duminică, 29 iulie 2012

Nu trageţi în clasa politică


ElZap

Ea, clasa asta politică, este totuşi copilul nostru bicisnic. Noi l-am făcut, el ne omoară. Şi nu ne omoară oricum. El sau ea ne chinuie atât cât crede el înainte de a ne da lovitura de graţie. Ne chinuie atât cât merităm a fi chinuiţi. Ne chinuie până ce se simte deplin mulţumit. Ne chinuie până ce îşi dă seama că nu mai poate scoate măcar un geamăt din noi.

Nu am ştiut să-l creştem, acum ştie el să ne pună hamul. Sau laţul. Nu am ştiut să-i spunem ce datorii are el faţă de noi, faţă de cei din jur, faţă de el însuşi, acum ştie el cum să ne ceară ceea ce nu are dreptul să ne ceară.

Nu mi-a plăcut Alexandru Macedonski mai mult decât alţi poeţi, dar am reţinut nişte versuri care acum nu-mi dau pace.

"Neron!...
E Roma-n flăcări, în lacrimi şi-n măcel,
Căci Cezarul o ştie mai rea şi decât el;"

Niciodată n-am crezut în prostiile care spun că unii conducători şi-au construit cultul personalităţii. Noi am construit acest cult, pentru că mereu am făcut coadă la casa celor puternici. Cu farfuria în mână.

Veşnic nesătui şi veşnic ghiftuiţi.



joi, 26 iulie 2012

'telectualul de rasa



ElZAp

'telectualul de rasă nu se amestecă în treburile gloatei.

Când totuşi o face o face cu cap. O face aşa ca să fie cât de cât profitabil. Exclud aici pe acei intelectuali care se amesteca cu gloata. Eu îi exlud partial, faţă de cei finuţi care îi exclud definitiv.

Unii însă o mai dau în bară. Ca ăştia:


Cine ar putea spune că nu sunt de prima mână.
Se gândeau şi ei că e mai profitabil să procedeze aşa. N-a fost să fie. S-au luat şi ei după lista asta:

 Oameni de seamă?


Socoteli mincinoase



ElZap

Habar n-am cine-i bun şi cine-i rău la modul absolut. Nimeni nu are un aparat care să poată citi în sufletul oamenilor. Eu în mod sigur nu am aşa ceva. Un om îl judeci după ce a făcut şi nu după ce promite că o să facă.

Un om care însă a minţit de nenumărate ori nu poate fi creditat la nesfârşit.

Se spune uneori că cui pe cui se scoate. Putem spera că un cui despre care ne îndoim l-ar scoate pe cuiul acela ruginit în care nu mai avem speranţă? Dacă nici atâta nu putem spera, atunci ce ne mai rămâne de sperat? Poate doar disperarea.

Orice cui care simte apropierea cleştelui care vine să-l scoată se ascunde în spatele unor vorbe. Şi oare nu sunt tot nişte vorbe aiurea nişte socoteli aruncate spre uzul repetenţilor la materia aritmetică? A unor care au intrat cu succesuri chiar şi acolo unde unu cu unu fac mai totdeauna doi?

Şi ce vor unii să ne înveţe? Unii care ar dori să încovoaie până şi legea atracţiei universale.

Ei zic, ca dacă într-un coş avem bile albe, negre, gri sau de culori greu de precizat, vin ei să ne înveţe cum să numărăm. Cel căruia i-ar surâde să îi iasă cât mai multe bile negre, vine şi ne spune că ar trebui să spuunem că toate bilele gri sunt negre. Las la o parte faptul că mai face şi nişte scamatoriii prin care mânjeşte cât mai multe bile albe ca să aibă ce număra.

Cum poţi spune că toţi cei ce vor lipsi de la vot  musai nu au venit la vot pentru că ţin cu dumnealui? Şi dacă unii dintre ei sunt infirmi şi nimeni nu vine la ei cu urna mobilă. Aşa că nu vreau ei.

Dar cei ce au fost îndoiţi de spaima că vor rămâne fără pâinea pe care să o pună pe masă copiilor.





sâmbătă, 21 iulie 2012

La umbra unor frânturi de texte - Libertatea care ne prisoseşte (9)



ElZap 

Atunci când ne dorim prea multă libertate ar trebui să ştim ce vom face cu ea, altfel ea este ca o armă în mâna unui copil fără minte.

Iar dacă noi nu ştim ce face cu ea, putem siguri că sunt mulţi care abia aşteaptă acest lucru, iar asta se poate transforma în sclavie.

