marți, 3 septembrie 2013

Coşmar apocaliptic


ElZap

Uneori situaţiile limită nu sunt chiar atât de îngrozitoare pe cât par înainte de a se produce. Am putea spune că ele sunt o adevărată binecuvântare pentru cel care s-a împiedicat de ele.

În primul rând ele îţi aduc o libertate quasi-absolută. Poţi să scrii absolut ce vrei, poți să vorbești orice vrei,  pentru că ştii că mai rău decât răul ce s-a ivit la orizont nu ţi se poate întâmpla.

În al doilea rând simţi că te scufunzi în miraculoasa lume a copilăriei. Totul pare deosebit de luminos. Protecţia ce ţi-o ofereau cei apropiaţi creau în jurul tău un zid prin care nu treceau mizeriile lumii de dincolo. Despre lumea asta vorbeau în şoaptă ca să nu te trezească din vis.

Îmi amintesc de pildă de dragostea cu care eram primit de bunicii din partea ... Dar ce contează din partea cui, devreme ce erau tot bunicii mei? Treceam pe la ei ca să văd ce mai fac, pe urmă mă căţăram în vişinul din spatele casei. Acum mă întreb, cum putea un singur vişin să-i mulţumească pe 10-12 nepoţi? Sau mergeam să pescuiesc nişte căpşuni de undeva din grădină. Se pare că se sălbăticiseră de tot, de nu găseam decât câteva fructe rubinii.

Pe urmă bunicii aceia s-au dus la culcare alăturea de sat, întâi bunicul şi pe urmă bunica. Îmi amintesc glasul profund al preotului rostind:

- „Se pecetluiește această groapă până la a Doua Venire a Domnului."

Pricepeam şi eu cât poate să priceapă mintea unui copil.

Acum mă mir cât de multe amintiri pot să încapă  în paranteza pe care o deschide braţul ridicat amenințător al unui excavator și o închide groapa aceea ce urma să se deschidă doar „la a Doua Venire a Domnului". Mă uitam la paranteza aceasta lugubră. Ştiam că nu am cum să fac ceva ca să opresc să se prăbuşească. Deodată mi-am amintit de unul care mi-a zis că el se va lua de piept şi cu Dumnezeu ca să nu se întâmple aşa ceva. Namila stătea acum cățărat undeva pe o colină şi rânjea. Mi s-a părut că privirile ni s-au intersectat, şi am citit în privirea lui mizeria ultimă de care este capabil un om.

Braţul excavatorului s-a prăbuşit făcând praf o cruce modestă, ridicată şi ea în vremuri despre care apoi am aflat că au fost grele. Când s-a ridicat spre a depune într-o basculantă resturile a auzit un trosnet. Oare erau scândurile sicriului, sau oasele bunicilor?

Ceva s-a rupt atunci în mine. Am simţit că sunt acum un om liber. Liber de amintirile care mă legau de acei bunici. Liberi cum este individul care nu are pe nimeni. Liber ca omul căruia i s-au furat până și cele mai dragi amintiri.

Am dat să plec, când mi-am dat seama că un fel de sămădău, sau ce o fi fost ajunsese în spatele meu.

- Semnează pentru 2000 de dolari (sau euro?).

Nu m-am întors nici măcar pentru ai arunca o privire plină de dispreţ. Atunci l-am auzit pe matahala rânjitoare răţoidu-se la mine:

- Şi cât ai vrea să primeşti pentru hoiturile tale?

Era amicul ăla ce mi-a cerut să-l votez.

M-am îndepărtat cu gândul să poposesc în una din bisericile din vale. Era una anume, în care copil fiind eram sigur că îl văd pe Dumnezeu printr-un geam de sticlă colorată. Un fel de vitraliu pentru cei cu bani puţini dar cu credinţă multă.

Nu am putut să ajung pâna la ea. Mâlul de cianură lăsa să se vadă doar turnul ei cândva semeţ. Îmi amintesc cum odată am urcat în el ca să bat clopotul în dungă. Pe atunci era permis, ba chiar obligatoriu când câte un incendiu scăpat de sub control lingea acoperișul unor case. Aș fi urcat și acum în turnul acela, dar groapa cu mâlul acela otrăvit era mult prea adâncă.

Mi-l închipuiam atunci pe Mântuitorul din icoane ucis pentru a câta oară, de data asta în mâlul otrăvit. Și pe Fecioara cu Iisus în braţe înecându-se în mâl, dimpreună cu altarul şi cu toate Cele Sfinte. Prin cap mi se vânturară versurile:

"Ard în vînt palaturi nalte, marea-n valuri este caldă
Si fintîni înviforate prin zidiri vuind se scaldă,"



"Cu strigări de bucurie oardele cele barbare
Înadins făcură nunta lor păgînă în altare;
Urlete de biruintă, tipete, strigări si vaier
Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer;"





M-am întors spre zare şi am văzut cum coboară de pe culmi hergheliile apocalipsei.



96 de comentarii:

  1. Doamne, superbă postare !
    Ai cîntat un cîntec de jale cu arcuşul inimii .

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord cu aprecierea făcută de către doamna Matilda. Foarte trist.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred că s-a mers mult prea departe.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Unde eşti copilărie,
    Cu pădurea ta cu tot."

    Nu te-am întrebat
    ce înseamnă ElZap.
    Şi nici nu m-am interesat.
    Dar şi tu te-ai eschivat.
    Iată că am observat lipsa ta...
    Sper să nu fie o boală, grea...
    Prietene,
    nu prea am fost treaz,
    în ultimele zile,
    căci au fost multe ispite,
    mai bine zis, sărbători.
    (Ispite, din parti, ma mai dor "balamalele")
    Şi nici eu nu sunt breaz,
    dar faptul că "nu te mai simt"
    imi dă mult de gandit!

    "Ard în vînt palaturi nalte, marea-n valuri este caldă
    Si fintîni înviforate prin zidiri vuind se scaldă,"
    "Cu strigări de bucurie oardele cele barbare
    Înadins făcură nunta lor păgînă în altare;
    Urlete de biruintă, tipete, strigări si vaier
    Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer;"

    RăspundețiȘtergere
  5. "Crezi că Dumnezeu anume
    Când creă această lume
    Era treaz?

    În beția lui divină
    Lumea el când o născu,
    "Fiat lux!" cu gura plină
    Zise, și pe loc lumină
    Se făcu..."

    Lipsa mea are cauze multiple. S-ar putea sa lipsesc cam mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. El Zap , daca-L vezi inaintea mea , spune-I ca vin si eu curand. Sa nu-ti fie frica, fratioare, fiindca nici o lume nu poate fi mai rea decat asta in care traim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Anonim

      Problema e ca o parte din noi am am facut-o sa fie mai rea.

      Cint ce priveste tristeatea, undele dispar, dar raul ramane vesnic.

      "Căci a noastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg,
      Vecinic este numai râul: râul este Demiurg."


      .

      Ștergere
  7. Am trecut să te salut. Toate gândurile bune.

    RăspundețiȘtergere
  8. Zăpăcitule, mai ești?
    klaus

    RăspundețiȘtergere
  9. E uimitoare senzația de a-mi putea plimba cuvintele prin praful vremurilor apuse. Ah, ți-a înflorit cireșul!

    RăspundețiȘtergere
  10. Numele meu este Darci Lyne. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit dr .nosakhare pentru a mă ajuta să-mi recuperez fostul soț cu vraja sa de dragoste și magie. Am fost căsătorit de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu a înșelat cu adevărat și a căutat un divorț, dar când am întâlnit pe e-mail Dr..nosakhare pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze și să ajute repara relația și face oamenii fericiți în relația lor. Mi-am explicat situația și apoi am căutat ajutorul lui, dar spre marea mea surpriză, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și că acum sărbătoresc, pentru că soțul meu s-a schimbat total în bine. Întotdeauna vrea să fie alături de mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Mă bucur cu adevărat căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe Internet, deoarece Dr..nosakhare este un adevărat rol de vrăji. NEVOIE DE AJUTOR? A LUA LEGATURA
      -Email- blackmagicsolutions95@gmail.com
    îl puteți adăuga și pe aplicația Whats: +2349083639501
    El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta. Și este perfectă și în relația ta.
    îți dorești fostul înapoi?
    vrei o vraja de dragoste pentru un nou iubit?
    Soluție de problemă pentru copii?
    Soluție de problemă financiară?
    Erectie slabă și ejaculare rapidă?
    soluția la boli și boli ale organismului
    Toate tipurile de soluții de problemă prin astrologie?
    Soluția problemei divorțului?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mulțumesc, dr. Ilekhojie că m-a ajutat. M-am căsătorit de 4 ani și în al cincilea an, o altă femeie și-a smuls soțul departe de copii și de mine. Am suferit până când l-am întâlnit pe dr. Ilekhojie online și am ales să-i încerc și, în mod surprinzător, am trimis doar poza mea la ea și la soțul meu și după 48 de ore în timp ce mi-a spus, l-am văzut pe soțul meu venind la mine și la copii și asta este motiv pentru care recomand oricui are o problemă de relație să contacteze această femeie puternică și să-și revină iubitul la tine. Nevoie de ajutor?

