Politică de curcă

ElZap

La televizor apare o curcă. Nu la Animal Planet unde i-ar fi locul. Pe un post de televiziune unde se face politică din greu.

M-am întrebat de ce a apărut curca la televizor? Abia acum mi-am dat seama că dumneaei şi-a făcut apariţia tocmai pentru că în ogradă sunt o grămadă de orătănii. Printre ele nişte gâşte, raţe şi găini bete. Şi ca să spulber orice urmă de misoginism, ţin să precizez că orătăniile sunt însoţite de masculii lor, la fel de deştepţi ca orice orătanie. Şi cine poate vorbi mai pe înţeles orătăniilor? Curca, desigur.

Pe Doamna Curcă o freacă grija de toate alea. De creşterea dolarului, a preţului benzinei, etc. etc. Şi nu uită dumneaei să adauge doct că toate astea se întâmplă din cauză că fiindcă de aia. Că adică în jurul unui SUSPENDAT se învârte istoria acestei ţări.

După dumneaei nu contează economia reală. Aia în care pământul e necultivat de zeci de ani. Aia care nu produce nimic. Nu contează nici verticalitatea umană. Zice Curca că e bine să stăm în patru labe ca să ne poată dea jos pantalonii de râme.

Deh, gândire încurcată. Doar e curcă.

Gălăgie suspectă

ElZap

De câte ori în faţa curţii mele se iscă câte o gâlceavă mă lasă somnul.

Mai acum ceva ani, când toată lumea se gâlcevea cu toată lumea pe unde apuca, am descoperit că mi s-a furat o bancă. Era singura pe care o aveam. Aia din faţa curţii. Aşa păţeşti când dai crezare tuturor circarilor. Poate că ei nici nu sunt vinovaţi. Poate că nici nu-şi dădeau seama de ce fac ei circ.

După ce am descoperit că n-am bancă, am mai aflat că ei erau înţeleşi, că păruiala aia a lor era una de operetă, că cei ce au aranjat spectacolul ăsta au plecat acasă cu câte o bucată de bancă. Cu câte o scândură vreau să zic.

Pe urmă m-am mai liniştit. Îmi ziceam că, dacă mi-au furat banca, nici că mai au ce să-mi fure, mai ales că toţi strigau la mine că sunt un sărăntoc.

M-am înşelat amarnic. Dacă m-aş lua după toate scandalurile din faţa curţii mele, aş zice că am fost odată putred de bogat.

Odată.

Acum aştept să mă liniştesc. Să pot să dorm. Să înţeleagă şi ei că nu mai au motiv de ceartă. Că am ajuns şi eu în rândul lumii. Că sunt lipit pământului.

Dar ei ştiu mai bine ce au de făcut.

Eu doar îi suport. Îi rabd, nu i-ar mai răbda pământul.

Cotcodăcitul

ElZap

De la o vreme toate găinile din curte au început să cotcodăcească cumva mai ciudat. Nu chiar toate, ci doar unele mai informate. Unele care au urmat nişte cursuri speciale la care li se spune ce şi cum stau lucrurile. Poate nici n-au urmat cursuri. Poate sunt autodidacte cu un profund spirit de observaţie.

Nu este cotcodăcitul de mai ieri. Ăla era unul de fericire, de dragoste, matern după ce se ridicau mulţumite de pe cuibar. Gălăgia aia fericită s-a topit.

Acum cotcodăcitul lor răspândeşte groaza, disperarea, spaima, deznădejdea. Parcă deasupra capului fiecăreia din ele ar pluti un uliu care se pregăteşte graţios să le curme existenţa.

După profunde investigaţii am găsit răspunsul. Se pare că stăpânul a fost demascat de una din ele. De una mai isteaţă care scormonea filosofic prin spatele curţii. Se pare că a dat de un femur. Un os, la o adică. Claponul cel înţelept le-ar fi desluşit misterul şi pe urmă...

Pe urmă, găinile ca găinile au dus vestea în întreaga împărăţie galinacee. Toate cotcodăcesc că una din suratele lor ar fi ajuns în oală, ba chiar şi în cratiţă. De aici provine şi osul cu pricina.

Adunate în jurul claponului el le-ar fi spus ceva legat de soarta lor. Cică toate vor sfârşi ca surata lor al cărei femur a fost descoperit de o găină proastă.

Uitasem să vă spun că pe claponul ăla înţelept l-ar fi chemat Πίνδαρος şi pe vremuri ar fi tras cu urechea prin nu ştiu care forum. Poate prin cel din Filipi. Poate prin altul.

Nu trageţi în clasa politică

ElZap

Ea, clasa asta politică, este totuşi copilul nostru bicisnic. Noi l-am făcut, el ne omoară. Şi nu ne omoară oricum. El sau ea ne chinuie atât cât crede el înainte de a ne da lovitura de graţie. Ne chinuie atât cât merităm a fi chinuiţi. Ne chinuie până ce se simte deplin mulţumit. Ne chinuie până ce îşi dă seama că nu mai poate scoate măcar un geamăt din noi.

Nu am ştiut să-l creştem, acum ştie el să ne pună hamul. Sau laţul. Nu am ştiut să-i spunem ce datorii are el faţă de noi, faţă de cei din jur, faţă de el însuşi, acum ştie el cum să ne ceară ceea ce nu are dreptul să ne ceară.

Nu mi-a plăcut Alexandru Macedonski mai mult decât alţi poeţi, dar am reţinut nişte versuri care acum nu-mi dau pace.

"Neron!...
E Roma-n flăcări, în lacrimi şi-n măcel,
Căci Cezarul o ştie mai rea şi decât el;"

Niciodată n-am crezut în prostiile care spun că unii conducători şi-au construit cultul personalităţii. Noi am construit acest cult, pentru că mereu am făcut coadă la casa celor puternici. Cu farfuria în mână.

Veşnic nesătui şi veşnic ghiftuiţi.

'telectualul de rasa

ElZAp

'telectualul de rasă nu se amestecă în treburile gloatei.

Când totuşi o face o face cu cap. O face aşa ca să fie cât de cât profitabil. Exclud aici pe acei intelectuali care se amesteca cu gloata. Eu îi exlud partial, faţă de cei finuţi care îi exclud definitiv.

Unii însă o mai dau în bară. Ca ăştia:

Cine ar putea spune că nu sunt de prima mână.
Se gândeau şi ei că e mai profitabil să procedeze aşa. N-a fost să fie. S-au luat şi ei după lista asta:

 Oameni de seamă?

Socoteli mincinoase

ElZap

Habar n-am cine-i bun şi cine-i rău la modul absolut. Nimeni nu are un aparat care să poată citi în sufletul oamenilor. Eu în mod sigur nu am aşa ceva. Un om îl judeci după ce a făcut şi nu după ce promite că o să facă.

Un om care însă a minţit de nenumărate ori nu poate fi creditat la nesfârşit.

Se spune uneori că cui pe cui se scoate. Putem spera că un cui despre care ne îndoim l-ar scoate pe cuiul acela ruginit în care nu mai avem speranţă? Dacă nici atâta nu putem spera, atunci ce ne mai rămâne de sperat? Poate doar disperarea.

Orice cui care simte apropierea cleştelui care vine să-l scoată se ascunde în spatele unor vorbe. Şi oare nu sunt tot nişte vorbe aiurea nişte socoteli aruncate spre uzul repetenţilor la materia aritmetică? A unor care au intrat cu succesuri chiar şi acolo unde unu cu unu fac mai totdeauna doi?

Şi ce vor unii să ne înveţe? Unii care ar dori să încovoaie până şi legea atracţiei universale.

Ei zic, ca dacă într-un coş avem bile albe, negre, gri sau de culori greu de precizat, vin ei să ne înveţe cum să numărăm. Cel căruia i-ar surâde să îi iasă cât mai multe bile negre, vine şi ne spune că ar trebui să spuunem că toate bilele gri sunt negre. Las la o parte faptul că mai face şi nişte scamatoriii prin care mânjeşte cât mai multe bile albe ca să aibă ce număra.

Cum poţi spune că toţi cei ce vor lipsi de la vot  musai nu au venit la vot pentru că ţin cu dumnealui? Şi dacă unii dintre ei sunt infirmi şi nimeni nu vine la ei cu urna mobilă. Aşa că nu vreau ei.

Dar cei ce au fost îndoiţi de spaima că vor rămâne fără pâinea pe care să o pună pe masă copiilor.

La umbra unor frânturi de texte - Libertatea care ne prisoseşte (9)

ElZap 

Atunci când ne dorim prea multă libertate ar trebui să ştim ce vom face cu ea, altfel ea este ca o armă în mâna unui copil fără minte.

Iar dacă noi nu ştim ce face cu ea, putem siguri că sunt mulţi care abia aşteaptă acest lucru, iar asta se poate transforma în sclavie.

Vom răbda, privind în fața 
Orișicui, și-a orice chin, 
Că noi știm că-i multă viață 
Și în noi, și-n cei ce vin.
...
Ne-ați adus stricarea legii 
Și ne stați cu mâna-n piept. 
O, și-n loc s-aveți rușine, 
Vă mândriți cu ce-ați adus.
...
Și-o să poți tu sta-mpotriva 
Poate-a celor mai vro doi, 
Dar mai tari prin răzbunare 
Și prin ura lor turbați? 
O să fii destul de tare, 
Tot potopul să-l abați? 

De când m-am întâlnit cu versurile lui Coşbuc, n-am încetat a mă întreba dacă nu cumva istoria merge înainte într-un mod cu totul aparte, doar de ea ştiut.

Bătând pasul pe loc.