joi, 28 aprilie 2011

Huo!



ElZap

Ce te faci când la înghesuială bagi de seamă că cineva îţi vâră mâna în buzunar?

Depinde.
Depinde de cine îţi vâră.
Depinde de ce îţi vâră.
Depinde de firea celui care este posesorul buzunarului.
Depinde de multe.

Unii mai violenţi ar pune mâna pe par şi i-ar înmuia oasele întreprinzătorului mult prea curajos.

Nu-i bine aşa, că de aia avem organe de tot felul, care veghează. De aia avem miliţieni, procurori, judecători şi puşcării. Tu care nu eşti decât un pârlit care a fost păgubit de câţiva gologani, nu eşti nici organ, nici procuror, nici judecător şi nici măcar puşcărie ca să-ţi faci singur dreptate. Tu trebuie să aştepţi liniştit să-ţi facă alţii dreptate.

Şi dacă prin absurd nu-ţi face nimeni dreptate şi tu rămâi cu buzele umflate? Păi atunci dai cu blestemele după borfaşul în cauză. Dai tu cu blestemele, dar s-ar putea ca borfaşul să fie imun la ele, că pentru el nu există nici Dumnezeu, nici lege, nici morală, nici ruşine. El este propriul lui Dumnezeu. Cam cu era chestia aia cu "L'État, c'est moi". Gândeşte-te că Borfaşul s-ar putea să aibă imunitate. De jure sau de facto. Treaba asta nici nu mai contează.

Unul mai slobod la gură, s-ar putea să-l ia pe borfaş cu huo. Aici e-aici. Nici asta nu-i voie, că dacă strigi în gura mare, s-ar zice că tulburi liniştea publică.

Nu contează că publicul aşteaptă de multă vreme să audă un "huideo" răcnit din toţi rărunchii. Dacă statul sunt ei, de ce nu ar fi tot ei şi publicul. Dai în mine, dai în fabrici şi uzine. Ultima chestie se taie, că s-au tăiat şi uzinele. S-au tăiat şi s-au dus la fier vechi. Pe fierul vechi s-au cumpărat frunze. Frunze cu care nu se acoperă ruşinea, că acum e la modă să umbli în fundul gol.

Toată lumea umblă-n fundul gol, însă din motive diferite. Ei, borfaşii, zic că aşa e trendy. Să umblăm doar în fundul gol, să mâncăm mere pădureţe şi să-i lăudăm totă ziulica că ne-au adus să trăim ca Adam şi Eva în rai. De huo nici să nu audă.

Şi când te gândeşti că în ziua de azi un "huo" nici că mai contează, la cât de mult au îngroşat obrazul toţi borfaşii. Un "huo" e ca o adiere a a zefirului, ca un parfum, ca un Vuiton, ca...

Şi nici măcar un borfaş nu-i ceva de speriat. În fond ce mare pagubă a făcut un prăpădit de găinar zdrenţuit? Zero! Zero tăiat! Zero făcut arşice! Sunt alţii mai borfaşi ca zdrenţărosul ăla ce te-a uşurat de portmoneu. Ce-i un portmoneu pe lângă ditamai banca. Şi banca ce-ar mai fi dacă n-ar veni şi garnitura. Şi tot tacâmul pe care desigur îl ştiţi.

Îl ştiţi, dar tăceţi. De aia au prinsi ăia curaj.

Ce mai urmează? Poate doar un fragment cuoscut. Ăsta:








7 comentarii:

  1. Vai de mine, ElZap, e atat de trist filmuletul asta. Lasa pesimismul asta, fratioare ,ca ma molipsesti.

    RăspundețiȘtergere
  2. @zazania

    Nu am destul de mult roz ca să acoper cenuşiul care ne înconjoară.

    Vrei tu să închid ochii, sau să bag capul în nisip precum struţii?

    S-ar putea la o adică. Ar fi chiar rentabil pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vai di mini şî di mini, Zâzanie, ce-ţi mai place să te izmeneşti, să faci pe copiliţa (virgină la minte) naivă!...


    Iertare, ElZap, că m-am burzuluit la Coana Mare, la tine pe Blog, da' ne cunoaştem toţi trei de prea multă vreme, ca să-i înghit dările de ochi peste cap...

    Azi, pentru un HUO, îţi trebuie autorizaţie, deja. Dacă nu, te ia, te bate niţel şi-ţi dă drumul. Mâine o să te bată niţel mai mult. Poate te lasă fără suflare. Poimâine, ca să nu fie nevoiţi să-ţi arunce leşul noaptea în parcare, o să te vâre la mititica definitiv, imediat după bătaie.
    Am ajuns de unde am plecat.
    Iar Coana Mare are timp să lăcrămeze pe lângă animălaşe, prefăcându-se că nu înţelege contextul, că i-ai oferit un fragmenţel duios dintr-un filmuleţ de desenuţe animate pentru copilaşi!

    RăspundețiȘtergere
  4. @renata

    La mine e liber pentru orice, chiar și pentru Huo.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am doua variante, ElZap: sa-ti cer un "drept la replica" sau sa consider acel"liber pentru huo" acceptul tau pentru dreptul la replica.
    In cea de-a doua varianta am , deasemeni , doua variante: s-o pizduiesc scurt pe renata cu un "du-te-n ma-ta" , cum as fi tentata, sau sa-i povestesc despre starile mele de spirit.
    Daca-i povestesc despre starile mele de spirit exista din nou doua variante: pot citi blogul tau sau altul la sfarsitul zilei cand sunt de regula predispusa la depresie, sau la prima ora a diminetii -intr-o dispozitie mai belicoasa.
    Pot sa-i cer -pe blogul tau -la adapost de ochii stupid/admirativ ai vizitatorilor ei obisnuiti, sa-mi raspunda la mesaje cu CEL PUTIN la fel de mult respect cu care ii trateaza pe ceilalti?
    Macar in calitate de colega de breasla daca nu si in cea de mai varstnica tovarasa de forum?
    Te salut, print din Levant, ori unde te-ai afla.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mămărel,
    Când seara eşti predispus la depresie şi dimineaţa eşti belicos, e clar că ai sărit doza terapeutic eficace la C2H5-OH. Acuma, nu tre'să te umpli de spume, că lumea se împarte fix în două, ăia care beau şi ăia care nu recunosc.
    Nu. Nu pot să-ţi răspund la mesaje cu acelaşi respect cu care le răspund admiratorilor mei. Pot să-ţi răspund cu acelaşi respect cu care mi te adresezi tu mie, oriunde, de la forumuri de ziar, până la blogul meu sau al lui ElZap. :))))
    Mamae, aia cu "Prinţ din Levant" e fumată până la filtru. Cărtărescu a desăvârşit acţiunea şi-acum, când zici "Levant", miroase a cârpă şi hârtie arse.
    Zi şi tu... "Cavaler al Apocalipsei".

    Sunt sigură că ElZap, imediat ce-şi anină haina în cuier, îşi anină şi-un zâmbet milostiv în colţul gurii. Şi ne suportă.
    Problema e - până când.

    De ce nu-ţi faci tu, Zâzanie, un blog intitulat "loc de scuipat Principessa"? Dacă mai dai şi câte-un link spre Gară din când în când, e perfect!

    RăspundețiȘtergere
  7. Atâta vreme cât e vorba doar de teatru, orice este permis.

    RăspundețiȘtergere