marți, 29 iunie 2010

Praf

ElZap

Afară plouă.
Buuun. Şi ce-i cu asta?
Nu-i nimic. E doar o frază izolată, soră cu punctul izolat.

Punctul izolat aparţine unei mulţimi. Sau mai bine spus nu aparţine. Depinde cum vrem s-o luăm. Mai acum câteva luni, punctul ăsta izolat era un punct de acumulare. Cum ieşea punctul la plimbare, cum se acumula mulţimea în jurul lui. Ca la analiză.


Şi dacă nu plouă ce-i? Dacă nu plouă e praf. Dacă-i praf nu se poate face baie. Cum să faci baie în praf? Te murdăreşti. Poţi să faci doar băi de mulţime. Alea se pot face şi în praf. Am auzit că găinile fac baie în praf. Adică bat din aripi ca să le intre praful pe sub pene. Asta ca să scape de păduchi de găină.

Găina e consoarta cocoşului. Când este semi consoartă, dă din picioare. Tot ca să scape?

Orice găină deşteaptă face ouă de aur. Ca în fabula lui La Fontaine. Unde-o fi văzut-o La Fontaine pe găinuşa asta?

Cu ouăle se laudă cocoşul. De aia tace ca un peşte. Nu mai cântă. Cântă găina. Dă şi ea din cioc.

Acum... afară plouă.
Dacă plouă nu se mai face praf. Aşadar nu se poate face nici baie. De mulţime. Dacă rişti să faci, lumea te săpuneşte. Pe uscat, că te păzesc umflaţii. De ploaie, că de mulţime n-au cum.

Dacă plouă nu se mai adună oile pe dealuri. Doar fluturii cu miile zboara pe campie... Poate îşi rup aripile.

Nu e bine. Reformulez.
În curte plouă.
În curte bate vântul.
De grija celor pe care i-ai lăsat în noroi.
Aşa-i când te-ai ajuns.

În timpul ăsta ţara e praf.
Las' că praful îl ia vântul. La câte a luat, mai poate lua şi nişte fire de praf.

Oricum am rămas şi noi cu ceva. Nu cu mult.

Cam cât să ne ajungă pentru câteva milenii.

luni, 28 iunie 2010

Iarbă-n cer

ElZap

Asta ne mai lipsea!
După ce că toţi ne ameţesc, vii şi matale să ne pui paie-n cap şi iarbă pe blocuri. Multă minte îţi mai lipseşte.

Ştiu că la alţii se face, dar la ăia s-a terminat terenul arabil, aşa că ei n-au decât să însămâmţeze şi luna. La noi arabilu' ăla a rămas pârloagă de cum l-au împuşcat de Crăciun, pe ăl bătrân. La noi, prin pârloaga asta se hârjonesc vulpile cu iepurii de ţi-e mai mare dragul.

N-ar fi mai bine să semeni matale iarba prin canalele capitalei noastre dragi, ca să nu fie nevoit tineretul nostru subteran să ia aurolacul bietelor babe. Ele au nevoie să dea cu el pe burlanele tranziţei fără sfârşit.

Burlanele alea de le produce măreaţa noastră industrie, din care de douăzeci de ani se extrage fier vechi, după cum a vorbit prin prooroci ştim noi cine. Industria aia în care vor fi băgaţi banii luaţi de la FMI, după cum a cuvântat prezidentul nostru iubit.

Şi-apoi, dacă tot pui matale iarbă pe acoperişuri, nu s-ar zice că ai avea nevoie şi de nişte borduri, prin care să delimitezi parcelele? Bănuiesc că o să foloseşti mai multe soiuri de iarbă, şi o să ne pui şi nişte palmieri, pe care i-ai putea lua din Dracula Park, marca Agaton. Ce dacă bordurile se pun doar pe margini. Noi nu le putem pune peste tot? Parcă parcul nu e pe nicăieri?

Doctore, nu ar fi mai bine să cumperi şi nişte cai verzi pe care să-i pui pe pereţii primăriei, să te uiţi la ei cum cresc şi se fac herghelie? Taman când iarba aia o fi mare, scoţi caii la păscut. Doar nu ai de gând să laşi iarba să crească cât vrea muşchii ei, vorba lui Truţulescu?

Dacă creşte iarba aia mult de tot, n-o să ajungă să se întâlnească cu şoseaua aia suspendată?

Te-ai gândit cumva să pui şi niscaiva fasole pe blocuri? Poate ţi se face vrejul mare şi ajungi pe lună, precum Münchhausen.




Pe noi ne laşi pe aici.
Oricum suntem în aer.
Poate ţi se usucă vrejul când ajungi acolo.

miercuri, 23 iunie 2010

Limacşii (2)

ElZap

















S-ar putea crede că am făcut o obsesie pentru aceste animale, dezgustătoare pentru mine, drăguţe pentru unii.