Vom răbda, privind în fața 
Orișicui, și-a orice chin, 
Că noi știm că-i multă viață 
Și în noi, și-n cei ce vin.
...
Ne-ați adus stricarea legii 
Și ne stați cu mâna-n piept. 
O, și-n loc s-aveți rușine, 
Vă mândriți cu ce-ați adus.
...
Și-o să poți tu sta-mpotriva 
Poate-a celor mai vro doi, 
Dar mai tari prin răzbunare 
Și prin ura lor turbați? 
O să fii destul de tare, 
Tot potopul să-l abați? 

De când m-am întâlnit cu versurile lui Coşbuc, n-am încetat a mă întreba dacă nu cumva istoria merge înainte într-un mod cu totul aparte, doar de ea ştiut.

Bătând pasul pe loc.



sâmbătă, 14 iulie 2012

Asigurări unilaterale



ElZap

De câte ori vreau să pun de câte o afacere, fie ea afacere mică, fie afacere mare, ăştia care vin pe la mine îmi cer asigurări. E şi normal să-mi ceară. Dacă într-o zi eu plec şi ei rămân?

Îmi cer să îi asigur că voi trăi cel puţin o sută de ani de acum încolo şi că în timpul ăsta n-o să mă îmbolnăvesc. Fără doar şi poate ei se gândesc la binele meu care trebuie să fie de durată, nu cum spun unii că s-ar gândi la câţi ani de acum încolo vor putea să mă belească.

Îmi cer să le garantez că n-o să tuşesc, n-o să-mi latre noaptea câinele, iar dimineaţa cocoşul o să cânte numai şi numai în surdină.

Eu nu le cer nimic, că doar ei sunt oaspeţi de rang. La ei vorba e vorbă, nu ca la noi. Nu face să te pui cu oamenii ăştia care vin să-ţi facă bine.

De ce i-aş cere eu garanţii? Şi ce fel de garanţii aş vrea să-mi lase ei mie?

Să le cer să nu mă pună să plătesc chirie în casa pe care eu le-am dat-o pe de-a moaca? Păi e normal că n-o să-mi ceară. Doar dacă schimbă contractul pe care însă din prevedere nu l-am făcut.

Să le cer să nu-mi dea bani cu împrumut şi cu dobândă mare ca să le cumpăr mărunţişurile lor care oricum n-au unde să le vândă de vechi ce sunt? Sigur că n-o să mă împrumute, că o să-l  împrumute pe socru-meu care e beţiv, ramolit şi se crede şef.

Să le cer să nu-mi dărâme partea de casă pe care eu le-o dau aşa pe degeaba ca să aibă unde să deschidă ei afacerea? Păi cum o s-o dărâme, dacă ei au obraz? Nu au promis ei că n-o să schimbe profilul activităţii gospodăriei mele?  Atunci cum să-mi dărâme casa? Aţi mai văzut pe cineva procedând ca sălbaticii? Ce, ei sunt umaşii lui Ginghis Han? Poate doar or să facă ceva îmbunătăţiri. Ce dacă o sămi ceară să le plătesc? Doar n-o să mă pună să le plătesc cât nu face, că doar oameni sunt şi ei.

De fapt asta e singura asigurare pe care ar trebui să le-o cer. Că sunt oameni.




Trotuarul şi centura


ElZap

Se pare că în "aplauzele grele a canaliei de uliţi" totul e permis. Oare chiar totul?

Ştiu că promovările se fac pe criterii subterane, mai ales în politică. Unii oameni sunt mai buni decât alţii pentru că sunt de-ai noştri, însă nu poţi să îi scuipi cu flegma ta politică în ceilalţi fără să te umpli de ridicol.

Nu o faci pe una curvă, numai pentru că ai văzut-o odată pe trotuar. Trotuarul e una şi centura e cu totul altceva.

Nu-i scoţi unuia ochii când că are nevasta, sau soacra, sau mătuşa trimisă prin străinătăţuri, când tu i-ai tras un şut în funduleţul fetei, promovând-o cu taraf de partid taman la Bruxelles.

Eu mă gândesc că la Bruxelles nu e un loc în care oamenii să se adune ca să calce în străchini. Nu de alta, dar te udă Manneken Pis, de ajunge să-ţi dea familia în suspendare, iar tu nu prea ai o meserie ca să o faci  brăţară de de aur.

Poate doar meseria aia.


vineri, 13 iulie 2012

O pereche


ElZap

În fiecare dimineaţă când cobor la maşină, trec pe lângă un cuplu ciudat care încearcă să-şi cîştige pâinea ce de toate zilele. Sau poate băutura.

