Corecţie ortopedică

ElZap

Stau şi ascult. Ascult şi bag la cap. Lumea povesteşte câte-n lună şi-n stele. Mai ales despre treburi de familie povesteşte. Cel mai adesea despre familia altora.

Unul îmi spune cum un văr de-al lui, vecin sau ambele şi-a ieşit din pepeni. Şi-a ieşit aşa de rău că i-a aplicat nevestei o corecţie să-l ţină minte. I-a rupt ambele mâini de a umblat aia cu cu sulfatul hidratat de calciu la purtător cam câteva luni.

- Păi, nu-i frumos ce-a făcut măgarul ăla - îi zic eu.

Din vorbă-n vorbă, aflu şi de ce. Aia umblase cu nişte hăndrălăi prin tot felul de crâşme, îmi spune omul.

- Bun, şi dacă umbla ce-i? Poate că n-a fost destul de tandru omul cu ea, taman când era fierbinte.

Tandru ar fi fost bietul om, ba ar fi închis şi ochii la escapadele consoartei, numai că s-a trezit cu unii care-i cereau să plătească nişte datorii imense. Atât de mari erau datoriile alea, de era cât pe ce să-şi piardă omul casa şi ce mai avea pe lângă ea.

Doar pe nevastă n-o pierdea, că n-o lua nici Dracul cu atâtea datorii pe cap. În mişcarea ei browniană şi sinusoidală prin crâşme a reuşit să-l facă dator pe om cu aproape o jumătate de miliard.

Am dat din cap, lăsând discuţia în coadă de peşte. Ce mă bag eu în sulfatul altora? Parcă pe la mine nu au făcut unii credite doar cu buletinul? Cine era să plătească acele credite dacă rău platnicul s-a îndreptat spre loc cu verdeaţă? Doar nu era să plătească banca care n-a deschis ochii. Unii spun că ea trebuia să plătească, cam cum a plătit şi nevasta aia pusă la conservat în sulfat de calciu.

Ce te faci însă când capul familiei, al urbei, al satului sau al statului te bagă în datorii? Ce te faci când te bagă chiar fără să te întrebe? Ce te faci când afli că datoriile alea le-a luat fără să facă nimic cu ele? Ce te faci când ştii că o să-ţi plătească şi nepoţii nepoţlor tăi nişte datorii pe care le-a făcut 'mnealui la nişte cămătari de soi?

Nu-ţi vine să mergi la primul magazin şi să-l întrebi pe vânzător dacă-ţi poate da pe datorie un sac de ipsos?

Misiunea

ElZap

Plutonierii aşteptau aliniaţi. De fapt nici nu ştiu dacă erau toţi plutonieri. Erau îmbrăcaţi în haine civile: fără table, fără chipiu, fără uniformă. Cel care purta uniformă, un sergent pare-mi-se, era plecat spre obiectiv. Nici nu l-am întâlnit prea des. Mai târziu am aflat că el se ocupa cu legitimarea.

La un moment în sală şi-a făcut apariţia unul pe care l-am bănuit a fi ofiţer. Tot în civil şi ăla. Cred că era un grad mai mare, după cum a fost primit de grupa ce urma să stârpească "paraziţii" care colcăiau prin zona restaurantelor de lux.

Nu le-a spus nimic legat de misiunea pe care urmau s-o îndeplinească. Se pare că ei ştiau prea bine ce au de făcut. A scos din buzunar nişte bileţele şi le-a înmânat lucrătorilor. Pe fiecare din ele era scris un articol de lege. Ceva cu grupa sanguină, dacă-mi amintesc bine. Aşadar, dacă în seara aia de toamnă erai infractor fără grupa sanguină trecută în buletin o încurcai. Altfel erai simplu negustor cinstit.

Am băgat de seamă că pe drum lucrătorii se cunoşteau destul de bine cu mulţi dintre infractori. Se pare că asta era regula la miliţie. Regula succesului.

Ce-a urmat contează mai puţin. Au fost prinşi nişte bişniţari, prostituate, gură-cască şi alte exemplare din fauna ţintă. Doar plevuşcă. Dacă unul dintre aceştia ar fi ştiut legea, le-ar fi înnodat urechile tovarăşilor. Nu le ştiau, sau nu au vrut să invoce ceva legat de lege. Ştiau că sunt mai câştigaţi dacă tăceau.

Acum plutonierii aceia nu mai sunt plutonieri. Au făcut o particulară la nocturnă şi sunt domni.

