Coşmar apocaliptic

ElZap

Uneori situaţiile limită nu sunt chiar atât de îngrozitoare pe cât par înainte de a se produce. Am putea spune că ele sunt o adevărată binecuvântare pentru cel care s-a împiedicat de ele.

În primul rând ele îţi aduc o libertate quasi-absolută. Poţi să scrii absolut ce vrei, poți să vorbești orice vrei,  pentru că ştii că mai rău decât răul ce s-a ivit la orizont nu ţi se poate întâmpla.

În al doilea rând simţi că te scufunzi în miraculoasa lume a copilăriei. Totul pare deosebit de luminos. Protecţia ce ţi-o ofereau cei apropiaţi creau în jurul tău un zid prin care nu treceau mizeriile lumii de dincolo. Despre lumea asta vorbeau în şoaptă ca să nu te trezească din vis.

Îmi amintesc de pildă de dragostea cu care eram primit de bunicii din partea ... Dar ce contează din partea cui, devreme ce erau tot bunicii mei? Treceam pe la ei ca să văd ce mai fac, pe urmă mă căţăram în vişinul din spatele casei. Acum mă întreb, cum putea un singur vişin să-i mulţumească pe 10-12 nepoţi? Sau mergeam să pescuiesc nişte căpşuni de undeva din grădină. Se pare că se sălbăticiseră de tot, de nu găseam decât câteva fructe rubinii.

Pe urmă bunicii aceia s-au dus la culcare alăturea de sat, întâi bunicul şi pe urmă bunica. Îmi amintesc glasul profund al preotului rostind:

- „Se pecetluiește această groapă până la a Doua Venire a Domnului."

Pricepeam şi eu cât poate să priceapă mintea unui copil.

Acum mă mir cât de multe amintiri pot să încapă  în paranteza pe care o deschide braţul ridicat amenințător al unui excavator și o închide groapa aceea ce urma să se deschidă doar „la a Doua Venire a Domnului". Mă uitam la paranteza aceasta lugubră. Ştiam că nu am cum să fac ceva ca să opresc să se prăbuşească. Deodată mi-am amintit de unul care mi-a zis că el se va lua de piept şi cu Dumnezeu ca să nu se întâmple aşa ceva. Namila stătea acum cățărat undeva pe o colină şi rânjea. Mi s-a părut că privirile ni s-au intersectat, şi am citit în privirea lui mizeria ultimă de care este capabil un om.

Braţul excavatorului s-a prăbuşit făcând praf o cruce modestă, ridicată şi ea în vremuri despre care apoi am aflat că au fost grele. Când s-a ridicat spre a depune într-o basculantă resturile a auzit un trosnet. Oare erau scândurile sicriului, sau oasele bunicilor?

Ceva s-a rupt atunci în mine. Am simţit că sunt acum un om liber. Liber de amintirile care mă legau de acei bunici. Liberi cum este individul care nu are pe nimeni. Liber ca omul căruia i s-au furat până și cele mai dragi amintiri.

Am dat să plec, când mi-am dat seama că un fel de sămădău, sau ce o fi fost ajunsese în spatele meu.

- Semnează pentru 2000 de dolari (sau euro?).

Nu m-am întors nici măcar pentru ai arunca o privire plină de dispreţ. Atunci l-am auzit pe matahala rânjitoare răţoidu-se la mine:

- Şi cât ai vrea să primeşti pentru hoiturile tale?

Era amicul ăla ce mi-a cerut să-l votez.

M-am îndepărtat cu gândul să poposesc în una din bisericile din vale. Era una anume, în care copil fiind eram sigur că îl văd pe Dumnezeu printr-un geam de sticlă colorată. Un fel de vitraliu pentru cei cu bani puţini dar cu credinţă multă.

Nu am putut să ajung pâna la ea. Mâlul de cianură lăsa să se vadă doar turnul ei cândva semeţ. Îmi amintesc cum odată am urcat în el ca să bat clopotul în dungă. Pe atunci era permis, ba chiar obligatoriu când câte un incendiu scăpat de sub control lingea acoperișul unor case. Aș fi urcat și acum în turnul acela, dar groapa cu mâlul acela otrăvit era mult prea adâncă.

Mi-l închipuiam atunci pe Mântuitorul din icoane ucis pentru a câta oară, de data asta în mâlul otrăvit. Și pe Fecioara cu Iisus în braţe înecându-se în mâl, dimpreună cu altarul şi cu toate Cele Sfinte. Prin cap mi se vânturară versurile:

"Ard în vînt palaturi nalte, marea-n valuri este caldă
Si fintîni înviforate prin zidiri vuind se scaldă,"

"Cu strigări de bucurie oardele cele barbare

Înadins făcură nunta lor păgînă în altare;
Urlete de biruintă, tipete, strigări si vaier
Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer;"




M-am întors spre zare şi am văzut cum coboară de pe culmi hergheliile apocalipsei.

...

Oamenii întunericului

ElZap

Nu mă gândesc să fiu apărătorul lor, cel puţin pentru că nu-i cunosc. Deşi s-ar putea să-i întâlnim pe stradă, cu greu mi-aş putea imagina că cineva i-a cunoscut la "locul de muncă". Ştiu doar atât că ei există undeva sub noi, prin canale, pe sub casele noastre. Cineva a vrut să facă o glumă proastă şi le-a îmbârligat dubla spirală ADN. Atât de rău că a reuşit să şocheze imaginaţia.

Cum arată? E greu de imaginat.

Într-o noapte cineva a anunţat că au luat foc. Au venit pompierii, poliţia, salvarea, mă rog toţi cei ce puteau ajuta la salvarea lor. Eu cred că ei nici nu îşi doreau să fie salvaţi. Am coborât în stradă să văd cine sunt. Erau nişte fiinţe care cu greu mai puteau fi numite umane. Se învinovăţeau între ei în faţa polţiştilor, deşi eram convins că ar fi atacat pe oricine în prima secundă după ce erau lăsaţi liberi.

În altă noapte, un membru al acestei lumi subterane, probabil pedepsit că nu a respectat legile lumii lor, a fost izgonit din infernul acela şi lăsat în voia sorţii pe stradă. Era frig, îngrozitor de frig. Omul a găsit soluţia. A adunat în jurul lui nişte câini comunitari şi a adormit dimpreună cu ei. Era totuşi cumva cald.

Ei au existat cu siguranţă şi înainte de 89. Revoluţia doar i-a scos la lumină, sau i-a aruncat în beznă. E singurul lucru cu care se poate lăuda Revoluţia.

Sper că istoria nu va fi atât de tembelă, încât să-i încarce cu toate succesele de după.

Sper că nu le va pune în cârcă tot lor toate "privatizările de succes" şi pe toţi "investitorii strategici" care au transformat tot ce mai mergea cumva pe la noi în ruină.

Nu-i aşa că nu ei sunt vinovaţi de dispariţia serelor Codlea?

Şi nici despre Comtim nu va scrie că a fost demolat de omuleţii ăştia murdari şi bolnavi până la măduva oaselor. Dau însă o căutare pe net şi văd că istoria tocmai asta face.

Şi nici despre...

Inutil să mai scriu despre ei. Ştiu că sunt naiv. Ştiu că tocmai ei vor fi ţapii ispăşitori care vor fi trimişi în pustie cu toate păcatele, cu toate crimele, cu toate hoţiile şi nemerniciile unora.

În pustie nu o să mai afle nimeni că ei nu sunt vinovaţi.

De la Cozmâncă la Ponta

ElZap

La noi orice este posibil, mai ales dacă ne-o cer Înalte Porţi sau interese meschine.

Putem să ne schimbăm chiar şi Constituţia, dacă e spre binele lor. Putem s-o facem cu uşurinţa cu care ne schimbăm ciorapii murdari. O să se supere cineva? Mai mult ca sigur o să ne aplaude.

Prin 2013 Octav Cozmâncă s-a înhămat şi el la schimbare. De fapt la referendumul pentru schimbare. Şi cum lucrurile nu mergeau cum îi era pofta lui şi a celor ce l-au trimis să facă noua colectivizare, bairamul-referendum de atunci a durat două zile. Nimeni nu s-ar fi supărat dacă ar fi durat şi o lună. Numai anul trecut s-au zborşit înaltele feţe ale planetei când oamenii de aici au dat cu referendumul în reprezentantul lor de încredere. Atunci era nevoie de 99,99%, că altfel era să fie lovitură de stat.

Acum iar e nevoie de schimbare. De schimbarea Constituţiei. Poate că tot în două trei zile o să votăm la referendum, dar ca să fie sigur că iese cum vor ei, băgăm găselniţa cu 30% prezenţă. Anul trecut dacă era valabilă găselniţa asta, altfel ar sta lucrurile pe la Cotroceni.

Şi dacă o să descoperim că acel 30% ne va produce rosături pe undeva? Păi atunci o sucim ca la Ploieşti. Iar o să vină unul în vizită pe la noi şi o să ne spună NIET! Că aşa e pe-aici.

Orcine are chef îşi bagă picioarele în trebile noastre interne.

Soluţie machiavelică

ElZap

Acum un an şi ceva.

În plină iarnă lumea era în stradă. Nici eu nu înţeleg de ce, devreme ce nu cred decât în "revoluţii spontane" atent regizate. Se prăbuşeau guvernele unul după altul. Nici un prim-ministru nu mai era dorit. Era pus în pericol chiar scaunul de la Cotroceni, ba chiar şi îmbuibata noastră clasă politică. Unii ar spune că şi înţelegerile transfrontaliere, cu tot râul de miere şi lapte pe care reuşeau să-l mulgă de pe la noi. Ca niciodată în istoria acestor ţinuturi.

Când totul părea pierdut pentru ei, cineva are soluţia salvatoare. Salvatoare pentru el şi gaşca lui, că noi cei mulţi eram deja vânduţi.

Ce-ar fi dacă? Dacă aş juca la cacialma? Ce-ar fi dacă aş trage cea mai proastă carte din câte pot fi imaginate? Cartea care se pare că este împotriva mea. Nu înainte de a avea grijă să o cumpăr.

Şi soluţia s-a dovedit genială. S-a lepădat ca de Satana de un Moţoc care a fost azvârlit gloatei. La el tehnica asta nu duce la roşitul obrazului. Lui îi provoacă cel mult un hăhăit lugubru.

Şi gloată? Gloata a ieşit cu mic şi mare la referendum, dar omuleţul din umbră a avut grijă să se mişte încolo şi încoace şi să-l facă inutil, prefăcându-se descumpănit de focul pe care tot el l-a pus. Inutil a fost referendumul, că Machiavelli a scăpat cu faţa curată, după ce şi-a păcălit toţi ciracii, dar în primul rând poporul peste care hăhăia.

Să încercăm şi a doua oară şi-au zis oamenii! De unde să ştie ei că votând împotriva jupânului, votul lor va fi revalorificat în favoarea lui? Prin mâna celui mărunt.

Acum micuţul Titulescu, bălmăjeşte ceva neinteligibil pe la televiziunile care-l primesc. Nimeni nu pricepe ce spune. Nimic nu e de priceput. Afară doar de faptul că mai are de gând să ne dea câteva baroase în moalele capului. Tot spre binele ţării pe care o conduce ca o muşie primită de la moşii şi strămoşii lui. Ţara care este a lui şi numai a lui. În nici un caz nu-i a noastră.

Când scriu acest text, am în minte o lepră care m-a uşurat de nişte bani, nu înainte de a se jura pe toţi murţii ei că ea nu este ca celelalte lepre. O vedeam cum fuge cu acea sumă ridicolă, privind din când în când îndărăt să vadă dacă am pierdut-o din vedere.

Se pare că înainte de a încerca să încovoi voinţa unei mase de oameni revoltaţi, e mai bine să vezi dacă nu-i poţi cumpăra conducătorul lor.

Nemernicie

ElZap

Scriam prin decembrie anul trecut (duminică, 9 decembrie 2012, ora 19:15)că nu am încredere în vot. Și poate nu eram singurul, devreme ce și despre Mark Twain se crede că ar fi spus cam la fel.

Vot

Nu eram eu Oracolul din Dămăroaia sau de pe alte coclauri. Mă bazam doar pe amintiri și observații banale.

Mă bazam pe ceea ce am văzut la revoluția-lovitură de stat din decembrie 89, când toți nemernicii alergau de colo-colo ca să obțină mărețele certificate de revoluționari, de dizidenți și de dracu mai știe ce alte hârtii care nu spuneau nimic. Singurii care au rămas pe margine, cu degetul în gură, erau cei care chiar au cârâit ceva împotriva fostului regim.

Mă bazam pe observația că până și cel mai nenorocit cățel sare să te muște atunci când îi zgândări osul pe care tot tu i l-ai dat cu o clipă mai devreme.

Spuneam atunci, cu o oră înainte de închiderea urnelor că „nu cred, pentru că mă bântuie bănuiala că la masa verde votul meu ar putea fi tranzacţionat precum certificatele alea de proprietate”.

Scriam atunci că „Nu cred, pentru că ştiu că pot veni unii care să îmi dea peste mâna cu care am votat, spunând că numai ei ştiu ce e aia democraţie. Democraţia lor şi a mamei lor!”

Acum am descoperit ceva mult mai sigur. Acum am descoperit că dacă vrei să nu te fure orice individ căruia îi curg balele de multa lui inteligență, trebuie să-ți procuri o bâtă serioasă făcută din esență tare.

Și să o folosești dacă este cazul.

Fetiţa de la timonă

ElZap



De peste douăzeci şi trei de ani nava numită cândva România pluteşte în voia sorţii.

Şi tot de atâţia ani, nişte indivizi ce-şi spun conducătorii ei grohăie tot felul de lozinci care ar ţine loc de programe de guvernare, de proiecte vizionare. În spatele acestui jalnic spectacol, ei îşi împart tot ce ne-a lăsat din sudoarea noastră cel împuşcat de Crăciun.

Îşi împart averi din care ar putea să se îngraşe câteva milenii, ei şi beizadelele lor.

Îşi împart femeile ca şi cum ţara ar fi un bordel proprietate personală în care nişte impotenţi demenţi au dat iama.

Îşi împart ţara după ce o tranşează pe regiuni, ca lucrurile să meargă mai bine. Ce bine a ieşit din mintea voastră cenuşie până acum, ca să vă creadă cineva?

Ar fi absurd să îi bănuiască măcar cineva că ei se luptă pe bune, că ei ar avea programe politice, că ar fi de dreapta sau de stânga. Ei sunt produsul mocirlei care a dospit în toţi aceşti ani. După ce părăsesc scena, nu refuză plăcerea unor întâlniri de taină cu parfum de apă stătută.

Nimeni nu se bate cu nimeni şi nimeni nu luptă pentru o cauză. Toţi ţin cu ambele mâini de un ciolan pe care nu vor sa-l scape cu niciun preţ.

În zilele astea o fetiţă, despre care nici nu ştiu prea multe, a simţit că nu se mai poate şi a îndraznit să viseze.

Istoria ne artă că vremurile tulburi îşi înalţă oamenii de care are nevoie pentru a face curăţenie. Să fie fetiţa asta curajoasă cea care va pune mâna pe timonă? Habar nu am, dar e clar că nu se mai poate merge orbecăind în minciună şi promiscuitate.

Ea a avut curajul să le dea peste mână celor care zic că ar fi îndrituiţi să ţină cârma.