Ea, o femeie mică de statură, deschide cu sârg tomberoanele şi scoate din ele peturi pe care le duce ca o pradă de război bărbatului. El le turteşte şi le îndeasă în nişte saci de plastic jegoşi. Dacă au puţin noroc, unele peturi nu sunt chiar goale. Femeia scurge din ele tot felul de lichide într-o sticlă din care se cinstesc în scurtele pauze. Habar n-am ce au găsit oamenii aceia, dar după o vreme ochii le sticlesc.

În timpul zilei, bărbatul vinde nişte cărţi. Bănuiesc că sunt cărţile pe care nişte bătrâni pensionari ar vrea să le valorifice, dar nu pot pentru că le este jenă. Femeia stă lângă el, undeva deoparte, vizibil ameţită. De câteva ori am văzut că e mai mult decât criţă. O imagine jalnică. Arată ca o cutie de îngheţată lăsată la soare din care începe să se prelingă conţinutul pe asfaltul încins.

Se îmbată amândoi, dar spectacolul îl dă mai ales doamna. Uneori  spectacolul este sonor. În câteva dimineţi se aud ţipete care sfâşie noaptea. Atunci bărbatul îi face educaţie. Pumni, palme, şuturi, urlete. Femeia îl urmează cu respect agâţându-se, atât cât mai poate de braţul lui. De regulă totul se termină cu un happy end. Oamenii se împacă şi o iau de la capăt.

Acum, că se apropie referendumul, mă întreb dacă perechea asta o să meargă sau nu la vot? Dacă nu merge, mahmureala lor va fi contabilizată, conform deciziei CCR, la gloata care se opune destituirii lui Băsescu.

Şi dacă o să meargă? Păi atunci depinde ce o să voteze, dacă or să fie destul de treji ca să poată comite un vot valid.

Cert e că după referendum, viaţa o să-şi reia cursul. Dacă preşedintele Băsescu va fi reînscăunat la Cotroceni, femeia va fi pocnită din nou. Ea va fi pocnită oricum. Va fi pocnită de bărbatul căruia îi aduce peturile.

Poate nu numai de el. De data asta însă va exista o motivaţie solidă. Se va spune că şi-o merită.



marți, 10 iulie 2012

Dau vot.



ElZap

Nu, că nu vreau să-l vând.

Vreau să-l dau aşa spre adopţie. Caut nişte părinţi cu stare, deştepţi şi frumoşi. Unii care ştiu ce să facă cu el.

Zilele astea m-am uitat pe nişte liste. Nişte specialişti în toate alea se oferă. Fiecare ştie ce să facă cu votul meu. Mă rog, ei vor să mă dădăcească cum să-i dau drumul în lume. În fruntea listei nişte filosofi, jurnalişti, artişti şi altă lume bună. Lumea asta am mai văzut-o pe la tot felul de sindrofii la care vin cu votul şi pleacă cu burta plină. Restul listei e o adunătură. Dacă-i număr se zice că sunt mulţi. Dacă-i cântărsc atârnă puţin la cântar.

Oricum, votul de dar nu se caută la doctrină. Cred că o să-l dau cuiva din listă. După atâta gălăgie intelectuală, am ajuns la concluzia că eu sunt prost şi ei sunt deştepţi. O să-l facă şi pe el deştept. Dacă ajunge măricel.

Poate îi găsesc totuşi nişte părinţi prin străinătăţuri. Uite, mie mi-ar conveni de doamna Merkel. Nu mie, ca bărbat, ci mie ca ofertant de vot gratis. Ea are mână bună. A avut şi cu Sarkozy. Măcar ştiu că a dat-o-n bară. Lumea s-a râs. Asta ştie lumea să facă. cred că şi eu tot aşa o să fac după ce-mi înfiază votul. Să dea ea în cine crede că-i mai bine. La ce să-mi bat eu capul?

Da', n-ar fi mai bine să-l ţin eu? Să-l cresc o ţâră. Să dau eu cu el. Să-l verific dacă rezistă. Pe urmă i-l dau cu dragă inimă. Mai pun şi o ceată de lăutari pe lângă el. Ca să fie când o creşte şi o face nuntă. De zestre nu mă ocup. Ştiu lăutarii cum să cânte. Democratic. Pe lângă chestiile alea de le zic POS-uri.

Să se spele pe cap cu votul meu.


