marți, 3 septembrie 2013

Coşmar apocaliptic


ElZap

Uneori situaţiile limită nu sunt chiar atât de îngrozitoare pe cât par înainte de a se produce. Am putea spune că ele sunt o adevărată binecuvântare pentru cel care s-a împiedicat de ele.

În primul rând ele îţi aduc o libertate quasi-absolută. Poţi să scrii absolut ce vrei, poți să vorbești orice vrei,  pentru că ştii că mai rău decât răul ce s-a ivit la orizont nu ţi se poate întâmpla.

În al doilea rând simţi că te scufunzi în miraculoasa lume a copilăriei. Totul pare deosebit de luminos. Protecţia ce ţi-o ofereau cei apropiaţi creau în jurul tău un zid prin care nu treceau mizeriile lumii de dincolo. Despre lumea asta vorbeau în şoaptă ca să nu te trezească din vis.

Îmi amintesc de pildă de dragostea cu care eram primit de bunicii din partea ... Dar ce contează din partea cui, devreme ce erau tot bunicii mei? Treceam pe la ei ca să văd ce mai fac, pe urmă mă căţăram în vişinul din spatele casei. Acum mă întreb, cum putea un singur vişin să-i mulţumească pe 10-12 nepoţi? Sau mergeam să pescuiesc nişte căpşuni de undeva din grădină. Se pare că se sălbăticiseră de tot, de nu găseam decât câteva fructe rubinii.

Pe urmă bunicii aceia s-au dus la culcare alăturea de sat, întâi bunicul şi pe urmă bunica. Îmi amintesc glasul profund al preotului rostind:

- „Se pecetluiește această groapă până la a Doua Venire a Domnului."

Pricepeam şi eu cât poate să priceapă mintea unui copil.

Acum mă mir cât de multe amintiri pot să încapă  în paranteza pe care o deschide braţul ridicat amenințător al unui excavator și o închide groapa aceea ce urma să se deschidă doar „la a Doua Venire a Domnului". Mă uitam la paranteza aceasta lugubră. Ştiam că nu am cum să fac ceva ca să opresc să se prăbuşească. Deodată mi-am amintit de unul care mi-a zis că el se va lua de piept şi cu Dumnezeu ca să nu se întâmple aşa ceva. Namila stătea acum cățărat undeva pe o colină şi rânjea. Mi s-a părut că privirile ni s-au intersectat, şi am citit în privirea lui mizeria ultimă de care este capabil un om.

Braţul excavatorului s-a prăbuşit făcând praf o cruce modestă, ridicată şi ea în vremuri despre care apoi am aflat că au fost grele. Când s-a ridicat spre a depune într-o basculantă resturile a auzit un trosnet. Oare erau scândurile sicriului, sau oasele bunicilor?

Ceva s-a rupt atunci în mine. Am simţit că sunt acum un om liber. Liber de amintirile care mă legau de acei bunici. Liberi cum este individul care nu are pe nimeni. Liber ca omul căruia i s-au furat până și cele mai dragi amintiri.

Am dat să plec, când mi-am dat seama că un fel de sămădău, sau ce o fi fost ajunsese în spatele meu.

- Semnează pentru 2000 de dolari (sau euro?).

Nu m-am întors nici măcar pentru ai arunca o privire plină de dispreţ. Atunci l-am auzit pe matahala rânjitoare răţoidu-se la mine:

- Şi cât ai vrea să primeşti pentru hoiturile tale?

Era amicul ăla ce mi-a cerut să-l votez.

M-am îndepărtat cu gândul să poposesc în una din bisericile din vale. Era una anume, în care copil fiind eram sigur că îl văd pe Dumnezeu printr-un geam de sticlă colorată. Un fel de vitraliu pentru cei cu bani puţini dar cu credinţă multă.

Nu am putut să ajung pâna la ea. Mâlul de cianură lăsa să se vadă doar turnul ei cândva semeţ. Îmi amintesc cum odată am urcat în el ca să bat clopotul în dungă. Pe atunci era permis, ba chiar obligatoriu când câte un incendiu scăpat de sub control lingea acoperișul unor case. Aș fi urcat și acum în turnul acela, dar groapa cu mâlul acela otrăvit era mult prea adâncă.

Mi-l închipuiam atunci pe Mântuitorul din icoane ucis pentru a câta oară, de data asta în mâlul otrăvit. Și pe Fecioara cu Iisus în braţe înecându-se în mâl, dimpreună cu altarul şi cu toate Cele Sfinte. Prin cap mi se vânturară versurile:

"Ard în vînt palaturi nalte, marea-n valuri este caldă
Si fintîni înviforate prin zidiri vuind se scaldă,"



"Cu strigări de bucurie oardele cele barbare
Înadins făcură nunta lor păgînă în altare;
Urlete de biruintă, tipete, strigări si vaier
Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer;"





M-am întors spre zare şi am văzut cum coboară de pe culmi hergheliile apocalipsei.



marți, 11 iunie 2013

miercuri, 24 aprilie 2013

Oamenii întunericului



ElZap

Nu mă gândesc să fiu apărătorul lor, cel puţin pentru că nu-i cunosc. Deşi s-ar putea să-i întâlnim pe stradă, cu greu mi-aş putea imagina că cineva i-a cunoscut la "locul de muncă". Ştiu doar atât că ei există undeva sub noi, prin canale, pe sub casele noastre. Cineva a vrut să facă o glumă proastă şi le-a îmbârligat dubla spirală ADN. Atât de rău că a reuşit să şocheze imaginaţia.

Cum arată? E greu de imaginat.

Într-o noapte cineva a anunţat că au luat foc. Au venit pompierii, poliţia, salvarea, mă rog toţi cei ce puteau ajuta la salvarea lor. Eu cred că ei nici nu îşi doreau să fie salvaţi. Am coborât în stradă să văd cine sunt. Erau nişte fiinţe care cu greu mai puteau fi numite umane. Se învinovăţeau între ei în faţa polţiştilor, deşi eram convins că ar fi atacat pe oricine în prima secundă după ce erau lăsaţi liberi.

În altă noapte, un membru al acestei lumi subterane, probabil pedepsit că nu a respectat legile lumii lor, a fost izgonit din infernul acela şi lăsat în voia sorţii pe stradă. Era frig, îngrozitor de frig. Omul a găsit soluţia. A adunat în jurul lui nişte câini comunitari şi a adormit dimpreună cu ei. Era totuşi cumva cald.

Ei au existat cu siguranţă şi înainte de 89. Revoluţia doar i-a scos la lumină, sau i-a aruncat în beznă. E singurul lucru cu care se poate lăuda Revoluţia.

Sper că istoria nu va fi atât de tembelă, încât să-i încarce cu toate succesele de după.

Sper că nu le va pune în cârcă tot lor toate "privatizările de succes" şi pe toţi "investitorii strategici" care au transformat tot ce mai mergea cumva pe la noi în ruină.

Nu-i aşa că nu ei sunt vinovaţi de dispariţia serelor Codlea?

Şi nici despre Comtim nu va scrie că a fost demolat de omuleţii ăştia murdari şi bolnavi până la măduva oaselor. Dau însă o căutare pe net şi văd că istoria tocmai asta face.

Şi nici despre...

Inutil să mai scriu despre ei. Ştiu că sunt naiv. Ştiu că tocmai ei vor fi ţapii ispăşitori care vor fi trimişi în pustie cu toate păcatele, cu toate crimele, cu toate hoţiile şi nemerniciile unora.

În pustie nu o să mai afle nimeni că ei nu sunt vinovaţi.



marți, 16 aprilie 2013

De la Cozmâncă la Ponta


ElZap

La noi orice este posibil, mai ales dacă ne-o cer Înalte Porţi sau interese meschine.

Putem să ne schimbăm chiar şi Constituţia, dacă e spre binele lor. Putem s-o facem cu uşurinţa cu care ne schimbăm ciorapii murdari. O să se supere cineva? Mai mult ca sigur o să ne aplaude.

Prin 2013 Octav Cozmâncă s-a înhămat şi el la schimbare. De fapt la referendumul pentru schimbare. Şi cum lucrurile nu mergeau cum îi era pofta lui şi a celor ce l-au trimis să facă noua colectivizare, bairamul-referendum de atunci a durat două zile. Nimeni nu s-ar fi supărat dacă ar fi durat şi o lună. Numai anul trecut s-au zborşit înaltele feţe ale planetei când oamenii de aici au dat cu referendumul în reprezentantul lor de încredere. Atunci era nevoie de 99,99%, că altfel era să fie lovitură de stat.

Acum iar e nevoie de schimbare. De schimbarea Constituţiei. Poate că tot în două trei zile o să votăm la referendum, dar ca să fie sigur că iese cum vor ei, băgăm găselniţa cu 30% prezenţă. Anul trecut dacă era valabilă găselniţa asta, altfel ar sta lucrurile pe la Cotroceni.

Şi dacă o să descoperim că acel 30% ne va produce rosături pe undeva? Păi atunci o sucim ca la Ploieşti. Iar o să vină unul în vizită pe la noi şi o să ne spună NIET! Că aşa e pe-aici.

Orcine are chef îşi bagă picioarele în trebile noastre interne.



duminică, 7 aprilie 2013

Soluţie machiavelică


ElZap

Acum un an şi ceva.

În plină iarnă lumea era în stradă. Nici eu nu înţeleg de ce, devreme ce nu cred decât în "revoluţii spontane" atent regizate. Se prăbuşeau guvernele unul după altul. Nici un prim-ministru nu mai era dorit. Era pus în pericol chiar scaunul de la Cotroceni, ba chiar şi îmbuibata noastră clasă politică. Unii ar spune că şi înţelegerile transfrontaliere, cu tot râul de miere şi lapte pe care reuşeau să-l mulgă de pe la noi. Ca niciodată în istoria acestor ţinuturi.

Când totul părea pierdut pentru ei, cineva are soluţia salvatoare. Salvatoare pentru el şi gaşca lui, că noi cei mulţi eram deja vânduţi.

Ce-ar fi dacă? Dacă aş juca la cacialma? Ce-ar fi dacă aş trage cea mai proastă carte din câte pot fi imaginate? Cartea care se pare că este împotriva mea. Nu înainte de a avea grijă să o cumpăr.

Şi soluţia s-a dovedit genială. S-a lepădat ca de Satana de un Moţoc care a fost azvârlit gloatei. La el tehnica asta nu duce la roşitul obrazului. Lui îi provoacă cel mult un hăhăit lugubru.

Şi gloată? Gloata a ieşit cu mic şi mare la referendum, dar omuleţul din umbră a avut grijă să se mişte încolo şi încoace şi să-l facă inutil, prefăcându-se descumpănit de focul pe care tot el l-a pus. Inutil a fost referendumul, că Machiavelli a scăpat cu faţa curată, după ce şi-a păcălit toţi ciracii, dar în primul rând poporul peste care hăhăia.

Să încercăm şi a doua oară şi-au zis oamenii! De unde să ştie ei că votând împotriva jupânului, votul lor va fi revalorificat în favoarea lui? Prin mâna celui mărunt.

Acum micuţul Titulescu, bălmăjeşte ceva neinteligibil pe la televiziunile care-l primesc. Nimeni nu pricepe ce spune. Nimic nu e de priceput. Afară doar de faptul că mai are de gând să ne dea câteva baroase în moalele capului. Tot spre binele ţării pe care o conduce ca o muşie primită de la moşii şi strămoşii lui. Ţara care este a lui şi numai a lui. În nici un caz nu-i a noastră.

Când scriu acest text, am în minte o lepră care m-a uşurat de nişte bani, nu înainte de a se jura pe toţi murţii ei că ea nu este ca celelalte lepre. O vedeam cum fuge cu acea sumă ridicolă, privind din când în când îndărăt să vadă dacă am pierdut-o din vedere.

Se pare că înainte de a încerca să încovoi voinţa unei mase de oameni revoltaţi, e mai bine să vezi dacă nu-i poţi cumpăra conducătorul lor.


miercuri, 3 aprilie 2013

Nemernicie


ElZap

Scriam prin decembrie anul trecut (duminică, 9 decembrie 2012, ora 19:15)că nu am încredere în vot. Și poate nu eram singurul, devreme ce și despre Mark Twain se crede că ar fi spus cam la fel.

Vot

Nu eram eu Oracolul din Dămăroaia sau de pe alte coclauri. Mă bazam doar pe amintiri și observații banale.

Mă bazam pe ceea ce am văzut la revoluția-lovitură de stat din decembrie 89, când toți nemernicii alergau de colo-colo ca să obțină mărețele certificate de revoluționari, de dizidenți și de dracu mai știe ce alte hârtii care nu spuneau nimic. Singurii care au rămas pe margine, cu degetul în gură, erau cei care chiar au cârâit ceva împotriva fostului regim.

Mă bazam pe observația că până și cel mai nenorocit cățel sare să te muște atunci când îi zgândări osul pe care tot tu i l-ai dat cu o clipă mai devreme.

Spuneam atunci, cu o oră înainte de închiderea urnelor că „nu cred, pentru că mă bântuie bănuiala că la masa verde votul meu ar putea fi tranzacţionat precum certificatele alea de proprietate”.

Scriam atunci că „Nu cred, pentru că ştiu că pot veni unii care să îmi dea peste mâna cu care am votat, spunând că numai ei ştiu ce e aia democraţie. Democraţia lor şi a mamei lor!”

Acum am descoperit ceva mult mai sigur. Acum am descoperit că dacă vrei să nu te fure orice individ căruia îi curg balele de multa lui inteligență, trebuie să-ți procuri o bâtă serioasă făcută din esență tare.

Și să o folosești dacă este cazul.



vineri, 22 martie 2013

Fetiţa de la timonă


ElZap



De peste douăzeci şi trei de ani nava numită cândva România pluteşte în voia sorţii.

Şi tot de atâţia ani, nişte indivizi ce-şi spun conducătorii ei grohăie tot felul de lozinci care ar ţine loc de programe de guvernare, de proiecte vizionare. În spatele acestui jalnic spectacol, ei îşi împart tot ce ne-a lăsat din sudoarea noastră cel împuşcat de Crăciun.

Îşi împart averi din care ar putea să se îngraşe câteva milenii, ei şi beizadelele lor.

Îşi împart femeile ca şi cum ţara ar fi un bordel proprietate personală în care nişte impotenţi demenţi au dat iama.

Îşi împart ţara după ce o tranşează pe regiuni, ca lucrurile să meargă mai bine. Ce bine a ieşit din mintea voastră cenuşie până acum, ca să vă creadă cineva?

Ar fi absurd să îi bănuiască măcar cineva că ei se luptă pe bune, că ei ar avea programe politice, că ar fi de dreapta sau de stânga. Ei sunt produsul mocirlei care a dospit în toţi aceşti ani. După ce părăsesc scena, nu refuză plăcerea unor întâlniri de taină cu parfum de apă stătută.

Nimeni nu se bate cu nimeni şi nimeni nu luptă pentru o cauză. Toţi ţin cu ambele mâini de un ciolan pe care nu vor sa-l scape cu niciun preţ.

În zilele astea o fetiţă, despre care nici nu ştiu prea multe, a simţit că nu se mai poate şi a îndraznit să viseze.

Istoria ne artă că vremurile tulburi îşi înalţă oamenii de care are nevoie pentru a face curăţenie. Să fie fetiţa asta curajoasă cea care va pune mâna pe timonă? Habar nu am, dar e clar că nu se mai poate merge orbecăind în minciună şi promiscuitate.

Ea a avut curajul să le dea peste mână celor care zic că ar fi îndrituiţi să ţină cârma.


duminică, 10 martie 2013

Nebunatico


ElZap

Oare ce mai e de îndreptat la lumea asta strâmbă, în care toţi ne prefacem că trăim ca nişte drepţi? Noroc că ţi-a trecut ţie prin cap soluţia. Un fel de a spune "prin cap".

Aşadar, după ce ai binevoit a pune mâna pe capul comunităţii LGBT, aştia o să şi-o poată trage după cum îi taie capul, fără teama că ar putea fi mustraţi de semenii lor. Din duminca asta ei o să fie cu ei şi ele cu ele în deplină armonie.

Mă şi miram eu de ce la unii semeni sângele e mai mult albastru decât roşu. Acum aştept să te afişezi şi matale îmbrăcată în straie multicolore pe străzile Londrei. Pe când un Harlem Shake? Monarch Edition.

Poate când împlineşti una sută ani.

Nu ştiu de ce, dar mă bântuie tot mai des versurile lui Eminescu:

Din Sybaris vei strânge bătrâni cu bărbi boite,
Ca neamului să-i deie naravuri mai spoite,
S-arate cum moşnegii, îmbălsămiți ca mumii
Întrec și tineretul în scandelele lumii!

Poate de-aia.





luni, 18 februarie 2013

Drobul de sare (2)


ElZap


Ce ţi-e şi cu presa asta. Te informează la moment. Te informează chiar şi atunci când nu s-a întâmplat nimic.

Cică ar fi căzut drobul de sare.

 

La minutul 2 se vede cum arde locul de impact.


 

Şi aici arde. Deosebirea e că acum arde la minutul 3. Nu mai e la momentul de impact. Cică ar vi la Darvaza, pe undeva prin alte părţi.

Probabilă că şi acolo a căzut.
Drobul de sare.


duminică, 17 februarie 2013

Lasagna şi automobilul


ElZap

Cu ceva zile în urmă a nechezat din galantarele preacinstitelor magazine din apus o Lasagna.

Şi cum nimeni nu spunea din ce cal se trage, au tras unii concluzia că armăsarul e musai din România. Devreme ce nimeni n-a avut curajul să le dea una peste bot, o vreme a rămas aşa. Abia mai apoi s-a descoperit că hoţul a dat alarma ca să-şi piardă urma. Era cât pe ce să rămână ţărişoara asta cu rolul de ţap ispăşitor, purtând în pustie păcatele altora.

Acum a izbucnit un alt pocinog, de data asta hăt departe peste gârlă.

Făcuseră unii un automobil, care se zice că e cel mai cel. Tesla parcă se numeşte. Model S. Şi cum interesul mişcă fesul, s-a mobilizat presa cea veşnic nepătată şi totdeauna imparţială şi a hotărât că ăla e un fel de mârţoagă a autostrăzilor, că te lasă-n drum când ţi-e lumea mai dragă, că la o adică nici nu merită să-l cumperi.

O fi sau nu aşa, n-am cum să mă pronunţ, devreme ce automobilul ăla nu a ajuns pe la noi. Din câte se spune însă ar fi făcut un imens pas în faţă, plus că merge veşnic gratis pe socoteala producătorului. Ăla trage curentul din Soare cu nişte chestii fotovoltaice.

Un pas în faţă! Păi asta e un pericol. Nu vă gândiţi câţi producători de automobile clasice (că ăla e unul electric sută la sută) ar rămâne fără rost? Că dacă nu izbuteşte Tesla să ne arate că se poate, e posibil să vină  altul care s-o facă. Aşa s-a ajuns că a nechezat jurnalistul acela.

A mai nechezat cândva unul când General Electric a scos EV1. Şi praful s-a ales de proiect.

 Să-mi mai spună cineva că economia capitalistă nu lucrează numai şi numai cu mâinile curate!




joi, 14 februarie 2013

Valentine's Day


ElZap

Pentru mine ziua asta nu reprezintă absolut nimic.

E ca şi cum ar trebui să aştept să vină ziua asta ca să spun ceva unei femei.
Ar reprezenta ceva, numai dacă aş ţine morţiş să mă dau în spectacol. Din prostia mea, sau la îndemnul ei. Eu cred că fiecare om ar o "Valentine's Day" care e numai a lui şi a ei şi nu trebuie să facă din ea o sărbătoare de grup.

Văd că nu toţi sunt însă de părerea mea.

Şeful (al cui, că al milioanelor de oameni nu e?) ţine să se oprească din treburile lui importante, să facă un cadou unui personaj care era cât pe ce să schiaune pe la uşa parlamentului. Altfel de ce trebuie să anunţe poporul că ea este cea "întru care am binevoi", devreme ce tot poporul o ştie?





Sau poate vrea să-l imite pe un alt ilustru bicisnic care şi-a bătut joc de ţara asta?


miercuri, 13 februarie 2013

Drobul de sare


ElZap

Când rămâi lefter e tare nasol, mai ales când te-ai obişnuit să toci bani în neştire.

Atunci îţi aminteşti ce mişto era pe când făceai plimbări ştiinţifico-fantastice de la Pământ la Lună şi îndărăt pe sume astronomice de bani, aplaudat fiind de o planetă întreagă. Că ai căzut în nas taman când ai vrut să sari pârleazul în curtea vecină nu se pune, că nu-i frumos să râdă mapamondul de tine când tu treceai un fel de Pegasus care te jucai cu focul.

Aşa că îţi aminteşti brusc că poţi redescoperi drobul de sare, sub forma unor asteroizi care de milioane de ani aşteptă la marginea ionosferei ca nişte berbeci, gata să intre în ograda Terrei, ca s-o tăvălească niţel prin haos. Ce-ar fi dacă te-ar plăti prostimea pentru a face pe paznicul ei înarmat până-n dinţi, gata să te iei de piept cu bezmeticii ăia de asteroizi? Nu că ai fi tu capabil să-i zgâlţâi de pe orbita lor furioasă, dar dacă lumea o să scape e bună de plată, iar dacă nu tot e bine, că nimeni nu o să te mai contrazică.

Nu au muls strămoşii noştri coada cometei Halley care ne-a mângâiat puţin obrazul în secolul trecut, ca să ne dovedească câte afaceri dubioase se fac pe la noi?

Ar fi o chestie să mulgem puţin şi asterozii ăştia nărozi, că doar prostia se plăteşte. Şi cât de bine se plăteşte.

Sper să nu vorbesc cu păcat şi drept recompensă să mă lovească taman acu bolvanul. Taman acu când s-a ridicat blonda ca să ne salveze pe noi, ca o Mesia în fustă. Ea care abia s-a ridicat din colbul ultimelor alegeri.

joi, 31 ianuarie 2013

Cum nu vii tu Pașa doamne


ElZap

De Țepeș nici nu poate fi vorba de când a fost compromis definitiv de șeful ăl mare. Cum de altfel s-a întâmplat și cu alte idealuri de oranjadă. „Ne întâlnim la ţepe, în Piaţa Victoriei!” îi amenința el ritos pe toți șmecherii care au prădat o jumătate de țară. Nu s-a întâlnit cu ei, ba și i-a adus și pe ai lui să le țină de urât. Și să prădeze cealaltă jumătate.

Așa stând lucrurile mă gândesc la o altă soluție de a ieși din mocirla în care ne-am tot afundat de vreo douăzeci de ani. Ce-ar fi să apelăm la Pavel Trofimovitch Morozov, pionierul acela sovietic care a ajuns erou, după ce se zice că a fost linșat de bunicul său dinspre tată, ca urmare a faptului că micul pionier și-a turnat tatăl mai marilor Uniunii pentru niște închipuite nereguli. Se zice că bietului țăran i s-a dat onorul cu un pluton de... execuție.

Bunăoară, ar putea scrie acel Pavlik o depeșă, o sesizare, o reclamație sau ce o vrea dumnealui către fosta tovarășă Uniune, devenită peste noapte mare doamnă. Să zică cam așa:

— Mult iubită și stimată Uniune, să știi că pe la noi se întâmplă niște chestii care mă îngrijorează profund. Mie, ca fost și actual jurnalist anonim, cu state vechi în mișcarea aia ce se numea când bolșevică, când comunistă, ba chiar și maoistă (cum prea bine știe un cunoscut tovarăș care se ascunde de rușine în sânul matale XXL) și mai nou democrată pură, sunt de părere că chestiile astea nu miros a bine.

— Apăi să știi stimată tovarășă (pardon doamnă), că pe la noi pe-aicea prin România, cum se cufurește unul pe domnia-sa (să-mi ierți vorba proastă), sar unii cu aparate de pozat pe el și-l arată la toată lumea, de râd ai noștri de el ca de mai știu eu ce. Asta strică la democrație cel mai mult, că lumea vorbește că ăla s-a ... așa cum am zis mai sus, din cauză că a mâncat corcodușe prea multe din livada publică (dacă pricepi ce vreau eu să spun).

— Opinia mea proprie și personală este că atitudinile astea sunt contrare spiritului democrației. Că ce dacă s-a scăpat ăla pe el, dacă el este cadru loial și de nădejede al matale? Nu-i tot om și el, și nu luptă el pentru propășirea unei părți a Uniunii. Matale știi de care parte vorbesc, că scrisoare fiind cifrată nu poci să mă exprim în clar. Nu mai vorbesc că ăștia habar n-au cu ce se mănâncă democrația, că asta ar presupune că oricine are dreptul să spună ce-i trece prin capul lui prost. Nu-i așa tanti Uniune că nu-i așa? Păi dacă toți vorbesc, cine stă să-i mai asculte? Și nu dă democrația noastră în haos, în nihilism...? Și mai zi și matale în ce dă, că mie nu-mi trece prin bibilică. Lasă că n-o să zici chiar degeaba, că știi matale cum stau treburile. Nu detaliez, că se prind fraierii că am pus de blat.

— Și statul nostru de drept se duce pe râpă sărăcuțul de el. Te anunț prin prezenta că restul statului s-a dus demult, că e harcea-parcea așa cum ne-am înțeles la ultima întâlnire tête-à-tête. Și iată de ce se duce. Dacă cetățenii lui, atâția câți ne-au mai rămas teferi, toată ziulica vin cu jalba-n băț, nu s-ar zice că magistrații noștrii nu pot pune geană pe geană o noapte întreagă, mai ales că unii mai au și alte treburi de aranjat în timpul nopții, nu așa cum crede prostimea. Și nu se scoală ei dimineața chiauni, în incapacitate de a răspunde corect și prompt la comenzi? Sigur că se scoală. Asta nu înseamnă că n-au voie să doarmă pe ei, sau să închidă ochii când e cazul.

Și după ce depeșa lui Pavlik va fi citită de cineva de la Uniune, o să vină un înalt comisar, continuatorul operei altui mare comisar de prin mijlocul secolului trecut și o să cuvânteze.

— „Mai mulţi jurnalişti şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din România. Am avut mai multe cazuri în care judecători au fost atacaţi, hărţuiţi prin intermediul presei, pentru a fi intimidaţi. Sunt două chestiuni distincte: libertatea presei şi atacurile la adresa Justiţiei prin media”. Uite de exemplul, cunoscutul jurnalist Pavlik. Ce, nu-l cunoașteți?! Nici nu trebuie, devreme ce îl cunosc eu. Nu s-a înțeles încă de pe vremea regretatului Ludovic al XIV-le (parcă), că Uniunea sunt eu. Eu omul Gray, dacă nu știți cum mă cheamă.

— Având în vedere aceste fapte grave, trebuie să vă gândiți la o nouă viziune asupra libertății presei. Bunăoară am putea opta pentru doctrina libertății limitate, că tot am avut și suveranitate limitată o groază de ani.

— Doctrina asta vă va permite să scrieți ce poftiți dumneavoastră cu condiția să nu ieșiți din limitele impuse de directivele pe care o să le impunem noi.

— Sper că am fost bine înțeles!



luni, 21 ianuarie 2013

Femeia


ElZap

Nu au năvălit manelele în portofoliul meu de preferinţe muzicale.

Nu au năvălit, dar nici nu o pot ignora pe una din ele, cel puţin pentru că spune niscaiva adevăruri. Ia ascultaţi numai câtă înţelepciune se revarsă din cântarea asta:

   

Şi ca să fiu sigur că aţi luat aminte la spusele cântării, o să trântesc mai jos şi versurile.

Aşadar:

femeia e un înger femeia e un drac
femeia te face bogat sau sărac
femeia te ridică femeia te coboară
femeia îţi dă viaţă femeia te omoară


Acum, ca să închei, habar n-am câţi bărbaţi au pierit de mâna femeii, dar de mâna femeiului n-a scăpat nimeni.

Sau pe înţelesul tuturor:

Lasciate ogni speranza o voi ch'entrate!



duminică, 20 ianuarie 2013

Nişte doamne



ElZap



Au şi doamnele farmecul lor, numai că la unele farmecul dă în clocot.

Altfel nu-mi explic de ce nu s-au făcut poliţiste. Măcar nu ar fi trebuit să răspundă la unele întrebări care se referă la unităţi de măsură a lungimilor.

Să deschizi un subiect, pentru ca mai apoi să spui că "deviem de la subiect" e cam prea de tot. Şi tot tu să scoţi un behăit subtil, ca să te poţi încadra în decorul cunoscut interlocutorului?



marți, 15 ianuarie 2013

O strofă


ElZap

Şi timpul a mişcat aripa-i şi ne-a făcut să înţelegem că ne trimite un Mesia.

Al nostru şi nu numai al nostru.

Poate dacă l-am fi ascultat am fi fost mântuiţi.


"Și noi avem o lege ­ deși nu Dumnezeu ­
Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu:
Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat,
Ce seminția Cain în lume-o a creat.

De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles,
Că-n noi este credință, ce-n alții e eres.

Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină
Când oardele barbare duc moarte și ruină.

În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana,
Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana.
Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul
Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul.

Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte
Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte?"



miercuri, 9 ianuarie 2013

Mojicimea să plătească


ElZap

Să plătească până n-o mai putea, că de aia e mojicime. Să i se ia până şi pielea de pe os.

Şi când spun mojicime nu mă gândesc la gloata de mitocani care mişună prin societatea noastră, ci la ăia care de-abia îşi duc viaţa de pe-o zi pe alta. Mitocanii să fie scutiţi de orice dări pentru că au acel simţ care îi fac adaptabili la nou. Ei se descurcă, ori că sunt putrezi de bogaţi, ori că de-abia au cu ce-şi plăti paharul de tescovină la crâşma din sat.

Hai să vedem şi de ce nu trebuie să plătească îmbuibaţii.

În primul rând că ei duc greul ţării şi a politicii ei. Păi ar mai ajunge unii din ei mari politicieni, dacă nu ar cotiza gras pentru a-şi pune fundul într-un fotoliu de parlamentar? Politica cu cheltuială se ţine şi cheltuiala asta este adunată cu sudoare tot de la bogaţi, că doar n-o să fie adunată de la sărăntoci. Lasă-mă cu chestia aia cu votul. Votul e ceva care vine din când în când ca să primească şi mojicii câte o sticlă de ulei.

Şi apoi, nu formează îmbuibaţii noua aristocraţie a ţării? Deocamdată nu e chiar aristocraţie, dar vă asigur că o să fie. Şi ca să fie, nu trebuie plătiţi tot felul de lăutari care să cânte şi să descânte prin ziare sau televiziuni despre mărinimia unor oieri de rasă care dau bănuţi la nişte colindători bruneţi? Trebuie!

Dar lichelele lor de beizadele? Ca să poată perpetua stirpea lor aristocratică, nu trebuie trimise loazele la studii prin cele străinătăţuri,  unde pleacă boi şi tot aşa se întorc? De-acolo vin cu ştiinţa de a bolborosi tot felul de prostii care ţin locul de ştiinţă. Când îi apucă dracii dau cu maşinile lor bengoase peste orice mojic ce are curajul să le iasă în cale. Asta ca să ştie ăla cine va să fie stăpân. Din când în când se căsăpesc şi între ei, dar asta e doar o chestie colaterală.

Dar scumpa lor sănătate? Păi asta e mai bună decât toate. Numai dacă e a lor, că de restul gloatei se ocupă doar serviciile alea drapate în negru. Şi cum s-ar putea griji dumnealor de bolile lor decât pe la Viena sau mai departe, că doar tot ei i-au gonit din ţară pe doctorii ce i-ar fi putut trata de guturai.

Şi-apoi, mojicimea nici nu prea ştie cum să înmulţească banul, cum spune pe nişte bloguri un muscoi căpiat ce dă mereu cu oiştea-n gard. Ăla e sărac pentru că nu a îndrăznit să bage decât un vârf de deget în banii publici, pe câtă vreme neo-aristocraţia asta a băgat mâna până la umăr. Ba s-a înhăitat cu toţi nesătuii de aiurea care veneau să ne pună biruri.

Uite de-asta umflaţii ăştia merită! Că aşa vor ei.

Uite de-asta am avut un Ţepeş, ca să-i ridice în ţepe după ranguri. De pleava de pe vremea lui s-au ocupat nişte servicii de incinerare anticipată.



marți, 8 ianuarie 2013

Moranbong


ElZap

Se pare că lumea se mişcă!
În ce direcţie vom afla în anii care vin.


 
 


miercuri, 2 ianuarie 2013

Statul nostru cel de toate vinile


ElZap

De douăzeci şi ceva de ani ni se tot repetă că statul nostru e cel care este vinovat de toate năpastele care ne-au lovit. Plus de cele care urmează să ne lovească. Mă şi mir că statul ăsta a putut să existe înainte de '90 sfidând legile nescrise ale netrebniciei. Mă şi mir că alte state, ce stau bine-mersi pe picioarele lor, mai există ca o imposibilitate posibilă.

Poate că statul ce se numeşte România va mai exista o vreme ca un loc de dat cu lozinci idioate, până ce va fi luată şi ultima cărămidă spre veşnica lui prăbuşire. Va exista, doar pentru că nu se poate fura din ceva ce nu există.

Statul ăsta e vinovat că nu mergea bine învăţămâmtul, turismul, agricultura, industria, etc. Statul ăsta e cel mai prost administrator, ca şi cum nu ar fi în lumea asta mare state care-şi mai administrează unele chestii. Unele merg al naibii de bine.

Şi dacă e prost administrator, e de la sine înţeles că trebuie să aducem pe cineva care să administreze ceea ce este prost. Pe unul de-al nostru. Unul care bagă nişte parale ca să ducă la groapă ceea ce merge prost. La groapa lui, se înţelege.

Un lucru mi-e greu mie să pricep: de care stat vorbim noi?

Ăla care nici nu există? Ăla care, aşa inexistent cum e, mai are pterea de a închide un ochi din când în când, atunci când e de scos o lege avantajoasă pentru unii, dar complet criminală pentru marea majoritate?

Ăla care, de câte ori pleacă unii ca să vină alţii, se tot ia de piept cu corupţia, lăsându-se tot timpul învins ca într-un meci dinainte vândut?

Ăla care îşi bagă în puşcării oameni de nevinovaţi, ca să nu încurce hoţiile?

Ăla care a încurajat îmbogăţirea unora ce nu au făcut absolut nimic ca să merite să fie bogaţi? Sigur că aici nu îi bag în oala bogaţilor pe unul ca Henry Ford, care a făcut ceva. Nu îl bag pentru că el a produs ceva fără să fure nimic. Nu îl bag pentru că nu e de pe la noi.

Cineva m-a lămurit că ăsta nu e stat, că e o oligarhie, o haită pusă pe căpătuială.

Aşa să fie?

.


marți, 1 ianuarie 2013

Slugoiul


ElZap

Oricât de ciudat ar părea, slugoiul nu e deloc slugă.

Dacă eşti slugă, s-ar zice că eşti un om muncitor care nu a avut noroc în viaţă. Munceşti mult şi ceri puţin. Sau nu ceri nimic. O slugă poate fi compătimită, dar nu ar trebui dispreţuită niciodată. Sluga e un fel de albină lucrătoare care adună fără să ştie că i se va lua rodul muncii.

Slugoiul e cu totul altceva. Invidiat de toată lumea pentru norocul în care se scaldă, dumnealui e un fel de trântor ce umblă veşnic cu o cămaşă scrobită, pentru că trebuie să fie mereu plăcut celor ce-şi doresc un interlocutor gata oricând să le aprobe bazaconiile sau nemerniciile. Nu se ştie niciodată când vine un ambasador care are nevoie să se facă auzit şi atunci îl caută pe dumnealui. Pe slugoi, desigur.

Slugoiul nu este prost. Nu este nici inteligent. Este doar şmecher. De câte ori ia un interviu el are grijă să afle ma întâi cu ce se alege. Are obrazul mereu bărbierit proaspăt, ca să nu se vadă petele de mai ieri. De sub ramele ochelarilor privirea lui se prelinge căutând să desluşească dacă părerea lui e plăcută celui care varsă banul. Atent să nu meargă prea departe, ca să nu păţească ceva dacă se schimbă direcţia din care bate vântul, el evită să aibă păreri tranşante. Le ameţeşte doct pe toate, lăsând impresia că musteşte de cultură. Şi chiar musteşte, devreme ce el a fost botezat în cultura răului.

Slugoiul are mereu privirea senină, ba chiar zâmbăreaţă. El a învăţat că joaca asta cu acel lego nu îi poate duce decât câştiguri. Numai oamenii măcinaţi de îndoieli au fruntea îngândurată. Şi slugoiul se îndoaie, dar se abţine să lase să se vadă acest lucru. Nu crede o iotă din ce vorbeşte, iar din ce vorbesc interlocutorii lui, dar lasă să se întrevadă contrariul. Dacă n-ar face aşa n-ar primi o leţcaie.

Nu o să exemplific noţiunea asta de slugoi, deşi numai abstractă nu e. Nu o fac pentru că, dacă pe exemplarul concret l-ar lovi trenul, sunt sigur că se va găsi unul care să-i ia locul.


An Nou


ElZap

Închide pleoapa un an vechi, iar cel nou încearcă cu greu să desluşească ce ne va aduce viitorul.

Poate ne va aduce mai multă ospitalitate în casele noastre, ce prea şi-au zăvorât porţile. Oamenilor n-or să le mai fie teamă că oaspeţii poftiţi la masă s-ar putea îmbăta ca porcii, pipăindu-le nevestele sau fetele încă neîmplinite, sub pretextul că ei au dreptul oricărui turist sexual. Nu va mai fi nici teama că unul din ei va trânti cu pumnul în masă, cu apucăturile unui stăpân absolut.

Săracii acestei lumi, poate nu vor mai fi aşa săraci încât să-şi pizmuiască semenii lor mult prea bogaţi. Ei vor fi siguri că aceştia s-au îmbogăţit exclusiv din  truda lor, din sudoare lor, ce a curs spre propăşirea tuturor, inclusiv spre cea a sărmanilor.

La anul tinerele speranţe ale lumii noi n-or să comenteze opere literare pe care nu le-au citit niciodată, iar scriitori se vor numi astfel numai după ce au scris texte care ar putea fi cândva numite opere şi nu însemnări de doi bani.

Şi noi? Păi, noi nu ne vom propti cu osanale la poarta oricărui bicisnic ce s-a căţărat pe mormanele de cadavre ale istoriei.

La Mulţi Ani tuturor ce-mi trec pragul! La Mulţi Ani şi celor ce nu mi l-au trecut.

Noul an vine pentru fiecare din noi. Depinde cu câte clipite de veşnicii îl vom putea umple.