogea, cam cum ar citi Sfântă Scriptură. E nevoie să culeagă din înţelepciunile lui Hodorogea argumente cu care să se bată în arenă, atunci când mintea lor nu le poate oua, din cauza unei constipaţii intelectuale.

Aşa se face că noi defilăm din epocă în epocă, taman ca o căruţă fără GPS, ce vrea să ajungă nicăieri, niciunde şi nicicând. Poate şi pentru că nu am avut curajul să gândim cu propriul nostru cap. Poate din cauza asta cei ce au fost ni l-au împins pe Hodorogea la catedră, sprijinit în proptelele alea mizerabile pe care acum le foloseşte ca cârje.



miercuri, 19 octombrie 2011

Democraţie pe baricade

ElZap

Nu mă bucur de necazul altora, dar nici nu vreau să mă opun voinţei de neclintit a astrelor.



Pe vremuri stăteam cu urechea lipită de un aparat de radio cu lămpi şi ascultam lecţia de democraţie venită pe unde scurte. Bănuiam că odată şi odată voi fi examinat la această materie şi nu vroiam să iau o notă proastă.

Lucrurile s-au schimbat, şi în loc să dau eu examen, soarta a făcut să fie chemat la apel Marele Profesor. Abia atunci mi-am dat seama că el se bâlbâie fiind pe dinafară de subiect. Tot ce ne spunea el la lecţie nu mai funcţiona în viaţa de zi cu zi.

Să se fi înşelat Domnul Profesor? Să ne fi minţit el cu bună ştiinţă?

El îmi spunea că Democraţia, Marea Democraţie se instaurează cu mănuşi. Aşa o fi, dar parcă uneori se instaurează şi cu bâta. Bâta pe care de n-o foloseşte el o folosesc ei. Ei, copiii teribili ai Academiei de Înalte Studii Democratice. Şi zău că ăştia au învăţat lecţia ca lumea.

Domnule Profesor, când aveţi programată următoarea lecţie, că tare aş vrea să vă pun nişte întrebări incomode?


marți, 18 octombrie 2011

Râgâiala deontologică

ElZap

Râgâiala asta e o boală de grup, de gașcă sau de haită.

Când interesele grupului o cer, o parte a grupului se pune pe râgâit și o ține așa până ce problema se rezolvă. Râgâiala asta poate ține grupul în priză o zi, o săptămână sau oricât e nevoie.

Resurse se găsesc din belșug, că doar asta e meseria grupului. Cei ce râgâie nu merg la prășit, nu crează opere literare, nu pregătesc cursuri ce vor fi predate a doua zi în amfiteatre. Ei se adună într-un fel de clacă căreia îi spun taifas, talk show, sau pur și simplu nu-i spun nicicum și produc acele zgomote supărătoare.

Niște bibilici cu capul cât o nucă scot din arhiva lor de principii tot felul de inepții care au rolul de a ameți lumea. Și ca să nu fie singure în spectacolul ăsta penibil, cheamă după caz tot felul de specialiști care mai de care mai pitoresc. Câte un specialist pentru fiecare segment al prostimii.

Așa aflăm că iarna poți aluneca pe gheață din cauză că Jupiter, care se află în recesiune sau procesiune sau secesiune, te-a lovit în moalele capului pe vremea când tu nici nu existai, iar tu nu ai nicio vină că ai dat în gropi cu tot cu opincile de iarnă.

Dacă grupul nu are probleme, sau și le-a rezolvat karmic, astrologic, psihologic sau juridic după caz și după pungă, se prestează ședințe de râgâială pentru terțe părți. Grupuri care au nevoie de un spectacol de râgâială se găsesc din belșug pe la noi.

Partidele au nevoie să râgâie cineva pentru ele, dacă vor ca învestiția lor în politică să fie profitabilă. Au nevoie și indivizii care n-au nimic cu vreo doctrină, dar care țin să o tragă pe linie politică ca să fie protejați de o umbrelă sigură.

Au nevoie și interlopii, ca să se lămurească odată că ei n-au jefuit de capul lor ci din cauză că Saturn era prin zonă, sau psihologia mulțimilor i-a jenat la buzunar și nu s-au putut abține.

Acum stau și mă întreb dacă mai e cazul să mă uit în gura deontologilor râgâitori. Mă tem că pute.

Pute a bani.

duminică, 16 octombrie 2011

MORLOCII şi ELOII

ElZap

Ne îndepărtăm unii de alţii.

Undeva mai sus, în lumea de deasupra sunt eloii. Stăpânii la o adică.

În măruntaiele pământului sălăşluiesc morlocii. Cu alte cuvinte noi cei mulţi.

De ce s-a grăbit aşa de tare maşina timpului? Parcă morlocii şi eloii trebuiau să vină pe Terra prin anul 802701.

Cine sunt ei, adică eloii? Sunt nişte indivizi ce pot orice. Au voie orice. Pentru ei nu există lege. O lege o au ei între ei, deşi nu prea văd de ce ar avea nevoie de ea. Poate doar penru a stabili până unde pot merge. Ei pot să te facă pulbere când au chef ei. Pot să te mintă când vreau ei. Pot să te fure când vor ei.

Dacă morlocii greşesc sunt aruncaţi în ocnă? De ce în ocnă? Ca să-i ştie de stăpâni pe eloi. Ca să îi respecte. Ca să li se închine.

Dacă eloii ucid nu-i nimic. Vin bocitoarele! Se apucă să bocească broboanele de sudoare risipite în lupta cu morlocii.

Bănuiesc că strămoşii eloiilor au umblat la capitolul 11 al cărţii lu H.G. Wells.