Secatura

ElZap

Să fii secătură nu-i așa fost ușor. Nu e nici greu, decât până ce îți învingi starea de vomă. Cei ce s-au născut cu o gena specifică nici n-au avut-o. De starea de vomă vorbesc.

Ca secătura poți fi inginer, scriitor, profesor, ba chiar și medic, portar, fochist cu studii sau analfabet. Orice-ai fi, ca secătură tu trebuie să fii șef, lider de opinie, propagandist, fost agitator sau cu origine sănătoasă pe linie de agitație.

La muncă nu trebuie să pui osul, că se prinde oricine că nu ești în stare de nimic. În funcție de anotimp, de regim, de starea vremii sau a vremurilor, de modă, etc. tu trebuie să te dotezi cu o ținută corespunzătoare.

Când eram eu tânăr, secăturile purtau o haină de piele. Mai târziu, haina asta s-a schimbat cu un pulovăr de protecție cu căptușeală ceramică, iar în zilele noastre trebuie să-ți faci rost de ochelari cum nimeni nu are.

Dacă ești secătură sadea sau dacă aspiri la o astfel de poziție, trebuie să lovești în cel căzut sau în cei care urmează să cadă. Dacă sunt mai mulți cu atât mai bine.

Trebuie să ții seama că nu poți fi secătură decât dacă crești la umbra celor puternici. La umbla lor crești, pe ei îi slujești, lor le cânți în strună și tot pe ei trebuie să-i asculți. Dacă ai chef să latri la cineva, ești atent la opinia stăpânului.

Pe vreme de Uniune, fiecare secătură trebuia să strige lozinci. Atunci întâia lozincă era aia cu:

„Stalin si poporul rus 
Fericirea ne-au adus.”


Inutil să mă refer la autor. Mare poet. Și cum „din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!”, s-a ivit printre noi politicianul.

Acum Uniunea s-a dus. Ba s-a mutat mai spre apus. Odată cu ea s-a mutat și secătura. Alt stăpân altă arie.

Secătura avea un ochi de vultur. Să te ferească Cel de Sus să îți fi murdărit cartea cu chipul tovarășului Stalin cu niscaiva magiun! Numai eu ști câteva cazuri de neglijență, care și-au suspendat cursurile universitare, liceale sau gimnaziale din motive de uniune. Atunci te suspenda în maximum o oră. Dacă cârâiai ajungeai la stuf.

Secătura n-are mamă, n-are tată. A avut grijă să-i dea pe mâna stăpânului, care i-a făcut pierduți. Și nu numai pe ei. Toți au fost curățați, numai pentru ca să rămână secătura pură.

Încălecat de stăpân până la epuizare, el se consolează cu fericirea de a-i încăleca pe ceilalți. Dacă nu i-ar încăleca, n-ar fi el.

Secătura.


duminică, 8 iulie 2012

Tuturorii



ElZap

Întâi mi-am zis să nu mă bag.

Am semnat eu pe statul de plată al lui Crin sau al lui Ponta? E drept că boii de la bicicletă nu mi i-au luat, însă nici nu mi i-au dat ca să-i înjug la Volga mea neagră, pe care nu mi-a dat-o regimul Constantinescu.

Jurnalist nu sunt, aşa că mogulii n-o să mă panseze cu vreo sumă frumuşică dacă o să cad rănit. Eu scriu pe blog aşa ca să mă răcoresc, nu ca să câştig bani, cum spunea un distins jurnalist ce cotcodăceşte pe la bemol 1. Acum o să măcăne că s-a schimbat foaia.

Să-l apăr pe marinarul Băsescu, în speranţa că mă ia pe navă? Aiurea, el nu are nave.

Ca să-l apăr ar fi trebuit să fi plantat şi eu niscaiva borduri dimpreună cu Videanu, sau să mă fi dat uţa în leagăn cu doamna Udrea. În văzul lumii?! Şi dacă pe dumneaei tocmai atunci ar fi apucat-o dorinţa de un prim-plan crăcănat, doar ca să mă compromită? Nici măcar frunze la câini n-am tăiat împreună, că şi frunzele alea erau plagiate.

De când s-a iscat acest tsunami absolut democratic, de i-a măturat de pe punte pe Blaga, pe Roberta, pe Paula, pe Boagiu, pe Hoară şi pe ceilalţi, de când au început să tremure robele pe nişte împărţitori de dreptate, de ai zice că avem de-a face cu nişte piftii aşezate în lanul cu porumb ca să sperie ciorile, de atunci eu stau în dilema, taman ca măgarul lui Buridan.

