joi, 4 martie 2010

Stupii

ElZap



Habar n-am ce se întâmplă cu mine, dar de la o vreme, ori de câte ori îmi aşez capul pe pernă, simt cum gândurile se furişează tiptil luându-şi zborul spre a se duce să vadă nişte locuri ce doar au fost odată. Acolo doresc ele să se odihnească un ceas, pe talpa de lemn a unei stupini care şi ea este doar o amintire.

Ai privit vreodată de aproape munca acelor fiinţe minuscule?
Le-ai văzut cu câtă migală aşează moleculă lângă moleculă nectarul în lacrimi de aur şi lumină?
Ai auzit că aceste insecte s-au luat la trântă cu cei mai meticuloşi matematicieni corectându-le tabelele de logaritmi?
Le-ai privit de aproape cum poartă pe picioare tot spectrul ROGVAIV al polenului cules din flori?
Ai simţit mirosul îmbătător de templu al coşniţelor în care ele îşi clădesc cu migală fagurii ca nişte iconostase?




Ştii oare că, în ciuda faptului că despre ele circulă tot felul de poveşti terifiante, nicio albină nu este în stare să-ţi facă cel mai mic rău?
Le-ai văzut cum îţi ocolesc cu grijă palma, atunci când o aşezi cu sau fără voi în drumul lor?
Dacă una din ele te-ar înţepa din greşeală, ar fi în stare să-ţi ceară iertare înainte de a muri, spunându-ţi că treaba asta face parte din fişa postului, că ea avea datoria să moară, pentru a-şi apăra căminul, liniştea şi truda alor săi.

Le poţi tu înţelege munca lor, care nici măcar nu este muncă, ci un fel de ritual ciudat impus de Marele Arhitect? Le poţi tu pătrunde bucuria dimineţilor, când pleacă spre câmpul îmbătător la fel cum ar pleca la propria lor nuntă?

Nu ştiu câte lucruri ştii tu despre aceste gâze, dar eu îmi amintesc cum pe la sfârşitul toamnei, când ţăranii se adunau pe la casele lor de la muncile câmpului, câţiva stupi erau omorâţi.
Tocmai aşa cum aţi citit. Stupii erau omorâţi.
Se pregăteau nişte feştile înmuiate în pucioasă topită, cărora li se dădeau foc la urdiniş. Un fel de arme de distrugere în masă, cum le-am spune noi astăzi. Se înţelege că erau puţine vieţuitoare care scăpau cu viaţă. Cele care scăpau totuşi, se repezeau cu minţile rătăcite în iarna care tocmai aştepta să-şi intre în rol.

În timp ce în stup se derula acel dans al morţii, ţăranii îşi frecau mâinile bucuroşi. Pe urmă fagurii erau aşezaţi într-o covată, iar copii era îmbiaţi să guste din aurul fagurilor cu grijă, ca nu cumva vreo albină muribundă să le pricinuiască vreun necaz.

De câte ori mi se întindea o bucată de fagure plină cu miere, simţeam cum o lacrimă se strecura furiş din ochii mei, amestecându-se cu dulceaţa obligatorie.

Niciodată nu mi-a trecut prin minte însă, că şi eu aş putea fi o biată albină într-un stup asupra căruia au fost aruncate zarurile nimicniciei.



33 de comentarii:

