duminică, 23 august 2009

Acesta a fost începutul?

ElZap



De atunci s-au scris tone de cărţi şi a curs tot atâta cerneală. Nimeni nu ştie sigur cum a fost, dar mai ales nu ştie cum ar fi putut fi.

Istoria nu permite fraze care încep cu dacă.

Istoria pe care o citim din cărţile de şcoală nu este o simplă înşiruire de fapte, care pasămite s-au petrecut exact aşa cum e scris în paginile ei. Istoria ar putea fi asemănata şi cu o prostituată care, odată trecută prin cabina de machiaj, seamănă leit cu Maica Tereza. Ea ar putea fi un fel de coloană a cincea care vine să pună stăpânire definitivă, acolo unde forţa armelor a eşuat, adică pe minţile şi inimile învinşilor şi pe cele ale urmaşilor lor.

După ce s-au trezit din beţie, actorii acestui spectacol şi-au dat seama ce înseamnă să trăieşti mahmur.




Câţiva din cei ce au fost epuraţi de vremurile acelea ne mai pot privi în ochi. Doar din fotografii.

Gheorghe I. Brătianu:


Mort la Sighet în 1953. Om politic, istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române.

Iuliu Maniu:
























Mort la Sighet în 1953. Om politic, de mai multe ori prim-ministru.

Lucreţiu Pătrăşcanu:
























Mort 1954.



Cei ce ne judecă istoria, scot din ecuaţie câteva generaţii de oameni ce ar fi putut să schimbe cultura acestui popor. Scot din ecuaţie însăşi istoria care s-a jucat cu loturi.

Lotul Ziariştilor de pildă. Alexandra Sidorovici, consoarta celebrului profet Silviu Brucan, i-a împins de la înălţimea ei de acuzator public la Tribunalul Poporului, direct în hrubele întunecoase ale temniţelor.

Regizorul acestei mascarade şi-a putut admira mulţi ani în tihnă opera. Aud că azi se va desfăşura o paradă. O paradă cu ocazia zilei de 23 August.

Măria Ta, Mare Regizor, poţi coborî azi în stradă. O să vezi ce a ajuns OPERA TA. Eşti mândru? Ţi-e jenă de faptele tale? Nimic din toate astea? Trăieşti într-un Dolce Farniente, ca într-o puturoasă baltă călduţă?

Cei ce au făcut posibil un 23 August ar fi avut dreptul să tacă. N-au făcut-o, dorind dinadins parcă să fie condamnaţi pentru a doua oară de cei ce judecă faptele.
Faptele şi nu Istoria.

Aş fi putut să tac şi eu. N-am făcut-o pentru că e de preferat un text care să fie ocolit de prieteni, unei tăceri suspecte.

Muzica:

sâmbătă, 22 august 2009

Gura târgului

ElZap

PRIMUL MINISTRU al fratelui preşedintelui (min 0:42).



“Eu zic că nu-i scandal atâta vrem cât nu s-au derulat afaceri. Ceea ce-i important pentru români este că nu s-au derulat afaceri. Fratele preşedintelui n-a făcut nici un fel de afacere cu arme sau cu armament prin nicio firmă şi acest lucru este cel mai important.”

Pe când vom putea vorbi şi de un prim ministru al României?

Asta este.















vineri, 21 august 2009

Cartoful fierbinte

ElZap

— Tu eşti Mircea?

Cam aşa ar suna prima întrebare dintr-un lung şir de întrebări, la care teamă mi-e că nici de astă dată nu se va da niciodată un răspuns limpede, aşa cum nu s-a sinchisit nimeni să dea răspunsuri clare la întrebările ce-i chinuiesc pe români de vreo douăzeci de ani.

Al cui o fi cartoful care tocmai a fost scos din jar?

Cine este sultanul care a hotărât să fie băgat el în foc?

Afacerea asta cu cartoful fierbinte, a copt-o cumva vreo cadâna, favorită, sau alt personaj important dintr-un imaginar harem-casă de toleranţă?

Să fie cartoful ăsta un fel de proiectil, folosit de una sau alta din taberele în lupta pentru o bucată cât mai mare de friptură?

Dar dacă el este un fel de armă-scut, cu care una sau alta din persoanele încolţite ar dori să se apere de nişte ogari ce o încolţesc?

Dacă stau să mă uit la felul cum se mişcă cartoful ăsta buclucaş, bag seama că în jurul lui se învârte multă lume. Multă lume şi multe interese. Uneori îl vezi cum este aruncat cu violenţă în mijlocul mulţimii, aşa ca să vadă toată lumea ce şi cum stau lucrurile în ţărişoara noastră, pentru ca peste puţin timp el să fie dosit cu abilitate de presa noastră mult prea independentă.