    WhatsApp Dr Ilekhojie pe +2348147400259
    E-mail info@gethelps.online și gethelp05@gmail.com
    Site web: https://gethelps.online

    RăspundețiȘtergere
  12. Aceasta este o zi foarte bucuroasă din viața mea, datorită ajutorului pe care dr-ul Ilekhojie l-a făcut în viața mea, am fost căsătorit cu soțul meu, am fost împreună o lungă perioadă de timp și ne-am iubit cu sine, dar când nu am putut să-i ofer un copil pentru 1 ani m-a părăsit și mi-a spus că nu mai poate continua, căutam acum modalități de a-l returna până când un prieten de-al meu mi-a povestit despre acest om și i-a dat e-mailul de contact (gethelp05@gmail.com), atunci ați câștigat ' Cred că atunci când l-am contactat pe acest bărbat cu privire la problemele mele, el a aruncat o vrajă foarte puternică pentru mine și mi-a adus soțul pierdut înapoi în 48 de ore, iar după o lună îmi lipsește perioada lunară și m-am dus la un test, iar rezultatul a arătat că eram însărcinată . Sunt fericit azi sunt mamă a unei fetițe, vă mulțumesc încă o dată marelui doctor Ilekhojie pentru ceea ce ați făcut pentru mine. Acum, soțul meu vrea să fie întotdeauna alături de mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Mă bucur cu adevărat căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că dr. Ilekhojie este cu adevărat un adevărat joc de vrăji. contactează-l pe dr. Ilekhojie prin adresa sa: Trimiteți-i un e-mail la: gethelp05@gmail.com Apelare / WhatsApp / Viber: (+2348147400259)

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt atât de încântat, deoarece căsătoria mea ruptă a fost restabilită, iar soțul meu s-a întors după ce ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul nostru am fost într-o ceartă sau alta până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care mă chinuiesc inima, inima mea era plină de dureri și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc întotdeauna să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugerează că Dr.Wealthy poate ajuta să revină la ex. rapid. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o apoi a făcut o (Vrajă de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa că așa s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât a fost înainte, totul datorită doctorului Rich. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea pe internet, încât dr. Vrăjitor, real și puternic, care mă voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-și ajuta copiii în vremea necazurilor, dacă ești aici și ai nevoie de Ex înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează acum acest puternic turnător de vrăji. Iată contactul său: Trimiteți-l prin e-mail la: Cont: wealthylovespell@gmail.com, vizitați site-ul web http://wealthyspellhome.over-blog.com puteți să-l sunați sau să-l adăugați pe Whats-app: +2348105150446, MULTUMESC Dr.Wealthy

    RăspundețiȘtergere
  14. UN REMEDIU INCREDIBIL PENTRU HSV1 & 2. Este atât de incredibil cât de minunate pot fi ierburile. când am văzut prima dată o postare care spunea că un bărbat are un leac perfect pentru HSV1 și 2, eram ca și cum ar putea fi adevărat sau un fel de glumă, dar, din cauza frustrării mele și a trebuit să mă vindec, am riscat să iau legătura cu medicul pe bază de plante pe prin e-mail și mi-a dat motive să cred că este un adevărat medicină pe bază de plante, așa că am urmat toate instrucțiunile sale și mi-a trimis ierburile prin UPS și mi-a dat rețetă pe care am urmat-o pe bună dreptate. Acum, toate rezultatele testelor mele arată că sunt HSV1 și 2 negative după ce am luat ierburile și am făcut teste de două ori în diferite spitale, de care aveam nevoie să fiu sigur înainte de a posta acest lucru, iar rezultatele sunt toate negative, iar simptomele HSV sunt complet în afara mea corpul și medicul meu confirmă acest lucru și cu mine. Ierburile Dr. Osato sunt soluția la HSV1 și 2 și la alți viruși. Îl puteți contacta pe e-mail: osatoherbalcure@gmail.com sau WhatsApp +2347051705853 pentru a obține ierburile de la el. Voi continua să împărtășesc acest lucru pe fiecare platformă pentru ca oamenii să vadă și să se vindece de HSV1 și 2, HPV și HIV cu plante medicinale Osato. Site-ul Dr. Osato este osatoherbalcure.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  15. soțul meu este un bărbat grijuliu și iubitor, dar de aproximativ 6 luni s-a îndepărtat de mine și de copii, nu-i mai pasă de bunăstarea noastră și abia doarme acasă, l-am rugat de mai multe ori, dar toate rugămințile mele cad pe surde. urechi să fiu prieteni sinceri, că 6 luni a fost un iad pentru mine. Am discutat problema mea cu o prietenă, ea mi-a povestit despre acest minunat doctor de vrăji pe nume Dr. AJAYI, care și-a ajutat vărul în căsnicia ei. Eram sceptic, dar am decis să încerc, i-am explicat doctorului AJAYI tot ce se întâmplă în familia mea și el a spus eu să fac anumite lucruri acasă, i-am urmat toate instrucțiunile și, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a venit acasă a treia zi, spunând că nu știe ce i s-a întâmplat că îi pare rău pentru ceea ce mi-a pus pe mine și pe copii prin , acum trăim din nou ca o familie. Dacă aveți nevoie de ajutor în casa dvs. conjugală, contactați E-mail:drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp/Număr Viber: +2347084887094. Ne întoarcem să-mi mulțumim, aceasta este o promisiune

    RăspundețiȘtergere
  16. Cu toții avem poveștile noastre diferite în viață. Au fost suișuri și coborâșuri, dar am fost mai devastată când logodnicul meu, cu care ne întâlnim de 6 ani, a spus că ar trebui să ne anulăm relația, nu am experimentat genul de durere pe care l-am simțit în ziua aceea din viața mea. Am întrebat ce am greșit, dar a spus că este obosit, după 3 luni de separare, am dat peste mărturia unei doamne care a vorbit lucruri bune despre Dr. Ajayi, un vrăjitor care a ajutat mulți oameni să restabilească pacea și dragostea în casa lor. Îmi iubesc cu adevărat bărbatul și îl vreau înapoi în viața mea, așa că am luat legătura cu Dr. Ajayi și mi-am explicat, după câteva consultări, mi s-a spus care este problema și ce să fac pentru a-mi restabili relația, am făcut tot ce mi s-a cerut și după 72 de ani. ore de vrajă logodnicul meu m-a contactat și acum suntem fericiți căsătoriți. Dacă ai nevoie de ajutorul unui vrăjitor autentic, te poți baza pe Dr. Ajayi și cred că vei avea un motiv să zâmbești din nou. Contact Viber / Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  17. dacă aveți probleme în casa dvs. matrimonială și doriți o soluție rapidă, vă voi sfătui să contactați Dr. Ajayi, un mare om spiritual binecuvântat de strămoșii săi, pot să experimentez puterea lui când soțul meu spune că vrea să divorțeze, dar eu Îl iubesc cu adevărat și nu vreau să ne despărțim, așa că îl contactez pe Dr. Ajayi pentru o vrajă de dragoste după ce am citit online mărturii de la diferite persoane despre el, vreau prin procesul pe care mi-a cerut să urmez și astăzi trăiesc fericit cu soțul meu pentru că a anulat și a rupt hârtia de divorț după vraja de dragoste a doctorului Ajayi, îi puteți scrie pe numărul său de Whatsapp pentru o soluție rapidă la problemele dvs. +2347084887094 sau pe e-mail:drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  18. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie și am rămas în întuneric. S-a întâmplat atât de repede și în câteva zile, viața mea s-a dat peste cap. M-a părăsit după 3 ani fără cuvinte. Îl contactez pe Dr. Ilekhojie prin e-mailul său și mi-a promis că va îndeplini un ritual de reconciliere pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. În mai puțin de 48 de ore după ce și-a făcut ritualul, soțul meu a început să mă testeze din nou și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce tocmai m-a supus. A spus că sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Căsătoria noastră este acum puternică și stabilă. Mulțumesc Dr pentru ritualul de reconciliere pe care l-ai făcut pentru mine. Tu ești Dumnezeu trimis pentru a restabili căsătoria ruptă. Recomand cu sinceritate Dr. Ilekhojie oricui are o căsnicie ruptă sau probleme de relație. E-mailul lui: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  19. Bărbatul tău a spus brusc că vrea să divorțeze și că vrei să te întorci când mai există dragoste în familie? Atunci nu mai căuta pentru că Dr. Ajayi marele vrăjitor este cel potrivit pentru tine. De profesie sunt bancher, când căsnicia mea de 7 ani s-a prăbușit, asta chiar mi-a frânt inima și chiar mi-a afectat meseria pentru că mă gândeam mereu și nu mă concentram. Îmi iubesc cu adevărat soțul, așa că caut modalități pe care să le pot recupera după ce am trăit separat timp de aproximativ 5 luni. Am dat peste mărturia unui bărbat care a spus că a reușit să obțină o promovare cu ajutorul marelui vrăjitor Dr. Ajayi, așa că i-am luat legătura și l-am contactat, i-am explicat problemele de căsătorie și el m-a asigurat că lucrurile vor urma. devine mai bine pentru mine, dar mi-a spus câteva lucruri care trebuie făcute pentru a-mi atinge scopul, i-am urmat instrucțiunile și astăzi trăiesc din nou fericit cu soțul meu, el este cu adevărat un om minunat și binecuvântat de zeii săi. Contactați Dr. Ajayi pentru orice fel de probleme de viață pe numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau Email: drajayi1990@gmail.com nu veți regreta întâlnirea cu el.

    RăspundețiȘtergere
  20. Încă nu pot să-ți mulțumesc suficient de puternic ca doctorul Ilekhojie este până astăzi. Soțul meu a plecat pentru o domnișoară mai tânără pentru că nu am putut să nasc din cauza PCOS. Am fost atât de devastată și chiar am încercat să-mi iau viața. Prietenul meu mi-a povestit despre doctorul Ilekhojie, care a ajutat la restabilirea căsniciei ei rupte. Am intrat și pe internet și am făcut mai multe cercetări despre el și mi-a spus că toate grijile mele se vor rezolva și soțul meu se va întoarce acasă. Mi-a spus suma de care aveam nevoie pentru a-mi asigura munca și, spre deosebire de restul, i-am trimis bani o singură dată. În exact 48 de ore, soțul meu, pe care nu l-am văzut de aproape un an, a apărut la pragul ușii și a plâns. Am fost șocat, dar a fost exact ceea ce mi-a spus dr. Ilekhojie că se va întâmpla. Nu s-a oprit aici, sunt mândru să spun că sunt însărcinată în 3 luni din cauza ierburilor trimise de Dr Ilekhojie pentru a mă ajuta să rămân însărcinată. Sunt bucuros să împărtășesc povestea mea despre Dr. Ilekhojie și aici contactul lui... WhatsApp-i: +2348147400259 E-mail gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Căsnicia mea era aproape la sfârșit când am văzut un comentariu despre un bărbat pe nume Dr DAWN care îi ajută pe oameni să-și recapete soțul și l-am contactat, din fericire, pentru mine, a făcut vrăji după 24 de ore, iubitul meu s-a întors la mine de atunci, căsnicia mea s-a întors. a fost stabil, mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, vă asigur că luați legătura cu el,
    este priceput cu următoarele vrăji:
    * vrăji de dragoste
    * vrăji de căsătorie
    * magia banilor
    * vraja norocului
    * Vrăji de atracție sexuală
    * SIDA Cure Magic
    * Casino Cave
    * Peșterile blestemate au fost eliminate
    * Vraja de protecție
    * Magic Loterie
    * Vrăji norocoase
    * Vraja de fertilitate
    * Inel de telekineză 💍
    WhatsApp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Uneori se întâmplă un rahat în căsniciile noastre, dar nu durează întotdeauna când ne străduim să o reparăm. Am avut probleme cu căsnicia mea, A fost o experiență îngrozitoare. Aproape că mi-am pierdut căsnicia Când răspund la apeluri de la serviciu, am încercat să-l fac să înțeleagă că sunt doar colegii mei. Nu m-a crezut niciodată. A fost o căsnicie frumoasă și nici nu-mi puteam imagina să părăsesc căsnicia mea. A trebuit să-i cer ajutor lui voodoo lord. I-am explicat situația și bineînțeles că m-a ajutat, mi-a pregătit o vrajă de dragoste și m-a asigurat de siguranță, soțul meu va opri divorțul și mă va iubi din nou. De aceea sunt aici să spun oamenilor despre minunile lordului voodoo și despre cum m-a ajutat să-mi salvez căsnicia. Dacă aveți căsătorie sau orice fel de problemă, îl puteți contacta prin WhatsApp +2348097014925 sau e-mail voodooconnect60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  23. Vreau să-i mulțumesc foarte mult unui mare vrăjitor numit Dr Ajayi pentru rugăciunile spirituale grozave pe care le-a făcut în viața mea, aducându-mi înapoi fostul meu iubit după multe luni de despărțire și singurătate. Prin aceasta, sunt convins că ești trimis în această lume pentru a salva oamenii din dureri de inimă și, de asemenea, pentru a ne ajuta să găsim soluția la fiecare problemă de relație. pentru cei dintre voi care au o problemă de relație sau alta, de ce să nu contactați Dr. Ajayi, acesta este cel mai bun loc în care vă puteți rezolva toate problemele, inclusiv lipsa locurilor de muncă și promoții, vrăji de legare și căsătorie, vrăji de divorț și atracție, noroc și vrăji de loto, vrăji de fertilitate și sarcină, precum și succesul în afaceri și creșterea clienților, câștigarea cauzelor în instanță și multe altele. contactați-l pe e-mail:drajayi1990@gmail.com sau contactați whatsapp +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  24. Am trecut prin momente dificile cu diferiți bărbați, găsind dragoste adevărată și acceptare autentică până l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit cu cuvinte. Am trăit împreună de ceva vreme și am fost fericiți până ne-am certat prea multe și ne-am despărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie de el pentru totdeauna. Nu aveam altă opțiune decât să caut ajutor, așa că l-am contactat pe Lordul voodoo știind cum a ajutat alți oameni. Mi-a acordat atenția și a făcut tot posibilul să ne împace din nou, iar după 48 de ore a venit rezultatul, s-a întors la mine și ne-am înțeles din nou. Acum dragostea și fericirea s-au întors și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat voodoo lord pentru ajutorul dezinteresat cu mine. Adresa lui de e-mail: voodooconnect60@gmail.com și WhatsApp, de asemenea, +234 8097014925