  1. De data asta, ştiu unde baţi!
    O atât de frumoasă poveste dulce-aurie, ca să ajungi la aluzia finală.
    Ce bine ar fi fost să nu existe raţiuni pentru care să scrii fraza ultimă.
    Numai că în povestea cu oameni, nimeni nu va da foc unui stup. Bate la ochi.
    Se procedează ca şi cum cineva, stuparul, ar duce albinele să culeagă nectar dintr-o anume pădure, după ce a otrăvit florile unui anume salcâm.
    Vor muri doar albinele care întâmplător s-au orientat spre copacul acela. Vor scăpa celelalte, întâmplător. Deocamdată vor scăpa. Mâine e o altă zi. Mai mor unele scăpate ieri.
    Vreun vecin o să-l compătimească: săracu' om, i-au murit aproape toate albinele. Poate erau bolnave.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acu vreo patru ani, aveam un stup ce-mi punea la mare incercare rabdarea. Era deja in mai, florile de salcam erau pe terminate si stupul ramase tot slab, abia daca acoperea trei rame standard. De cu toamna ma tot intrebasem ce sa fac cu el. Sa-l sacrific, sa-l mai las? L-am tot tratat, mereu avea puiet varos. Asta ca asta, altu era baiu cel mare. Cand deschideai capacul lazii, fie soare, fie cules maxim(in aceste cazuri albinele te ignora total), fie nori, se napusteau spre tine ca MIG-urile transformandu-te intr-o tinta neputincioasa de sageti.
    Parca te doare sufletul sa-l omori. Si acum imi amintesc cum l-am cules de pe ramurile ciresului. M-au intepat atunci vreo doua, un fel de avertizare.
    Gata, mi-am zis, risc sa raspandesc in stupina boli. Hotarat sa rezolv problema, ma duc dimineata la lada. Mi se strangea inima inainte de a ridica capacul. Am strans din dinti, am dislocat capacul cu dalta si.....am ramas mut de uimire. Stupul era gol ca o casa cu stafii. Ma uit la cele patru rame pustii, erau pline cu miere capacita. Mi-am adus atunci aminte cum in cartile de tehnolgie scria ca in anumite cazuri extreme familia isi ia catrafusele si se cara.

    Eu am vazut mierea, apicultori guvernanti, dumneavoastra ati vazut-o?


    klaus

    RăspundețiȘtergere
  3. Superba alegoria, profesore!
    Sper sa nu-ti displaca "porecla"...
    Hehe, de ce nu vrea nimeni sa vorbeasca despre Trantori ori despre Regina?
    Sa fi fost ocolite cu buna stiinta aceste "elemente"?
    Adaug precum unul care s-a fript: Oricat ati fi de capitalisti, pastrati cativa Trantori si o Regina de stanga, nu se stie cand veti avea nevoie de ei;)

    RăspundețiȘtergere
  4. @renata

    Povestea cu albinele e chiar adevărată, ca de altfel numeroase alte poveşti din viaţa noastră.

    Aceste poveşti au neşansa de a se întâlni uneori cu fel şi fel de întâmplări ce ar putea fi adevărate.

    Mâine, poimâine, sau poate... ieri.

    Am pe undeva un căţel deosebit de simpatic. Îşi face datoria cum alţi oameni nu şi-o fac. De aia l-am înălţat la gradul de colonel. Stăpânul absolut peste cotcodăcitoarele dintr-o curte.

    Uneori latră. De cele mai multe ori cu folos. Nu cred că ar putea să sfâşie pe cineva. Poate face însă ceva mult mai important. Poate trezi stăpânul, care se fereşte de hoţi sau ciminali. Dacă poate. Poate alerta găinile prea visătoare pentru a se da la o parte din faţa dihorilor.

    Nici nu ştii ce important e căţelul acela.

    RăspundețiȘtergere
  5. @klaus

    Interesantă povestea ta. Cred că e şi adevărată.

    Dacă nu este, ea ar trebui să fie. E la fel ca afirmaţia lui Voltaire.

    "Si Dieu n'existait pas, il faudrait l'inventer."

    Eu zic să nu strici lada. Nu se ştie niciodată când vei avea nevoie de ea...

    ...sau cine va avea nevoie de ea!

    Îţi aminteşti de versurile lui Blaga?

    "Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
    cu sânge tânăr înca-n vine,
    cu patimi mari în sânge,
    cu soare viu în patimi,
    vin,
    vin sa-şi trăiasca mai departe
    în noi
    viaţa netrăita."

    RăspundețiȘtergere
  6. @Hai-Hui
    La un moment dat vroiam să-i zic alegorie, sau să pun acolo cuvântul ăsta. ἄλλως, ἀγορεύω.

    Cât despre trântori sau regine, nu ştiu ce să spun. Ei oricum nu dispar.

    Lumea nu s-a stins când a dispărut Imperiul Roman. Nimeni nu a descoperit încă eternitea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ba da, ElZap. Asimov a descoperit Eternitatea într-un foarte scurt şi ingenios roman SF. Dar pe urmă cred că s-a răzgândit, a schimbat finalul şi a intitulat cartea "Sfârşitul Eternităţii".
    O zi frumoasă tuturor, ElZap, klaus, Hai-Hui...

