luni, 26 noiembrie 2012

La ce vă buluciţi?


ElZap

La ce daţi năvală pe la casele oamenilor cu tot felul de mărunţişuri?

Vreţi să ne faceţi fericiţi!
Ştim asta. Ne-o tot spuneţi de douăzeci şi ceva de ani. Ne-a intrat melodia asta în cap. În timp ce noi ne-am împuţinat cu câteva milioane, de parcă am fi trecut prin cine ştie ce cataclism, guşile voastre sunt tot mai proeminente şi tot mai convingătoare.

Mereu aţi fost învinşi de sistem, ca şi cum n-aţi fi ştiut la ce luptă crâncenă vă duceţi. Sau poate chiar voi sunteţi sistemul, în întregime sau doar o părticică din el.

De grija fericirii noastre, v-aţi făcut luntre şi punte şi aţi pus în braţele oricărui nemernic tot ce mai aveam prin bătătură. Când mergeţi să vorbiţi cu cei de la Înaltele Porţi, intraţi pe sub uşă, taman ca un preş jegos sau ca o piftie ajunsă din greşeală în plină vară.

Tupeul vostru nu are limite! Abia v-a înţărcat cine v-a înţărcat de la vaca aia care e numai piele şi os de cât aţi supt-o, că şi începeţi să răgiţi că vă e foame. Vouă foame? Ştiţi voi ce e aia foame? Urlaţi că habar nu aveţi cine este vinovat de catastrofă, ca şi cum nu aţi avut în mână toate pârghiile ca să îndreptaţi lucrurile. Cine v-a oprit să-i azvârliţi în ocnă pe pungaşi, pe escroci şi pe nemernici? Din toate ţepele cu care v-aţi lăudat, singuri noi suntem cei ce am luat ţeapă. Unde aţi fost în toţi aceşti ani?

Ce-i circul ăsta de operetă? Nu se vede că formaţi un partid unic?

Nu vă mai daţi brânci, că mai e ceva de furat. La îneput aţi dat vina pe Împuşcatul. O fi avut şi el multe păcate, dar cel mai mare păcat a fost că nu ne-a lăsat să trândăvim ca să nu vă rămână vouă decât praful de pe tobă. Să crăpaţi de foame de-adevăratele.

Chiar dacă aţi ras cam tot ce era de ras, mai e ceva de vândut. Vă sticlesc ochii când vă uitaţi la viitorul acestei ţări. Şi ăsta e un bun valorificabil. Se pot vinde bogăţiile de sub pământ, că pe deasupra a rămas pustiul. Şi câte nu se mai pot vinde!

Doar pe voi nu vă vinde nimeni. Pe voi doar vă cumpără.

Ieftin, îngrozitor de ieftin. Cam cum se cumpără damele din Amsterdam.

Alea din Red Light District.




vineri, 23 noiembrie 2012

Mie mi-e frică



ElZap

Nu am mari speranţe în cei ce vor veni. Eu aştept să vină şi apoi să-i văd de ce sunt capabili. De ce au fost în stare cei ce ne-au condus preţ de mai mai mulţi ani, m-am cam lămurit.

Mie mi-e frică să nu se întoarcă unii. Unii care sunt în stare să conducă statul ca şi cum ar conduce un circ. Unii care văd ţara ca un manej în care ei sunt puşi să-i recompenseze pe cei supuşi.

Mi-e frică să nu se întoarcă unii care să vadă ţara ca o moşie personală în care ei uzează de orice drepturi care le trec prin cap. Inclusiv de "jus primae noctis", prin care pot călări o ţară ca şi cum asta ar fi amanta lor personală.

Mi-e frică să nu se întoarcă unii care îşi închipuie că e suficientă o glumă de mahala, de care tot ei râd zgomotos ca la o bodegă unde se amestecă aburii de băutură proastă cu jegul uman şi cu fumul de mahorcă şi cu dame uzate, ca ei să fie etichetaţi oameni politici, "de-ai noştri", bla-bla.

