joi, 20 mai 2010

Premierul de ceară

ElZap

Cu ceva timp în urmă am îndrăznit să scriu despre Capul lui Moţoc.

Şi ce-i cu asta? Este, că văd că ieri a ieşit la rampă cea mai necuvântătoare purtătoare de cuvânt al celui mai nepremier dintre premierii României şi ne-a anunţat cu o voce suavă şi şovăielnică, că lucrurile stau taman pe dos. Adică, el are de gând să ne execute înainte de a demisiona.

Mai pe şleau, premierul are de gând să scoată ţara din criză. Mda, aşa mai zic şi eu premier. Tenace, încăpăţânat şi rezistent. Un lucru nu înţeleg eu: dacă tot ne-a băgat în criză, de ce mai are chef ca să ne scoată? Vrea el să joace rolul de piston, într-un cilindru prea mare pentru capacitatea lui? Iată că vrea.



După cum vedeţi, purtătoarea de cuvânt, al singurului purtător de cuvânt cu titlul de premier, al purtătorului de cuvânt cu nume de preşedinte, are ezitări vizibile. Asta nu se înţelege din ce spune, ci din cum spune.

Şi dacă nu demisionează e bai? Nu-i. La câtă libertate de mişcare are domnul premier, treaba că demisionează ori ba e absolut perpendiculară pentru orice cetăţean al acestei ţări.

Nu-i aşa că ne-am putea imagina un manechin scos din Muzeul figurilor de ceară? Atunci când ai nevoie ca el să prezinte o măsură pentru care să primească binemeritate contraaplauze, îl tragi frumos în faţă din nişa lui cu tot cu postament, şi-l arăţi mulţimii. Mulţimea îşi varsă năduful pe el şi rămâne cu gura uscată. Aşa se face că preşedintele poate face liniştit băile lui săptămânale de mulţime.

Şi dacă într-o zi nu mai ţine?
Cum a fost cu celebrul Hoară.



Atunci cum ne mai facem baia zilnică?


8 comentarii:

  1. Adicatelea cum vine asta, ElZap?
    "Nu demisioneaza ci dimpotriva":)

    RăspundețiȘtergere
  2. @zazania

    Adică, întâi îşi face treaba, ca să fie lucrul terminat, pe urmă se ocupă şi de demisie.
    Până la urmă, oricât de important ar fi capul unui premier, sau poate tocmai de aia, el se descăpăţânează numai şi numai când are un preţ bun.

    Ca la piaţă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Inteleg: din descapatanarea lui se vrea obtinerea unui profit maxim.
    Pe urma maurul va trebui sa plece...

    RăspundețiȘtergere
  4. @zazania

    De ce n-ar fi sacrificat. În Olimp nu este nici un sigur zeu atât de important cât să nu poată fi jerfit pe altarul interesului nostru. Şi al lor. Şi al Lui.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte plastic articolul!
    Uite că nu remarcasem la tv ilogica formulare cu "dimpotrivă".
    Cugetam doar asupra timbrului behăitor al duduii, foarte asemănător cu al EBEI la tremolo, şi-am tras concluzia că cel de-al doilea atu al succesului femeii în politică e o voce de-asta semiplângăcioasă.
    Pe primul îl trec sub tăcere, ca să nu mă acuzi de misoginism.
    Dar acum, că mi-ai deschis ochii, mă întreb şi eu: ce-o fi vrut să zică prin *dimpotrivă*?
    Logica îmi spune că sensul real era "nu numai că nu îşi dă demisia, dar...rămâne în funcţie sine die"
    Fiindcă asta înseamnă "până scoate România din criză", nu?
    Fiindcă România nu mai iese din criză. Nu mai are timp.
    E ca un pacient septicemic căruia, şi dacă, prin absurd, în al 13-lea ceas, i s-ar găsi antibioticul potrivit, oricum nu mai contează, pentru că îl lasă organele vitale, inima şi plămânii, înainte de-aşi face doctoria efectul salvator.
    Cât despre Hoară... Hoară n-a păţit nimic. Şi dacă păţea, nici nu conta. Doar că dispărea antena 3 din peisajul televiziunilor. Cred că i se sălta licenţa.
    Ştirea ar fi sunat aşa: Hoară a fost bătut cu cruzime la antena 3.

    RăspundețiȘtergere
  6. @renata

    Boc este premierul mort şi împăiat. Când are chef, prezidentul îl trimite la înaintare, aş mort cum este. Boc săracul, ce să mai zică? A zis el vreodată ceva? Tace şi face. Face ce zice dumnealui.

    După ce mortul a trecut de o lună şi începe să degaje miasme, el este taman bun de dus la groapă. Un nou câştig pentru prezident.

    RăspundețiȘtergere
  7. Boc e mai valoros aşa împăiat, pus în geam, decât mort.
    Odată dat jos de-acolo, niciun alt îmbălsămat de-ăsta n-o să mai fie suficient de sigur pentru Băsescu. Îmi imaginez că, deşi nu e obişnuit să dea explicaţii nimănui ci doar ordine, cu Boc îi e cel mai comod. Cred că nici nu deschide gura. Pocneşte din degete şi Boc ghiceşte dorinţa. Poate că oricare altul i-ar zice "Ordonaţi, Şefu!" şi lui Băsescu nu-i place să i se amintească faptul că nu e, n-a fost şi n-o să fie niciodată civil. Cred că Boc îi zice "Porunciţi, stăpâne!". Asta te face să te simţi stăpân de sclavi. Ceea ce, oricât ne-ar enerva, e mult mai aproape de adevăr.
    Cred că, dacă va putea, o să-l ţină până fac rocada. Băse premier, Boc pe drum de fier, către Cluuj, că autostrada n-o să fie.
    Aş vrea să mă întrebi - "Şi poporul? Poporul n-are niciun cuvânt de spus?" şi eu să zic "Care popor?", dar ştiu că n-o să mă întrebi.

    RăspundețiȘtergere
  8. @renata

    Jocul ăsta iresponsabil este destul de periculos.
    Jocul cu uite premierul, nu e premierul, câteva luni fără premier, sau cu premieri de circumsanţă.

    Îmi aminteşte de legea junglei.
    Acolo există un echilibru între populaţia animalelor de pradă şi ce a animalelor victimă.

    Când numărul celor din urmă scade nepermis de mult, mor chiar şi animalelele de pradă.

    RăspundețiȘtergere