    RăspundețiȘtergere
  8. @renata

    Cred că Asimov s-a răzgândit ca să nu le dea vreo idee romanilor, să-și refacă cetatea eternă.

    Veneau pe urmă și turcii, și o grămadă de alți pretendenți.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu inteleg, ElZap, ce noima avea starpirea albinelor.
    Mi=am amintit, nu stiu cum, de o intamplare petrecuta intr-un sat din Ardeal, dupa razboi.
    Taranii trebuiau sa reia munca campului dar acesta era impanzit cu mine. Solutia gasita a fost sa scoata oile la pascut pe izlaz. Turma a fost macelarita dar oamenii si-au putut relua viata normala.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu toate lucrurile trebuie să aibă o noimă.
    Aşa cred cei ce îşi închipui că-l pot înlocui pe Dumnezeu pe pământ.

    Cei ce intervin în lucruri la care nu se pricep întâi fac şi pe urmă încearcă să înţeleagă de ce fac.

    http://elzapb.blogspot.com/2010/01/aeroplanul-de-papura.html

    Şi chinezii stârpeau pe vremuri vrăbiile.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Anonim

    Pe atunci nu exista centrifuga de stors miere. Nu existau ramele pe care sa le poti scoate fara sa distrugi fagurele. Apicultorii de atunci cresteau albine in cosuri impletite. Albinele isi construiau fagurii cu aceeasi precizie geometrica cu care il fac si azi, atat ca fagurii erau ancorati de marginile cosului. Recoltarea se facea odata pe an, toamna, prin scrificarea unui numar de familii bine stabilit. In anul urmator, dupa infloritul salcamului, roii umpleau din nou cosurile goale si ciclul se relua.
    Poate parea dramatic,sa nu uitam insa ca pe atunci era singura modalitate de obtinere a mierii.

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  12. @klaus

    Ştiu. Ai văzut oamenii luând roiul de pe creanga copacului făra obrăzar? Cu mâinile goale? Ai încercat vreodată?

    Treaba e că familiile sacrificate nu-şi mai amintesc nimic.

    RăspundețiȘtergere
  13. O sa razi :). La primii roi culesi, ma echipam de parca ma duceam pe luna :)). Nu stiu cum naiba se facea ca macar doua trei albine intrau sub masca prin te miri ce locuri ascunse. Sa vezi dansuri pe mine in varful copacului sau pe scara :)).
    Am un unchi mai in varsta, profesor, apicultor in timpul liber. De la el am preluat pasiunea. Ramaneam interzis cand il vedeam doar in short trebaluind in lazile cu albine. Ei bine, dupa un timp am inteles ca nu era un lucru extraordinar. Totul era sa le ,,mirosi'' dupa ce ai deschis lada. Simti daca se poate au ba :). Am incercat si eu si e chiar extraordinar. E ca si cum ai imbratisa pe cineva direct, dupa ce ani de zile l-ai strans in brate despartiti de o foaie de cort groasa.

    O sa-ti mai povestesc o intamplare haioasa:). Aveam un coleg, ne ocupam inainte impreuna de albine. Albinele se aflau intr-un pavilion, cam trei zeci de familii. Tocmai ce se incheiase sezonul salcamului, lazile stateau sa crape de inghesuiala, afara ploua de cateva zile. Doar o zi a stat ploaia. E singura data in viata mea cand am vazut iesind din aceeasi lada, in aceeasi zi, cel putin trei roiuri. Era o nebunie totala. Fierbea aerul umed de albine. E greu de reprodus in cuvinte imaginea. Trebuie sa vezi ca sa poti intelege. Prin urmarea aveam iesiti simultan cateva zeci de roi. Impreuna cu colegul meu, incercam sa-i ochim pe cei primari(primul roi, cel mai mare). Se asezasera in copaci unii peste altii, ieseau imediat din cosurile de captura, o nebunie totala, nimic si nimeni nu respecta regula de pana atunci. Dupa ce am reusit sa culegem cam jumatate din cati am fi vrut, am observat o chestie ciudata. In jurul soldului si in general in jurul colegului meu roiau o gramada de albine. Nu era deloc zborul agresiv. Il abordau finut ca pe o floare:). Am luat pana, l-am curatat si l-am rugat sa fuga cam la 100m departare. Ca o facatura, albinele dupa el. Ne tot cruceam si incercam sa intelegem ce naiba se-ntampla. Ma tot uit la soldul lui sa vad ce fac acolo. Ei bine, nu faceau nimic deosebit, se faceau ghem ca si cum asa s-ar fi alinat. Ma uit mai atent la sold , vad o pata si o sterg cu degetul. Am inteles ca provenea de la o albina , o regina tanara. Colegul o strivise din greseala cu mana in nebunia de peste zi si se stersese de sold. Albinele saracele nu-l transformasera pe colegul meu in ,,tatal lor''. Ele isi urmau instinctiv regina dupa miros.
    L-am botezat noi mai apoi, oarecum batjocoritori ,,tata stupilor" :).