Mie mi-e teamă să nu dea roade otrăvite democraţia asta şleampătă, care a întrecut toate dictaturile prin care am trecut.

Mie mi-e teamă că ai mei concetăţeni îşi vor oferi iarăşi votul spre a gira o nouă umilire a lor şi a noastră, întărind ipoteza ca Adam a fost creat pe aceste meleaguri, ca să poată umbla în fundul gol, să mănînce mere pădureţe şi să urle toată ziua că trăieşte în Rai. Că mulţi nu şi-au putut păstra verticalitatea, că nu au fost în stare să arate că nu orice este permis oricui, m-am cam lămurit.

Cu un cuvânt, mi-e teamă să nu se întoarcă mâţul.


miercuri, 21 noiembrie 2012

Spelunca


ElZap

Locul în care beţivul satului îşi bea ultima leţcaie?

Nicidecum. Ca să şi-o bea trebuie să o aibă. El bea ce a rămas de la alţii, ori asta e o altă poveste. Beţivii ştiu să bea şi pe datorie. Las' că o să plătească copiii. Şi nepoţii. Şi nepoţii nepoţilor.

Beţivul bea şi râde, râde şi bea. Cu el râd şi cei care speră ca prostul să le facă cinste. Trebuie să facă şi ei ceva pentru paharul de drojdie pe care o să-l aducă cârciumăreasa. Râde şi cârciumăreasa, deşi la vârsta ei, care se apropie vertiginos de 60 de ani, râsul o face şi mai caraghioasă.

Ea oricum e caraghioasă, dar ştie că banii se câştigă în multe feluri de la beţivi. La vârsta ei nu e credibil decât râsul. Râsul şi bătutul şmecheros pe umăr.

Un fel de Kunigunda a vremurilor noastre.

Deh.




Speră şi ea să-l audă vorbind pe Eginhardt cel mort. Cel cu mustăcioară.

„Noch a’ Krieg’l, repetir:
Aber nicht vo Bragadir!
...Luther!!... Ich bin protestant!”



Desfrânata


 

duminică, 11 noiembrie 2012

Lupta cu morţii



ElZap

Vitejii ştiu cum să se bată. Mai ales ei ştiu cum trebuie câştigată o luptă cu un efort minim. Eventual stând întins pe o canapea. E plină lumea de astfel de viteji.Sunt singuri viteji care rămân în picioare.

Noi ne batem vârtos cu pungaşii care au fost. Cu unii dintre ei. Ce dacă avem tâlharii noştri, contemporani cu noi, care operează mai eficient decât o termonucleară. N-o să ne batem cu ei, devreme ce i-am evaluat? Ăştia sunt atât de puternici că ne-ar face praf şi dacă strănută. Lecţia pe care am învăţat-o de la Tovarăşul Stalin e bună acum. Şi acum. O să fie bună oricând. Capul ce se pleacă...

Noi nu ne luăm de piept cu cei ce au transformat în ruine o clădire ce se voia a fi Muzeul de Istorie al acestei ţări. Ce ne trebuie nouă muzee? Ce ne trebuie nouă istorie? Noi nu le avem nici cu Sarmizegetusa Regia.

Noi scriem istoria, iar în calitate de autori avem tot dreptul să o scriem aşa cum ne convine. Nici nu ne mai plângem ca acel personaj din piesa lui Dürrenmatt. Ăla măcar făcea un gest formal să se smiorcăie în piesa Romulus ce Mare, că de câte ori se schimbă stăpânii el trebuie să rescrie istoria. Noi nu ne plângem.

Noi suntem din neamul corbilor şi ...

"...cu penele mânjite
De sânge negru — și sătui,
În cuiburi calde și ferite
Ne-mperechem și scoatem pui"
 


Nu ne batem nici cu cei care au pus la pământ o industrie, inclusiv pe cea de la Braşov. Noi cădelniţăm tot despre nemernicii din '87. Ce dacă unele fete de pe-acolo trebuie să se vândă pe monezi de-argilă? N-a fost Braşovul pe vremuri Oraşul Stalin? Ăla din care Uniunea de pe vremea de-atunci ne-a luat IAR-ul. Cu tot cu avioane. După care ne-a dat voie să facem tractoare. Milostivă Uniunea aia.

