Manipulantul (5)

ElZap

Ţirifismul

Când am aflat pentru întâiaşi dată şi pentru prima oară ce este cu ţirifismul ăsta, mi-am pierdut uzul raţiunii. Cum oare a putut să plămădească istoria omenirii un monstru ca acest Ţiri, mi-am zis, după ce am citit primele două pagini?

Mai apoi, după ce m-am dat la cetit şi alte cărţulii despre acest Ţiri, am aflat că, pe când era în viaţă, toţi marii noştri moralişti din partidul pietonilor, se ploconeau în faţa lui. Se ploconeau, dar niciodată nu plecau cu mâna goală de la curtea lui. Niciodată nu lipseau plăcintele de la masa lor. Acum aceşti apostoli se plâng, pe bună dreptate, că din cauza lui Ţiri suferă de obezitate.

Gurile rele spun că acest monstru Ţiri, ar fi fost ales odată, pe vremuri OMUL ANULUI, ba unii şuşotesc cum că ar fi fost ales chiar de două ori. Ce vremuri! Ce oameni!

Noroc că vremurile s-au schimbat, iar cei ce se ocupă cu schimbările planetare au corectat ce era de corectat. O vreme treaba era atât de corectată că nimeni nu sufla o vorbuliţă de această listă.

Acum, dreptu-i că lumea mai şi greşeşte, că nimeni dintre muritori nu-i fără păcat. Unii greşesc din prostie, alţii gratis, de frică, de şira spinării, însă cam toţi greşesc contra cost.

Anii au trecut, iar revistele alea ce serveau ca repere morale pentru omenire, s-au pus pe înnegrit tablouri de-ale lui Ţiri. Din figură luminoasă cum era cădelniţat pe vremuri, a ajuns sărmanul Ţiri mai urât ca Scaraoţchi. Ba au inventat şi un cuvânt nou: ţirifismul.

Să-i lăsăm însă pe morţi, cu morţii şi să revenim la zilele noastre. Zice-se că apostolii ăia moralişti, care pe vremuri stăteau cu mâna întinsă la curtea lui Ţiri, de teamă să nu moară de inaniţie, sau doar pentru a-şi întreţine frumuseţea de obezitate, s-au dedat la furat. Aţi auzit bine. S-au pus pe ciordit ca tot rromanul conştiincios, ba aş zice că practică un fel de haiducie la drumul mare.

Cum însă un Ţiri ar putea fi vândut de oricâte ori, apostolii noştri s-au gândit că nu-i de colea să aplice o reciclare pentru acest personaj odios, pentru a câştiga ceva şi de pe urma lui Ţiri-mort, că de la Ţiri-viu au supt cât au putut.

Aşa stând lucrurile, l-au prelucrat pe Ţiri, făcând din el un fel de piatră filozofală, care să-i apere de rele. Una de culoarea antracitului.

Mare este puterea minţii omeneşti! Mare! Imensă!

De câte ori apostolii-haiduci sunt prinşi asupra faptului, urlă ca din gură de şarpe la vardişti, la judecători, ba chiar la oamenii din ograda cărora s-au învrednicit să fure ce-au mai găsit pe-acolo. Dintre toate urletele pe care le scot, cel mai cu efect este acela în care pomenesc de Ţiri.

Aşa că, cu găinile sub braţ, cu vaca de funie şi cu ce au apucat să-i ia omului din ogradă, îl potopesc pe bietul păgubit cu urături de felul:

Ţirifistule, tot nemernic ai rămas ca pe vremea lu’ ăla mort!

Mai nou, vorba haiducilor-apostoli a fost luată şi de progeniturile lor, rezultate din una sau nenumărate căsătorii, concubinaje sau relaţii pasagere, consecutive, sau simultane. Cum îi trânteşte învăţătoarea o notă proastă, cum beizadeaua n-o mai scoate din ţirifistă nenorocită.