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  14. @klaus

    Nu mă miră deloc ce-mi spui, pentru că am încercat şi eu astfel de experienţe.

    Albinele, la fel ca oamenii, te simt dacă le eşti prieten sau duşman.

    Poţi să nu păţeşti nimic atunci când le ţii mâna în urdinişul stupului, dar poţi fi înţepat atunci când te apropii la câţiva zeci de metri de drumul lor.

    Spre deosebire de oameni, ele au un fler cu totul aparte.

    RăspundețiȘtergere
  15. @ElZap

    Eu l-as fi numit fler la inceputuri, atunci cand m-am apucat de apicultura. Dupa o perioada totul incepe sa ti se dezvaluie sub alta forma. Fiecarea actiune a lor se demitizeaza, intelegi ca exista parghii si mecanisme biologice foarte clare ce functioneaza aproape perfect. Din acel moment flerul e ,,inlocuit" de matricea biochimica si tiparul comportamental al speciei respective :). Si, crede-ma, nu-i rapeste nimic din farmec! :) Nu-i vorba, si in cazul albinelor mai sunt inca multe de inteles. Da' ce sa vorbim de ele, nu ne intelegem inca nici pe noi insine :)).

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  16. @klaus

    Vorbim de ele ca să înţelegem ce se întâmpă cu noi.

    O familie de albine (sau de furnici, dacă vrei), este o societate miniaturală, la fel ca societatea umană. O civilizaţie, am putea spune.

    Poate că trecem peste ea cu mijloacele civilizaţiei noastre. Şrim noi oare ce facem?

    Dar cu noi, ştim noi ce se întâmplă?

    RăspundețiȘtergere
  17. Po la vietatile astea mici nu s-a inventat democratia, ElZap!
    Democratia strica totul!:)

    RăspundețiȘtergere
  18. @zazania

    Bine că nu au aflat că ar trebui inventată.

    Crezi că pentru albina lucrătoare este important dacă merge sau nu la vot? O intereseză pe ea, cât ulei, tescovină, şi alte produse democratice primeşte în schimbul votului?

    Crezi că ea ştie de transparenţa împrumututilor la FMI? Sau de Bechtel? Sau de privatizări pe sprânceană? Sau de COMTIM?

    Ea ştie că trebuie să muncească cinstit, iar dacă o face îi va fi bine.

    RăspundețiȘtergere
  19. dulce ca mierea e textul tau, ElZap...mi-a trezit amintiri din copilarie, cu bunicul- si apoi, tata- trebaluind printre albine. Tata purta o masca, dar bunicul se descurca si fara:)
    Si acum mi-s dragi si am mereu miere in casa; si nici nu m-a interesat vreodata o paralela intre ele si oameni. Le vad ca pe o dovada a perfectiunii divine, mai presus de puterea noastra de pricepere.

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu e bine, ElZap, nu e deloc bine...
    Ca daca ne comparam cu albinele sau furnicile , ajungem cu gandul la chinezi.

    RăspundețiȘtergere
  21. @Ina

    Eu cred că oamenii au încercat să se inspire din modul de organizare al albinelor.
    Uneori au avut ceva de învăţat, alteori nu. Uneori nu au înţeles nimic, alteori nu li s-a potrivit învăţătura.

    Până la urmă, unii oameni (de ce le-ş spune eu astfel?!) au înţeles ceva foarte urât.

    Au înţeles că şi omenirea ar putea fi privită ca un stup.
    Au înţeles că stupul acesta trebuie lăsat în pace o vreme, doar cât să adune destulă miere.
    Au înţeles că au dreptul să facă orice pentru a le lua mierea.

