marți, 7 decembrie 2010

Dă-te Radule legat!

ElZap



„Nu este nimic nou sub soare”, spunea Eclesiastul. Și mai apoi a adăugat: „ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece”.

De unde știa el treburile astea e greu să mă pronunț, dar se pare că le știa de undeva, devreme ce „nimic nu e nou sub soare”.

Numai sărmanul Radu nu știa. Sau poate știa și vroia să încerce marea cu degetul.

Cine l-a pus pe Radu mamii să se pună pe băute cu ăia de au gologani. Poate nici nu a băut, dar ăia l-au băgat la înghesuială. De fapt nici nu l-au înghesuit ăia. L-a înghesuit potera, după cum ne spune cântecul. Ei doar l-au acuzat de toate alea. Poate l-au acuzat și de hărțuire sexuală, mai știi? Deși, dacă stau să mă gândesc, tot ei au fost cei care au violat pe toată lumea. Da, dar asta este dreptul lor. Ei au dreptul, cam cum aveau dreptul primei nopți boșorogii ăia de se numeau șefi de trib, cacici, șamani sau cum i-o fi chemând. Deh, ăia erau personalități, oficialități. Soțul nerăbdător primea ce a rămas după.

Geaba te lauzi tu că ești voinic cu fruntea lată, că ăia tot te umflă. Te umfă și te aruncă în temniță. Acolo o să-ți putrezească oasele. Ei nu au fruntea lată, dar au ceafa groasă și nas subțire.

Dar restul?

Restul o să rămână un simplu rest, adică o mulțime neglijabilă, o mulțime de măsură nulă. Și ce crezi c-o să facă restul ăsta? Păi o să facă ce face restul de mii de ani încoace. O să se pună la băut cu ăia de au gologani. O să te bălăcărească cotra-cost.

Doar nu crezi că o să intri în legendă? Până și Radul de mai sus a intrat
în legendă din pură întâmplare, sau poate doar din calcule politicianiste despre care nu ni se spune nimic în cântarea de mai sus.

Pe restul ăsta o să-l pună ăia de au gologani cu botul pe labe. I-au pus ei pe toți. Nimenea n-a scăpat până acum.

Și mâine?

Ce întrebare stupidă.

Mâine „... pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece îndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu