Curat violare

ElZap


Uite de-aia mai deschid eu cartea lui Caragiale, ca să nu uit ce ne învăța el. Mă bazez pe vorbele Eclesiastului, se înțelege. Alea cu nimic nu-i nou sub soare.

Ieri, neavând eu treabă, mă uit pe scrisoarea aia pierdută. Uite-acilea. Minutul doi fix și ceva.



Păi, pierdută nu era, că s-a multiplicat în câteva sute de scrisori de le zice acuma... mirrors. Habar n-am de ce o copie se numește în zilele noastre oglindă. Poate că așa trebuie să se numească.

Și nu mai pricep eu de ce-i spune violare. Asta de azi, că aia de-atunci s-a comis fără consimțământul violatului.

Gurile rele spun că asta de-acum a fost cu bună înțelegere. Numai pe la actul doi sau trei a gângurit Zoițica aia a lor că n-ar mai vrea. Siguri nu suntem, că toți martori la eveniment erau muți. Trebuie doar să dăm crezare celor două Zoițici de pe la ei de poartă numele de cod Miss A și Miss W (dubluveul ăsta vine în mod sigur de la Walter, că dacă venea de la Tipătescu se scria T cu coada în sus). Și cum n-am da crezare unor pioase profesioniste?!

Acum Ghiță Pristanda stă cu pălăria în mână și așteaptă să primească o renumerație babană. Păi la ce ispravă a făcut chiar că merită.

Am uitat să vă spun că lui Ghiță i-au schimbat ăia uniforma. Acuma are una de camuflaj. După pamblica de la pălărie l-am recunoscut.

Are una cu pătrățele. Cam ca tabla de șah.

Lumea nu joacă șah pe pambilca asta a lui Pristanda. Lumea joacă șotron.

Las'că merită!