duminică, 20 iunie 2010

Limacşii

ElZap




Oricât de ciudat ar părea, limaxul este un animal politic.

Este singurul animal politic, ce are toate calităţile pentru a fi simultan la putere şi opoziţie. Şi asta indiferent de regimul politic.

De fapt nu chiar simultan. În timpul zilei este de regulă la putere. Spre spre seară însă începe să secrete, în familie, în cercul de amici, de oameni de încredere, mucusul acela opoziţionist.

Limaxul nu a prestat şi nu prestează niciun fel de muncă. Pentru el munca este o ruşine. Din cauză de hemocianină, el se pretinde nobil. Nu pricepe neghiobul că adevărata nobleţe nu are nimic de-a face cu sângele albastru.

Când spun că nu prestează niciun fel de muncă, am în vedere acel zero absolut al scării efortului de orice fel ar fi el. Nici nu mă bate gândul că el ar putea scoate cărbuni sau cartofi, că ar putea da cu coasa, cu sapa sau cu barda.

Pe vremea când era la şcoală, limaxul tăia frunze la câini. Niciodată această activitate nu a fost subliniată cu creionul roşu în cartea lui de muncă. Pe vremea României Socialiste, trebuia să-şi ia bocceluţa şi să plece în provincie. Un fel de a spune, că de plecat nu pleca niciodată.

Coana Mealca, mamă simţitoare şi cu dragoste de progenituri, se opintea şi punea talpa ei de mealcă pe telefon. De regulă folosea un telefon cu fir roşu, sau cam aşa ceva. Din roşu ce era, ea îl făce şi mai roşu. Până nu obţinea o negaţie nu se liniştea. Şi uite-aşa limaxul se plimba de la umbră la răcoare până în ajunul pensiei. Cu excepţia zilelor de vară, desigur, când mergea la mare.

După ce s-a schimbat regimul, limaxul cu negaţie a ajuns mojic de Dorobanţi, de Bamboo, etc. etc. Nu mai are nevoie de negaţie. Acum are nevoie de tatuaje, de piercing, de colagen, de produsul bacteriei Clostridium botulinum.

Despre ultima invenţie, lumea spune că ar îmbunătăţi performanţele examenului oral. La BAC, desigur.

Starea asta de opoziţionism la putere e o mare calitate care a permis limaxului să-şi asigure supravieţuirea ca specie. La schimbarea oricărui regim, limaxul a invocat starea revoluţionară, schimbând "porecla în renume". Atunci când el nu i-a învăţat pe copii şcoală, nu a făcut-o de leneş ce era, ci din curaj revoluţionar, subminând vechiul regim. Mintenaş i se cuvenea o distincţie, un ordin acolo cât de mic, domnului limax.

Aşa că el a lins când o distincţie, când un ordin, când nişte moşii, când o sumă modică de circa ....

Asta aşa ca să fie masa bogată. Să poată să apuce toţi hămesiţii revoluţiilor. Să poată să arunce un ban şi în mâna întinsă a cântăreţilor din strună ce se înghesuie la pomana porcului. Şi ei sunt oameni, nu-i aşa? Aşa a fost de când lumea. Doar nu o să schimbăm noi regulile acestei lumi.




Lumea asta a limacşilor e mică, dar nu chiar atât de mică cât să nu aibă şi ea ierarhia ei.
Aud de pildă că în lumea asta ar fi un fel de rechini, precum Arion lusitanicus. Melcul spaniol, cum îi mai spun unii. Cică lusitanicusul ăsta îi beleşte pe limacşii mai mici.
Are preferinţă pentru limacşii autohtoni. Se zice că ăsta călătoreşte icognito prin lume. Nu cu trenul blindat. Aia e o altă chestie. Ăla a plecat din gara Finlanda. Poate să aibă legătură doar cu războiul civil din Spania. Asta da.


Şi totuşi...

Limaxul are un rol extrem de important în definirea noţiuni de om. El este ultim bornă până la care această noţiune îşi întide hotarul. Dincolo de ea nu e nimic altceva decât o ciorbă cleioasă de lături.

Ce-ar mai fi de spus despre limacşi? Aproape nimic, cu excepţia vorbelor puse pe hârtie de Coşbuc.

"De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor."



8 comentarii:

  1. buna seara!
    ElZap iti propun un experiment chimic... pune cateva picaturi de suc de lamaie peste un strop de sare fina.
    Ei, zi-mi: iti place culoarea?

    anca mica

    RăspundețiȘtergere
  2. @anca mica

    Interesantă reţeta ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Alegorie ca la carte, ElZap. Mi-a plăcut treaba cu "în definirea noţiunii de om". Abia aici apare un fenomen interesant, evoluţionistic vorbind: aproape orice om poate deveni limax. Cum vede plicul, cum se-nmoaie. Dar niciodată melcul om nu se mai face.

    p.s. Ce vrea asta mică? S-a apucat de chimie?!

    RăspundețiȘtergere
  4. @renata
    Oarecum.
    Sunt oameni care se transformă tare greu.
    Cei cu genă, evoluează mai ușor spre starea de limax.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.axis-sibiu.ro/index.php?mainMenuId=2&subMenuId=24&item=poarta13&lang=ro#

    Stii ElZap, nu ca vreau sa te hartzuiesc dar...
    am gasit o firma care executa niste splendide dantelarii in metal! Mi-ar sta bine intr-o colivie d-asta, ce spui?!

    anca mica, tra la la la liiiii

    RăspundețiȘtergere
  6. @anca mica

    Nu ai tu atâta răbdare ca să mă hărţuieşti pe mine.

    Faină colivie.
    Nu-i cam mare pentru tine?
    Mai ales că mai trebuie şi mobilată.

    Eu visez la vechile căsuţe de ţară.

    Alea cu două camere şi o tindă.

    Alea pe care le puneai la punct în cel mult o oră.

    Alea în care nu intrau parfumuri franţuzeşti, ci doar câte un buchet de flori din grădină.

    Alea cu lămpi de gaz, în jurul cărora fluturii roiau poveşti.

    Alea cu câte o tufă de liliac la poartă, de scotea nopţile din minţi.

    Alea cu bănci de lemn la poartă. Băncile alea până şi azi spun poveşti. Şi ce poveşti mai spun! Unele poveşti au îmbătrânit.

    Alea cu drumul plin de iarbă.

    Alea cu un câine lăţos, veşnic tolănit pe pragul de la ieşire, de îţi făcea cadou o linişte totală contra câţiva purici obraznici.

    Alea care miroseau a pâine caldă, abia scoasă din cuptor, ce aşteaptă o cană mare cu lapte integral ecologic, mirosind a iarbă proaspătă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Esti 'de-al meu' ElZap... Te iau in vara ( intr-o joi) la Tg Neamt, fie si numai in Gand ,sub visini

    anca mica

    RăspundețiȘtergere
  8. @anca mica

    Să faci şi nişte poze. Merită!

    RăspundețiȘtergere