De câte ori vreau s-o iau în stânga, aflu că e mai bine s-o iau în dreapta, aşa că rămân într-o profundă imobilitate, dimpreună cu dilema mea. De dilema intelectualistă n-am cum să mă apropii că acolo roiesc cei cu sarcini.

Neştiind ce să fac m-am decis să mă întorc la clasici, aşa cum nu se hotărăsc odată cei ce dau bacul pe încercate. M-am dus deocamdată la Coşbuc, care-mi ordonă scurt.

"... Ești un nemernic
Când n-ai un țel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupți pe seama tuturor."


Eu nemernic? Eu fără ţel? Ies din casă şi o iau pe uliţă ca să-l găsesc pe tuturor.

Uliţa e goală, însă cârciuma e plină. Acolo puhoi de tuturori se tocmesc pentru o leafă. Unii zic că vor să se facă mercenari, dar luându-mă după aburii de rachiu eu zic că or să ajungă sclavi.

Tuturoarele nu se bagă în ciorba lor, dar nici nu stau pe lângă plită, că nu-i la modă. De când cu politicalele ele stau pe centură. Pescuiesc. Dacă nu pică un sifilis, pică o sida pe care o aduc acasă şi o dau mai departe. Pe centură nu mă duc, că e prea departe. N-au decât să lupte singure că sunt feministe.

Din lipsă de tuturori şi tuturoare ajung de unde am plecat. La măgarul lui  Buridan, adică.

Las' că văd eu ce fac când o începe referendumul. Văd eu pe cine pălesc. Dau la nimereală. Dau cu sete. Dau aşa ca să priceapă tuturorii ăştia că nu sunt mort. Măcar dacă nu-mi rezolv problemele mele, îi rezolv pe ei. Poate îi las laţi pe câţiva.

Şi tuturorii ăştia ce mişcare or să facă? Coşbuc zice să nu-mi bat capul cu ei. Uite-aşa.

"De-i vezi murind, să-i lași să moară, 
Căci moartea e menirea lor."

Bun şi-aşa.


joi, 5 iulie 2012

Zacuscă democratică



ElZap

Democraţia are şi ea regulile ei. Nu se poate face aşa după ureche, cum ar crede unii. E nevoie de ingrediente care trebuiesc amestecate, frecate şi fierte la foc potrivit.

Întâi, dacă vrem să facem o democraţie ca lumea trebuie să apelam la popor, că fără el democraţia n-are gust. Şi mai ales n-are haz.

Poporul ăsta trebuie cărat de colo-colo cu căruţele, cu autocarele, sau cu maşina personală dacă se impune. Poporul trebuie adus în stradă, dar mai ales trebuie învăţat cum să se comporte acolo, că altfel nu e bine. Întâi trebuie să ştie să strige prelung ca să-l audă celălat popor. Celălalt trebuie să se ia după el. Aşadar trebuie ca poporul pe care ne sprijinim să aibă bojoci.

Odată îndeplinită condiţia asta cu bojocii trebuie să ştie ce să strige. Trebuie să strige prelung când "DAAAAA" când "NUUUUUUU". El nu trebuie să să-şi bată capul când va striga da şi când nu, că li se arată cu plăcuţele.

- Vreţi să vă conduc eu?
- DAAAAA!

- Vreţi să vă pierdeţi libertatea?
- NUUUUUUU!

Până aici e bine. Mai trebuie să exerseze un fel de TA-RA-RA. La locul faptei o să i se spună poporului cu ce să înlocuiască fiecare silabă.

- Cine vreţi să vă conducă?
- TA-RA-RA!

Tararaul ăsta poate fi înlocuit cu:
- IO-NES-CU!
- PO-PES_CU!
- GEOR-GES-CU!

Ar mai fi de spus multe, despre cum se face zacusca asta.

Bunăoară ar fi potrivit să băgăm în oală şi nişte "intelectuali de bine". Ăştia trebuie să vadă doar cu un singur ochi. Să vadă când unul fuge cu teza-n gură. Să vadă, dar să nu spună nimic până nu se iveşte momentul oportun. Când se iveşte îi reciţi poezia aia cu raţa. Ciclopii ăştia nu trebuie să se uite după cârdurile de masteranzi, doctoranzi, oameni de ştiinţă sau de litere când iau sau dau teze, paranteze, parastase cu ghiotura.

Şi mai sunt vivandierele tinere sau bătrâne, clănţănitori de profesie, ba chiar şi bătăuşi care să-i alunge pe cei ce îndrăznesc să aibă opinii.