    RăspundețiȘtergere
  25. Am avut o relație de luptă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorț cu primul meu soț. Amintirile soțului meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și mi-a fost dor de el. Am plâns amar în noaptea aceea crezând că l-am pierdut pe bărbatul pe care l-am iubit atât de mult. Am cerut sfaturi despre ce să fac și un prieten de-al meu mi-a dat un contact al lui DR Ilekhojie, l-am consultat pentru că a ajutat o mulțime de oameni să se împace. În doar 4 zile m-am întâlnit cu o rugăciune de reconciliere spirituală cu el și totul se întoarce spre bine în viața mea. Acum trăiesc din nou fericit cu soțul meu, plănuim să ne reînnoim jurămintele și să ne căsătorim din nou. Mărturisesc astăzi aici că Dr. Ilekhojie este soluția tuturor problemelor dintr-o relație sau căsnicie ruptă. contactați-l pentru soluții la orice problemă. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  26. Bună ziua, sunt atât de fericit să împărtășesc asta cu toată lumea pe net, încă nu pot să -ți mulțumesc suficient dr. Ayo, iubitul meu m -a părăsit și m -am dus la o doamnă mai tânără, pentru că nu am putut să născut din cauza PCOS. Am fost atât de devastat. Am fost singur, am plâns mult, chiar am încercat să -mi iau viața. Atunci prietenul meu mi -a povestit despre acest om puternic, dr. Ayo, care a ajutat -o să -și facă căsătoria perfectă. Am intrat și online și am făcut mai multe cercetări despre dr. Ayo. Nu eram prea sigur, dar am decis să încerc dr. Ayo. Mi -a spus să nu -mi fac griji, totul va fi bine. El mi -a spus că tot ce avea nevoie sunt articolele puternice și i -am trimis bani pentru a obține obiectele și el și -a făcut munca și mi -a trimis dovada video și mi -a spus să aștept 24 de ore, iar iubitul meu se va întoarce la mine. A doua zi dimineață, spre surprinderea mea, a fost iubitul meu în genunchi implorându -mă să -l iert și îl iert pe iubitul meu. Sunt atât de fericit, nu s -a oprit acolo, sunt mândru să spun că sunt însărcinată cu două săptămâni. Mulțumesc mult Dr Ayo Sunt pentru totdeauna recunoscător. Contactați -i aplicația Whats Whats: sau Viber +2347055691377 sau e -mail: drayospell@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  27. Lynnette Wellock din Anglia, vreau să folosesc această ocazie pentru a -i mulțumi marelui dr. Ayo pentru că m -a ajutat să -mi revin soțul la mine, am fost în dureri de 5 ani până în ziua în care am găsit contacte Dr Ayo online, l -am contactat imediat , mi -a spus ce trebuie să fac pentru ca el să mă ajute să -mi revin soțul și am făcut tot ce a spus. El a aruncat o vraja de dragoste pentru mine și mi -a spus să aștept 24 de ore, soțul meu va suna să -mi ceară scuze și, potrivit dr. Ayo, în 24 de ore, soțul meu m -a sunat cu adevărat și a început să -mi cer scuze pentru toate durerile pe care mi le -a provocat. Sunt cea mai fericită femeie de pe pământ astăzi, deoarece dr. Ayo a făcut o vrajă minunată de dragoste care îmi readuce bucuria, viața mea este plină de bucurie și voi continua să împărtășesc această mărturie. Dacă știți că întâlniți aceeași situație, nu ezitați să -l contactați prin această adresă de e -mail: Drayospell@gmail.com
    WhatsApp sau Viber +2347055691377
    Noroc.

    RăspundețiȘtergere
  28. În cele din urmă, am găsit singurul caster de vrajă veridic și Dumnezeul meu te va răsplăti dr. Ayo mi -a readus iubitul când m -a eșuat un alt vrăjitor, el este cel mai bun vrăjitor de pe planeta Pământ. Am contactat mai multe rotiri de vraji pentru a mă ajuta să -mi aduc înapoi iubitul și după ce fostul meu m -a părăsit pe mine și pe fiul meu timp de 2 ani și m -am mutat cu o altă femeie și cu tot acest vrăjitor, mi -au promis de obicei și, în final, mi -au eșuat. Numele meu, domnișoară Norah. Acum două săptămâni am fost pe strada 148 Summit Ave Jersey City NJ și o doamnă împărtășea această factură de mână, așa că am colectat una, iar conținutul era despre acest vrăjitor care i -a readus iubitul și, de asemenea, în factura de mână, a spus că este Împărtășirea facturii de mână pentru a conștientiza faptul că există încă rotile de vrăji reale și, de asemenea, ca o modalitate de a mulțumi marelui vrăjitor. Înainte de a o întâlni pe această doamnă care a împărtășit mâna, Bill a renunțat deja la rotiri de vraji, deoarece ei promit doar și nu reușesc, așa că această zi credincioasă când o întâlnesc Pe stradă înseamnă că vraja funcționează cu adevărat așa că l -a contactat și după 24 de ore, întreaga mea poveste mi -a schimbat soțul care a plecat fără niciun motiv a revenit. Folosind această postare ca propria mea factură de mână pentru a le spune oamenilor cât de mare este Dr.Ayo și, de asemenea, pentru a împărtăși contactul său cu întreaga lume.
    E -mailul său email drayospell@gmail.com
    Numărul WhatsApp sau Viber +2347055691377
    Și nu pot uita niciodată acest om pe pământ. MULȚUMESC.

    RăspundețiȘtergere
  29. Bună, sunt atât de fericit să împărtășesc asta cu toată lumea de pe net, încă nu pot să-ți mulțumesc suficient DR AYO, Iubitul meu m-a părăsit și a mers pe o domnișoară mai tânără pentru că nu am putut să nasc din cauza PCOS. Am fost atât de devastată. Am fost singur, am plâns mult, chiar am încercat să-mi iau viața. Apoi prietena mea mi-a povestit despre acest bărbat puternic DR AYO care a ajutat-o să-și facă căsnicia perfectă. Am intrat și pe internet și am făcut mai multe cercetări despre DR AYO. Nu eram prea sigur, dar am decis să încerc DR AYO. Mi-a spus să nu-mi fac griji, totul va fi bine. Mi-a spus că tot ce avea nevoie sunt articolele puternice și i-am trimis bani pentru a obține articolele și el și-a făcut treaba și mi-a trimis dovada video și mi-a spus să aștept 24 de ore și iubitul meu se va întoarce la mine. A doua zi dimineață, spre surprinderea mea, era iubitul meu în genunchi care mă implora să-l iert, iar eu îl iert pe iubitul meu. Sunt atât de fericită, nu s-a oprit aici, sunt mândru să spun că sunt însărcinată în două săptămâni. Vă mulțumesc mult DR AYO. Sunt pentru totdeauna recunoscător. Contactați-l Whats App: SAU VIBER +2347055691377 SAU E-mail: drayospell@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  30. Acum 4 ani am fost diagnosticată cu fibrom și endometrioză complicată. Afecțiunea mea medicală mi-a frânt inima deoarece provoacă crampe menstruale, balonare înainte de menstruație, presiune abdominală scăzută, ceea ce a dus la menstruații abundente. Am fost supus la diferite medicamente de către medicul meu pentru tratament. În ciuda vizitei mele la câțiva medici, starea mea de sănătate nu se îmbunătățește, deoarece tot ce puteau să spună și să sugereze ei era o intervenție chirurgicală. La un pas de a renunța, m-am dus pe internet să caut măcar un tratament. Dar în schimb am găsit un leac. Pe internet, am citit o mărturie a unei doamne care avea fibrom. Ea a distribuit o adresă de e-mail a doctorului Ilekhojie, care i-a oferit ierburi și curățare. Pe scurt, am fost pe aceste plante de 3 săptămâni și, din fericire, totul părea să fie în regulă după ce l-am luat. Aș vrea să pot spune că asta este sfârșitul pentru că nu am avut niciun simptom de atunci.
    Nu te expune la mai mult pericol, folosește un remediu pe bază de plante special de la Dr Ilekhojie. Dacă sunteți interesat, contactați-l prin e-mail gethelp05@gmail.com și Telegram sau Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  31. N-am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR Ayo. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR AYO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: drayospell@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin Vibers sau WhatsApp: +2347055691377.

