Cadoul pentru învingători

ElZap

Aşadar, astăzi urcă pe podium, pentru a împărţi premiul renata şi klaus.

Dacă ar fi să fac un mic comentariu, principiul care stă la baza rezolvării propuse de renata e corect: trebuie găsit un mijloc de a discrimina situaţia în care se găsesc becurile, când dăm năvală în cameră. Mijlocul ăsta e căldura.
Klaus a venit însă cu o precizare care face ca soluţia să fie absolut riguroasă. Soluţia lui este ceea ce ar trebui să fie, adică... o soluţie riguroasă.
Nemulţumiţii pot depune contestaţii. Comentariile vă aparţin.

Buuuun!
Şi acum, întrucât sunt două soluţii, vor fi, aşa cum e şi normal, tot două premii.
Probleme desigur.

Prima problemă este ceva mai simplă, zic eu, pe câtă vreme a doua este ceva mai grea.
Poate se găsesc şi alte soluţii, la care nu m-am gândit eu, caz în care ambele probleme ar putea fi banale. În fond, fiecare soldat are în raniţă, bastonul de mareşal.


Aşadar... spor la treabă.

La sultan se adună supuşii ca să-i aducă tributul.
(Şi pe vremea aia se obişnuia)

Saci plini cu bani sunt orânduiţi în camera unde trebuia să vină sultanul.


Ca să fie clară problema, trebuie spus că toţi sacii ar trebui să conţină acelaşi tip de monezi de aur. Să zicem că fiecare monedă ar trebui să cântărească 10 grame (deşi sunt sigur că am greşi)

Ca să nu ne încurcăm în simboluri, să zicem că e vorba de 10 saci.

Serviciile îi şoptesc sultanului că unii supuşi au adus în saci monezi falsificate, care ar cântări doar 9 grame. Sacii care conţin monezi false, nu conţin decât monezi false, iar cei ce conţin monezi bune, doar monezi bune.

Problema 1.

S-a aflat că un singur supus, a schimbat monezile bune cu cele false.
Cum trebuie să procedeze sultanul, ca dintr-o singură cântărire să afle care este sacul ce conţine monezi false?

Problema 2.

Nu se ştie câţi saci au monezi false. Ar putea fi de la 0 la 10.
Cum trebuie să procedeze sultanul, ca dintr-o singură cântărire să afle care sunt sacii ce conţin monezi false?

Ce se va întâmpla cu cei ce au falsificat monezile nu se spune în problemă.

FINALA MARE

Cred că toată lumea e de acord, chiar dacă nu m-aş pronunţa eu, că cele mai interesante soluţii au fost date de data aceasta de klaus şi Doar F.

Eu cred că merită apreciat faptul că Doar F a dat soluţia corectă şi pentru problema 2, deşi încercarea cu numere prime dată de klaus, chiar dacă nu este o soluţie, este totuşi un pas spre rezolvarea problemei 2.

Dacă sunt alte opinii, pot fi luate în consideare.

Domnilor, laurii vă aparţin!

Becuri cu incandescenţă

ElZap

Am trei becuri cu incandescenţă A, B, C plasate într-o cameră şi trei întrerupătoare x, y, z cu care le pot aprinde. Fiecare întrerupător aprinde un bec şi numai unul.

Chestia e că cele trei întrerupătoare sunt plasate înafara camerei, undeva aproape de uşă, iar uşa e închisă, fără geam şi nici nu am cum să arunc o privire în cameră, decât după ce o deschid.

Cineva mi-a zis că am voie să mă joc cât poftesc cu cele trei întrerupătoare, dar după ce deschid uşa şi intru în cameră, trebuie să spun (fără să ghicesc) care este întrerupătorul care îl aprinde pe fiecare bec.

De exemplu, să scriu pe o hârtie ceva de genul:

x-----C
y-----B
z-----A

Dacă aş putea să intru de câte ori vreau eu în cameră, treaba ar fi simplă. Necazul e că, eu am voie să intru o singură dată, şi odată întrat trebuie să spun/scriu care cu care e conectat.