În lipsa unui inamic pe măsură noi căutăm câte o băbuţă. Asta este duşmanul Societăţii Capitaliste Multilateral Dezvoltate. La galere cu ea!

Neruşinata! Toată ziua se plânge. Cică nu-i ajunge pensia. Păi să crape dacă nu-i ajunge. Mai umblă şi cu vorba că a cotizat la stat o viaţă. La care stat? La statul ăla comunist? Huoooo!! Cine a pus-o să cotizeze? Cine a pus-o să muncească? Măcar aşa s-ar fi dus pe râpă mai devreme. Dacă nu se ducea statul, măcar se ducea ea.

Baba asta mai e şi surdă. Pe jumătate e şi oarbă. Nici nu vede pe unde merge. Pe stradă îşi trage anevoie sacoşele cu trei verze din care o să trăiască o lună. Se loveşte de toate maşinile avuţilor. Ea le spune îmbuibaţi. Poate dă dracul şi le zgârie.

Unele babe sunt mai decente. Uite, pe asta de care ştiu eu.

Baba de care vorbesc s-a adaptat urgent la economia capitalistă. Fusese arhitectă ca şi soţul ei. Ăla a dat ortul popii mai devreme şi a lăsat-o să-şi facă de cap. Şi şi-a făcut. A început cu cărţile. Le-a vândut pe toate. Când am fost pe la ea, ca să-i duc vreo zece ouă, bătea vântul prin biblioteca pe care şi-o proiectase.

Pe urmă şi-a vândut hainele, că nu-i ajungeau banii. Băga în ea ca o apucată. În fiecare zi se îndopa cu câte un pateu de la chioşcul din colţ. E drept că erau şi zile în care postea. De nevoie. Nesătula! Cred că avea vreo patruzeci de kile, când am văzut-o ultima dată. Pe urmă a început să-şi vândă mobila şi tablourile. Unor binevoitori, se înţelege. Aşa cred eu, dacă ar fi să mă iau după nişte haidamaci care cărau nişte şifoniere pe hol.

Până într-o zi când a făcut un exerciţiu de demnitate, că era şi chinuită de mândrie. Păcatele tinereţelor. A mers cu ultimii bănuţi legaţi în colţul unei batiste şi s-a înfipt în prima farmacie. Tot ca apucata.  A luat câteva cutii de somnifere, mi-a spus fi-sa, care nu prea o vizita.

Nesătula le-a înghiţit pe toate odată.

Dacă nu le-ar fi înghiţit aş mai putea s-o înjur şi astăzi că era rezistentă ca un salcâm uscat.

Aşa, nu-mi rămâne decât să o bombănesc post-mortem.



vineri, 2 noiembrie 2012

Domnul Extraveral


ElZap

Dacă vă gândiţi că o să aflaţi ceva despre comprimatul ăla inofensiv care te adoarme vă înşelaţi. Pentru o aşa informaţie vă sfătuiesc să vă adresaţi cu încredere uneia din multele farmaciste care populează zecile de farmacii ce se înghesuie în mai orice intersecţie. Alea de sunt gard în gard cu cazinourile, maxbeturile, şi alte lăcaşuri de cultură ce au ocupat spaţiile rămase după ce au s-au dus librăriile.

Eu aş vrea să sporovăiesc ceva despre domnul ăla ce se ocupă cu chestia banilor. Ăla de are numele terminat în escu. Mda, cam mulţi şi-au luat nume cu terminaţia asta. S-au sufixat am spune noi.

Domnul ăsta e un fel de anti-pompier. Dacă îţi ia foc casa şi vâlvătăile dansează deasupra acoperişului, mintenaş se înfiinţează şi Domnul Extraveral. El o să-ţi explice cum că situaţia nu e nicidecum aşa de gravă cum o vezi matale, că focul a fost motorul dezvoltării industriei, că ce arde nu are cum să putrezească şi alte inepţii de genul acesta. În timp ce tu îl asculţi cuviincios pe domnule escu, casa ţi se face scrum, cum era de aşteptat. Dacă nu a apucat să se facă nevăzut, domnul o să-ţi explice cum că greşeala este componenta de bază a oricărei decizii, bla, bla.