    RăspundețiȘtergere
  22. @zazania

    Nu cred că trebuie să ajungem cu gândul la chinezi. Ajung ei la noi.

    La Dragonul Roşu de pildă.
    La puzderia de restaurante din occident.
    La terenurile cumpărate în Africa.

    Noi ajungem la vorba lui Napoleon.

    "Quand la Chine s'éveillera, le monde tremblera."

    RăspundețiȘtergere
  23. ElZap, esti putin ciudat, stii? Toate postarile tale (atunci cind nu sint probleme de mate) sint depresive. Adica, toate conduc spre ideea ca traim sfirsitul lumii- din cauza politicienilor prosti, a slabiciunilor noastre etc.
    Si-acum pui un text dintr-asta dulce, auriu, luminos, cu albine- si, din comentarii, tot la sfirsitul lumii ajungi. Ca ne cuceresc chinezii etc. Totusi, esti un om blind, pozitiv, genul care se bucura de viata. Ce legatura au chinezii cu albinele? Ei sint oameni, se adapteaza- chiar emigrind oriunde in lume.
    Albinele pazesc perfectiunea lumii. La nivelul perfectiunii lor, politica nu exista.
    Daca si noi am reusi sa facem abstractie de politica, am deveni albine. Adica am fi fericiti.

    RăspundețiȘtergere
  24. @Ina

    Eu l-am citat pe Napoleon. Dacă el o fi scris sau nu ce spune lumea că a scris n-am de unde şti.

    Ai dreptate cu chinezii. Sunt oameni de nădejde. În Bucureşti au deja un procent semnificativ. La Paris la fel. Ei nici măcar nu au nicio vină.

    Cât despre "sfârşitul lumii", eu nu zic că ar fi venit. Eu vreau să-ţi spun un banc, nevinovat.

    Cică, un călător îl înteabă pe condctor cât mai este până la Braşov. Conductorul îi răspunde că ar mai fi o oră de mers cu trenul, aşa că dumnealui (călătorul vreau să zic) se pune să tragă un pui de somn.

    După o vreme se trezeşte şi-i pune conductorului aceeaşi întrebare. Se miră când conductorul îi răspunde că mai e o oră până la Braşov.

    Când îi cere lămuriri suplimentare conductorul îi răspunde că mai e o oră dacă ia trenul în sens invers.

    Cam asta vreau să zic eu de pretinsul sfârşit al lumii.

    RăspundețiȘtergere
  25. El Zap, uneori mi-e dor de tine.
    Ti-am spus ca sa stii.

    RăspundețiȘtergere
  26. @zazania
    La multi ani pentru cei 8 ani pana la cincizeci.

    (9 martie, parca)

    RăspundețiȘtergere
  27. Nuuuu, ElZap!
    Atunci doar i-am "marturisit".
    Multumesc,un "la multi ani" e oricand binevenit!

    RăspundețiȘtergere
  28. Pai, Zazanie, sper ca mai incape unul:).

    La multi ani!

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  29. Geaba ma luati cu binisorul...
    Pana la Paste , nici un fel de beutura!
    Pana atunci sper sa capat ok-ul si la dosarul de pensionare.
    Va dati seama ca nu va mai ramane piatra pe piatra in Academiatacuta?!:)
    zazania

    RăspundețiȘtergere
  30. Cu ani,multi ani,in urma,pe vremea cind eram copil,tata avea stupi.Vreo 34.....Cei care ne conduc ar trebui sa priveasca ce se petrece in stup.Este o uzina vie.Dar ce mi-a placut mie mai mult si mai mult este alungarea trintorilor.

    RăspundețiȘtergere
  31. @zazania

    Tot felul de nouătăți ne este dat a afla de la tine.

    Mare lucru să fii pensionară...

    RăspundețiȘtergere
  32. @Belfegor

    Singura acțiune cu adevărat violentă în stup este alungarea trântorilor.

    Violentă dar necesară.

    Pe noi nu trântorii ne chinuie. Ei ar mânca doar nițică miere.

    Pe noi ne chinuie omul rău care ne omoară tot stupul ca să ne ia mierea.

    RăspundețiȘtergere
  33. Belfegor@ElZap
    Dragule,pai ala este trintorul care traieste din munca altora.Nu!?

    RăspundețiȘtergere