Trebuie să-mi fac un plan de lucru, nu-i aşa?
Cum trebuie să-l fac?

Veriga lipsă

ElZap

"Am ajuns de râsul lumii..."



??????


??????




Să existe similitudini cu ceva ce am văzut mai demult?

Să nu crezi în vrăjitoare?

ElZap

Păi, dacă nici în ele nu mai credem, atunci în cine am mai crede?
În politicieni?





La câte sfori se trag, numai Dumnezeu le dă de capăt.
Aşa că... Domnul cu mila.



Şi acum...
Acum se sună stingerea.

Ploaia a născut o fată mare

ElZap

Se mai întâmplă.

Se mai întâmplă, deşi în vremurile astea lucrul ăsta chiar pare o minune. Mai ales când fata asta mare a fost adusă de barză, taman în ograda Doamnei Politica.

Aici totul se dezvirginează şi se revirginează la loc după cum o cere interesul. Interesul cui? Al poporului ar zice ei. Al partidului ar zice unii. Care partid? Eu zic, că al găştii. Atâta vreme cât ţine gaşca.

Mă întreb, cât de perfid ar trebui să fiu eu, care nu le am cu politicalele, ca să mă mir că X sau Z cedează locul pe scaun unei doamne de genul masculin, când ştiu că totul se vinde şi totul se cumpără? Ca la piaţă.

Eu aş putea fi niţel perfid, invocând prezumţia de naivitate. Produsul ploii, care pe toate le ştie, cum este? Acest produs mai poate pretinde că este fată mare? Că habar nu are cum se trag sforile prin politică, sau chiar dincolo de ea?

Puţin virgină, cam tot este fata asta mare, ca să mă exprim eufemistic. Atunci când se referă la nenea Ciolănarul. Aşadar se poate. Se poate să fii virgină măcar câteva minute pe zi.

În rest… În rest poţi să faci ce vrei.

De exemplu, poţi să-ţi iei o mină de Savonarola. Să tuni şi să fulgeri împotriva măgăriilor care se fac şi se desfac pe plaiurile româneşti. Ca şi cum s-ar face şi altceva decât măgării?

Poţi să joci rolul lui Savonarola, mai ales dacă semeni puţin la figură cu Sfântul Anton de Padova.

Poţi, mai ales când fata asta pe care a născut-o ploaia nici măcar nu este o fiică.
Este doar un fiu.
Fiul Ploii.

Ciolănarii

ElZap





E greu de descris acest gen de prădător, care-şi caută victimele în jungla umană. În jungla despre care am o vagă bănuială că tot el a creat-o, ca un fel de haos controlat. Controlat de el, desigur, în acelaşi mod în care păianjenul îşi ţese plasa.

E greu, nu pentru că nu ar avea un număr de caracteristici definitorii, ci pentru că e imposibil să fii crezut de cei ce te ascultă.

Dacă dintr-un banc de piranha mai ai încă o infimă şansă să scapi viu, dint-o haită încropită din această specie vorace n-ai nici cea mai mică şansă.

Absolut niciuna.






Analfabet, tupeist, şmecher de şmecher, prost de nevoie, ciolănarul este gata să topească cu privirea până şi cutia milei. Mai ceva decât ar putea-o face un aparat de sudură. Când îşi face apariţia, până şi calicii o iau la fugă ca potârnichile, de teama de a nu fi jumuliţi de acest individ veşnic nesătul.

Când îl ai tovarăş de drum, este recomandat să ţii privirea aţintită la mâna lui afundată în buzunar. Fii sigur că mâna aceea mângâie lama unui şiş, de care el nu se desparte niciodată. Unealta asta are vârful îndreptat împotriva ta.

Când e încolţit, ciolănarul îşi mişcă ţeasta lui imensă, asemenea unui bou pus în jug. Privirea lui, la fel de leneşă precum îi este şi mintea, urmează capul cu o oarecare întârziere.

Câtă vreme există pradă pentru fiecare ciolănar, această specie trăieşte într-o armonie greu de imaginat. Problema apare abia atunci când prada se împuţinează. Ciolănarul pipăie cu privirea beregata tovarăşului de luptă.

Ciolănarul, prin definiţie n-ar mamă n-are tată, taman ca puiul de cuc. Dacă are, el se gândeşte cum e mai bine să-i valorifice. Pe vremea când se mai vânau ciolănarii care se căţăraseră mult prea sus faţă de meritele pe care le posedau, se vorbea de un ciolănar din ăsta, ce-l dăduse-n gât pe tac’su cum că ar fi fost legionar. Bietul om, a înfundat puşcăria, fără să ştie ce-s ăia legionari, însă mândru de isprava lui fi’su.

Din recuzita ciolănarului nu lipseşte nimic. Vrăjitoarele câştigă un ban, aducând cu ele cruci măsluite, haidamacii sunt căraţi de colo-colo cu maşinile pentru a băga frica în cei ce ar dori să fure o bucăţică de ciolan.

Norocul nostru al celorllţi, vine din faptul că ciolănarul are şi el un alt ciolănar deaupra lui. Unul mai mare? Eu nu cred. Cred că e unul foarte mic.

Aşa zice Macedonsky.
În noaptea aia de noiembrie. Parcă.

Domnului Primar, cu dragoste

ElZap

Nimic nu-i nou sub soare. Prin urmare, de ce mi-aş răci eu gura.
Citez:
"Primarii treceau, oraşul rămânea de-zor-ga-ni-zat."







Pe larg lucrurile evoluează după cum urmează:

HoţNews. Da' Hoţ de tot

Sau dacă ar fi s-o dăm comentată (de alţii, că mie mi s-a pus un nod în gât):



În rest? În rest, ce?
Rămâne cum am vorbit. Adică aşa:







O ultimă vorbă.
La adio, Tu.
Lasă-ne.
Lăsaţi-ne.

Pălmuirea organului

ElZap



- Tu de ce vrei să pui mâna pe mine?
- Nu vreau doamnă.

UPDATE.

Ca să fie clar.
Inaudita altera parte



Ce şi cum trebuia să procedeze poliţistul în viziunea deontoloagă a lui Mircea Badea.



Oarea poliţistul avea şansa să-i aplice sfaturile?

Că... dacă mai lua o pereche de palme peste ochelari?!

Unu şi cu unu fac doi?

ElZap

De unde dracului ne-am pricopsit şi cu bazaconia asta?

Unde naiba putem găsi acel exemplu, în care să avem la îndemână un singur unu, care adunat cu un alt unu, la fel de valoros ca el, pentru a obţine un doi? Un doi ce? Un doi ca primul unu? Un doi ca al doilea unui? Sau un doi neutru?

Uite, ca să nu credeţi că bat câmpii, v-am adus două mere şi vă las să le adunaţi.




Obţineţi oare 1+1=2? Sigur că nu.

Face unul ăsta din stânga fix tot atâta cât unul ăla din dreapta? Culmea e să mai pretindem că ele fac tot atâta cât doi-ul de după egal!

Atunci? Ce adevăr general mai este şi acesta, dacă el nu se aplică în nici un caz particular?

O să mă puneţi să adun nişte triunghiuri, care sunt identice la modul absolut. Aiurea! Triunghiurile nu există decât în mintea noastră, devreme ce nu putem trage nici măcar o singură linie dreaptă ca lumea. Vreau să zic una care să nu aibă grosime, printre altele. Nu mai vorbesc că ea s-ar putea să nici nu fie dreaptă. Cu ce o compar eu ca să am dreptul să-i zic dreaptă? Cu un liniar ciobit? Aşadar, mai lăsaţi-mă cu triunghiurile astea, cu cercurile, cu cuburile, şi cu alte năzbâtii.

Mare măgărie a fost să învăţăm adunarea la o vârstă fragedă. Nici măcar nu aveam spiritul critic dezvoltat.

Dar şi dacă-l aveam… Câţi învăţători nu scoteam noi din minţi? Câţi dintre ei n-ar umbla acum pe coclauri cu minţile rătăcite?!

Te pomeneşti că aşa a ajuns şi Coşbuc să scrie „Roata morii”.

—„Am zis că nu? Ba, fuge doară
Ei, fuge, vezi! ştiam şi noi.
De ce n-o ia la fug-apoi
Şi moara ta cătră zăvoi
Cu tot ce e prin moară

http://ro.wikisource.org/wiki/Roata_morii

Noroc cu Păstorel. Acesta a fost mult mai ferm, când s-a lovit de bazaconiile alea numite puncte, drepte sau plane.

"Şi dacă vrei să tragi învăţătură,
Un plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi că nu există în natură
Ci exclusiv în minţile greceşti."

Probabilitate şi certitudine

ElZap


O chestie extrem de simplă. Banală chiar.

Probabilitatea presupune examinarea unui număr imens de cazuri. Cu cât numărul acesta este mai mare, cu atât probabilitatea este „mai riguroasă”. Aruncăm cu banul. Dacă aruncăm de două ori, este posibil să obţinem stema de fiecare dată. Posibil, dar nu sigur. Dar dacă aruncăm de două miliarde de ori? Ei bine, atunci posibilitatea asta este o utopie. O utopie, dar o şansă. Infimă. Incredibil de mică. Cineva (George Gamow) spunea că o maimuţă, dacă ar apăsa la întâmplare pe tastele unei maşini de scris, ar putea să… scrie opera lui Shakespeare. Toată. Exact ca el.

Există însă un alt aspect, ce nu mai ţine de probabilităţi. El ţine de o confuzie voită.

Probabilitatea ca un locuitor al oraşului dumneavoastră, luat absolut la întâmplare, să îşi sărbătorească ziua de naştere pe 14 februarie, este aproape egală cu 1/365. Adică circa 0,273972603 %!!! Asta presupunând că locuiţi într-un oraş ce are câteva zeci de mii de suflete.

Şi totuşi…

Avem o certitudine, când afirmăm că astăzi, pe 14 februarie, un om îşi serbează ziua de naştere. Există un om, dintre cei mulţi. Nu avem decât să folosim principiul sertarelor, de care am vorbit cândva. Ba chiar, la cele două milioane de suflete ale iubitei noastre capitale, astăzi îşi sărbătoresc ziua de naştere nu mai puţin de 5000 de concitadini. Cu certitudine. Probabilitate 100%!!!

De ce am ales să scriu despre această ciudată confuzie? Pur şi simplu pentru că în mass-media se operează cu ea.

Vrei să dovedeşti că în Bucureşti locuiesc numai oligofreni? Desigur, tu ştii că procentul acestora este mult sub 1 la sută. Chiar şi aşa, nu este greu să găseşti în oraşul nostru iubit circa 100 de oligofreni. Asta ar însemna cam 0.00005 procente. Infim o să spuneţi. Suficient ca „să dovedim” că în Bucureşti trăiesc doar oligofreni. Totul e să-i aduci la una din televiziunile cu care ne-a fericit democraţia noastră originală. Originală, care nu dă seama în faţa nimănui. Nici măcar în faţa telespectatorilor. Pe care îi minte statistic.

Ieri mă uitam pe unul din cele mai onorabile canale de televiziune. O emisiune despre oamenii din România. Concluzia? Dezastru. Peste tot doar oligofreni, oameni sângeroşi, etc. etc.

Dacă am fi vorbit despre miile de tineri care au câştigat olimpiade, la care s-au confruntat cu inteligenţele planetei?

Dacă. Nu asta a interesat. A interesat procentul de handicapaţi din România. S-a reuşit.

Printr-un truc banal.

Dacă ne-am screme puţin, am reuşi să dovedim că în America trăiesc numai şi numai hotentoţi. Sau Khoikhoi. Sau om-om (pluralul de la om, după cum bine se înţelege). Sau Bushmen. Sau Bush-mani.

Totul e să ne scremem.

Haosul controlat

ElZap


Nimic mai ciudat decât asocierea acestor doi termeni. Şi totuşi.

Lumea din jurul nostru pare, şi nu numai pare, ci chiar este un chaos.
Calculatorul pare un haos.
Lumea financiară pare un haos.
Internetul pare un haos.
Politica pare şi ea un haos.
Mass media la fel pare un haos.
Poate chiar şi istoria pare tot un haos, dimpreună cu suratele ei: literatura, muzica, sculptura, pictura şi celelalte.

Toate astea par. Ele nu sunt însă ceea ce par, decât dacă sunt privite de o parte a spectatorilor.

Cealaltă parte? Ei bine, există o parte, de fapt o infimă minorite, pentru care acest haos nu există. Pentru aceasta, ceea ce noi credem că este haos, este la fel de limpede precum este un oraş bine organizat parcurs cu o hartă în mână. Sau, dacă vreţi, cu un GPS ultraperformant.

Haosul controlat creează o lume profund asimetrică. În această lume, se descurcă numai cei ce deţin cheia cu care controlează navigaţia în această lume confuză.

Restul? Ei bine, restul sunt victimele.

Un ring de box, în care se înfruntă pe viaţă şi pe moarte, un nevăzător cu unul care vede la fel de bine ca oricare din noi. Ba chiar mult mai bine.

Treaba e că această lume haotică nu este creată ca o consecinţă a hazardului. Ea a fost proiectată de la început pentru a fi un haos.

Unul din ce în ce mai… haotic.

Placarda sonoră

ElZap

Nimic nu-i mai tentant pentru biata trestie gânditoare, decât descoperirea unor trucuri prin care să-şi facă viaţa mai uşoară.

Pe rând le-a învăţat pe toate. Până ce a reuşit să producă un talmeş-balmeş greu de îngurgitat.

Aşa a învăţat cum se poate căra apa cu ciurul, cum se caută acul în carul cu fân, cum poate gândi cu picioarele şi multe alte născociri, care de care mai trăsnite.

Dintre toate descoperirile noastre năstruşnice, nimic nu se poate compara însă cu „gânditul cu placarda”, adică acel mod de a ne face auziţi, reproducând cuvinte, propoziţii, sau fraze întregi citite de pe un prompter invizibil. Uneori nici nu mai contează cine a fost cel care a scris textul, sau motivele pentru care l-a scris.

De ce o facem?

Poate că doar de frică. Simţim că prea tăcem, în timp ce alţii prea vorbesc. Atunci zărim în apropiere colacul de salvare. Repetăm ce a spus antevorbitorul nostru. Uneori mai adăugăm mici înflorituri, care fac din „vorbăria noastră ecou” un fel de „discurs personalizat”. Totul seamănă cu acele jocuri, în care piesele de domino se pun în mişcare, folosind ca resursă echilibrul instabil ce-l conţine fiecare. Fiecare din ele. Fiecare din noi. Unul, doar unul singur ştie că trebuie să pună în mişcare acest mecanism diabolic. O face. Restul se derulează de la sine. Ar fi suficient un mic impuls invers şi toată această mişcare ameţitoare s-ar opri. Cel mai adesea nu vine.




Alteori, o facem pentru a fi în ton cu moda. Adică doar aşa ca să putem fi văzuţi şi noi în corul şcolii. Toată lumea se raliază noului curent. Un fel de fluviu ce duce cu el frunze moarte. Nimeni nu doreşte să nu fie trendy. Parcă mai contează că partitura e plină de greşeli? Aiurea!! Eşti mai în siguranţă dacă evoluezi într-o orchestră, chiar dacă toţi instrumentiştii sunt morţi. Ai un ciudat sentiment de siguranţă pe care ţi-l dă umărul vecinului tău defunct.

De ce o facem?

Ar fi multe alte mii de motive, pe care le-am putea înşira aici. La ce am face-o.

Contează doar că o facem.

Contează doar faptul că scrisul de pe placardă devine murmur, ajungând în final un amestec de sunete discordante.

O placardă sonoră.

Perpetuum Mobile

ElZap

M-am hotărât să stau o vreme departe de treburile astea amestecate cu politicale.

Nu de alta, dar s-ar putea să-mi scoată unii ochii, că din cauza mea guvernanţii nu fac ce trebuie să facă...

Pe dracu! Ei nu fac, că asta e menirea lor.

Acum, de când "a-nceput de ieri să cadă/ câte-un fulg", stau şi mă uit la vizirul peste drumuri şi poduri. Ăsta al cărui nume aduce cu a lui Mondialu.

Mare minune viziru' ăsta. El şi când e absent se comportă la fel ca şi când ar fi prezent. Ori e, ori nu e, tot aia e. Trei e-uri. Mai ar avea de pus nişte e-uri şi ar fi toxic de-a binelea.

Bunăoară, cu sau fără el lucrurile tot prost merg. Concluzie? Mai bine fără.

Cu sau fără el, fulgii de zăpadă tot cad. Culmea e că ăştia o ţin pe-a lor, adică pică de sus în jos. Dacă ar fi ieşit la înaintare, precum doctorul Oprescu, era altă treabă. Ningea poate de jos în sus. Bine că n-a ieşit. Se făceau troiene în cer.

Omul ne spune poveşti. Poveşti la gura sobei.



Tot timpul ne-a spus poveşti. Doar poveşti.

La Bechtel zice că nu vrea planuri. El vrea bani. E şi normal.

Mai înainte era o altă vorbă.



Cică "trei luni mai guvernăm şi cu spor noi să mai furăm". O fi, dacă le zici matale. "Ei, bobocule, apăi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva!"

Apăi, nici usturoi n-am mâncat...

Cadoul Inei

ElZap

Problema a fost rezolvată!

Paznicul a fost salvat. Nu mai umblă cu minţile rătăcite pe aleile grădinii.
Acum ştie precis cum trebuie să o ia. După un plan bine gândit.
Prima care i-a înmânat paznicului hârtia pe care era desenat planul a fost...

... INA...

Pe bileţelul ăla scria scurt:

ADCBAOCBOD

Ce-i drept mai scria încă ceva. Ar fi putut să mai scrie multe.
Nu a vrut să-l încurce pe bietul om. Nici nouă nu a vrut să ne vândă pontul. Adică nu ne-a spus de ce e aşa şi nu altfel.

Paznicul e mulţumit. Ordinul Inei se execută, nu se discută.
Ca la militărie.

Acum, după ce că Ina ne-a dat soluţia, apare o contestaţie.
De la Renata.
Cică ar trebui să dau un premiu, ceva acolo.
Mă scotocesc eu de ceva mărunţiş, dar văd că nu-i.
Deschid cartea sfântă şi găsesc soluţia. Mă iau şi eu după Petru.

"Aur si argint nu am; dar ce am, aceea iti dau."

Perfect.
Am o altă...

Problemă.

Cică ar trebui să luăm un creion, să aşezăm vârful lui pe hârtie şi să ne plimbăm cu el, tăind segmentele de de mai sus. Fiecare segment odată şi numai odată.

De exemplu: CD, DH, EI, ş.a.m.d.

Poate cineva să facă treaba asta?

****
UPDATE:


Şi o alta...

Problema 2.



Evident, regulile rămân ca în problema anterioară.

Poate cineva să facă treaba asta?
***
Asta-i problema.

Cadoul este la Inei.

Nu e clar însă dacă este al meu pentru ea, al ei pentru voi, sau al meu pentru ea care vi-l dă şi vouă.