Postări
ElZap
De atunci s-au scris tone de cărţi şi a curs tot atâta cerneală. Nimeni nu ştie sigur cum a fost, dar mai ales nu ştie cum ar fi putut fi.
Istoria nu permite fraze care încep cu dacă.
Istoria pe care o citim din cărţile de şcoală nu este o simplă înşiruire de fapte, care pasămite s-au petrecut exact aşa cum e scris în paginile ei. Istoria ar putea fi asemănata şi cu o prostituată care, odată trecută prin cabina de machiaj, seamănă leit cu Maica Tereza. Ea ar putea fi un fel de coloană a cincea care vine să pună stăpânire definitivă, acolo unde forţa armelor a eşuat, adică pe minţile şi inimile învinşilor şi pe cele ale urmaşilor lor.
După ce s-au trezit din beţie, actorii acestui spectacol şi-au dat seama ce înseamnă să trăieşti mahmur.
Câţiva din cei ce au fost epuraţi de vremurile acelea ne mai pot privi în ochi. Doar din fotografii.
Gheorghe I. Brătianu:
De atunci s-au scris tone de cărţi şi a curs tot atâta cerneală. Nimeni nu ştie sigur cum a fost, dar mai ales nu ştie cum ar fi putut fi.
Istoria nu permite fraze care încep cu dacă.
Istoria pe care o citim din cărţile de şcoală nu este o simplă înşiruire de fapte, care pasămite s-au petrecut exact aşa cum e scris în paginile ei. Istoria ar putea fi asemănata şi cu o prostituată care, odată trecută prin cabina de machiaj, seamănă leit cu Maica Tereza. Ea ar putea fi un fel de coloană a cincea care vine să pună stăpânire definitivă, acolo unde forţa armelor a eşuat, adică pe minţile şi inimile învinşilor şi pe cele ale urmaşilor lor.
După ce s-au trezit din beţie, actorii acestui spectacol şi-au dat seama ce înseamnă să trăieşti mahmur.
Câţiva din cei ce au fost epuraţi de vremurile acelea ne mai pot privi în ochi. Doar din fotografii.
Gheorghe I. Brătianu:
Mort la Sighet în 1953. Om politic, istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române.
Iuliu Maniu:
Mort la Sighet în 1953. Om politic, de mai multe ori prim-ministru.
Lucreţiu Pătrăşcanu:
Lucreţiu Pătrăşcanu:
Mort 1954.
Cei ce ne judecă istoria, scot din ecuaţie câteva generaţii de oameni ce ar fi putut să schimbe cultura acestui popor. Scot din ecuaţie însăşi istoria care s-a jucat cu loturi.
Lotul Ziariştilor de pildă. Alexandra Sidorovici, consoarta celebrului profet Silviu Brucan, i-a împins de la înălţimea ei de acuzator public la Tribunalul Poporului, direct în hrubele întunecoase ale temniţelor.
Regizorul acestei mascarade şi-a putut admira mulţi ani în tihnă opera. Aud că azi se va desfăşura o paradă. O paradă cu ocazia zilei de 23 August.
Măria Ta, Mare Regizor, poţi coborî azi în stradă. O să vezi ce a ajuns OPERA TA. Eşti mândru? Ţi-e jenă de faptele tale? Nimic din toate astea? Trăieşti într-un Dolce Farniente, ca într-o puturoasă baltă călduţă?
Cei ce au făcut posibil un 23 August ar fi avut dreptul să tacă. N-au făcut-o, dorind dinadins parcă să fie condamnaţi pentru a doua oară de cei ce judecă faptele.
Faptele şi nu Istoria.
Aş fi putut să tac şi eu. N-am făcut-o pentru că e de preferat un text care să fie ocolit de prieteni, unei tăceri suspecte.
Muzica:
Te-am citit de câteva ori şi eram hotărâtă să nu zic nimic fiindcă ce-ar mai fi de spus? :)
RăspundețiȘtergereDar m-a întors din drum ultima frază...
Nu toţi prietenii tac ca să evite să-şi exprime o părere. Uneori doar clipeşti la cele citite în semn de încuviinţare.
La câtă industrie blogosferică ai citit, probabil ai remarcat că unii scriu doar ca să se scoată cu traficul. Au sămânţa de gâlceavă (polemică, mai elegant) în sânge.
E suficient să emiţi o inepţie, dacă se poate pe ton răţoit, şi curg km de comentarii.
Principiul "şochează şi eşti cel mai citit".
Ori tu, procedezi exact invers.
Un discurs pertinent, destul de discret, care-l îndeamnă pe cititor mai degrabă să cadă pe gânduri, decât să se repeadă să aplaude sau să bată cu pumnul în masă.
Aşa e când omul are ceva de spus: se lasă tăcere şi e ascultat.
Posibil că sunt un pic scandalizată şi furioasă, fiind proaspăt sosită de pe blogul unei doamne cu multă vehemenţă şi partizanat în producţiile sale zilnice. :)
Eu am senzaţia că postez truisme.
RăspundețiȘtergereLucrurile despre care mă întreb sunt lucruri despre care se întreabă toată lumea, oarecum în acelaşi mod în care se întrebă de ce se aude tunetul, sau de ce se vede fulgerul.
Fii sigură că dacă eu, acum, aici nu m-aş întreba, cineva, cânva, undeva ar reveni asupra lor.
Ar reveni, doar pentru că lucrurile astea, aşa cum ni se prezintă ele, seamănă cu nişte roţi dinţate ce nu vor a se îmbina cu niciun chip.
Lucrurile astea nu-mi aparţin mie sau celor ce le citesc. Ele aparţin dreptului de a şti cum s-au întâmplat nişte fapte.
...undeva, cândva...
RăspundețiȘtergereDeocamdată ce-i în mână, nu-i minciună!
Aşa că scrie mai departe.
Personalitatile prezentate au fost de acord cu actul de la 23 august 1944; ei l-au sfatuit pe rege...
RăspundețiȘtergere@Daurel
RăspundețiȘtergereÎntr-o măsură mai mică sau mai mare au fost de acord mulţi, nu numai cei de mai sus. Poate unii au avut alte opini despre modul în care vedeau relizarea acestui act.
Trist este faptul că malaxorul istoriei i-a tratat aşa cum i-a tratat. Nici n-a mai contat, până la urmă, dacă a fost vorba de Antonescu sau Pătrăşcanu, sau chiar Dej.