Doar năravul a rămas. Primesc şi acum bileţele. Unii spun că ar lucra tot în poliţie. Un fel de poliţie mai elevată. Poliţia Gândirii, dacă am auzit eu bine.

Acum merg să mă uit în actul de identitate. E perfect. Grupa sanguină e la locul ei.

Drobul de sare

ElZap

Nenorocire mare ne paşte.
Vine Apocalipsa democraţiei.
La Ravintola Walhalla nişte nemernici beţi criţă au decretat că poate să înceapă rasturnarea finală de la Ragnarok.

"Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui" vine locotenentul Gheorghe Alexandru. Ăsta da locotenent. Ăsta o să ne îngroape democraţia, de nici n-o să mai vedem mita electorală, materializată în galoşi desperecheați, ulei rânced şi tescovină contrafăcută. Se vor topi şi mesele de protocol pentru obrazul subţire al notabilităților urbei.

Un Augusto Pinochet al plaiurilor mioritice e pe cale să se nască, ba eu cred că s-a şi născut, numai că nu are buricul legat. Las' că vine Duda să i-l lege după ce va fi săltat în jilţul de monarh de acest Aprod Purice al Oştirii Române.

Aux arbres citoyens!

Tovarăşul Teodor Brateş să rostească un apel solemn, ca să se adune toţi oamenii de bine să apere toate televizinile neaservite. Care-or fi ele? După ce vor învinge, eroii vor fi măcelăriţi şi aşezaţi pe altarul democraţiei. Abia mai apoi o să înceapă dansul hoţilor.

Nimeni nu are voie să sufle un cuvânt despre faptul că democraţia e bolnavă cam de 22 de ani, ba chiar moartă devreme ce nu mai suflă. Nimeni nu are voie să spună că ea a fost bolnavă de minciună cronică.

O să vină chiar şi muncitorii de pe fostele platformele industriale ca să vegheze ca totul să se desfăşoare în cea mai mare ordine. Ordinele vor fi date de către Poliţia Gândirii, emanată şi ea din puţul gândirii brucaniene.

În timpul ăsta, nişte intelectuali de soi vor recita un  psalm de slavă  închinat victoriei depline.

Asta da victorie!

Nedumerire

ElZap

Toţi oamenii spun că merg înainte.
Culmea e că fiecare are dreptate.

Zăpadă, cât mai multă zăpadă

ElZap

Natură moartă cu Boc

ElZap

N-am nimic cu Boc, dar prea se doreşte să fie actorul Number One, acolo unde el nici nu cotează măcar.

Bunăoară acum când rulează filmul Iarna pe uliţă. Văzându-se el lipsă din distribuţie, şi-a zis că nu e rău să apară în poză, orice-ar fi. Aşa a ieşit poza de mai sus, care ar putea purta titlul "Ţara arde şi baba se piaptănă".

Asta îmi aminteşte de o întâmplare lugubră de acum ceva ani.

Nişte bezmetici, s-au dat pe toboganul străzii pe care stau, cu peste 100 km/oră. Ce-au făcut ei ce nu, dar pe la miezul nopţii am auzit o bubuitură îngrozitoare. Am sărit la geam să văd ce-i. Ce am văzut e greu de povestit. O maşină de şmecheri a luat-o în zbor peste o intersecţie în care era un rond şi a aterizat la marginea lui. Rezultatul: un amestec de fiare şi resturi de oameni, din care unul era făcut terci. Am coborât să văd cum s-a întâmplat. Un tuciuriu se iţea de colo colo extrem de nemulţumit. Inutil să spun că el era revoltat că nu a sosit încă televiziunea lor preferată ca să dea în direct operaţia de adunare a resturilor umane. Nu mai spun că o săptămână încheiată am avut spectacol gratuit sub geam, cu maşini cu muzică, cu fete, cu circulaţie oprită, cu...

Aşadar, ce contează nişte oameni morţi? Muzica e cea care interesează. Să ne vedem la televizor şi-abia apoi putem merge la morgă.

Cam aşa e şi cu micul nostru Vizir. El trebuie să fie văzut la lopată, că fără el nici iarna nu poate trece pe uliţă.

Eu ce-aş mai putea adăuga? Poate doar primul vers din poezia lui Coşbuc.

A-nceput de ieri să cadă...

Se aude? Atunci să vezi spectacol!

Coduri şi circ

ElZap

De douăzeci şi ceva de ani ne tot lovesc codurile. Avem coduri roşii, galbene, portocalii şi de care or mai fi ele. Un ROGVAIV al codurilor. Avem coduri de apă lichidă, solidă, fără apă, de vânt şi aşteptăm unul de pământ. Un spectacol de sunet şi lumini am putea spune, dacă spectacolul ăsta nu s-ar fi transformat în circăreală de cel mai prost gust.