Departe de mine astfel de subiecte de interes.
Şi atunci?
Atunci, simplu.
Ele există, la fel cum exista Everestul pentru George Mallory.
Există şi îşi fac simţită prezenţa în existenţa mea. Dau năvală de este tot, încearcă să mă facă fericit cu anasâna, îmi inventează subiecte asupra cărora musai trebuie să meditez.

Mai ieri a fost arestat stăpânul celor trei D. Ar trebui să mă pregătesc în legătură cu subiectul. Dacă mă ia la întrebări cineva cu care intru în vorbă fără voia mea? Trec la scenarii. De zeci de ani viaţa mea este un fel de haină peticită cu scenarii. Parcă aş fi de la circ. Cumva chiar sunt.

Aşadar...

Ce-ar fi... dacă cei ce l-au aruncat la răcoare ar fi răspuns nevoilor exprimate public de nişte babe pudibonde, nemulţumite de faptul că Marda Ciutac are picioarele mai mişto ca ele? Nu prea merge. Ar sări ca arse alte babe care sunt nemulţumite de prestaţia Matroanei Pupezelor. Cu aia nu trebuie să fim pudibonzi? Aia de ce nu a fost săltată? Pe aia o puteau sălta cu pliciul.

Ce-ar fi... dacă vreun preacinstit Hap-sin, sau Moka-sin, sau cum l-o fi chemând, a băgat de seamă că cel ce urma să fie încătuşat are o avere acolo, şi aia îi face cu ochiul? Cam cum a fost cu averea teroristului. Asta ar merge, deşi averea nu era tocmai mare. Câteva zeci de milioane acolo, nu-i o avere mare în zilele noastre când tunurile se dau de la miliarde în sus, dar nici chiar aşa de mică, cât să nu fie folositoare unei rude sărace. Ar merge.

Ce-ar fi... dacă am purifica presa noastră, care seamănă pe alocuri cu o cocină? Ar fi perfect. Unii deontologi opinează că ăla micu' ar fi un fel de pericol public. De ce să fie el pericol? De ce să nu ne rămână nouă cinstea asta? Nu te pui la masă cu boierii, dacă abia ţi-ai lepădat opincile la barieră. Şi apoi imagienea asta cu deontologul ce retează capul balaurului şantajist dă bine. Cu Motorola e o altă mâncare de peşte. Rechinul o fi tot peşte? Ce te faci când te întrebi în legătură cu ziua de alaltăieri? Sau cu cea de acum trei luni? Atunci nu se şantaja? Atunci a fost noapte? Şi averea? Asta a fot coborâtă din ceruri cu hârzobul cu doar trei zile în urmă? Dar pădurea de viloaie de prost gust din jurul Bucureştiului, ale cui or fi? Ale mele? Toate sunt ale mele? Nu ştiam. Ştiam doar că ele sunt. Ca al conjugarea aia buclucaşă.


Ce-ar fi... dacă sacrificatul ar fi doar un exemplu de ce li s-ar putea întâmpla celor care nu-şi ţin gura? Nu că ar fi vorbit cine ştie ce. Parcă ar merge. Şi totuşi... Lumea bună este vaccinată, nu ca pe vremea aia de tristă amintire. Nu ajungi la lumea asta nici dacă arunci cu ouă. Şoricul s-a îngroşat cât poate fi folosit pe post de şorici antiglonţ. Când MaDama este huiduită, ea se bucură zicând că este aclamată.

Cred că ajung astea patru scenarii. Nici evangheliştii nu au fost mai mulţi. Mâine mă pot prezenta la orice adunare ad-hoc. Mă descurc eu cumva.

Şi cu ţara? Cu ţara ce ne facem?
Limacşii o vor conduce tot aşa? Între o vodcă şi o damă de pică, aceste creaturi se mai ocupă şi de condus?

Sigur că ţara nu merge. Ar merge mai bine fără ei, dar atunci ei ce rost ar avea pe lumea asta?

Cine ar mai disponibliza?
Cine ar mai tăia salariile şi pensiile?

Limacşii au auzit de Problema lui Josephus? Faină problemă. Nu o aduc aici ca să nu fiu acuzat de tendinţe matematicarde. Se spune că ăla era destul de deştept ca să ştie de unde trebui să înceapă măcelul, aşa ca să scape taman el.

Bănuiesc că şi limacşii noştri ştiu.
Altfel nu se explică de ce au început marea casapniţă.




duminică, 20 iunie 2010

Limacşii

ElZap




Oricât de ciudat ar părea, limaxul este un animal politic.

Este singurul animal politic, ce are toate calităţile pentru a fi simultan la putere şi opoziţie. Şi asta indiferent de regimul politic.

