duminică, 7 noiembrie 2010

Omul care varsă fiere

ElZap

Am avut nefericita şansă de a-l întâlni. Nu faţă în faţă, că asta ar fi fost mult peste puterea mea de a suporta. Stătea undeva dincolo de un geam gros de sticlă.

Întâi mi s-a părut scârbos, periculos, imposibil de suportat. Abia apoi am început să-l înţeleg. În fond fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat treaba asta, atunci când spre binele nostru eram siliţi să înghiţim o doctorie pe care stomacul n-o putea suporta.

Singura deosebire, faţă de treaba cu doctoria, era că el nu înghiţea nicio doctorie amară. El o scotea pe gură, la fel cum procedează circarii când scot la lumină zeci de metri de panglici. Nişte panglici cianurate bănuiesc. El vorbea pentru că avea mandat să vorbească. Vorbea şi scotea fiere pe gură. Cred că ar fi putut ucide chiar şi o turmă de elefanţi.

Să-l lăsăm pe sărmanul nebun cu panglicile lui, cu fierea lui, cu mandatul lui. În fond nu este singurul care se ocupă cu astfel de circării în lumea asta.

Să trecem la un subiect mai scârbos. Despre "croque-mort", aş vrea să vorbesc. Ştiu că o să sară toţi cunoscătorii de limbă franceză, să-mi explice cum că ar fi vorba de ciocli, sau oricum despre un funcţionar de la pompele funebre. Corect, dar total neclar. Neclar, pentru că dacă umblăm la etimologie, constatăm că "croquer" s-ar traduce în limba română prin a ronţăi. Apăi, ce ronţăie un "croque-mort"?

Unii spun că aceşti "croque-morts" ar fi fost nişte indivizi tocmiţi pentru o treabă extrem de neplăcută. Poate chiar riscantă. Cică, pe vremea când ciuma îşi făcea de cap pe continentul nostru, nimeni nu putea şti dacă un individ este mort-mort, sau doar mort-aşa-şi-aşa. Venea acasă la mort un croque-mort şi-l muşca pe mort de un deget. Presupun că de degetul era de la picior, ca să nu se vadă. Mişca mortul, bine. Era trecut în rândul celor vii. Nu mişca era trecut în rândul celor morţi. De ardere nu mai vorbesc, că asta nu era treaba acelui croque-mort.

Cum în ziua de azi metodele de a detecta moartea clinică s-au perfecţionat, aceşti croque-morts au rămas fără obiectul muncii.

Au rămas e un fel de a spune, că nu apucă omul să se răcească, că apare croque-mort-ul la uşă şi muşcă. Muşca pentru a fi sigur că mortul nu va învia.

Şi dacă învie? El sau altul.


9 comentarii:

  1. SUPERB!
    Scurt, limpede, muşcător, politicos, amar.
    Într-un cuvânt - perfect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Croque-mortul ăsta despre care vorbiţi o fi acelaşi personaj care mi-a provocat cea mai recentă dezamăgire?

    RăspundețiȘtergere
  3. @renata
    Nu ajunge însă.
    ...
    Căci o epidermă
    Fermă
    Este greu de perforat...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ifim
    El, sau altul care

    ... scriind el prin reviste
    Cronici impresioniste
    Cu dantele împrejur,
    Într-o zi şi-a zis că
    Riscă
    Să rămâie prea obscur.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ifim

    „Nu spera când vezi miseii
    La izbânda facând punte,
    Te-or întrece nataraii,
    De ai fi cu stea în frunte;”

    Oare a câștigat? De partea lui sunt cei ce erau de partea lui. Un fel de gașcă ai cărei indivizi se admiră între ei.

    RăspundețiȘtergere
  6. A câştigat obscuritatea. Doar asta a riscat!

    RăspundețiȘtergere
  7. ElZap :), trebuie sa recunoastem ca o prea larga majoritate
    tanjeste (da, tanjeste) sa vada tehnica ce-o descrii, pusa in practica.
    Uneori reusesc sa mi-i asum, recunosc ca facem parte din aceeasi specie.
    In momentele de meditatie ii impart in familii si subfamilii. Poate mai jos...varietatea.
    Sunt clipe de groaza reala aceste meditatii. E mare realizare cine poate face
    asta detasat.
    Scap de singuratate cand citesc ca macar un om simte precum mine. Imi da speranta...
    Sau macar sentimentul ca inca se mai poate, nu-i totul sfarsit.

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine-ai venit pe la mine, klaus. Pentru mine nu este o bucurie să am astfel de subiecte de care trebuie să scriu.

    Trebuie!

    "Eu pot să tac da-n mine" ...

    "urla lupul acela din efigii
    i se-nvenina ochiul si-i sângereaza buza
    strigoiul ce fu martor la Sarmizegetusa
    adulmeca mirosul de lesuri prin vestigii".

    RăspundețiȘtergere