Acum, că a trecut perioada propice incendiilor, omul ne explică cum se duc sau nu se duc banii noştri. Adică ei se duc, dar nici chiar aşa, că e o chestie de interpretare, că procurorul ăla de a vorbit de 80% din sistemul bancar căpuşat a uitat să pună o virgulă.

Dacă Domnul Extraveral consilier şi jurnalist pe deasupra nu e convingător, vine să ne explice treaba şeful lui. Ăsta e tot un fel de escu ot Drăgăşani. Acum e şi Academician, om cu greutate şi când spune ceva o spune din vârful limbi, încet şi doct cum fac toţi marii bărbaţi ai dezastrului prin care trecem. Pe ăsta musai să-l credem. Mai inatacabil ca el nu-i decât justiţia în care toată lumea are încredere. Oarbă, surdă şi mută. Nu ne-a spus domnul ăsta prin '90 că leul nu se devalorizează? Ne-a spus şi aşa a fost. Leul nu s-a devalorizat că a început hiperinflaţia provocată. Nici nu ştiţi câţi au păpat la masa hiperinfalţiei.

După ce s-a dat startul la mânuirea banilor au apărut şi puii de Extraveral. Priviţi ce liniştit dorm oamenii după ce au luat doza de sedativ. Ţi-e şi milă să-i scoli.  



Deci, dacă aţi dormit liniştit cu FNI-ul puteţi dormi liniştit şi cu domnii escu. O să vedem ce-o fi pe urmă.

Parcă e aşa de greu de ghicit.


Una autentică...


ElZap

Cam asta aș vrea eu. Dacă e să fie dreaptă măcar să fie una autentică. Una precum e pohta ce-o pohtesc.

Ș iată cum e pohta mea:

Întâi că statul n-ar trebui să se bage în furtișagurile mele, fie că sunt mari, fie că sunt mici. Ce treabă are statul cu ce fac eu? Ce, eu fur statul? Și dacă-l fur, nu sunt și eu parte din stat? Aș putea spune că eu sunt chiar statul, așa cum a spus mai demult cineva. E drept că eu sunt statul dimpreună cu o haită. Cu haita asta merg eu să spânzur pe cine vreau și să belesc pe oricine mai are piele și os.

Apoi aș vrea ca să nu mă frece nimenea la cap cu chestii de obligații față de stat. Mă refer la alea de parlamentar, dacă o să ajung. Cine ce treabă are cu prezența mea la Casa Poporului? Eu, dacă vreau să gândesc, pot gândi oriunde. Pot gândi când stau pe budă, la oi, vaci, sau în Meybach, ce puii mei! Dacă nu vreau, nu vreau, ce atâta mare scofală. Și dacă gândesc, ce treabă aveți voi ce gândesc eu? Cugetările mele sunt secrete. Am și eu dreptul la viață privată.

Și cu presa mai e o chestie. Pe asta o pohtesc cel mai mult. Chestia. Să nu mai văd reporteri sau reporterițe care să-mi puie mie întrebări idioate. La mine merge doar cu chestii subtile. Bunăoară, ar putea să mă laude în mod discret, ca să nu se prindă gloata că eu aș fi aranjat ceva. Și să mai corecteze și ei limbajul pe care-l folosesc, că doar de aia sunt jurnaliști.

Acum, să nu credeți că eu am ceva cu stânga. Eu și înainte combăteam tot cu stânga. Da, dar atunci stânga era stângă, cam cum e acum dreapta dreptă. Adică tot aia era. Dacă se schimbă vremurile mă sucesc și eu. Totul e să fie o stângă autentică. Adică să fie așa cum o vreau eu și cum am expus în cele câteva puncte de mai sus.