De fapt nu chiar simultan. În timpul zilei este de regulă la putere. Spre spre seară însă începe să secrete, în familie, în cercul de amici, de oameni de încredere, mucusul acela opoziţionist.

Limaxul nu a prestat şi nu prestează niciun fel de muncă. Pentru el munca este o ruşine. Din cauză de hemocianină, el se pretinde nobil. Nu pricepe neghiobul că adevărata nobleţe nu are nimic de-a face cu sângele albastru.

Când spun că nu prestează niciun fel de muncă, am în vedere acel zero absolut al scării efortului de orice fel ar fi el. Nici nu mă bate gândul că el ar putea scoate cărbuni sau cartofi, că ar putea da cu coasa, cu sapa sau cu barda.

Pe vremea când era la şcoală, limaxul tăia frunze la câini. Niciodată această activitate nu a fost subliniată cu creionul roşu în cartea lui de muncă. Pe vremea României Socialiste, trebuia să-şi ia bocceluţa şi să plece în provincie. Un fel de a spune, că de plecat nu pleca niciodată.

Coana Mealca, mamă simţitoare şi cu dragoste de progenituri, se opintea şi punea talpa ei de mealcă pe telefon. De regulă folosea un telefon cu fir roşu, sau cam aşa ceva. Din roşu ce era, ea îl făce şi mai roşu. Până nu obţinea o negaţie nu se liniştea. Şi uite-aşa limaxul se plimba de la umbră la răcoare până în ajunul pensiei. Cu excepţia zilelor de vară, desigur, când mergea la mare.

După ce s-a schimbat regimul, limaxul cu negaţie a ajuns mojic de Dorobanţi, de Bamboo, etc. etc. Nu mai are nevoie de negaţie. Acum are nevoie de tatuaje, de piercing, de colagen, de produsul bacteriei Clostridium botulinum.

Despre ultima invenţie, lumea spune că ar îmbunătăţi performanţele examenului oral. La BAC, desigur.

Starea asta de opoziţionism la putere e o mare calitate care a permis limaxului să-şi asigure supravieţuirea ca specie. La schimbarea oricărui regim, limaxul a invocat starea revoluţionară, schimbând "porecla în renume". Atunci când el nu i-a învăţat pe copii şcoală, nu a făcut-o de leneş ce era, ci din curaj revoluţionar, subminând vechiul regim. Mintenaş i se cuvenea o distincţie, un ordin acolo cât de mic, domnului limax.

Aşa că el a lins când o distincţie, când un ordin, când nişte moşii, când o sumă modică de circa ....

Asta aşa ca să fie masa bogată. Să poată să apuce toţi hămesiţii revoluţiilor. Să poată să arunce un ban şi în mâna întinsă a cântăreţilor din strună ce se înghesuie la pomana porcului. Şi ei sunt oameni, nu-i aşa? Aşa a fost de când lumea. Doar nu o să schimbăm noi regulile acestei lumi.




Lumea asta a limacşilor e mică, dar nu chiar atât de mică cât să nu aibă şi ea ierarhia ei.
Aud de pildă că în lumea asta ar fi un fel de rechini, precum Arion lusitanicus. Melcul spaniol, cum îi mai spun unii. Cică lusitanicusul ăsta îi beleşte pe limacşii mai mici.
Are preferinţă pentru limacşii autohtoni. Se zice că ăsta călătoreşte icognito prin lume. Nu cu trenul blindat. Aia e o altă chestie. Ăla a plecat din gara Finlanda. Poate să aibă legătură doar cu războiul civil din Spania. Asta da.


Şi totuşi...

Limaxul are un rol extrem de important în definirea noţiuni de om. El este ultim bornă până la care această noţiune îşi întide hotarul. Dincolo de ea nu e nimic altceva decât o ciorbă cleioasă de lături.

Ce-ar mai fi de spus despre limacşi? Aproape nimic, cu excepţia vorbelor puse pe hârtie de Coşbuc.

"De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor."



joi, 17 iunie 2010

miercuri, 16 iunie 2010

Moaşele Trazniţiei

ElZap

Se zice că pruncul ce vine pe lume cu prea multe moaşe rămâne cu buricul netăiat.

La câte moaşe a avut isprava din 89, ar merita să-l chemăm pe Pieter Bruegel cel Bătrân ca să ne tragă-n poză.

Prima moaşă cu care ne-am procopsit, a venit la născare direct din cabinetele fostului regim. Acela care se numea PCdR. De acolo unde se muncea cu gura. Dacă ar fi muncit cu braţele, sau cu mintea tot ar fi fost o sfârâială. Ea şi-a pus mâinile în şolduri, gâtul cu pulovăr pe umeri, gura largă între fălcile cu perniţe şi poalele în cap şi a strigat: tulai, aici e vorba de un morman de fiare vechi.

