sâmbătă, 17 aprilie 2010

Sat fără câini

ElZap

Se zice că a fost odată...
A fost doar, că acuma nu mai este, un sat în care oamenii au hotărât că n-au nevoie de câini.

Unii din ei ştiau ce ştiau, de au hotărât că nu-i bine să fie deranjaţi de lătratul câinilor în miez de noapte. Alţii nu ştiau, nu bănuiau nimic, dar s-au luat după cei ce spuneau că sunt mai deştepţi. În felul în care măsurau ei deşteptăciunea, chiar eu.

Un singur om, mai gospodar a zis că el nu renunţă la câine în ruptul capului, aşa că şi-a luat pe lângă casă o căţeluşă. Una care era mai blândă ca un miel, ca să nu-i deranjeze prea tare pe vecini. Sau ca o oaie, dacă vreţi. Oaia nu latră. Numai că toată lumea ştie că un câine la casa omului e bun numai dacă e rău. Dacă nu-i rău, atunci nu-i de niciun folos.

De blândă ce era, câţeluşa asta se gudura la picioarele oricărui vecin care se încumeta să-i treacă pragul săteanului nostru. Se gudura ziua, se gudura pe înserate, iar de la o vreme a ajuns să se gudure şi în miez de noapte. Aşa a ajuns curtea omului să-şi lepede o parte din lucrurile fără trebuinţă.

La început şi-a lepădat portiţa, apoi poarta ce mare, apoi gardul, o roabă, o căruţă, şi rând pe rând nu prea mai erau mult de lepădat prin curte. Erau prin casă, dar toate la timpul lor. La ce erau de trebuinţă omului nişte grămezi de fiare vechi. Lui nu, altora da.

Vecinii spuneau că un lucru capătă valoare numai dacă este în mâna cuiva care ştie să-l preţuiască. Ţăranul gospodar era cel mai prost administrator al bunurilor sale, după cum ziceau vecinii cei deştepţi. Pasămite au citit şi ei nişte declaraţii sforăitoare prin ziare.

De la o vreme curtea omului ajunsese să fie tăiată din toate părţile de cărări, făcute de vecinii care se împrumutau pentru eternitate din bunurile pe care le găseau în curtea omului.

Căţeluşa cea blândă şi cuminte privea şi nu scotea nici mâr. Privea şi se minuna. Tăcerea ei era răsplătită de câte un os aruncat de vizitatorii nocturni. Mai ales de la ăştia îşi făcea căţeluşa provizii alimentare.

Numai că, pe câtă vreme ţăranul nostru gospodar scăpăta pe zi ce trece, vecini se îmbogăţeau invers proporţional cu bogăţia stăpânului de câine cuminte. Şi cum cei mai mulţi ajunseseră oameni de vază, onorabili, cu o oarecare avere, câştigată prin împrumut de la gospodarul nostru, au început să se intereseze de viaţa bietei căţeluşe.

Că la o adică, dacă o apucă lătratul în plină noapte pe nenorocita asta de căţeluşă? Mai ştii? Nu e bine să te laşi pe colţii unui câine, oricât de cuminte pare el. Nu ar fi o nenorocire ca de la un pârlit de câine să li se tragă vreo nenorocire?

Aşa că i-au făcut de petrecanie. De fapt, nu au omorât-o pe biata căţeluşă, dar i-au dat ceva de arată ca o legumă. Acum stă pe prispa gospodarului nostru şi numără îngeraşi. Îngeraşi crede ea că sunt cei ce intră şi ies din curtea omului. Nu cu mâna goală.

Se zice că un nebun al satului, boscorodea pe marginea şanţului că e nevoie de o oarecare lege în satul acela, că un sat fără câini dar şi fără lege o să fie o amintire. Cine să-l asculte pe bietul nebun?

O vreme ce-i ce erau nu vroiau să-l asculte, acum ăia nu mai sunt. Peste satul acela cresc bozii.

Doar glasul bietului nebun se aude prin noapte, povestind ceva despre fărădelege.

Nici de numele căţeluşei nu se mai ştie nimic. Unii zic că ar fi chemat-o ANI.

4 comentarii:

  1. Mi-a placut enorm povestea asta plina de invataminte care, probabil, e o fictiune pura. :))
    Un defect tot are: finalul era oarecum previzibil. Adica am banuit eu de pe la paragraful al patrulea, ala cu "oaia nu latra", ca pe catelusa o cheama ANI.
    Incolo, savuros (pre)text!

    RăspundețiȘtergere
  2. @renata

    Defectul de care spui are schepsisul lui.
    L-am introdus intenţionat, cum se introduc impurităţile la fabricara tranzistoarelor.

    Tocmai fiindcă trezeşte bănuiala că nu ar fi o poveste fără final, permite celui ce o citeşte să facă pe parcurs conexiunile necesare cu o stare de lucruri reală.

    Numele căţeluşei este ales dintr-o mulţime de instanţieri ale unei reguli generale, care până una alta a fost de prea multe ori instanţiată la noi.

    Ce-mi pare rău este că nu am avut timpul şi talentul de a scrie o poveste pe care oamenii să o ţină minte.

    Poate le-ar păsa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba n-a fost chiar asa ,ElZap: catelusa ar ma fi trait si azi daca nu si-ar fi aratat coltii cui nu trebuia.De aici avem mai multe optiuni: ne dorim un caine puternic de paza care sa muste chiar si mana care l-a hranit daca-i unsa cu miere
    sau o catelusa care face sluj la unii dar ii maraie pe altii?!
    zazania

    RăspundețiȘtergere
  4. @zazania

    Cei ce ştiu, nu se încred în câini, oricât ar fi ei de blânzi.

    Le este teamă ca nu cumva să dea în turbare.

    De prea mult bine, probabil.

    Nu contează ce fel de câine îşi doresc oamenii, atâta vreme cât halca de carne ce le vine ca hrană este în mâna cui nu trebuie.

    RăspundețiȘtergere