marți, 19 iunie 2012

Natura S.R.L. - prestări servicii


ElZap

Nu am de gând să-l apăr pe Ponta. Să-şi ducă singur crucea, dacă este vinovat. Să se apere dacă este nevinovat.

L-aş condamna, pentru că mi se pare că a dat cu copy-paste, dar mi-e peste putinţă. Cum aş putea s-o fac, când ştiu că a devenit un sport naţional redactarea a tot felul de lucrări, copiind pe rupte? Inclusiv la doctorat. Nu mai vorbesc de lucrări de licenţă, referate, începând de la gimnaziu până la terminarea facultăţii, etc, etc.

Exclud de aici acele facultăţi care se respectă. Câte au mai rămas. Există şi universităţi care nici nu vor să audă de referate luate de pe net. Nu are cine să le citească. Ele iau şi dau. Iau banul şi dau diploma. Simplu.

Dar revistele de specialitate? Ele ce fac? Păi, unele prestează servicii. La cerere. Vrei să-l dai în gât pe un şmecher pe care ţi s-a pus pata? Nimic mai simplu! Îl dai pe mâna prestigioasei reviste. Revista aia, care  te ţine uneori chiar şi doi ani până ţi se învecheşte articolul, publică la moment o notiţă din care rezultă că ai copiat.

Dacă nu te reclamă nimeni? Păi atunci treci drept negustor cinstit. Negustor cu doctorat. Dacă nu vrei să ajungi cineva prin politică, nu se ia nimeni de tine. Nu se ia nici dacă nu primeşte o comandă.

Ca să închei, puteţi să vă luaţi doctorate, să scrieţi cărţi copiate din alte cărţi, sau să vi le scrie cine are timp. O mătuşă, subaltern, amantă sau amant, sau cine-o fi. Totul e să nu stârniţi valuri. Revistele de specialitate nu o să vă deranjeze.

Fiţi siguri!


2 comentarii:

  1. Abia acum am citit postul tău!
    Am scris aproape acelaşi lucru.
    Altă dovadă că releul funcionează.

    RăspundețiȘtergere
  2. @renata

    La evenimente similare doar cei rau intentionati pot emite opinii diferite.

    Chestia e ca nici nu ne facem bine, dar nici nu avem de gand sa ne tratam de bolile de care suferim.

    RăspundețiȘtergere