    RăspundețiȘtergere
  32. Am observat că soțul meu mă înșela și nu se mai implica în căsătoria noastră. Când l-am întrebat care este problema, mi-a spus că nu este fericit și că cere divorțul. M-a făcut bucăți pentru că a fost singurul bărbat cu care am fost vreodată. Căutam ceva online când am văzut un articol despre cum Dr Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni în situații similare ca a mea, l-am contactat imediat spunându-i despre problema mea.
    A făcut consultări și a efectuat un ritual de împăcare. Tot ce mi-a cerut, l-am făcut din încredere deplină pentru el și în exact 3 zile, soțul meu s-a întors acasă de la serviciu și mi-a cerut să uit complet de divorț și vrea să ne punem mințile împreună și să facem căsnicia noastră să funcționeze. . Totul a mers bine din cauza intervenției doctorului Ilekhojie. Vă rugăm să luați legătura cu el dacă aveți probleme în căsnicie sau relație. Număr de telefon/Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mail: (gethelp05@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  33. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Ilekhojie, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a efectuat un ritual de reconciliere în numele nostru și rezultatul s-a manifestat și s-a întors la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că îl apreciez cu adevărat pe Dr. Ilekhojie pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții din întreaga lume. Aici, vă las contactul de e-mail gethelp05@gmail.com și WhatsApp/Telegram +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  34. M-am întâlnit cu un prieten căruia m-am plâns de incapacitatea mea de a câștiga o sumă tangibilă și mi-a prezentat doctorul Ilekhojie, care l-a ajutat cu o vrajă la loterie și a câștigat 500.000 de dolari. L-am contactat prin intermediul lui și m-a asigurat că voi câștiga mare odată ce va efectua vraja de loto pentru mine. Mi-a cerut să-i dau 48 de ore pentru ca el să obțină tot ceea ce este necesar pentru vraja mea la loterie, așa că am așteptat 48 de ore și mi-a spus să iau un bilet în funcție de cât de mult alege inima mea. Am cumpărat un bilet de powerball și am devenit milionar când au venit extragerile. Acum am destui bani să-mi înființez afacerea după ce eram aproape fără adăpost. Mulțumesc Dr. Ilekhojie, sunt recunoscător. Îi las contactul aici pentru oricine are nevoie de noroc pentru a câștiga. Sună-l +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  35. Uneori sunt șocat când medicii spun că nu există leac pentru unele boli și obișnuiesc să creadă că ar trebui să murim cu ele, este adevărat pentru că acele boli nu sunt obișnuite și fizice. Am ajuns să înțeleg asta când prietenul meu m-a dus în vest. Africa să viziteze acest herborist numit Dr. Ilekhojie, care a oferit un medicament pe bază de plante îmbunătățit care m-a vindecat complet de HIV, fără efecte secundare. Credem că nu se poate vindeca pentru că medicii noștri ne-au spus că nu există leac. Este evident că unii pacienți cu herpes, fibrom, întârziere în problemele prealabile sunt înrobiți de medicamentele antivirale și alte medicamente ortodoxe suplimentare doar pentru a ajuta la suprimarea virusului și nu pentru a-l vindeca, deoarece medicii ne-au făcut să credem că nu poate fi vindecat și pot. spune cu îndrăzneală că este o minciună pentru că există un remediu și doctorul Ilekhojie te poate ajuta cu un remediu...

    Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com
    WhatsApp/Telegram +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  36. Salutare tuturor, numele meu este Anna Macovei. De ceva vreme, soțul meu locuia într-un alt apartament din cauza presiunii muncii și am fost foarte fericiți împreună, deși a stat departe de noi câteva luni. Nu știam că un coleg de la serviciu avea deja o aventură cu el, ceea ce l-a făcut pe soțul meu să depună de nicăieri un divorț împotriva mea. Știam că ceva nu este în regulă pentru că nu a trebuit niciodată să ne luptăm sau să ne certăm atât de mult ca să-l facem să plece. Am fost traumatizat și caut ajutor pentru a aborda situația care m-a condus la DR ISIKOLO din laudele pe care oamenii i-au făcut-o online. Am discutat pe larg și mi-a spus tot ce trebuia să știu despre ce s-a întâmplat și despre procesul de rezolvare a problemelor. Și-a îndeplinit promisiunile și l-a adus pe soțul meu înapoi la mine, iar procesul de divorț a fost anulat. Acum soțul meu s-a întors acasă la noi și suntem fericiți împreună. Este într-adevăr uimitor cum oamenii pot ajuta cu adevărat pe alții atunci când au nevoie. El te poate ajuta si pe tine. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  37. Bărbatul meu ne-a lăsat pe mine și pe copiii mei pentru o altă femeie mai în vârstă. Nu mi-a fost atât de ușor.. Îmi iubesc atât de mult soțul și nu mi-am pierdut speranța. Am căutat ajutor peste tot până când am văzut atât de multe mărturii despre cum Dr Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni și am decis să-i testez... L-am contactat și i-am explicat. Mi-a spus să nu-mi fac griji că mă va ajuta să mă împac cu Alex și se va întoarce acasă. A făcut un ritual pentru a ne reuni și după 2 zile, Alex, care a refuzat să-mi preia apelul, a început să sune în mod repetat și a implorat să se întoarcă acasă. Au trecut 3 luni și lucrurile au devenit din ce în ce mai bune, așa cum a promis Ilekhojie. Este cel mai sincer ajutor pe care l-am întâlnit. Poți să te adresezi lui și să vezi singur. WHATSAPP/CALL prin +2348147400259 sau e-mail gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  38. POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Mă numesc Alexandra Bucătaru. Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  39. Nu pot să cred că voodoo a crescut în măsura în care îl poți folosi pentru a câștiga la loterie. Am văzut un comentariu online al unui vrăjitor numit Dr Ilekhojie care m-a ajutat cu un voodoo care m-a făcut să câștig la loteria Powerball de 200.000 de dolari. Mi-a mai spus că dacă m-aș fi dus pe milioane aș fi câștigat și eu. Dar problema a fost că poți folosi vraja o singură dată, ceea ce înseamnă că nu există a doua șansă de a juca de două ori, deoarece este împotriva voodoo-ului spus de omul spiritual. Acum, sunt fericit și am putut să fac un avans pentru casa mea și să elimin o mare parte din împrumutul meu pentru studenți. Dr Ilekhojie este un om spiritual puternic care vă poate ajuta să rezolvați orice fel de problemă de viață pe care o întâmpinați, fie ea fizică sau spirituală, vă puteți baza total pe el. îl puteți contacta pe Whatsapp / Viber: +2348147400259 sau trimiteți un e-mail: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  40. Mă numesc Maria Ciorbă. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am căzut în depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu m-a părăsit și a jurat să nu mă mai întorc niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu l-a tot manipulat ca să-l poată primi înapoi. Mi s-a spus ce să fac de către DR ISIKOLO și cu toată siguranța, trebuie să obțin rezultatul după 2 zile pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. dacă aveți probleme similare sau de dragoste, trimiteți-i un mesaj prin Viber/WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  41. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, Cel mai dureros lucru este că eram însărcinată cu al doilea copil. Am făcut totul pentru a-l face să se întoarcă acasă, dar nimic nu a funcționat. Am mers chiar și până la urmărea lui, dar mi-a spus clar că nu mai vrea să se întoarcă acasă. I-am explicat unui prieten de la serviciu care mi-a cerut să-l contactez pe doctorul Ilekhojie pentru ajutor. Nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj prin e-mail (gethelp05@gmail.com) și m-a asigurat că mă va ajuta să mă împac cu soțul meu și, de asemenea, m-a informat că soțul meu a fost manipulat și făcut să mă urască pe mine și pe copilul nostru nenăscut. După câteva zile după ce am oferit tot ce a spus el este necesar, soțul meu m-a sunat după-amiaza și, de asemenea, m-a iubit atât de mult și a vrut să se întoarcă acasă, dar nu era sigur dacă îl voi lua înapoi. El a promis că va recupera timpul pierdut și am observat că sunt atât de multe schimbări de când s-a întors și viața a fost bună împreună. Dacă aveți probleme similare, contactați Dr. Ilekhojie și obțineți ajutor. WhatsApp/Viber +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  42. Numele meu este Georgiana Luca. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Isikolo, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore, rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat Dr. Isikolo pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  43. De 8 ani incerc sa raman insarcinata si am avut nevoie de ajutor! Am fost la doctor dar tot nimic. Medicii mi-au explicat că eu și soțul meu suntem fertili și nu știu unde să apelez. Într-una dintre vizitele mele la spital, am întâlnit pe cineva cu care am avut o discuție inimă și mi-a explicat cum a așteptat 15 ani până când a întâlnit-o pe doctorul Ilekhojie, care i-a dat ierburi care a făcut-o însărcinată la doar o lună după. A spus atât de multe lucruri bune despre Dr Ilekhojie și a trebuit să văd singur. Au trecut 4 luni de când am primit plantele și suntem deja însărcinate. Datorită doctorului Ilekhojie, sunt atât de încântată că voi fi în curând mamă. Îi las ajutorul de contact pentru oricine are probleme în a rămâne însărcinată. Ai încredere în mine și cere-i ajutor. E-mail gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  44. Un mare mulțumire de la Maria Fieraru lui DR ISIKOLO pentru că m-a ajutat să-mi refac casa stricata. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și mi-a rupt carnea de când am început să avem prea multe neînțelegeri. În unele zile, tocmai a plecat și nu s-a mai întors până în ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut să rezolv problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să-l contactez pe DR ISIKOLO, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR ISIKOLO m-a asigurat și mi-a spus doar să am încredere în el și să cred că mi se vor îndeplini dorințele. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă, iar soțul meu este cu mine pentru a nu mai pleca niciodată. Contactați-l și voi și credeți că vă poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  45. Numele meu este Monica Lupău. Știm cu toții că dragostea rămâne uimitoare atunci când sunteți alături de sufletul pereche și fericirea este asigurată pentru amândoi. DR ISIKOLO m-a făcut să înțeleg că poți recupera ceea ce îți face viața frumoasă tocmai atunci când mi-am pierdut speranța de a-mi recupera bărbatul și mi l-a înapoiat. Am avut o relație complicată și ne-am certat tot timpul și el a lăsat inima zdrobită și am fost nefericit. DR ISIKOLO a intrat în imagine după mai multe încercări de a-l recâștiga și nu a reușit. A restabilit dragostea și conexiunea dintre mine și bărbatul meu și, în doar 48 de ore, am avut o întâlnire și am discutat despre lucruri, iar acum plănuim să ne căsătorim și să trăim fericiți împreună pentru totdeauna. Cuvintele nu pot exprima recunoștința mea față de DR ISIKOLO și toți cei care au vorbit foarte bine despre el nu au mințit niciodată despre el, deoarece el este într-adevăr de încredere. Contactează-l astăzi și lasă-l să te ajute și pe el. e-mail: (isikolosolutionhome@gmail.com) sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  46. Nu pot uita cum dr. Ilekhojie m-a ajutat să-mi refac căsnicia după 2 luni de despărțire de soția mea. Ea a plecat și nu mi-a preluat apelurile. Am făcut atât de multe ca să o recuperez, dar nimic nu a funcționat până când am văzut un comentariu online când cineva depunea mărturie despre modul în care dr. Ilehojie a ajutat-o să-și restabilească căsnicia. Am luat contact imediat cu el și i-am spus despre situația mea. M-a asigurat că eu și soția mea vom fi din nou împreună după ce va restabili legătura noastră pierdută cu un ritual. Am făcut tot ce mi-a spus că este necesar și am oferit detaliile noastre corecte. A trecut peste o lună și eu și soția mea suntem mai fericiți decât am fost vreodată. Toate mulțumim doctorului Ilekhojie. Ce altceva nu putea face, Dr Ilekhojie a făcut posibil acest lucru cu 3 zile. Mulțumesc dr că m-ai asigurat că nu ești ca ceilalți. Dacă doriți ajutor real, contactați Dr Ilekhojie Numărul de telefon/Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  47. Căsătoria MEA A FUNCȚIONAT DIN NOU CU AJUTORUL DR. ISIKOLO, CARE ESTE CEL MAI CEST VORAȘTOR PE CARE ÎL POȚI GĂSI
    Eu sunt Helena Breban. Casa mea a fost plină de probleme și mizerie nesfârșite care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR ISIKOLO după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Mă bucur să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR ISIKOLO pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com Doar trimite-i prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  48. CĂUTAȚI AJUTOR PENTRU A-ȚI REDUCE EXISTUL LA DVS., CONTACTAȚI ACUM DR ISIKOLO
    Numele meu este Nadia Brancusi. Din abundența de bucurie, inima mea vorbește foarte bine despre DR ISIKOLO. A venit în ajutorul meu când viața mea a fost distrusă luni de zile. Iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă și nu știam că era controlat și hipnotizat. Am făcut tot ce am putut ca să-l fac să se întoarcă la mine, dar fără rezultat. A plecat din oraș cu doamna și nu am mai auzit de el și nici măcar nu l-am mai văzut. Am fost în căutarea ajutorului online când am citit despre modul în care DR ISIKOLO a ajutat alte femei care aveau aceleași probleme. L-am contactat și mi-a spus tot ce trebuie făcut, lucru pe care l-am respectat. Așa cum a promis, dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu partenerul meu au fost restaurate, iar el a fost curățat de farmecul întunecat pe care l-au pus asupra lui și s-a întors la mine după 48 de ore. DR ISIKOLO este sincer în a ajuta oamenii și vă poate ajuta dacă decideți astăzi să îl contactați. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  49. A fost o întâlnire divină cu marele Domn Voodoo. Este o onoare să vă prezint tatălui meu spiritual care a atins și schimbat atâtea vieți cu ajutorul său spiritual. Ați întâmpinat orice fel de probleme care merită un răspuns și o soluție imediată, vă rugăm să-l contactați la  voodooconnect60@gmail.com și rețineți că nu există nicio problemă fără o soluție. Lucrurile pe care le pot număra pe care le face includ... * El poate restabili relațiile, soțul, soția sau logodnicul tău care te-a părăsit, poate fi adus înapoi la tine *  Vindecă boli * Promovarea locului de muncă * El poate face oamenii să te favorizeze * El de asemenea, te poate ajuta să obții un loc de muncă bun și să te îmbogățească * dacă ești pasionat de loterie, el te poate face și să câștigi. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le face în mod eficient și încă mai contează. Este foarte bun și sociabil. Contactează-l acum și vei avea o mărturie de împărtășit. Număr Whatsapp: +2348097014925 * E-mail voodooconnect60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  50. Nu există nicio problemă fără o soluție, ci doar dacă cauți ajutor în locurile potrivite. Am avut o mizerie groaznică în căsnicia mea pentru că soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie după 5 ani de căsnicie și lucru șocant este că nu am avut nicio formă de neînțelegere, am știut imediat.
    ceva nu era în neregulă pentru că l-am implorat să vină acasă, dar el a refuzat și s-a comportat ciudat cu mine, asta m-a făcut să caut ajutor și am avut norocul să dau peste contactul unui vrăjitor online, care a renunțat la un bărbat care a scris despre modul în care Lordul voodoo l-a ajutat să câștige mare în Loteria. L-am contactat pe voodoo lord și i-am explicat situația mea, mi-a pus câteva întrebări la care am dat răspunsuri corecte, i-am dat și niște bani să cumpere lucruri pe care le va folosi pentru munca lui și după trei zile de vrăji, am ajuns acasă de la munca și l-am întâlnit pe soțul meu acasă, încercând deja să-mi joace drăguț și dulce. contactați-l Whatsapp: +2348097014925 sau e-mail: voodooconnect60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  51. Sunt aici pentru a răspândi această veste bună în întreaga lume despre modul în care Dr Ilekhojie m-a ajutat să-mi rezolv problema de infertilitate. Sunt atât de fericită acum că sunt acum mamă pentru că de peste 4 ani încerc să rămân însărcinată și am avut nevoie de ajutor. Eu și soțul meu mergem mereu la control medical și doctorul spune mereu că amândoi suntem bine și nu am de unde să primesc ajutor și toată speranța era aproape pierdută până când într-o zi am vizitat un prieten de-al meu și i-am spus prin ce treceam și mi-a prezentat doctorului Ilekhojie care a ajutat-o când avea nevoie de ajutor. Am riscat cu Dr. Ilekhojie pentru că prietenul meu mi-a arătat o mulțime de dovezi despre cum a ajutat-o de-a lungul anilor. Am luat contact cu el și mi-a trimis câteva ierburi care au dat rezultate instantanee. A trecut aproape un an de când am vorbit prima dată și am gemeni de care să arăt. Sunt fericit că am ascultat și am făcut tot ce mi-a spus care mi-a adus rezultate pozitive. Puteți obține ierburi de orice boală de la Dr Ilekhojie. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  52. Sufer de boală (VIRUS HERPES) în ultimii patru ani și am avut dureri constante, în special în părțile mele intime. În primul an, am avut încredere în Dumnezeu că voi fi vindecat într-o zi. Această boală a început să circule în tot corpul meu și iau tratament de la medicul meu, acum câteva săptămâni am venit să caut pe internet dacă pot obține vreo informație privind prevenirea acestei boli, la căutarea mea am văzut o mărturie a cuiva care a fost vindecat de (VIRUSUL HERPES) de un bărbat numit voodoo lord și ea a dat adresa de e-mail și numărul de WhatsApp ale acestui bărbat și le-a sfătuit pe oameni cu o boală severă să-l contacteze că el a ajutat-o ​​să-și vindece cancerul în urmă cu peste 5 ani și cancerul. nu s-a mai întors și s-a vindecat complet. Așa că i-am scris domnului voodoo spunându-i despre virusul meu (HERPES), el mi-a spus să nu-mi fac griji că voi fi vindecat. N-am crezut niciodată, dar a trebuit să iau o încercare pentru că îmi prețuiesc mult viața, sănătatea și confortul. După toate procedurile și remediile pe care mi le-a dat acest bărbat, câteva săptămâni mai târziu am început să experimentez schimbări în tot corpul meu și voodoo lord m-a asigurat că am fost vindecat. După ceva timp m-am dus la medicul meu în spital pentru a confirma dacă m-am vindecat în sfârșit și s-a confirmat medical că m-am vindecat și medicul meu a fost foarte surprins. Așa că pot sfătui cu îndrăzneală orice organism care se luptă cu orice tip de boală să contacteze Lordul voodoo. E-mail:::: voodooconnect60@gmail.com, WhatsApp: +2348097014925

    RăspundețiȘtergere
  53. Dragostea este frumoasă atunci când ai pe cineva care să o completeze. Voodoo Lord este un adevărat vrăjitor și un om foarte unic și puternic, cu înțelepciune. Nu am putut rămâne însărcinată pentru că aveam probleme de fertilitate. Din cauza asta, soțul meu a divorțat de mine. Eram atât de îngrijorat, plângeam mereu și mă gândeam chiar să mă sinucid, dar un prieten de-al meu mi-a făcut cunoștință cu un om grozav cunoscut sub numele de Voodoo Lord, care a ajutat-o ​​și să-și rezolve propria problemă. Mi-a dat email-ul lui, l-am contactat și i-am explicat totul. M-a asigurat că mă va ajuta că nu ar trebui să-mi fac griji. Voodoo Lord a adus bucurie înapoi în viața mea și familiei mele, aducându-mi pe soțul meu cu puterile sale spirituale, făcându-mă însărcinată, vindecând cancerul surorii mele cu puterile sale speciale. Voodoo Lord este cu adevărat un om talentat și foarte bun care știe cu adevărat să-și facă treaba. Dacă nu ar fi fost Voodoo Lord, viața mea ar fi fost în ruine. Mulțumesc mult, Domnul Voodoo, nu voi înceta să vorbesc despre cât de mare și de puternic ești. Cuvintele nu pot exprima cât de bine ai făcut pentru mine și familia mea și cred că cuvintele nu vor fi suficiente pentru a descrie munca ta bună și grozavă. Dacă aveți nevoie de ajutor spiritual, de ce să nu alergați la Voodoo Lord, contactați-l prin e-mailul lui: voodooconnect60@gmail.com sau whatsapp +234 8097014925  și el vă va ajuta. Voodoo Lord este inofensiv, sigur și de încredere, așa că contactați-l acum pentru a rezolva orice problemă pe care o aveți.