Nici până astăzi nu au terminat bronzaţii să care fierul vechi la REMAT-urile răsărite ca ciupercile după ploaie.

A venit a doua moaşă. Avea gâtul gros şi înfășurat în blană. Tolănit într-un capitonat imens, a spus că statul este un prost administrator, aşa că s-a pus el cu fundul pe administrat. Acum nu administrează nici el chestiile ale pe care le-a făcut statul, însă nu mai putea să le adminstreze. Le-a dat pe daiboji, ca să nu fie prins cu ele în gestiune.

Ăştia mai noi, stau la căpătâiul noului născut care e pe moarte. După ce l-au moşit ei, desigur. Starostele lor, unul care se uita chiorâş, a privit îndelung cum pleacă vapoarele.

Făcătorii de dreptate au glăsuit că nu el le-a împins. Nu le-a împins, dar nici nu a fost curios să se întrebe cine le-a împins. Un sfetnic de-al lui a spus şi el că erau nişte table ruginite.

Aud că RFA, sau cam aşa ceva, ne spune că ei nu pleacă de la căpătâiul noului născut, că altfel micuţul îşi dă duhul. Să fie acuzaţi ei de crimă? Mai bine să fie acuzaţi de eutanasie.

Şi lista asta ar fi lungă. De unde să-l iau eu acum pe Balzac, ca să scrie Tragedia umană, că de comedie nu poate fi vorba? Şi ăsta era să fie tratat cu ghilotină. Noroc că a scăpat.

Stau şi mă minunez. Dacă pruncul ăsta n-a murit cu atâtea moaşe, înseamnă că are viaţă.

Şi dacă are viaţă, nu ar trebui să ne întrebăm ce o să se facă el când o ajunge mare? Dacă ajunge, desigur.

Jupuitor?


marți, 15 iunie 2010

Uninominal nul

ElZap

Uninominalule, nor luminos şi stâlp de foc al democraţiei noastre.

Te-au cântat toţi neopolitrucii epocii contemporane.
Au curs tone de cerneală, turnată în texte ce vroiau a ne convinge că tu eşti piatra filozofală, elixirul vieţii, ultima găselniţă cu care trebuia să descuiem porţile zăvorâte ale democraţiei.

Din cauză că tu nu te născuseşi, şi din cauză că o şuviţă şugubeaţă se răzvrătea pe capul lui Zeus, nimic nu se lega prin regatul democraţiei.

Ai înflorit ca o speranţă mult dorită, dar când să dai rod, am văzut că te-ai născut putredă şi netrebuincioasă. Pentru noi netrebuincioasă.

În timp ce toată lumea vorbea despre tine, în ţara asta se mai fura o flotă.

Azi ai fi putut să-ţi fi dat măsura valorii tale. Azi ai dat chix.

Am văzut că şi cu tine şi fără tine e tot aia.

O nulă a democraţiei.
Poate chiar două nule aşezate frumos pe o uşă.
Uşa spre democraţie.

Care democraţie?
Aia din spatele uşilor închise?


"δημοκρατία. . .monstrule vorbăreţ ,
Cu mii de limbi d'invidie mişcate,
Nebunii las' în gura ta să cate
Şi să te poarte cel meşteşugareţ.


Căci cel mai lins cu vorbe afectate[-i]
Şi cel mai rău şi cel mai pismătareţ.
Şi-i proclama de mare cu strigare-ţi
Pe orice negustor de vorbe late.

Dar e firesc. . . destul şi prea destul ţi-i
Acele mofturi scrise 'n mii de coale
Prin care răii pun la cale mulţii.

Şi ţi-ar plăcea s'amestici tot cu-a tale,
Să vezi pe regi că-i judecă desculţii
Şi cei cuminţi vorbind cu-a tale oale."





Fericească-l scriitorii...

ElZap

Din când în când, istoria tace. Tace asemenea unui animal feroce, ale cărui fălci au rămas înţepenite în pradă.

O tăcere înspăimântătoare şi abominabilă. E absurd să tulburi în vreun fel tăcerea ei. Ar putea să te sfâşie.

Ghemul ei de gânduri se zbate spasmodic după legi care ne scapă muritorilor de rând. Bestiile urlă o partitură scrisă în grote populate de monştri cu somnul bântuit de spaime.

Tace şi astăzi. De ce am încerca să adăugăm o frază, când EL a spus totul?

"Şi, într-un spaţiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea ? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată ? Şi iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite , şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii noştri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noştri. In ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători , în ce infinire de timp clipa de bucurie — şi toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca şi azi."


"Şi istoria lumii cugetă — deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu."

"Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit."

"Voieşti ca să se-nchine cu toţi l-a tale oase,
Atunci învie-într-înşii pornirea duşmănoasă,
Invidia şi ura botează-le virtuţi,
Numeşte-erou pe-un gâde ca fierul să-i ascuţi,
Pe cel viclean şi neted numeşte-l înţelept,
Nebun zi-i celui nobil şi simplu celui drept,
Din patimi a mulţimii fă scară la mărire
Şi te-or urma cu toţii în vecinică orbire."

"Nu ne mustraţi! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Şi pricepurăm şoapta misterului divin.
Urmaţi în calea voastră mulţimii de absurzi
Şi compuneţi simfonii şi imnuri pentru surzi,
Ascuteţi adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn
Al oamenilor zilei sublimul adevăr
Ce voi spuneţi în pilde, iar noi l-avem din cer."

"Numai cântăreţul orb
Spune-n treacăt cum că asta
E frumoasa fără corp."

"Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;"

"Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:
..."




duminică, 13 iunie 2010

vineri, 11 iunie 2010

Nu aruncaţi cu ouă

ElZap

Dacă tot aveţi chef de aruncat, de ce nu aruncaţi cu ciocanul, cu secera, dar mai ales de ce nu aţi aruncat cu ştampila?

Mai precis, de ce nu aţi aruncat cum trebuie? Toţi aţi aşteptat să vi se arunce. Chiar dacă aţi fi aruncat după toţi cei din buletinul de vot, tot era un semn. Azi v-ar şti de frică. Că dacă vă trece prin cap să schimbaţi ştampila cu o bordură.



video

Apoi ouăle sunt scumpe. Mai ales pe vremuri de criză. Cum o să vă permiteţi să cumpăraţi atâtea ouă ca să faceţi o băiţă iubitului vostru conducător? Şi-apoi dacă le aruncaţi aşa pe pereţi, nu aţi făcut nimic. Ori aruncaţi la ţintă şi nimeriţi, ori nu se pune.

Voi aveţi habar câţi bani se învârt în lumea asta, pe care voi o aplaudaţi sau o huiduiţi? Pentru atâta bănet, cei vizaţi ar fi în stare să treacă înot un fluviu de albuş şi două de gălbenuş. Din ăla de are miros de H2S. Poate se urcă cocoşul pe boaghie, de face nişte ouă mari şi atunci se schimbă treaba. Până atunci nu vă rămâne decât să vă mulţumiţi cu ce aţi creat, vorba lui Păstorel.

"Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în ... ce creaţi!"

Cam tardiv sfatul lui, aşa că mergem înainte printre minele antipersoană de culoare maronie.

La ouă ar mai fi o alternativă.
Să aşteptăm să vedem ce recoltă se produce la Dăbuleni.

Oare cum se calculează viteza unui harbuz ce cade libera de la inălţimea h fără frecare?

joi, 10 iunie 2010

Cruciada împotriva copiilor

ElZap

"S-a sculat mai an,
Bădica Traian"


S-a sculat şi a cuvântat despre evaziune fiscală.
Mai bine s-ar fi născut mut.

Şi cum a cuvântat, cum au pornit vajnicii duşmani ai corupţiei o cruciadă. După ei potopul. La câtă minte, inimă şi ... învăţătură au ăştia, lasă în urmă o Sahară. Primii în care s-a năpustit falnica oaste a fiscului, a fost o ceată de copii. Nu din ăia care cultivă canabis pe balcon şi nici din ăia de fac curat prin buzunarele celor ce călătoresc cu mijloacele de transport în comun. Printr-o lovitură fulgerătoare au stârpit corupţia ce a prins rădăcini prin Focşani, aciuată într-un grup de copii de vreo unsprezece anişori, care ziceau că joacă teatru.

Deh, după ce le-a doborât pe băbuţele pensionare de CAP, răzuidu-le pensia şi aşa subţire, de puteai citi corupţia prin ea, trebuia restabilit echilibrul. Altfel spus, trebuia lovit şi în celălalt segment al limitei de vârstă.

Numai marginile, că de mijloace se ocupă specialii, conform tradiţiei sculptată în baladă.

"Bate tu marginile,
Eu să bat mijloacele
Că le ştiu soroacele."


Încurcată treabă cu mijloacele astea. Niciodată nu se ajunge la ele. Ele trimit tainul prin curier special. Direct la curte. Curtea tace, iar când ea tace, luptătorii fiscului amuţesc. Nu rămân nici ei nemâncaţi. Lor li se repartizează sectorul shaorme. Pe astea le răzuiesc de dimineaţa până seara. Nu-i vezi cum le luceşte grăsimea pe bărbie?

Cât credeţi că au câştigat prichindeii?

Muuuult, enooorm, 30 (treizeci) de lei pe reprezentaţie. Vă daţi seama ce sumă imensă. Cu 30 RONi, ai putea să-ţi iei o pizza Ø30 (22.00 RONi) şi-ţi mai rămâne şi pentru un suc.

Ar mai rămâne să spun că au jucat în piesa Cocoşelul neascultător, dar mi-e teamă că va fi interpretat. Mai bine rectific. Cocoşelul e ascultător. Găina e cea care sare pârleazul.

Ca să ţină minte, li s-a aplicat o amendă de până la 100 RONi.

De-acum să le intre mintea la cap.
Dacă vor să ajungă cineva prin ţara lui Papură Împărat, să se gândească la meserii mai serioase.

Poate se iau după Miss România şi ajung...

Poate fac un exhibiționísm ăn revista One şi ajung...

Poate fac niscaiva injectări cu toxina botulinică şi colagen şi ajung...

Aţi văzut câte meserii frumoase vă oferă ţara.




miercuri, 9 iunie 2010

Canalul

ElZap

Aud că doamna ministră ar fi cotcodăcit că "Canalul Dunăre - Bucureşti leagă Bucureştiul de Dunăre".

Rămâne aşa cum am scris. În fond, o cacofonie pusă alături de un text celebru, dă lustru respectivului text.

Până la urmă, ce-ai vrea să lege canalul ăsta, coană mare? Că dacă lega Buzăul de Siriu se numea canalul Buzău-Siriu, şi ţi-l puneam pe Benone să-ţi cânte



Treaba şi mai gravă e alta. Treaba e că Canalul ăsta nu se va face niciodată, devreme ce în douăzeci de ani voi abia aţi reuşit să-l daţi gata, el fiind aproape terminat de pe vrema lui Ceauşescu.

De Canalul Dunăre - Marea Neagră încă nici nu v-aţi apucat. Se tăvăleşte împuşcatul în mormânt de râs, când vede ce amestec de impotenţă şi hoţie ne-a lăsat pe cap.

Cucoană, matale ai fost pe Transfăgărăşan? Dacă nu, dă o fugă, împreună cu toate cabinetele în care ai fost sau o să mai fii, şi pe urmă mai stăm de vorbă.

Voi nu reuşiţi să ridicaţi pietrele ce cad pe drumul ăla, dar mite să faceţi unul ca el.

De la invazia de lăcuste povestită de cronicar, nu s-au mai vânturat atâtea nesătule urâţenii pe aceste tărâmuri.

Şi-apoi, mai bine este să nu vă apucaţi de nimic, că la câtă pricepere aveţi, toate vă ies stâmb.

Şi scump.
De am ajuns în sapă de lemn.


Jafuri şi jafuri

ElZap

Nu toate jafurile sunt făcute ca la carte.

Misterul jafului comunist rămâne un mister. S-a turnat atunci şi un film. Şi filmul s-a topit. Filmului Reconstituirea regizat de Virgil Calotescu, nu-i dai de urmă. El a fost înlocuit de un alt film, un fel de caricatură, tot cu acelaşi nume. Parcă nu se găsea un alt nume pentru Reconstituirea lui Pintilie?! Ciudat, nu-i aşa? Şi ca să fie treaba ca lumea, cineva a venit şi a scos un alt film, după cel al lui Virgil Calotescu. Ăla original tot de negăsit e. Despre jaful ăla de prin 59.



Un jaf de doi lei aş zice eu. Doar 1.686.000 de lei. Lei comunişti, cum erau pe-atunci. Doar 250.000 de dolari necomunişti. Mai precis americani.

Jafurile pe alte tărâmuri sunt ceva mai grase. Nu poţi fura ca lumea decât de unde sunt mulţi bani. Acolo erau. De unde? Ştiţi şi voi de unde. Noi nu am avut colonii. Noi eram stat imperialist. Aşa ne-a învăţat partidul de atunci. PCdR-ul de prin 1921 .Prin 1963, circa 2,6 milioane de lire sterline în bancnote, după cum relatează The Mirror, s-au topit instantaneu doar ce a schiţat un gest spre trenul ce-i ducea spre destinaţie marele criminal englez Ronnie_Biggs.

Şi am putea merge cu povestea relatând despre jaful termitelor, sau alte jafuri de mai mică amploare.

Astea de pe la casele de schimb valutar nu se pun. Ele intră la categoria muscă sau ţânţar.

Nimeni nu este în stare să facă o treabă ca lumea, exteptând desigur democraţia noastră posdecembristă. Puneţi mâna pe un creion şi pe o coală de hârtie, să facem puţină aritmetică.

4 miliarde de dolari fac 4000 milioane de dolari.
Am greşit cu ceva până aici?

În douăzeci de ani de democraţie încap 20*365 zile, adică aproximativ 20*400=8000 de zile.
Am greşit cumva?

Dacă îi împrăştiem pe cei 4000 milioane de dolari pe 8000 de zile, nu-i aşa că ne-ar ieşi cam 1 milion la două zile.
Greşesc cumva?

Cam asta e jaful ce se prăbuşeşte asupra României de douăzeci de ani încoace, dacă ne limităm doar la Bancorex.

Câte un mare jaf tot la două zile. Un milion la două zile! Se aude, iubitul meu popor? Numai din Bancorex. Numai din ce se recunoaşte de democraţia noastră oligarhică!?

Nu mai punem la socoteală flota, ce s-a dus pe apa sâmbetei...

Sidex care ...

Suveica...

Comtim care a devenit ...

Tepro Iaşi care l-a ucis pe Virgil Săhleanu...

Cu atâta bănet furat, îţi poţi tocmi o armată de toboşari. De câte ori cel ars pe rug urlă că-i este rău, intră în scenă toboşarii. Cine poate să-l audă pe nenorocitul de pe rug?

Vă las pe voi să faceţi o altă socoteală la fel de simplă. Din cei 4 miliarde de dolari, ar cam ieşi vreo 2000 de dolari de căciulă. De la prucul din leagăn, la omul cărunt.

Să răpăie tobele.

Poporul se încălzeşte pe rugul pe care arde o ţară.
O ţară, nu un teritoriu. Ţara asta e formată din oameni vii.
Încă vii.

Dumneata şi eu.
Şi toţi acei ce sunt cu noi de-o seamă.

Cu voi niciodată.


Aceasta este ţara mea?

ElZap

video

Mai pot să fiu mândru de ţara asta?
De ce nu?
De ce da?
Care ţară?

Ţara pe care aţi transformat-o într-o imensă crâşmă, timp de peste douăzeci de ani? Voi toţi care aţi condus-o, plus pigmeii care v-au împins pe voi, ca să ajungeţi acolo.

Ţara în care orice mesalină poate juca rolul de cuvioasă Paraschevă?

Ţara pe care aţi manelizat-o până la vomă, izgonindu-l din locul lui până şi pe Hristosul acestui popor, pe Eminescu? În ţara asta orice Nikita a presei, are dreptul de a-i scuipa cât pofteşte pe marii creatori, după ce şi-a filmat unica partidă de sex din viaţa ei şi a pus-o pe internet, fără a fi luată de guler şi fără a i se aplica un şut acolo unde face mătreaţă.

Ţara în care verbul a fura, se conjugă la toate timpurile posibile, iar a arunca hoţii în ocnă se conjugă doar la timpul niciodată?

Ţara în care cei cu mulţi bani au mereu încredere în justiţie, fără ca măcar o sigură dată să dea greş, pe câtă vreme cei cu frica de Dumnezeu şi cu ruşinea de oameni umblă cu capul spart?

Ţara în care a face politică este totuna cu a trage sfori, a schimba locul în scena corupţiei recunoscute fără pic de ruşine, ba chiar cu mândrie?


Ţara asta nu este a mea.
Ţara asta nu este nici a milioanelor de oameni ce trăiesc aici.

Asta este ţara lor.


luni, 7 iunie 2010

Metanoia

ElZap

Aud că s-a pregătit cenuşa şi pânza de sac.

De azi, şi nu se ştie până când, miniştrii împreună cu premierul, se vor îmbrăca în sac şi-şi vor pune cenuşă în cap, la ordinul lui Zeus?

Şedinţele de guvern se vor ţine la crucile drumurilor, ca să dea exemplu supuşilor cum se tratează criza? Ca să ne arate că şi-au schimbat năravul?

Treaba e că pe la noi, metanoia nu prea are căutare. Nimeni nu crede în ea. De aici şi chestia cu lupul, părul şi năravul.

Să se fi hotărât Estera de pe Dâmboviţa să-şi schimbe toaleta? Greu de spus, devreme ce nici Estera aia biblică, nu s-a îmbrăcat în sac, ci l-a pus pe Mardoheu s-ao facă.

Să fi pus The One de un nou tip de pictorial?


duminică, 6 iunie 2010

Şah etern

ElZap



Nu prea mă pricep la şah. Tocmai de aia mă bag. Am auzit că a sosit vremea impostorilor.

Toată lumea se întreabă cum o să se termine partida asta de şah? Încurcată ca dracu.

Unii sunt de părere că regele scapă de şah, dacă e scarificat nebunul. Aiurea. Toată lumea ştie că pe tabla de şah sunt doi nebuni. Ba chiar patru, dacă îi socotim şi pe cei ai adversarului. Cei ai adversarului sunt tot ai noştri. Dacă stăm să ne gândim, pe tablă ar putea fi aduşi o duzină de nebuni. Parcă nu s-a mai întâmplat? Nebunii noi sunt mai periculoşi chiar decât cei vechi. Sunt mai nebuni, mai docili, şi mai ales mai înfometaţi.

Un sacrificiu de Damă ar fi mai nimerit, spun alţii. Mada, ar merge. Mai ales că e vorba de circ. Şi şah. Circul e pentru noi. Greu să găseşti o altă damă. O damă care dă şah oricui, inclusiv spectatorilor, mai rar. De amorul artei, ar fi ceva. Doar de amorul ei. Al artei.

Până la urmă regele tot intră în poziţie de pat. Poate şi de mat. Dar după? După, noi cu ce ne alegem? Din câte am văzut, după fiecare partidă vine o alta.

"Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă..."


Alte guri şi mai flămânde.

Eu cred că tot nu facem nimic.

Dacă nu se schimbă regulile jocului de şah, noi vom pierde veşnic.
Un şah etern, al cărui deznodământ nu avem timp să-l aşteptăm.


Mai ales dacă suntem pensionari.


Problema e că nimeni nu vrea.
Că dacă ar vrea, ar trebui să aruncăm toate piesele astea în debara.

La răcoare.
La ocnă.

Şi atunci, cu ce ne alegem?



miercuri, 2 iunie 2010

Corabia

ElZap

Ca orice corabie ce pluteşte pe ape tulburi, nava simte că începe să ia apă.

Lucrul ăsta a început să se simtă încă de duminică seara, când purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni, AKA premier, AKA Emil Boc, anunţa nişte măsuri. Măsuri care nu serveau nimănui, sau mai precis nu serveau oamenilor simpli. Poate că serveau unor privilegiaţi, dar asta-i altă treabă.

video

Se simţea asta din discursul lui precipitat. Un discurs de om speriat de enormităţile pe care este obligat să le spună. Vocea lui se îneca, aidoma unui elev pus să mintă. Un elev care recita mecanic o poezie pe care nu o înţelege, în mesajul căreia nu crede.

Măsurile pompieristice, fără acoperire, devreme ce ele puteau fi luate până acum, sunau gol. Sute de kilometri de drumuri judeţene, mii de locuinţe ANL, tot felul de centuri ocolitoare, şi alte astfel de minuni.

Brusc, premierul şi-a amintit de măsuri pin care să sugrume evaziunea fiscală, ca şi cum evaziunea asta ar fi făcut-o ţaţa Frosa.

Între timp, "oamenii cu scaun la cap", care-şi cunosc bine interesele, au început să părăsească corabia.

Putem vorbi de sindromul şobolanilor ce simt că se apropie pericolul?

Oare putem vorbi de un elicopter ce-şi aşteaptă pasagerul?

De nave nici nu poate fi vorba.


marți, 1 iunie 2010

Un mizilic

ElZap

Una din primele șase companii petroliere ale lumii, Total S.A. s-a pus pe făcut proiecte. Unul din ele, care se derulează pe durata a cinci ani, are ca scop construirea unor baterii ce vor stoca ceva mai eficient energia solară.

Așa scrie la gazetă. Eu nu am de unde să știu că e sau nu-i așa.

Bun! Proiectul ăsta ar costa patru milioane de dolari. De dolari, nu de euro.

Acum, eu nu țin neapărat să vorbesc despre energii regenerabile, sau de alte chestii de astea, dar știu că e criză.

Criză!

Criză este însă pentru noi, nu pentru ei.





Bănuiesc că proiectul "Practică să înveţi, învaţă să practici" este mult mai valoros decât cel derulat de MIT. Cam tot patru milioane de euro face şi ultimul proiect. Ăsta cu practică să...


Păi, dacă-i așa, mie nu-mi rămâne decât să-l citez pe Grigore Alexandrescu.

Ăla care vorbea de Vulpea liberală.

„Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate,
Şi cu trebile ţării să mă lăsaţi în pace.
Craiul ştie ce face;
El nencetat gîndeşte la al obştii folos.
Adio! sînt bolnavă: m-am înecat c-un os.”


Treaba e că vulpea aia era doar liberală.
Acum vulpea și-a pus în coadă un scaiete.
Ea este pedeliberală.

Să ne trăiţi, Coană Mare!
Să ne trăiţi şi să ne faceţi şi alte proiecte de-astea.
Patria are nevoie de dumneavostră.
Altfel nu ştie cum să se ducă înainte.

De râpă?


P.S.

„Nu vă ajunge un singur Jaguar? Puteţi umbla cu două odată?”

Întrebare pusă aiurea, desigur.

Aiurea?