Când se iveşte codul e prilej de bucurie pentru mari noştri circari. Îşi pun cizmele alea de cauciuc şi de protocol şi o iau de nebuni prin ţară. Pulovărele pe gât le păstrează pentru alte ocazii mai bănoase. Astea pot fi purtate chiar dacă n-ai gât, cu condiţia să ai şorici.

Odată ajunşi la faţa locului răstoarnă sacul cu promisiuni. Poţi promite orice, că oamenii au ţinere de minte scurtă, îşi zic stăpânii. Oare chiar aşa o fi? Uneori îşi mai amintesc prin cine ştie ce piaţă, iar atunci te iau cu vorbe de-alea.

După ce se întorc la bază încep să-şi împartă între ei promisiunile. Întâi stabilesc cine va pune în operă promisiunile, pentru ce sume şi mai ales cine va lua aceste sume, că odată luate e clar cum vor trece din mână în mână. Casele în care se vor muta sinistraţii sunt nişte sărmane cocioabe. Sunt casele alea prăpădite, dar din banii alocaţi spre binele celor mulţi se înalţă şi câteva viloaie pentru cei ce împart, că doar nu-i frumos să sufere sinistraţii singuri.

Digurile care să oprească apele s-o ia pe unde le taie capul nu se mai fac, că prioritare sunt frunzele tăiate la câini de doamnele blonde de companie. Ca în toate vremurile grele, doamnele din înalta societate sunt alături de popor.

Nu se mai pun nici parazăpezi, că doar iarna nu-i ca vara, iar până la zăpada ce va să vină mai sunt multe luni. Dacă totuşi se pun ele costă mai mult decât Zidul Chinezesc. Doar autostrăzile făcute de Bechtel le întrece în preţ.

Între timp iau măsuri pentru defrişarea zonelor prea împădurite ca să aibă pe unde să treacă apa la proxima ploaie şi banii spre buzunarele proprii. Pădurile astea se taie cu socoteală, ca să nu iasă treaba oablă.

Întâi intră în codru marii şefi că doar ei beneficiază de jus primae noctis. De-abia pe urmă vine primarul, notarul, poliţaiul local şi pădurarul. La urmă vin beţivii satelor care iau şi ei nişte vreascuri. Ei, adică beţivii, vor duce în cârcă toată povara. Când va veni socoteala, ei vor da socoteală în legătură cu înstrăinarea pădurii. A pădurii şi nu numai.

Acum stau şi mă gândesc la ce sunt bune toate codurile astea, dacă tot nu tragem învăţătură după ce ele sunt retrase?

Eu zic că sunt bune, ba chiar mai lipseşte unul, cel mai important dintre coduri: codul roşu de proastă guvernare. Poate vine odată cu următorul cutremurul. Nu cu cel de pământ, ci cu cel politic. Unii simt deja că le fuge pământul de sub picioare.

Se zice că la cutremur primii care o iau la fugă sunt şobolanii.

Cauciucuri de ce?

ElZap

De iarnă desigur, că aşa scrie la carte, sau la lege, sau habar n-am unde.

Sunt un şofer disciplinat, aşa că n-am zis nici pâs. Am scos un purcoi de bani din bunzunar, ca să ce? Ca să le am, că dacă nu le aveam plăteam amendă.

Şi dacă le am ce-i? Păi nu-i nimic. Azi am văzut ceea ce ştiam. Ştiam că ele nu sunt bune la nimic. Aproape la nimic, ca să nu exagerez.

Şi atunci? Atunci mă bazez pe priceperea mea, atâta cât este. Sloiurile le simt şi cu astea ca şi cu celelalte.

Nu era mai eficient dacă mi-aş fie cumpărat nişte etichete, sau cam aşa ceva pe care să scrie ceva de genul Găureanu & Co, pe care să le fi lipit peste alea de vară. Să scrie aşa ca să ştim cam unde merg banii, că tot a zis Conu' Brezident că n-are exemple de corupţi, dar că ştie el cum o să ne bage el Bamporul cu oiştea-n gard.

În rest ce să mai zic? Zic şi eu că aici sunt banii dumneavoastră. Şi fiindcă ştim cam pe unde sunt banii noştri, mă gândesc că aşa se explică de ce stau oamenii în piaţă. Unii din ei în mod cert de asta stau.

Poate nu toţi.

