ElZap
Astăzi mi-a căzut din cutia de amintiri un banc. Bancul cu iepuraşul.
Iepuraşul acela viteaz, care doar stătea la margine de drum şi-şi făcea manichiura în mod ostentativ. Foarte ostentativ. De câte ori era întrebat de cei ce treceau fără treabă pe-acolo, de ce îşi ascute el unghiile cu atâta râvnă, el le răspundea ţâfnos:
- Voi chiar nu vedeţi că mă pregătesc să-l fac arşice pe leul cel ticălos? S-a terminat cu tirania leului.
Azi aşa, mâine la fel, până în ziua în care se prezintă la apel, chiar leul ţintă. Se înţelege că iepuraşul era ocupat cu manichiura, cu deontologiile, cu moralităţile - avea mai multe, pentru orice eventualitate - , cu discursurile, cu...
Credeţi că leul îl mai întreabă ceva în legătură cu ghearele sale? Aiurea! Nu-l întreabă nimic. Absolut nimic. Nu-l întreabă, însă iepuraşul pricepe. Pricepe că e cazul să-i dea un răspuns hazos, aşa că se execută.
- Mărite leu, uite, eu îmi fac manichiura şi… şi… şi… vorbesc prostii.
Cam aşa suna bancul ăsta ce mi-a căzut din cutia de amintiri. Bancul nu ne spune nimic despre soarta bietului iepuraş, aşa că putem să continuăm noi povestea, după cum ne duce mintea.
Eu, de exemplu, aş putea să-mi imaginez că leul s-a repezit la iepuraş, aşa din spirit de glumă. Poate chiar s-a oprit pentru o clipă deasupra lui, şi nici nu se ştie ce a făcut el, dar după ce a plecat leul, blana iepuraşului a rămas cafenie. Cafenie cu uşoare nuanţe de cacao. Unii spun că ar fi altă culoare.
Alţii ar putea să-şi imagineze, cum că iepuraşul a întrat într-o locantă, unde s-a apucat de filozofat, în faţa unui canceu cu vin roşu. Nu-şi mai făcea manichiura, ci medita la parastase şi la şpriţuirile de odinioară, timp în care amesteca puţin abătut cu o lingură… ceva în… altceva. Nu se ştie încă ce amesteca, în ce amesteca, dar bănuiesc că el ştie, dacă ar fi să mă iau după privire.
Pe urmă iepuraşul aprinde o ţigară, din care trage cu năduf, ca în vremuri de criză. Iepuraşul se pune pe scris. Îşi scrie un fel de autobiografie, ca să ştie cei ce ne-or călca pe urme, ce pericol a reprezentat el pentru leu. Asta dacă nu cumva se răzgândeşte domnul leu, de-l bagă sub o aripă, că în vremurile astea în care criza bate mai ceva decât codul portocaliu, poţi cumpăra ieftin un iepuraş flămând. Intri pe site-ul veveve punct totul redus punct ro şi dai sărci sau ţărci, că încă nu m-am lămurit.
În timp ce iepuraşul scrie, scrie, scrie… secundele se preling… ca în Dan Dănilă… sau ca în vremuri de criză. Poate morală.
„tot mai aproape furişate, parcă
auzi secundele foşnind în nisipar
şi noaptea bate cu aripi de ţarcă
desprinse chiar din negrul ei coşmar”
Secundele se preling, în timp ce o doamnă se străduieşte să pună un crin în glastră, care nu se ştie încă dacă e adormit sau ofilit de-a binelea. E singură, ca un fel de Ana Ipătescu, care nu se ştie ce căuta pe meterezele revoluţiunii de atunci. Poate doar ca să-i facă pârtie lui Dandanache, mare amator de coledzi. Că hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca..., nu-ţi faţi o idee, coniţa mea, nu-ţi faţi o idee, d-le prefect, neicusorule, nu-ţi faţi o idee, d-le prezident puicusorule...
Alţi iepuri, care nu s-au apucat să vorbească prostii la momentul nepotrivit, aleargă acum bezmetici de colo-colo ca să pună de ceva pentru un şoldan ce tot bezmetic aleargă pe autostrăzile patriei, care de fapt sunt nişte drumuri cu aspect de ogoare proaspăt arate. Aud că şoldanul ăsta a rămas fără permis, după ce a alergat fără permis cu viteza pe care o ştiţi. Păi dacă a rămas fără el, după ce că nici nu-l avea, cum o să conducă el? Eu cred că la fel. Fără carnet, fără aia, fără aialaltă, adică aşa de-a-n boulea, cum scrie la DOOM. Ca doamna mamă, de exemplu.
Şi dacă tot am vorbit de iepuraşi, de ce să nu ne gândim la cei ce-şi vor închide electronicele cutii poştale, vor trece pe trotuarul de vizavi al blogului, doar ca să nu-i noteze leul în cartea lui cea neagră.
Aşa-i în vremuri de criză. Mai ales de aia morală.
Aştept răspuns.
Post-restant.
Că nu se ştie niciodată ce aduce anul.
Postări