    RăspundețiȘtergere
  54. Salutare tuturor, numele meu este Anna Macovei. De ceva vreme, soțul meu locuia într-un alt apartament din cauza presiunii de la muncă și eram foarte fericiți împreună, deși a stat departe de noi câteva luni. Nu știam că un coleg de la serviciu avea deja o aventură cu el, ceea ce l-a făcut pe soțul meu să depună de nicăieri un divorț împotriva mea. Știam că ceva nu este în regulă pentru că nu a trebuit niciodată să ne luptăm sau să ne certăm atât de mult ca să-l facem să plece. Am fost traumatizat și caut ajutor pentru a aborda situația care m-a condus la DR ISIKOLO din laudele pe care oamenii i-au făcut-o online. Am discutat pe larg și mi-a spus tot ce trebuia să știu despre ce s-a întâmplat și despre procesul de rezolvare a problemelor. Și-a îndeplinit promisiunile și l-a adus pe soțul meu înapoi la mine, iar procesul de divorț a fost anulat. Acum soțul meu s-a întors acasă la noi și suntem fericiți împreună. Este într-adevăr uimitor cum oamenii pot ajuta cu adevărat pe alții atunci când au nevoie. El te poate ajuta si pe tine. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  55. IUBITUL MEU S-A RETURNAT LA MINE CU AJUTORUL DR ISIKOLO SI SUNT CU adevarat coplesiti
    Salutare tuturor, sunt Elisabeta Damian. Când s-a pierdut orice speranță în a face relația mea să funcționeze din nou între mine și iubitul meu, am intrat online în căutarea ajutorului și l-am citit și l-am contactat pe DR ISIKOLO care a venit și a reparat totul și va rămâne apreciat de mine pentru tot restul vieții. De prea multe ori am trecut prin traume emoționale din cauza problemelor nesfârșite pe care le-am avut cu bărbatul meu și a dus la despărțirea noastră și de aceea am căutat ajutor și am aflat despre DR ISIKOLO care mi-a venit în ajutor. Mi-a spus procedurile și m-a îndemnat să le respect ceea ce am făcut cu plăcere și nu a întârziat procesul de a da soluții la problemele mele și am obținut rezultatul în doar 2 zile așa cum m-a asigurat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte pentru că este prea bun în a ajuta oamenii. El este de încredere și onest, așa că trimite-i acum prin WhatsApp: +234-8133261196 sau e-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  56. Vreau doar ca lumea întreagă să știe despre acest vrăjitor pe care l-am întâlnit cu ceva timp în urmă, nu pot spune tot ce a făcut pentru mine. soțul meu m-a părăsit acum 4 ani cu copiii mei. Navigam pe internet când am întâlnit online mărturia acestui om minunat, am decis să o încerc și soțul meu s-a întors acum și suntem din nou fericiți nu pot pune tot ce m-a ajutat în scris, tot ce pot spune este că vă mulțumesc foarte mult, sunt foarte fericit și m-a asigurat că face multă magie, inclusiv

    Vraja dragostei
    Vraja de putere
    Vraja de succes
    Soarta sarcinii
    Vraja căsătoriei
    vrajă pentru un loc de muncă bine plătit
    Vrajă de protecție
    vrajă pentru a câștiga un proces judiciar
    vraja de noroc etc.

    Dacă aveți nevoie de ajutorul vrăjitorului Dr. Ajayi, contactați-l pe această adresă de e-mail (drajayi1990@gmail.com) sau adăugați-l pe whatsapp +2347084887094 și discutați problema dvs. cu el. Este un om bun și îi voi fi mereu recunoscător.

    RăspundețiȘtergere
  57. Mi-am pierdut căsnicia și casa frumoasă, distrusă de nefericire, văzându-mi pe soția plecând din cauza minciunilor cu care era hrănită și a nesiguranțelor care nu au fost niciodată adevărate. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, ea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv din intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura cu el. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat de întoarcerea ei, care s-a întâmplat după 3 zile și încă nu găsesc cuvinte pentru a exprima cât de fericit și de recunoscător sunt, știind că fiul meu și că o am pe mama lui acasă. Îți mulțumim Dr. Ilekhojie pentru că ne-ai adus fericirea în viețile noastre. Aveți nevoie de ajutor, luați legătura cu acest minunat Dr Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  58. Pozdrav svima. Moje ime je Anna Grubišić. Ovdje sam kako bih zahvalila velikom dr. Isikolu što je riješio moje bračne probleme. Moj se brak srušio zbog beskrajnih problema i poteškoća koje sam imala s mužem. Otišao je bez osvrtanja, a ja sam bila sama toliko mjeseci. Njegova obitelj je intervenirala i dalje se ništa nije promijenilo. Bila sam emocionalno slomljena i izgubila nadu da ću ponovno pronaći ljubav jer on je bio sve u čovjeku kojeg sam ikada željela. Baš kao i mnogi ljudi, i ja sam saznao za DR. ISIKOLO kada sam počeo tražiti pomoć. Dugo smo razgovarali o mojim problemima i on me uvjerio da ću dobiti rješenje koje mi je potrebno. Nisam imao izbora nego postupiti u skladu s njegovim postupcima, a on nije ništa odgađao. Napravio je ljubavnu vezu za mene i mog supruga i ljubav i sreća koju smo dijelili su vraćeni i stigao je do mene točno nakon 48 sati kako je DR ISIKOLO obećao. On je doista divan pomagač i vrijedan je povjerenja. ako imate bilo kakvih problema, samo mu pošaljite poruku putem WhatsApp +2348133261196 ili mu pošaljite e-poruku putem: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  59. Bună tuturor, mă numesc Monica Lupău și sunt aici pentru a-i mulțumi și doctorului Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  60. Încercați să rămâneți însărcinată, nu vă mai faceți griji. Totul se întâmplă ca un miracol, cu ajutorul doctorului Ilekhojie, căruia prietenul meu mi l-a prezentat când aveam dureri, suferea de mai multe probleme de avort spontan în încercarea de a concepe, el m-a examinat punându-mi câteva întrebări despre cum să știu ce mi-a cauzat. infertilitate și apoi mi-a spus ce să fac, dintre care i-am cumpărat plantele de sarcină pe care mi le-a trimis prin serviciul de livrare. Spre cea mai mare surpriză a mea, am rămas însărcinată în mai puțin de 40 de zile de utilizare a plantelor medicinale, așa cum mi-a spus el. Dr Ilekhiojie m-a făcut în sfârșit mamă după atâția ani de încercări cu eforturi irosite. Pentru orice femeie care i se pare dificil să încerce să conceapă, încearcă să-și obțină ierburile, indiferent cât de dificil. Contactați-i adresa de e-mail: e-mail gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/Telegram +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  61. La mulți ani, mă rog să găsești tot ce ți-ai propus în acest an 2024, am trecut prin momente grele anul trecut în relația mea pentru că logodnica mea de 3 ani s-a trezit într-o dimineață și a spus că iese din casă și nu mai intră. dragoste cu mine, asta chiar mi-a frânt inima, am îngenuncheat să o implor să se întoarcă, dar toate rugămințile mele au fost în zadar până când l-am întâlnit pe Dr. Ajayi în timp ce navigam pe internet. Am citit cum a ajutat oamenii care trec prin probleme de relație, unii chiar au menționat că face ierburi pentru a vindeca orice fel de boală la care vă puteți gândi, asta m-a făcut să-l contactez prin Whatsapp : +2347084887094 și i-am explicat problema pe care o am cu logodnica mea. Dr. Ajayi mi-a spus că va face un ritual de dragoste care o va aduce înapoi pe logodnica mea în următoarele 3 zile și ce va trebui să fac pentru ca asta să se întâmple, am urmat toate instrucțiunile conform instrucțiunilor, pentru că logodnica mea surprinsă a bătut la ușă. dupa 4 luni in care nu am luat cu mine. Dacă aveți o relație sau o problemă conjugală, Dr Ajayi este omul în care puteți avea încredere pentru ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  62. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 8 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Am fost singur cu copiii mei de-a lungul sărbătorilor și viața a fost mizerabilă fără el lângă noi. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar fără progres. Așa că a trebuit să caut ajutorul doctorului Ilekhojie după ce am văzut atât de multe rezultate mărturisite de oameni. Așa cum mi-am dorit mereu, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A efectuat un ritual de reconciliere care a rezolvat problemele pe care le-am avut noi și soțul meu și sunt din nou împreună și încă mă uimește când am primit rezultatul în 3 zile așa cum mi-a promis. Acum am început noul an ca o familie completă și sunt recunoscător pentru ajutorul lui. contactați-l acum și nu vă va dezamăgi și pentru că este de încredere și de încredere. e-mail-i: gethelp05@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  63. Nimeni altcineva nu te poate ajuta să-ți rezolvi relația și problemele de dragoste mai bine decât doctorul Isikolo
    Eu sunt Elena Ardelean. Te va uimi să știi că tot ceea ce atât de mulți oameni au mărturisit despre DR ISIKOLO nu este altceva decât adevăr. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei pentru că am avut atâtea certuri și certuri. Oamenii lui au fost și împotriva căsătoriei mele cu el. L-am iubit atât de mult și am avut mare speranță că vom construi un viitor luminos împreună. Am așteptat 6 luni și nu s-a mai întors la mine. Așa că a trebuit să-l contactez pe DR ISIKOLO, care a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a ne reuni și a restabili dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cândva. S-a întors acasă la noi după 48 de ore, așa cum m-a asigurat DR ISIKOLO. Și tu poți obține acest mare ajutor și poți trăi pentru a-i fi recunoscător pentru că nu dezamăgește niciodată pe nimeni. contactați-l prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com și puteți, de asemenea, să-l puteți pe WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  64. Bună ziua, sunteți bineveniți să citiți întâlnirea mea cu Dr. Ajayi, un om spiritual puternic binecuvântat de strămoșii săi pentru a vindeca bolile cu ierburi și, de asemenea, pentru a restabili casa ruptă. L-am cunoscut pe Dr. Ajayi pentru că iubita mea soție vrea să divorțăm și asta după 12 ani de căsătorie binecuvântată cu doi copii drăguți, un băiat de 5 ani și o fată de 2 ani, ne-a scos fiica din casă și a rămas cu mama ei și o implor să se întoarcă acasă, dar ea a refuzat, am fost foarte confuză așa că am căutat ajutor, adică când am citit despre Dr. Ajayi cum a ajutat o femeie să-și facă propriul copil după ce a fost căsătorită timp de 8 ani fără copil, l-am contactat pe Dr. Ajayi i-a explicat situația mea, el a cerut câteva informații despre mine pe care i le-am dat, după O consultație mi-a spus ce trebuie făcut și am făcut conform instrucțiunilor, în timp ce scriu asta, soția mea își tricotează în sufragerie. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui om spiritual autentic, Dr Ajayi este ultima ta oprire, contactați-l pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau E-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  65. POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Mă numesc Alexandra Bucătaru. Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  66. ZI BUNĂ, Uau, sunt atât de fericit să împărtășesc experiența mea de viață, numele meu este Natashar Brown din Marea Britanie, sunt atât de fericit și recunoscător doctorului Ayo pentru munca sa în viața mea, am fost bolnav în trecut 5 ani și am fost la spital pentru control și, în același timp, fără nicio îmbunătățire, iar acest lucru m-a făcut să nu mă simt confortabil și mă face, de asemenea, îngrijorat de viața mea, într-o zi, în timp ce treceam prin internet, am întâlnit un mesaj care vorbește despre Dr. Ayo cum a ajutat oamenii să rezolve o problemă de sănătate și alte lucruri, care mi-a înecat atenția și i-am adunat contactul și l-am contactat și i-am explicat toate problemele mele și mi-a spus să nu-mi fac griji. Mă voi simți din nou mai bine și mă voi bucura de sănătate, mi-a spus ce să fac, fac totul după ce câteva zile mai târziu am început să văd rezultatul bun al muncii sale grozave în viața mea și astăzi sunt bine și fericit pentru că am sunt liber de boală. dacă vă confruntați cu orice problemă în viață, puteți contacta Dr. Ayo pentru ajutor, iată numărul whatsApp sau viber +2347055691377 sau e-mail: drayospell@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  67. CU DR ISIKOLO, ESTE FOARTE POSIBIL SA REVENI CU fostul tau
    DR ISIKOLO nu poate fi comparat în ceea ce privește soluțiile pentru relația dvs. sau problemele conjugale. Numele meu este Geanina Zepa. M-am luptat cu depresia de foarte mult timp știind că este ca urmare a durerii de inimă când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Nu am știut niciodată că a luat decizia de a pleca de la mine până când au trecut luni și nu am reușit să-l ajung. A trebuit să-l contactez pe DR ISIKOLO când am aflat de el. Mi-a spus tot ce trebuia făcut pentru a restabili dragostea și conexiunile dintre mine și bărbatul meu pe care le-a făcut. Rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore, așa cum a promis. Acest lucru poate suna ciudat, dar este 100% adevărat că nu dă greș pe nimeni. Nu vă mai faceți griji și contactați-l acum. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  68. Mi-am dorit să folosesc acest mediu pentru a vă spune despre un puternic și minunat vrăjitor care a adus înapoi bucurie și fericire în viața mea. Dau această mărturie pentru că sunt atât de fericit, vreau să-i mulțumesc Dr. Ajayi pentru lucrul grozav pe care l-a făcut în viața mea, El a adus fericirea înapoi în viața mea, nu am crezut niciodată în vrăjitorii până când viața mea sa prăbușit când iubitul meu de 3 ani a decis să renunțe aproape când am vrut să ne căsătorim. Eram atât de coborât emoțional în măsura în care nu puteam face nimic rezonabil din nou, aproape că am înnebunit, am devenit violent și mereu nefericit, după 2 luni de durere, înainte ca un vechi prieten de-al meu să mă prezinte unui vrăjitor online numit Dr Ajayi. În mai puțin de 3 zile am văzut minuni, iubitul meu s-a întors la mine și viața mea s-a întors ca un puzzle finalizat, iar după 1 lună ne-am căsătorit și a fost ca un vis pentru mine pentru că am crezut că l-am pierdut pentru totdeauna . Îți mulțumesc Dr. Ajayi pentru că m-ai ajutat, dar mai ales, onestitatea și rezultatele rapide și precise.

    EMAIL:drajayi1990@gmail.com
    WHATSAPP EL +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  69. SOȚUL MEU A PLĂCAT ȘI DR ISIKOLO L-A REDUCAT LA MINE ȘI SUNT UIMIT ȘI A TREBUIT SĂ RĂSPÂND VESTIREA BUNĂ
    Mă numesc Anna Vlădescu. Când bărbatul meu m-a părăsit, am fost traumatizat și cu inima frântă și nu m-am putut obține luni de zile. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez, dar fără rezultat. Am plecat într-un alt oraș, sperând să o iau de la capăt. Am intrat în contact cu un alt bărbat cu care am încercat din răsputeri să fiu, dar nu a ieșit pentru că nu puteam să-l iubesc. Știam că încă iubesc și îmi doresc bărbatul înapoi la mine. Așa că am început să caut ajutor și atunci l-am găsit pe DR ISIKOLO din diferite puncte de vedere pe care am citit despre el. Am vorbit și l-am făcut să înțeleagă tot ce trebuia să știu și am crezut în el și am respectat procedurile. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și bărbatul meu și, după 48 de ore, așa cum a promis, omul meu m-a căutat și am vorbit și a coborât să mă vadă unde sunt și am inventat lucrurile și am devenit din nou fericiți împreună. DR ISIKOLO este de încredere și te poate ajuta și pe tine dacă îl contactezi pentru orice. Doar e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i pe +2348133261196 sau trimite-i prin WhatsApp +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  70. Sunt aici pentru a împărtăși această scurtă poveste a mea. Este vorba despre compania și proprietățile pe care tatăl meu le-a lăsat în urmă înainte de a muri. Pentru că nu știam prea multe despre afacerea lui, unii dintre partenerii lui plănuiau să mă dea afară din proprietăți. Eram confuz în legătură cu totul. lucrurile au început să meargă prost. Nu știu cui să plâng. Problema a fost dusă în judecată, dar lucrurile par să meargă în favoarea trădătoarei mele. trădătorul mi-a spus că nu voi avea niciodată nimic de numit al meu că mă va închide. Toate acestea m-au făcut să intru în depresie. Pierdeam în toate domeniile. dar aici este răsturnarea tuturor. intr-o zi citeam pe internet si asa am dat peste pagina DR WALE. Pe pagina lui am văzut o mulțime de vești bune și mărturii despre el, cum a ajutat mulți oameni să câștige un proces și a făcut multe alte lucruri bune pentru oameni. Așa că am luat legătura cu el și i-am explicat fiecare detaliu despre situația mea de acolo. DR WALE mi-a spus că nu am de ce să mă tem de el, mi-a spus lucruri de făcut și lucruri pe care trebuie să le plătesc pentru care am făcut plata pentru tot și am urmat instrucțiunile. În timp ce scriu asta, toate proprietățile și compania mi-au fost returnate de către instanță. Nu știu cum și-a făcut DR WALE miracolul și magia. Sunt pe deplin controlat asupra tuturor acum. Toate datorită lui DR WALE. Chiar te apreciez. Îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  71. IUBITUL MEU S-A RETURNAT LA MINE CU AJUTORUL DR ISIKOLO SI SUNT CU adevarat coplesit
    Salutare tuturor, sunt Elisabeta Damian. Când s-a pierdut orice speranță în a face relația mea să funcționeze din nou între mine și iubitul meu, am intrat online în căutarea ajutorului și l-am citit și l-am contactat pe DR ISIKOLO care a venit și a reparat totul și va rămâne apreciat de mine pentru tot restul vieții. De prea multe ori am trecut prin traume emoționale din cauza problemelor nesfârșite pe care le-am avut cu bărbatul meu și a dus la despărțirea noastră și de aceea am căutat ajutor și am aflat despre DR ISIKOLO care mi-a venit în ajutor. Mi-a spus procedurile și m-a îndemnat să le respect ceea ce am făcut cu plăcere și nu a întârziat procesul de a da soluții la problemele mele și am obținut rezultatul în doar 2 zile așa cum m-a asigurat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte pentru că este prea bun în a ajuta oamenii. El este de încredere și cinstit, așa că trimite-i acum prin WhatsApp: +234-8133261196 sau e-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  72. Eram cel mai mare sceptic din lume. Nu am crezut niciodată în vrăji magice sau ceva de genul acesta, dar o sursă de încredere (un coleg foarte apropiat) mi-a spus că Dr. Ilekhojie este foarte eficient, a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată. Viața mea amoroasă era în prăbușire, trecusem prin două divorțuri și eram în pragul unui al treilea. Pur și simplu nu am putut face față unui alt divorț. Am vrut să încerc mai mult ca relația noastră să funcționeze, dar soției mele părea să nu-i pese. Eram confuz și nu știam ce să fac din nou și am decis să-l contactez pe Dr. Ilekhojie pentru ajutor. El a îndeplinit un ritual de reconciliere și a făcut implorări în numele nostru. De asemenea, mi-a spus că soția mea mă iubește, dar legătura noastră este scăzută în tărâmul spiritelor. A rezolvat-o și acum, suntem fericiți și nu mai vom divorța. Acest bărbat este adevărat și, de asemenea, te poate ajuta să-ți repari relația ruptă. Am nevasta inapoi! Vom merge împreună la consiliere matrimonială acum. Îi las contactul pentru oricine are nevoie de ajutor Email: gethelp05@gmail.com Whatsapp/Viber: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  73. salut peeps. Numele meu este Andrada Giurgiuca și am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele din trecut și într-adevăr am așteptat până mi-am cunoscut soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut ca să-l recuperez, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reîntâlnire de dragoste care ne-a reunit împreună și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum am promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  74. Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în Timișoara. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat, unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea. Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  75. Principalul motiv pentru care sunt aici astăzi este să împărtășesc acest articol lumii despre modul în care doctorul Ilekhojie m-a ajutat să-mi recuperez fostul iubit care s-a despărțit de mine în urmă cu câteva luni. Am încercat tot ce am putut să-l fac să vadă motive cu mine ca să ne putem continua relația, dar el m-a negat. Am căutat ajutor în mod corespunzător și am văzut diferite recenzii pe Doctor Ilekhojie și am insistat să vorbesc cu el pe Whatsapp (+2348147400259) din cauza cuvintelor bune pe care toată lumea le-a salvat despre el. Mi-a dat motive să trăiesc din nou și, după ce a pregătit ritualul de reconciliere, mi-a spus că fostul meu se va întoarce în 3 zile din liberul arbitru câștigat. Îți vine să crezi că fostul meu iubit s-a întors cu adevărat și lucrurile au fost mai bine între noi și conexiunea noastră pierdută a revenit și mai puternică. Dacă aveți nevoie de ajutor, cum ar fi cazul meu, discutați cu Dr Ilekhojie și el vă va ajuta. Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  76. Nu am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu s-au restabilit pe deplin și mă bucură inima că nu l-am pierdut de nimeni acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  77. O mărturie uimitoare despre un vrăjitor care mi-a adus soțul înapoi la mine. Sunt fericită căsătorită cu un soț drăguț și grijuliu, cu doi copii. O problemă foarte mare a apărut în familia mea în urmă cu șapte luni, între mine și soțul meu. atât de groaznic încât a dus cazul în judecată pentru divorţ. a spus că nu mai vrea să stea niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a făcut bagajele din casă și ne-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat toate mijloacele posibile pentru a-l recupera, după multe cerșetori, dar totul fără rezultat și mi-a confirmat că a luat decizia și nu a vrut să mă mai vadă niciodată. Așa că într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, m-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singura modalitate prin care pot să-mi recuperez soțul este să vizitez un vrăjitor, pentru că asta a făcut și ea pentru a-și recâștiga iubitul. Apoi i-am urmat sfatul și mi-a dat contact WhatsApp DR WALE :+2347054019402. I-am trimis imediat lui DR WALE un mesaj WhatsApp și i-am spus despre toate durerile și necazurile cu care mă confrunt. DR WALE mi-a spus să nu mai plâng și că folosesc să-mi relaxez mintea. După multe discuții cu DR WALE, am făcut plata pentru toate materialele și obiectele necesare pentru a face vraja, iar vrăjitorul m-a asigurat că îmi voi primi soțul înapoi într-o săptămână. Ce declarație uimitoare!! Așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi săptămâna următoare a fost atât de surprinzător încât soțul meu, care nu m-a sunat în ultimele șapte luni, m-a sunat să mă informeze că se întoarce. Atât de uimitor!! Așa s-a întors în casă cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât era înainte, cu ajutorul lui DR WALE. Vă voi sfătui să contactați DR WALE WhatsApp/Viber +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  78. Mă trezesc în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, din cauza doctorului Ilekhojie, care mi-a făcut o mare favoare salvându-mi relația de la despărțire. Obișnuiam să cred că am o relație perfectă până când iubitul meu a început să vină târziu acasă și în fiecare zi îmi dă diferite scuze, apoi am decis să-l supraveghez îndeaproape și apoi descopăr că avea o aventură cu o altă fată. Am avut inima zdrobită pentru că aveam atât de multă încredere în el și știind că are o relație secretă și că mai era atent la mine sau îmi arăta dragoste. Înainte să-mi dau seama, m-a părăsit pentru fată și am fost în dezordine profundă, lăsându-l în fața unei alte femei. Dar le mulțumesc tuturor celor care au plasat informațiile de contact ale doctorului Ilekhojie pe Internet. M-a ajutat să-l recuperez în 48 de ore și astăzi relația mea a fost restabilită cu dragoste și o conexiune emoțională puternică ca niciodată. Puteți contacta Dr Ilekhojie prin apel sau WhatsApp la +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  79. Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a terminat când s-a implicat doctorul Isikolo. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor. El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot spune acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și ea este o femeie mai bună acum. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători. Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  80. După 3 săptămâni de despărțire, încă mi-am iubit soțul și mi-am dorit înapoi. Soțul meu a divorțat de mine pentru că a cunoscut o femeie mai tânără la serviciu. După 17 ani de căsnicie nu i-am putut da soțului meu un copil și, deși nu era vina mea, l-am apreciat pentru că a avut răbdare cu mine mulți ani. I-am explicat doctorului Ilekhojie toate problemele mele și mi-a promis că mă va ajuta dacă sunt serios și sunt dispus să am încredere în el. Doar în 72 de ore, soțul meu a condus kilometri kilometri până la casa noastră și a întrebat dacă putem să ne întoarcem împreună și să ne împăcăm. Mi-a explicat cât de nenorocit a fost în ultimele săptămâni și a cerut să se mute acasă. Sunt fericit că dragostea vieții mele s-a întors și lucrurile se îmbunătățesc. Discutați cu Dr. Ilekhojie pentru orice ajutor. Contactul lui WhatsApp: +2348147400259 sau e-mail gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  81. Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență îngrozitoare pentru mine. Soția mea ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat dincolo de controlul meu și nu am știut niciodată că puțini oameni din jurul meu mi-au proiectat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că aleg să-mi construiesc familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să caut ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic pentru ca căsătoria mea să se prăbușească. Dr Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ceea ce s-a întâmplat. A făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a legat pe soția mea și pe mine și tot răul pe care familia mea l-a făcut împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că casa mea s-a întors mai fericit ca niciodată și toată aprecierea este către doctorul Isikolo, deoarece într-adevăr mi-a rezolvat problemele imediat după 48 de ore. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  82. Nu pot să cred că acest om este atât de real. Nu pot să nu depun mărturie despre lucrurile bune pe care le-ați făcut pentru mine. Ți-am prezentat pe cineva cu încredere 100% și ea tocmai m-a sunat că a sunat soțul ei să anuleze divorțul și în drum spre casă. Cred că, cu încredere și transparență, ești capabil să rezolvi orice problemă. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru ajutor și sfaturile părintești. Căsătoria mea, care aproape s-a încheiat, a fost readusă la viață datorită ajutorului tău. Sunteți victima oricăror eșecuri în căsnicia sau relația dvs., contactați-l pe dr. Ilekhojie pentru ajutor Sunați/scrieți un mesaj la +2348147400259 sau trimiteți un e-mail la: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  83. Numele meu este Valeria Cuarón. Am trecut prin momente dificile cu diferiți bărbați care și-au găsit dragostea adevărată și acceptarea autentică până l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de ceea ce cuvintele pot explica. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am despărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că ea era profund îndrăgostită de el și că trebuie să fie mereu cu el. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr.midnight știind cum a fost capabil să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a făcut tot ce a putut să ne împace din nou și în 48 de ore, rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am împăcat din nou lucrurile. Acum dragostea și fericirea au revenit și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat Dr.midnight pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții. Contactul său de e-mail: dr.midnight5@gmail.com Îi puteți trimite și un WhatsApp la +2347037137208