Nimic nu este nou sub soare, cum ar zice Ecleziastul. Parcă mai vorbeşte cineva de marile probleme, ce nu ne lăsau să dormim cu câţiva ani în urmă? Ce se mai vorbeşte de flotă, ţigarete, Insula Şerpilor, ş.a.m.d., ş.a.m.d.?

Ce să mai vorbim? Am amuţit cu toţii. Pe zi ce trece suntem tot mai muţi. Cu grade de comparaţie. Cu altfel de grade.

Mâine o altă problemă va fi de actualitate.

Aşadar aşteptăm, cum spunea poetul:

un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranţă, peste-o lună sau peste-un an şi jumătate,

Până atunci… muzica vă rog…

miercuri, 19 august 2009

Manipulantul (5)

ElZap

Ţirifismul

Când am aflat pentru întâiaşi dată şi pentru prima oară ce este cu ţirifismul ăsta, mi-am pierdut uzul raţiunii. Cum oare a putut să plămădească istoria omenirii un monstru ca acest Ţiri, mi-am zis, după ce am citit primele două pagini?

Mai apoi, după ce m-am dat la cetit şi alte cărţulii despre acest Ţiri, am aflat că, pe când era în viaţă, toţi marii noştri moralişti din partidul pietonilor, se ploconeau în faţa lui. Se ploconeau, dar niciodată nu plecau cu mâna goală de la curtea lui. Niciodată nu lipseau plăcintele de la masa lor. Acum aceşti apostoli se plâng, pe bună dreptate, că din cauza lui Ţiri suferă de obezitate.

Gurile rele spun că acest monstru Ţiri, ar fi fost ales odată, pe vremuri OMUL ANULUI, ba unii şuşotesc cum că ar fi fost ales chiar de două ori. Ce vremuri! Ce oameni!

Noroc că vremurile s-au schimbat, iar cei ce se ocupă cu schimbările planetare au corectat ce era de corectat. O vreme treaba era atât de corectată că nimeni nu sufla o vorbuliţă de această listă.

Acum, dreptu-i că lumea mai şi greşeşte, că nimeni dintre muritori nu-i fără păcat. Unii greşesc din prostie, alţii gratis, de frică, de şira spinării, însă cam toţi greşesc contra cost.

Anii au trecut, iar revistele alea ce serveau ca repere morale pentru omenire, s-au pus pe înnegrit tablouri de-ale lui Ţiri. Din figură luminoasă cum era cădelniţat pe vremuri, a ajuns sărmanul Ţiri mai urât ca Scaraoţchi. Ba au inventat şi un cuvânt nou: ţirifismul.

Să-i lăsăm însă pe morţi, cu morţii şi să revenim la zilele noastre. Zice-se că apostolii ăia moralişti, care pe vremuri stăteau cu mâna întinsă la curtea lui Ţiri, de teamă să nu moară de inaniţie, sau doar pentru a-şi întreţine frumuseţea de obezitate, s-au dedat la furat. Aţi auzit bine. S-au pus pe ciordit ca tot rromanul conştiincios, ba aş zice că practică un fel de haiducie la drumul mare.

Cum însă un Ţiri ar putea fi vândut de oricâte ori, apostolii noştri s-au gândit că nu-i de colea să aplice o reciclare pentru acest personaj odios, pentru a câştiga ceva şi de pe urma lui Ţiri-mort, că de la Ţiri-viu au supt cât au putut.

Aşa stând lucrurile, l-au prelucrat pe Ţiri, făcând din el un fel de piatră filozofală, care să-i apere de rele. Una de culoarea antracitului.

Mare este puterea minţii omeneşti! Mare! Imensă!

De câte ori apostolii-haiduci sunt prinşi asupra faptului, urlă ca din gură de şarpe la vardişti, la judecători, ba chiar la oamenii din ograda cărora s-au învrednicit să fure ce-au mai găsit pe-acolo. Dintre toate urletele pe care le scot, cel mai cu efect este acela în care pomenesc de Ţiri.

Aşa că, cu găinile sub braţ, cu vaca de funie şi cu ce au apucat să-i ia omului din ogradă, îl potopesc pe bietul păgubit cu urături de felul:

Ţirifistule, tot nemernic ai rămas ca pe vremea lu’ ăla mort!

Mai nou, vorba haiducilor-apostoli a fost luată şi de progeniturile lor, rezultate din una sau nenumărate căsătorii, concubinaje sau relaţii pasagere, consecutive, sau simultane. Cum îi trânteşte învăţătoarea o notă proastă, cum beizadeaua n-o mai scoate din ţirifistă nenorocită.

marți, 18 august 2009

Manipulantul (4)

ElZap

Habar n-am cum vine treaba cu manipularea asta, că doar nu sunt eu Vladimir Volkoff.

Volkoff, ăla care este purtat zilele astea din gură-n gură, şi odată ajuns într-o gură este mutat din stânga-n dreapta ca o gumă de mestecat murdară. Cine i-o fi pus unei doamne blonde în gură treaba asta luată de la Volkoff? De ce ar trebui să ştiu eu lucrurile astea?

Doamna blondă nu e o doamnă oarecare. Ea este în plus şi un fel de Duduie. Ea este şi o ministră. Nici ministerul pe care-l conduce ea nu e un minister oarecare, ci unul care învârte un buget cum nici nu visează Ministerul de Război, care nu ştiu de ce se mai numeşte al Apărării Naţionale, când el este plecat mai mult pe coclauri.

Se vorbeşte în sat cum că banii ăştia din Ministerul Duduii sunt folosiţi cam după ureche, sau mai precis după nişte interese de gaşcă. Cum treaba cu banii se îngroaşă, ea trebuie musai rezolvată, ca nu cumva să se meargă pe urma lor şi să se ajungă unde nu-i voie a se ajunge.

Ce face atunci doamna manipuleandură? Face ea ce face şi apelează la o metodă ce l-ar face invidios până şi pe musiu Volkoff, adică la un sofism, care ar putea fi formulat cam aşa:

Dacă se dovedeşte că cel ce mă acuză pe mine este mincinos, atunci este de la sine înţeles că eu am dreptate.

În mod perfid, manipuleandura asta de profesie, omite să adauge că acuzatorul minte când afirmă că afară plouă, pe câtă vreme cestiunea la care ea ar trebui să răspundă se referă la nişte bani rătăciţi pe unde nu trebuia.

Cu ceva vreme în urmă,mă jucam cu un ceas pentru care am plătit cât pentru un ceas elveţian, eu nepricepându-mă la ceasuri. Ceasul nefuncţionând nici cât un ceas turcesc luat de la Dragonul Roşu, am hotărât cu de la mine putere că ceasul acela nu este elveţian. Punct. La atâta tot mă pricep, cât să vad că ceasul cumpărat îşi încurcă minutarul cu secundarul când are el chef.

Revenind la comisia împricinată, dar şi la cucoana sinistră, mie puţin îmi pasă cine minte mai mult, sau cât de nemernică este comisia ce o anchetează pe Duduie.

Eu văd doar nişte indivizi care dau cu FLIT, cu BAYGON şi cu alte minunăţii d-astea, ca să mă ferească pe mine de ţânţari, şi fac treaba asta cam de douăzeci de anişori. Dau cu FLIT şi fac o gălăgie cât o turmă de babuini ce s-au adăpat la damigeana cu vişinată. Eu doar atâta aş vrea: ca ţânţarii ăştia nenorociţi să mă lase să mă odihnesc, atunci când am eu chef.

Treaba e că tot de douăzeci de ani, în fiecare dimineaţă îi găsesc pe ţânţarii ăştia cu burţile lor umflate de sânge cum gâfâie sătui pe marginea patului în care noaptea încerc, fără succes, să pun geană pe geană.

Nu ştiu de ce, acum de când cu comisiile astea, ce vor şi nu pot să mai facă dreptate, îmi vin în minte versurile lui Eminescu.

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

O fi prea devreme?

Teamă mi-e că e cam târziu.

duminică, 16 august 2009

Firmament întunecat

ElZap

A mai căzut o stea.


De la un timp, stelele se grăbesc să se desprindă de pe cerul nostru şi noi nu găsim ce să punem în locul lor. Nu se mai nasc alte stele, iar icoana stelei ce-a murit se stinge şi ea odată cu visele noastre.

Poate pentru că nimic nu mai semănă cu anii de liceu. Nici chiar anii de liceu.



Nu mai există secrete, care să fie “numai ale noastre”, despre care să şuşotească toţi colegii şi mai ales colegele. Au dispărut privirile care să se topească unele în altele, privirile acelea care se caută cu înfrigurare, încercând să ghicească ce va urma.

Acum lumea este mult mai pragmatică. Tinerii, chiar şi tinerii, ştiu unde vor să ajungă şi nu se încurcă în poezie, nici în emoţii, trăiri şi alte treburi învechite, de care au auzit poate doar de la bunici. Pentru mulţi, nu există acea primă clipă în care o mână a atins-o pe alta.

Trăim o epocă hard. Toţi vor să ajungă cât mai repede la capătul drumului, uitând că tocmai drumul este cel ce dă farmec vieţii. Simţurile sunt biciuite cu bestialitate, pentru a scoate din ele emoţii ce refuză să se arate.







Şi fiindcă toate lucrurile astea mărunte, fragile şi efemere, de care ne amintim însă în fiecare noapte, au plecat, stelele ce priveau la ele mirate s-au hotărât că nu mai trebuie să stea degeaba pe firmament. Ele pleacă discret spre altă lume. Poate pentru a o căuta pe zâna pădurilor.



vineri, 14 august 2009

Banii n-au miros

ElZap

video

Victorie! Victorie! Victorie!

Ştiinţa poate merge mai departe. Duşmanca poporului, ministresa învăţământului Ecaterina Andronescu împreună cu toţi sfetnicii ei de taină s-au prăbuşit. Nimeni şi nimic nu mai stă în calea tineretului studios, dornic să-şi ia diploma de la Spiru. De la Spiru şi de la alte universităţi la fel de renumite, particulare sau de stat ca prostul.

Studioşii o să se repeadă şi anul ce vine, taman cum se reped răcanii la gamelele alea împuţite de aluminiu, ca să-şi umple burdihanul cu ciorba de lobodă servită la webcam.

Citesc pe forumuri. Un studios hămăie la ministresă. Ce spune studiosul? Spune aşa:

Păi … gura mă-tii de babă abuzivă, dă-ţi demisia! Şi plăteşte pagube tuturor acelora pe care i-ai prejudiciat prin abuzurile pe care le-ai săvârşit. Fraţilor, introduceţi plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva băbăciunii ce se crede ministru!

Aţi văzut fraţilor? Ăsta este omul nou. Omul care ştie ce vrea, iar dacă vrea, ştie cum să apuce cu laba lui păroasă. Să plătească, dacă s-a legat de bieţii oameni care nu aveau alt scop decât să se adape la halăul prin care curge ştiinţa direct de la cea mai mare universitate din România. Peste puţin timp de la cea mai mare universitate din lume.

Omul ăsta nou o să vă fie mâine director, manager, sau de ce nu, ministru sau chiar şef de stat. Poate o să vă reprezinte în cele mai înalte forumuri internaţionale.

La Bruxelles de pildă, unde o să se întâlnească cu Brusseleta, fata ştim noi cui, făcută cu diplomă la facultatea ştiţi voi care, împinsă de funduleţ de maestrul ştie el care şi căreia i se iese în întâmpinare cu carnetul de partid de cucoana care nu mai ştie ea pe unde a pus banii.

Apăi, să nu bănuim că tinerii ăştia au învins-o pe ministresă aşa de capul lor. În ajutorul lor au sărit oştiri în robă, care au lăsat de izbelişte toată turma de infractori ce ne fac nouă viaţa amară, grăbindu-se să facă o judecată dreaptă care să-i repună pe studioşi în drepturile lor câştigate cu atâta sudoare.

În timpul acesta sărmanii infractori se vor descurca o vreme cum pot, şi credeţi-mă că ăia au un potenţial ceva de speriat. De speriat, că au speriat tot mapamondul şi acum vor să ni-i dea înapoi. Norocul lor că noi nu prea vrem să-i primim. Să rămână pe unde au plecat, că de furat au furat cât să trăiască o istorie de circa două-trei mii de ani. Justiţia i-a ajutat cât a putut şi ar cam fi cazul să meargă şi ei pe picioarele lor.

De cum am văzut treburile astea rezolvate aşa cum le vede toată lumea, mi-a trecut prin cap o zisă din popor, culeasă tot de pe forumuri, care glăsuieşte cam aşa:

Dreptatea umblă cu capul spart când justiţia umblă în "fundul" gol.

vineri, 7 august 2009

Tatiana

ElZap

Ne mor cântăreţii.
Ne mor actorii.
Ne mor artiştii.

Pleacă discret în lumea umbrelor, la fel cum discret au păşit printre noi. În zgomotul lumii pe care o lasă în urmă, se aude murmurul unor întrebări grave.

Noi cu cine rămînem?
Cine sunt cei ce vor contiuna şirul urmelor de paşi pe care i-au lăsat printre noi?

Mi-e teamă că răspunsul la aceste întrebări, ne va lăsa o vreme mai trişti. Poate prea multă vreme.











sâmbătă, 1 august 2009

Mozaic

ElZap

Dacă lumea pe care am construit-o este un astfel de mozaic, de ce n-am avea curajul să o admirăm.

Zilele Marin Sorescu?



Pentru un pachet de biscuiţi

Totuşi cât de rea eşti soro lume,
Ce cumplit spectacol iţi permiţi
Dacă s-a ajuns să moară oameni
Pentru un pachet de biscuiţi

(Adrian Păunescu - Un pachet de biscuiţi)




Mambo Siria

Tel maître, tel valet.



Cântec pentru mama

...
Tot aşa ai fost de când ţin minte,
Pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai de teamă
Boilor să nu le fie greu.

Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,
C-ai plecat, fără de timp, în lut.
Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma
Şi ce haină azi ai fi avut!...

(Virgil Carianopol )