La umbra unor frânturi de texte - Solidaritate?! (8)

Din criză ori ieşim toţi, dar doar odată cu ţară. Nu există loc în ţara asta în care să scăpăm de criză.


— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă și până la faptă este mare deosebire... Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneați dinioarea, că de-acum toți au să ia parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, căci la război înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală... Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umeri; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre... Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părea rău...

La umbra unor frânturi de texte - Vizite în Piaţă (7)

Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă.


Ei! Lumea-i împărțită în proști și în șireți,
Iar patimelor rele viclenii le dau preț.
Sămânța roditoare se cade ca să sameni.
Ca să fii domn, se cade să-i iei adânc pe oameni.


Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați arătat arama sfîșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!

Nunta poporului

ElZap

Aseară mi-a fost dat să merg la nuntă.

Aşa păţesc toţi oamenii care nu se astâmpără. Neavând eu treabă, că se terminase cam repede chestia din piaţă, învârt eu ce învârt telecomanda printre degete şi se deschide televizorul taman unde trebuie. La nuntă, aşa cum e lesne de priceput.

Acolo numai lume bună, de nici loc nu aveai să întorci un păcat, că imediat era arestat săracul de unul din nenumăraţii specialişti în probleme de morală. Hopa, s-a întors Rolls-Royce-ul cu susul în jos, îmi zic şi privesc înainte.

Aşadar, ce ţepe împrumutate de la Băsescu, care şi el le-a împrumutat de la Vadim, care...? Acum o să vină DNA-ul şi o să-i pună pe toţi cei cu burdihan postrevoluţionar să tragă la galere, să scoată sare gemă, să sape canalul Trasfăgărăşan cu lopeţile din dotare, să....

Dau să mă culc, dar nu mă lasă lăutarii. Mai stau... şi odată văd că la tribuna violetă se repede Marea Doamnă. Nu ştiu cum o cheamă, că pare-mi-se că a avut mai multe nume, din care reţin doar două şi alea conspirative. Unul, dacă nu mă înşel e „Gabriela", iar celălat e „Ioana".

Ascult cuvântarea şi pe urmă mă culc. Acum pot dormi liniştit că ştiu că ţara o să intre pe mâini bune. Cu aşa nuntaşi destoinici nici că se poate altfel.

De douăzeci şi doi de ani tot nuntim, dar nuntă ca asta n-am mai văzut. Bănuiesc că nuntaşii n-au venit cu darul ascuns prin sarsanale, că ei au altceva de ascuns. Bunăoară ar putea să-şi acundă niscaiva şorici. Darul cred că l-a dat mirele, că aşa se poartă la case mari. Altfel de unde aşa cuvinte înflăcărate?

De azi încolo am terminat-o cu condamnarea proletcultismului, a pupincurismului.

Păi la ce bale curg pe la gurile onorabililor noştri nuntaşi, culturnicii de pe atunci erau nişte bieţi copii care gângureau ceva ce nu pricepeau nici ei.

Amin!

Măcelul atotputernicilor

ElZap



Mereu am fost tentat să spun ceva în apărarea celor aflaţi în bătaia puştii.

Mereu mi-au luat vorba din gură vitejii ce apără câinii fără stăpân şi mâţele ce avortează fără permis, chiar dacă predicile lor trag cu ochiul la sume importante de bani pentru care nu fac nimic, dar absolut nimic.

Şi apoi, de ce aş plânge soarta câinilor, a pisicilor, a porcilor, gâştelor sau a curcilor ce se uită mereu în lemne? Nu şi-au ales singure soarta de sclavi ai regnului animal? De ce nu-l părăsesc pe stăpân câştigându-şi libertatea odată cu pierderea mesei zilnice gratuite?

Dar mistreţii ce vină au? Ei nu ne cer nimic, nu ne împovărează cu cheltuieli legate de masa lor cea de toate zilele. Ei şi-o caută singuri.

Şi chiar atunci când o fură de la noi, dând iama în lanul de porumb, o fac aşa ca de la hoţ la hoţ. Am croşetat noi gena care stă ascunsă în miraculosul bob de porumb? Dacă fură, ar putea să-i pedepsească Cel care a croşetat gena. Acela tace, semn că e de acord cu micul lor furtişag, în aceeaşi măsură în care e de acord cu hoţia noastră.

Sau te pomeneşti că El a tocmit nişte arendaşi peste moşia lui, cărora le-a dat şi dreptul de viaţă şi de moarte asupra bieţilor mistreţi? Mira-m-aş, că dacă le-ar fi dat acest drept nu le-at fi dat şi puştile alea cu lunetă cu care n-au cum să greşească ţinta. Găsea El o soluţie, poate chiar fără arendaşi.

Se pare că El n-are timp de întrebări. Poate că el stă cu capul proptit într-o mână şi recită din ce a scris poetul.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

Solicitare

ElZap

"Ehei, în cazul ăsta nu-i aşa de simplu cum crede lumea!"

Aşa ar fi spus nenea Matache Măcelarul, dacă l-ar fi pus cineva să măcelărească graiul neamului.

Păi judecaţi şi dumneavoastră, ce se întâmplă dacă o colegă îţi cere creionul roşu? Întâi o pui să lămurească ce anume vrea, că una e să-ţi ceară un creion care e roşu dar scrie albastru şi cu totul alta e să-ţi ceară un creion verde cu vârful roşu.

Aici totul se reduce la amiguitate, iar unde-i ambiguitate nu-i preciziune, ca să zic aşa.

Dacă îţi face precizările de rigoare poţi s-o întrebi ce lungime trebuie să aibă creionul, că doar n-o să ghiceşti tu la ce vrea ea să-l folosească. Poate că nu vrea să sublinieze erorile gramaticale din scrisorica de amor pe care tocmai a primit-o după 365 de zile de la un june copt. Poate că ea vrea să amestece zahărul pe care l-a pus cu delicate gesturi în cafeluţa aburindă. (Am auzit eu că unele au cerut să li se repare unitatea CD de la calculator ca să aibă pe ce aşeza ceşcuţa.)

Până se face seară mai poţi s-o întrebi dacă vrea ca creionul să fie cu vârful tare sau moale, dacă nu doresşte cumva un creion pentru inscripţionat CD-uri, sau unul pentru aranjat sprâncene, nas, urechi, gât şi ce-ţi mai tece prin cap.

După ce epuizezi subiectul "creion", poţi s-o întrebi dacă vrea să se mărite cu tine. Bănuiesc că nu ai de gând să treci la fapte, că nu se poartă în ziua de azi.

Tu îi zici aşa ca să amplifici ambiguitatea. Dacă ţine e de bine, dacă nu ţine treci la alt subiect.

Ai putea să o ataci cu o propunere mai puţin decentă de genul:

- Nu te supăra dragă, vrei să te mângâi?

Vezi şi tu cum ridică ambiguitatea.

Dacă nu reuşeşte, o trimiţi la lema lui Yehoshua Bar-Hillel. Ştie ea de ce.

El Comandante

ElZap

Oribile fapte! Aşa spune lumea despre comandant.

El zice că nu-i chiar aşa, că el ar fi salvat mii de vieţi, că el ar fi fost aruncat într-una din bărcile de salvare de unde n-a mai putut scăpa. Comandantul ăsta măcar zice ceva, că dacă nu zicea nimic era dat dispărut. Alţi comandanţi tac. Tac de câteva zile. Tac şi când sunt chemaţi la comandă. Ei vorbesc doar când nu sunt întrebaţi.

Şi totuşi, comandantul acela conducea o navă, nu o ţară. Nava aia s-a înclinat puţin şi au murit nişte oameni. Asta-i rău, dar când ţara nu se mai înclină, când ea stă cu susul în jos, când pasagerii nici măcar nu ştiu la cine să strige după ajutor, asta-i mult mai rău.

Ştiu că sufăr de o boală numită naivitate, că mi se par anormale nişte lucruri care sunt văzut normale de nişte comandanţi aburiţi. Ştiu însă că pe alte meleaguri, naivitatea asta e o normă, iar dacă comandantul este dat lipsă la apel el poate răspunde cu capul.

Comandantul acela a fost arestat. La domiciliu. Deocamdată. Dacă se va dovedi că putea să sară din barcă îndărăt pe vasul înclinat, el va schimba domiciliul. Poate cu el şi o parte din echipaj.

De Francesco Schettino vorbesc. El era totuşi comandant şi avea un vas. Nu comanda o flotă, că nici el nu o avea pe-a lui personală.

Să vedem ce o să aducă zilele ce vor urma. Deocamdată e tăcere.

Spusele lui Lăpușneanu

ElZap

Motto:

Dar tu, Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Despot, m-ai vîndut și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spune-mi, n-aș fi nătărău de frunte, cănd m-aș încrede în tine?

Spusele lui Lăpuşneanu n-au ajuns la urechile multora.

Nu mă mir că n-au ajuns nici la urechile doctorului Raed Arafat. E atâta larmă în lumea noastră că nu-i timp de vorbe pline de înţelepciune. Peste capetele tuturor zornăie zgomotul banilor ce se rostogolesc peste logica noastră.

Dacă am fi înţeles vorbele puse de Negruzzi în gura lui Lăpuşneanu multe n-am fi crezut.

N-am fi crezut în suta de lei oferită cu mărinimie de fostul preşedinte al României dinainte de 89, deşi pe ăla cred că l-am fi putut crede. Era prea mult mălai în ţară ca să ne fi putut arunca şi nouă un pumn.

Nişte aurolaci nu l-ar fi crezut pe un fost ministru cu şuviţă când i-a înghesuit ca pe nişte vite într-un hotel de pe lângă Gara de Nord. Evident ei au fost scoşi cu picioare în fund după numai câteva zile.

Nişte oameni n-ar fi crezut în spusele unui individ care ne promitea că vom trăi bine, numai pentru că vine el la cârma vaporului numit ţară. Unii nici n-au crezut, sau au crezut doar pe sfert. Ziceau că o să le pice şi lor ceva din marele furtişag, că furtişag a fost. Nimeni nu s-a uitat la ei, după ce omul s-a aflat cu sacii în căruţă.

Nici profesorii n-ar fi crezut că un singur om, peste capul Marelui Vizir, le-ar umfla punga cu 50%. Nici nu le-a băgat bani în pungă, ci le-a scos 25% după legea descoperită la Radio Erevan. Au rămas şi ei cu buzele umflate precum fiica cea neascultătoare, fluierând a pagubă.

Acum, Marele Scamator îl bagă şi-l scoate din mânecă pe doctorul Arafat.

Specialist în intrigă, o să-l dea în lături pe doctor, după ce va reuşi să palmeze cei opt miliarde de dolari anual, de astă dată din buzunarele noastre, nu din jaful mult-hulitei economii socialiste.

Şurubelniţa

ElZap

E cea mai mare descoperire de la momentul astral în care mărul s-a oprit în capul sărmanului Newton.

Aşadar şurubelniţa a fost de vină. Cu şurubelniţa asta a fost demontată industria României, şi tot cu şurubelniţa a fost dusă la fier vechi, că oricum era un morman de fiare vechi, n'aşa? ARO, care oricum se mişca pe drumurile ce i se potriveau ca o mănuşă, a fost demontată cu o grijă de ceasornicar şi dusă în loc plin de verdeaţă tot cu o sculă de-asta.

Dacă conducătorii acestei nenorocite ţări ar fi descoperit şurubelniţa, sunt absolut convins că nici unul din infractorii care participă astăzi la manifestaţii n-ar fi îndrăznit să demonteze Bancorexul cu conţinut cu tot.

Şi nici flota nu s-ar fi rupt de priponul ei comunist, ca s-o ia pe păşunea capitalistă taman ca vaca nebună.

Un lucru n-am priceput încă: când o să descoperim utilitatea şurubelniţei pentru a-i deşuruba pe nemernicii din fruntea acestei ţări? Că oricum ei nu sunt buni nici măcar la fier vechi.

Cine ar da un ban pe ei?

Harakiri

ElZap

Reporterii vorbesc de un mic război. Unul mic ce ar putea deveni mare. Şi chiar de nu va fi mare, în mod clar vor fi pierderi. În spatele oricărui război mic ori mare stau la pândă şacalii.

Problema e cine e vinovat?

N-am văzut nici măcar o singură babă, care se erija cu ani în urmă în agitatoare, hotărâtă să-şi facă harakiri în Piaţa Universităţii. Nu mă refer la băbuţele alea care nu aveau cu ce să pună de o prăjeală şi alergau cu punga să ia ulei de la cine îl dădea. Iartă-li-se lor păcatul.

Mă gândesc la babele cu ştaif, ce-şi dădeau ifose de 'telectuale pe la colţuri, poleind cu minciuni nişte indivizi ce ţineau morţiş să ne pună la îngrăşat. Altfel spus să trăim bine. Ştiau babele alea că nu sunt în stare acei indivizi să ne bage binele-n sac? Sigur că ştiau. Ştiau chiar mai mult. Ştiau că ei nici nu vreau.


Şi poeţii, jurnaliştii şi trepăduşii, care au împins fundul lor ca să poată să urce Dealul, unde sunt? Probabil au pus un berbece la perpelit ca să se înfrupte cu bunătăţile democraţiei. Doar proştii stau pe unde apucă şi plătesc oalele sparte, între ei numărându-i şi pe purtătorii de căşti.


Poate la spartul târgului o să apară vitejii, care musai se vor preface că muncesc.

Un ciolan baban

ElZap

A fost odată ca niciodată. A fost atunci şi pe urmă nu s-a mai repetat.

Eram pe undeva pe unde a fost înţărcată Lapona Enigel. Oameni pricepuţi cu grămada. Discuţii savante, reverenţe, domni cu însoţitoare cărora le spuneau pe englezeşte spouse, mese de protocol la care biete femei cărau tot felul de bunătăţi, plimbări cu taxiuri şi vaporaşe pe valuri de şampanie, mă rog tot ce-i de trebuinţă unei dezbateri de soi.

La ultima masă, un fel de P.S. al întâlnirii, oamenii se adunau grupuri-grupuri şi puneau la cale ceva. Unii vindeau o chestie care nu putea fi folosită la nimic, iar alţii încercau să o cumpere. Că nu folosea la nimic am aflat mai înainte la un pahar de tărie, într-o atmosferă în care se dezleagă limbile cam mult.

Cei ce cumpărau, nu plăteau, dar cei ce vindeau luau banii şi-i îndesau în buzunare. De plătit plăteau statele ce i-au trimis la întâlnirea cea de taină. Fiecare se întindea la acest pocheraş care se juca cu cărţile pe sub masă cât îl lăsa obrazul.

Doar fraierii o ţineau pe-a lor. Cică nu trebuie să se păteze cu grăsimea ce se prelingea mesenilor pe bavetica ce le era atârnată sub fălcile ce ornau nişte capete de buldogi. Nu se pătau, dar nici nu au mai fost chemaţi la întâlnirea cea de taină, sau de chemat au mai fost chemaţi, însă n-au mai fost trimişi. Cică nu a fost eficientă întâlnirea.

Cei ce trimiteau s-au ajuns. Îndrugă vorbe savante şi acum pe banii celor proşti. Şi ce vorbe. De câte ori deschid gura încep curcile să râdă pe înfundate. Ar râde în clar, dar boierul le taie grăunţele.

Treaba e că afacerea aia era doar de câteva sute de mii de dolari, poate ceva peste un milion.

Nici vorbă de o afacere în care poţi înfuleca peste 8 miliarde de euro   anual . O afacere în care tu nu trebuie să faci absolut nimic, dar de tot nimic ca să mă exprim cât pot eu de greşit, cu riscul de a fi înhăţat de poliţia ortografică, ortoepică şi ortopedică. Cine o să fie sănătos va trăi, iar cine nu va muri. Mai simplu nici că se poate. Cei vii vor plăti, pe când morţii s-ar putea să nu plătească, dacă nu au urmaşi. Pierderi colaterale, desigur. Bechtel şi ale lui autostrăzi au fost mici copii.

Aşa se face o economie performantă.

Cum? Tot simplu. Unii ţin de ciolan că e baban, altul ar cam vrea să-l lase din mâini ca să nu i se strângă laţul în jurul gâtului şi să nu poată pleca în ţări de soare pline, iar alţii se luptă să-l păstreze pentru ei. À la guerre comme à la guerre, vorba aia, sau cum s-ar traduce pe la noi tocmai acuma să remâi pe dinafară... fără coledzi.

Dandana mare cu miliardele astea.

8 miliarde!

La palat in poartă

ElZap

Valurile au un curs imprevizibil. Tocmai de acea nu e bine să te joci cu ele. S-ar putea să se întoarcă împotriva ta.

Succesurile cu care ţi-ai poleit o cariera butaforică plină de minciuni se pot întoarce împotriva ta, pe aceleaşi valuri pe care ai fost înălţat când navigai pe ape tulburi.

Şi domniţa? Păi domniţele nu merg la orice fel de luptă. Uneori mai pleacă, dar la braţ cu altul. Mira-m-aş să nu spună că ai fost violent cu ea, că ai fost zgârcit, nemernic, sau mai ştiu eu cum. E o prostie să-ţi laşi soarta pe mâna domniţelor, oricât de blonde ar fi ele.

Nici oştirea s-ar putea să nu te mai asculte, oricât ai suna din corn. Oştenii, mai ales când sunt nişte mercenari care aşteaptă mereu să le asiguri punga plină, te părăsesc taman când ai mai multă nevoie de ei. În fond ce ar mai avea de supt? Nu m-ar mira să-i vedem întorcându-ţi spatele, cum i-au făcut lui Ceauşescu. Istoria ne spune că nu numai lui. Nici Brâncoveanu n-a avut o soartă mai bună când a fost surghiunit de Înalta Poartă.

Avea unul Daniil o vorbă, de care trebuia să fi auzit:


"Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!"

Păcat că n-ai ţinut seama de ea. Să vedem ce-o să zică cel ce o să vină, că cei ce or să vină nu cred că vor zice de bine. Nu numai de tine, dacă asta te încălzeşte cu ceva, că bag seama că acolo unde mergi o să fie multă căldură.

Se zice că pe la noi nici măcar nu se poartă Purgatoriul, aşa că nu-i bine că te-ai jucat cu focul. Dacă te-ai jucat, trebuie să ţii seama de vorbele ăluia care-şi zicea Dante:

"Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate."

A trecut mitraliera

ElZap

Dimineaţa a sunat alarma. Cu tot tacâmul: cu DIICOT, cu mascaţi, cu "Culcaţi! Poliţia!", cu bla-bla.

Televiziunile au pus de un şase, ca să ştie cine trebuie să fugă şi mai ale pe unde trebuie să fugă. Cred că cei ce trebuiau să fugă au fugit deja. Se pare că e mai ieftin aşa. Poate că au crescut preţurile la "indulgenţe", poate că sunt mai atenţi cei ce ar putea ierta.

Mă aşteptam să avem toată ziua ocupată, cu mitraliere, cu grenade defensive, cu cartuşe, cu... Aş, nimic din toate astea. Se poartă numere scurte, chiar şi când e vorba de percheziţii, droguri, etc.

Scurt a fost, dar de ce nu a fost scurt marca Alimănescu. Măcar ăla când intra în ei nu mişca nimeni.

Conforma ariei "Cine mișcă, nu mai mișcă" din opereta "Brigada fulger".

De la una la alta...

ElZap

... nu-ţi rămâne decât să-ţi pierzi capul pe drum şi umblând aşa pe centura morală a satului să te întrebi precum Simon zis şi Petru: Quo vadis, Domine? El a ştiut răspunsul, dar eu zău că nu-l ştiu. Aşa că las imaginile să vorbească.

O pălărie pentru cuget

ElZap

O regulă de bun simţ îţi spune să-ţi scoţi pălăria când stai de vorbă cu nişte oameni, oricât de umili ar fi ei. Aşa m-au învăţat ai mei: părinţi, învăţători, profesori şi cine s-au mai ocupat de mine.

Numai că ce este interzis omului de rând, nu e interzis poetului. Şi ce poet!

Întâi m-a dus gândul la Vlad. La Vlad Ţepeş care a întărit cu cuie un obicei prost al solilor turci.

Pe urmă m-am răzgândit. Poate că pălăria e un fel de mansardă a cugetului poetic, un fel de cuib în care mintea îşi depune ouăle de aur.

Şi dacă unul din cuie sparge ouăle? Nu ne trezim că nu mai scoate mintea pui?

Pe când ne trezim cu un poet cu turban? Poate că schimbă jiletka marcă URSS cu un caftan producţie Nicolae Filimon.

Mircea Dinescu, Cartierul Bora, nesimţire

Babelion

ElZap

sau zacuscă de bună dispoziţie.





dinescu morgenstern lese

Jos Clopul

ElZap



Ţi-a trebuit o viaţă ca să-ţi clădeşti statuia de mag-rapsod necontestat al muzicii populare, dar o singură seară ca să te prăbuşeşti într-o petrecere penibilă organizată de regizorul de revoluţii.

Dat la o parte de Gazda Atotstăpânitoare, bâiguind ceva de neînţeles, ca să termini ca solist de mâna a cincea, într-un "concert de cel mai prost gust", asta zic şi eu realizare.

Nu retrag nimic din ce-am spus acum câteva zile.

Ce şanse mai putem avea, când sfinţii noştri mahmuri stau cu blidul veşnic plin la Înaltele Porţi ale Necuratului?

Te-au doborât nişte ouă de prepeliţă şi nişte sarmale de gâscă fierte în vin. Ar fi trebuit să ştii că ţăranii ăia pe care-i reprezinţi nu pot fi confundaţi cu nişte orangutani îndopaţi cu vişine pescuite din damigeană.

Epocile total demente îşi aleg exponenţi pe măsură.

În timp ce "orchestra" ţine aprinşi aburii, bişchiriciul de două parale e dirijor, capelmaistru şi Mare Preot peste o turmă de capre-preotese ce-i behăie isonul păgân.

Şi-altădată, şi-altădată... Dinescu