    RăspundețiȘtergere
  84. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  85. Soțul meu a început să vină târziu acasă de la serviciu, nu-i mai păsa de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă de vreo săptămâni. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor. Am dat peste o pagină care sugera că Dr Ilekhojie poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și multe alte lucruri. Așa că am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a explicat că urmează să facă un ritual de împăcare. Două zile mai târziu, soțul meu s-a întors acasă. De atunci, totul a revenit la normal. Familia mea și cu mine trăim din nou fericiți împreună.. Toate mulțumim doctorului Ilekhojie. Vă sugerez să-l contactați dacă aveți nevoie de ajutor. Acesta este e-mailul lui: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp el +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  86. Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență. Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  87. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru munca sa minunată în viața mea, am fost separat de soțul meu de cinci ani și nu am fost mulțumit că aveam nevoie să-mi aduc soțul înapoi, deoarece viața de singurătate a fost atât de îngrozitoare pentru mine și pentru cei trei ai mei. Copii Am căutat despre vreun posibil vrăjitor care poate aduce înapoi iubitul și apoi am dat peste DR WALE Am văzut un comentariu despre DR WALE, cum aduce iubiții împreună cu vrăjitorul lui L-am contactat și m-a ghidat. Am cerut soluții, a început remediul pentru vraja mea, a cerut niște informații pe care i le-am trimis și mi-a mai spus că trebuie să cumpărăm niște articole pentru ca vraja să-mi funcționeze definitiv și pe care i-am simțit banii. după câteva săptămâni, soțul meu mă sună și începe să-mi ceară iertare pentru tot ce se întâmplă. Sunt atât de fericit acum că ne-am întors din nou ca o singură familie pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul marelui vrăjitor. Puteți contacta WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  88. Afecțiunea mea medicală era inima ruptă, deoarece provoca crampe menstruale, balonare înainte de menstruație, presiune abdominală scăzută, ceea ce a dus la menstruații abundente. Am fost supus la diferite medicamente de către medicul meu pentru tratament. În ciuda vizitei mele la câțiva medici, starea mea de sănătate nu se îmbunătățește, deoarece tot ce puteau să spună și să sugereze ei era o intervenție chirurgicală. La un pas de a renunța, m-am dus pe internet să caut măcar un tratament. Dar în schimb am găsit un leac. Pe internet, am citit o mărturie a unei doamne care avea fibrom. Ea a împărtășit contactul doctorului Ilekhojie, care i-a oferit ierburi și curățare. Pe scurt, am fost pe aceste plante de 3 săptămâni și, din fericire, totul părea să fie în regulă după ce l-am luat. Aș vrea să pot spune că asta este sfârșitul pentru că nu am avut niciun simptom de atunci.
    Nu te expune la mai mult pericol, folosește un remediu pe bază de plante special de la Dr Ilekhojie. Dacă sunteți interesat, contactați-l prin e-mail gethelp05@gmail.com și Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  89. Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, mi-a lăsat pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am ajuns la cei dragi și nimeni nu m-a putut ajuta. A venit o vreme când a cerut divorțul chiar și când nu am avut probleme sau ne-am certat vreodată pentru ceva dezastruos. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu bărbatul meu. Ne-a reunit din nou împreună și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu m-am gândit niciodată că voi experimenta ceea ce am trecut, dar toate mulțumesc doctorului Isikolo care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultatele pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au împlinit așa cum a promis. El vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau pentru mai multe informații despre munca lui, trimiteți un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  90. Am avut o relație de luptă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorț cu primul meu soț. Amintirile soțului meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și îl doream înapoi. Am plâns amar în noaptea aceea crezând că l-am pierdut pe bărbatul pe care l-am iubit toată viața. Am cerut sfaturi despre ce sa fac si cineva mi-a recomandat DR Ilekhojie, l-am consultat pentru ca a ajutat o multime de oameni. În doar 4 zile m-am întâlnit cu un ritual de reconciliere spirituală cu el și soțul meu s-a întors fără nicio ezitare de unul singur. Acum trăiesc din nou fericit cu soțul meu, plănuim să ne reînnoim jurămintele. Mărturisesc astăzi aici că Dr. Ilekhojie este soluția tuturor problemelor dintr-o relație sau căsnicie ruptă. contactați-l pentru soluții la orice problemă. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  91. După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi Dr. Isikolo. Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  92. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  93. Eu și fosta mea soție am avut probleme de aproape 2 ani și am încercat toate consilierea și am vorbit cu părinții noștri, dar nimic nu a funcționat. Ne certam pentru tot și separarea era iminentă până când am văzut o recenzie a doctorului Ilekhojie. L-am contactat și l-am informat despre starea mea. El a promis că va îndeplini un ritual de reconciliere care să asigure restabilirea legăturii dintre mine și soția mea. A trecut o săptămână de când i-am aranjat ajutorul și lucrurile încep să se îmbunătățească între mine și soția mea. Am început să locuim din nou în același dormitor și am informat amândoi avocații noștri să pună în așteptare planurile de divorț. Sunt atât de fericit acum că mă pot bucura din nou de soția mea. Luați legătura cu Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicie. E-mail: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/Viber +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  94. Nu am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restabilite pe deplin și mă bucură inima că nu l-am pierdut de nimeni acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere