sâmbătă, 30 aprilie 2011

Două lucruri diferite



ElZap





Zgârcenie


ElZap

Ştiam eu că bogaţii sunt oameni zgârciţi, dar nici chiar aşa. Cică Google, Marele Google, ăla de e plin de bani, bagă 3000 de dolari ca să-i spargă cineva browserul. Doar 3000?! Şi asta ca să te pui cu un Chrome!

Păi la noi e mult mai mişto, ca să mă pronunţ pe rommani.

Uite, nu mai departe decât azi pe la prânz, umbla unul cu covrigii în coadă prin Bucureşti. Poate că a umblat şi prin alte oraşe, dar eu nu ştiu. Şi ce covrigi! Fiecare covrig atârna nu mai puţin decât 5000 de dolari. Nu ca Marele Zgârcit, care te mai pune să te iei la trântă cu browserul dumisale.

5000 ca să ce? 5000 ca să nimic. Doar aşa că ai tu ochii frumoşi. Nici nu ştiu cum de a reuşit el să-ţi vadă ochii la telefon. Întâi te întreabă cum te cheamă, deşi contextul discuţiei ar fi presupus că el ar fi trebuit să ştie cum te cheamă. După care te pune să alegi un număr la întâmplare, cam cum se face pe la jocurile alea de au sufixul bingo.

În spatele numărului stă tolănită dumneaei. Dumneaei, grasă şi frumoasă aşteptându-te pe tine s-o iei de mânuţă şi s-o duci acasă. Suma, adică. Suma de 5000 de doalari. Nici flori nu-ţi cere să-i aduci când vii s-o iei.

Trebuie doar să cumperi nişte cartele de mobil. Nu fac reclamă sau antireclamă firmei împricinate. Peste o oră, că mai mult nu are răbdare să aştepte, se prezintă omul cu covrigii în coadă. Cică să ia numerele de la cartele. Pentru firma X, aşa ca să fie masa bogată.

Persoana bântuită de noroc ascultă. Ascultă şi notează cuminte indicaţiile. Pe urmă se minunează, dar face greşeala să nu chiuie de bucurie, cam cum fac ăia de câştigă la DD. În fine, trecem peste asta.

Omului cu covrigii îi cam tremură vocea. Se opinteşte ca să spună poezia. Între prima şi a doua conversaţie, viitorul premiant, pentru nu se ştie ce, are o curiozitate. Vrea musai să sune firma mamă, adică aia de la care curge lapte şi miere. Află ceea ce bănuia desigur. Consultă aparatul telefonic şi vede că lipseşte numărul apelantului. Aşadar e dat de pe ID ascuns!

La al doilea apel, se minunează, se scuză că încă nu a reuşit să cumpere cartelele, dar că la o aşa sumă va face totul ca să...

Face însă o mică greşeală. Îşi întreabă intelocutorul de numărul de apel. Ăla se bâlbâie. Inutil, telefonul lui a fost băgat în seamă, chiar şi necunoscut. Închide fără a mai insista. Brusc. Tot inutil. Aşa se face că premiantul rămâne fără premiu, iar ăla de la capătul firului fără voce.-

Sper să afle mai multe. De unde se poate afla.

Măcar de ar afla şi umflaţii ăia mari.

Ăia nu află, că au imunitate.



Trendy



ElZap

Nu mi-am făcut blog ca să fiu trendy, deşi nici eu nu ştiu de ce mi l-am făcut.

Poate ca l-am făcut aşa cum îşi fac ţăranii o prispă, unde se mai adună ca să schimbe o vorbă când afară plouă cu găleata şi nu e chip de mers la treabă.

Că nu vreau să fiu trendy e clar, dar nici chiar aşa nu se poate. Dacă trece pe lângă o tine o nuntă împărătească şi tu te faci că plouă s-ar zice că eşti nesimţit. Dacă nici măcar o căsătorie regească nu o bagi în seamă s-ar zice că nu exişti. Despre ce ai vrea să vorbeşti în zilele astea fierbinţi? Despre arestarea lui SOV? Care arestare? Aia care o să schimbe peste câteva zile popreala în renume?

Aşa că mi-am luat şi eu în inima în dinţi şi m-am hotărât să mă bag printre nuntaşi. Să văd ce şi cum se poartă pe la casele astea renumite.

Aşadar...


Aşa se explică înclinarea axei pământului. De aia mă înclin şi eu. Mă înclin şi mă îndoiesc.



Fluturi, câţi mai mulţi fluturi! Licht, mehr licht! Vai de fluturi când nu e cap care să-i poarte.


Să mai spună cineva că nu există capete cu etaj?



Fiecare cu lămpaşul lui.


Dacă da Vinci ar fi avut în minte o imagine clară, poate că elicopterul chiar se întrupa. Nu strică însă nici o imagine stilizată de libelulă.


joi, 28 aprilie 2011

Huo!



ElZap

Ce te faci când la înghesuială bagi de seamă că cineva îţi vâră mâna în buzunar?

Depinde.
Depinde de cine îţi vâră.
Depinde de ce îţi vâră.
Depinde de firea celui care este posesorul buzunarului.
Depinde de multe.

Unii mai violenţi ar pune mâna pe par şi i-ar înmuia oasele întreprinzătorului mult prea curajos.

Nu-i bine aşa, că de aia avem organe de tot felul, care veghează. De aia avem miliţieni, procurori, judecători şi puşcării. Tu care nu eşti decât un pârlit care a fost păgubit de câţiva gologani, nu eşti nici organ, nici procuror, nici judecător şi nici măcar puşcărie ca să-ţi faci singur dreptate. Tu trebuie să aştepţi liniştit să-ţi facă alţii dreptate.

Şi dacă prin absurd nu-ţi face nimeni dreptate şi tu rămâi cu buzele umflate? Păi atunci dai cu blestemele după borfaşul în cauză. Dai tu cu blestemele, dar s-ar putea ca borfaşul să fie imun la ele, că pentru el nu există nici Dumnezeu, nici lege, nici morală, nici ruşine. El este propriul lui Dumnezeu. Cam cu era chestia aia cu "L'État, c'est moi". Gândeşte-te că Borfaşul s-ar putea să aibă imunitate. De jure sau de facto. Treaba asta nici nu mai contează.

Unul mai slobod la gură, s-ar putea să-l ia pe borfaş cu huo. Aici e-aici. Nici asta nu-i voie, că dacă strigi în gura mare, s-ar zice că tulburi liniştea publică.

Nu contează că publicul aşteaptă de multă vreme să audă un "huideo" răcnit din toţi rărunchii. Dacă statul sunt ei, de ce nu ar fi tot ei şi publicul. Dai în mine, dai în fabrici şi uzine. Ultima chestie se taie, că s-au tăiat şi uzinele. S-au tăiat şi s-au dus la fier vechi. Pe fierul vechi s-au cumpărat frunze. Frunze cu care nu se acoperă ruşinea, că acum e la modă să umbli în fundul gol.

Toată lumea umblă-n fundul gol, însă din motive diferite. Ei, borfaşii, zic că aşa e trendy. Să umblăm doar în fundul gol, să mâncăm mere pădureţe şi să-i lăudăm totă ziulica că ne-au adus să trăim ca Adam şi Eva în rai. De huo nici să nu audă.

Şi când te gândeşti că în ziua de azi un "huo" nici că mai contează, la cât de mult au îngroşat obrazul toţi borfaşii. Un "huo" e ca o adiere a a zefirului, ca un parfum, ca un Vuiton, ca...

Şi nici măcar un borfaş nu-i ceva de speriat. În fond ce mare pagubă a făcut un prăpădit de găinar zdrenţuit? Zero! Zero tăiat! Zero făcut arşice! Sunt alţii mai borfaşi ca zdrenţărosul ăla ce te-a uşurat de portmoneu. Ce-i un portmoneu pe lângă ditamai banca. Şi banca ce-ar mai fi dacă n-ar veni şi garnitura. Şi tot tacâmul pe care desigur îl ştiţi.

Îl ştiţi, dar tăceţi. De aia au prinsi ăia curaj.

Ce mai urmează? Poate doar un fragment cuoscut. Ăsta:








marți, 26 aprilie 2011

În numele legii

ElZap

Cu ceva timp în urmă mă chinuia gândul că o lege acceptabilă ar fi de preferat unei democraţii ce se vinde şi se cumpără ca o prostituată.

Şi totuşi...

O fi legea bună la toate, dar depinde de cei ce o aplică.

Şi ea chiar e bună la toate.

Aşa se face că în numele legii, nişte granguri au fost săltaţi din aşternut, cu tot tacâmul şi purtaţi pe străzi, de mă gândeam că aceştia au fost porniţi pe Drumul Căpăţânii. Şi tot în numele legii, aceiaşi granguri, care nu încetau să bălmăjească cum că au ei încredere în justiţie (ştiau ei probabil de ce au ce au) au fost puşi în libertate, fără a li se clinti un fir de păr.

Acum, în logică parcă funcţionează principiul exluderii. Funcţiona până mai ieri, că de atâtea modificări s-ar putea ca şi legea atracţiei universale să fi fost suspendată.

Treaba e că cei care după o profundă deliberare contradictorie, au încălcat logica, nu au catadicsit să ne lumineze şi pe noi, de ce chestia judecată e atât albă cât şi neagră, nu de alta, dar ar putea rămâne prostimea cu părerea că judecata ar fi strâmbă.

Dacă hotărârile astea ar fi doar nişte vorbe aruncate la un joc de barbut, n-ar fi mare bai, dar mă bate gândul că în baza lor, unii care ar trebui să stea după gratii zburdă printre noi ca nişte mieluşei nevinovaţi.

Şi atunci la ce mai foloseşte chestia asta cu "în numele legii"?

N-ar fi mai bine să o schimbăm?

Să-i zicem mai bine "în numele junglei".

Măcar cinstiţi am fi.


duminică, 24 aprilie 2011

Catedrala paşilor desculţi

ElZap

Pragul micii bisericuţe îl deschid, la fel cum aş deschide filele unui ceaslov.

Atâtea lucruri ciudate pot citi în urmele lăsate de cei ce l-au trecut cu mersul lor apăsat de necunoscuţi profeţi ai satului. Nici măcar nu-mi dau seama dacă urmele săpate în piatra de râu au fost lăsate de tălpile aspre lipsite de încălţări ale acelor oameni, sau de prea multa credinţă cu care i-a împovărat vârsta.

Când îi priveam mă întrebam dacă ei au reuşit să lămurească cine a fost tâlharul Baraba, cel scăpat de moarte prin voinţa poporului. De atâta osteneală şi credinţă nu au avut timp să-l citească până la capăt pe Flavius Josephus. Poate nici de zeloţi nu au apucat să citească.

Nu au reuşit, dar au putut să adune în sufletul lor o filosofie ce l-ar fi lăsat mut de invidie pe Platon sau pe Seneca. De unde să fi aflat ei că la baza credinţei lor a pus o piatră şi preceptorul împăratului Nero, pe nedrept acuzat că ar fi dat foc Romei? De unde să fi aflat ei că el se înţelegea de minune cu apostolul Pavel?

Pentru aceşti oameni simpli şi profunzi, contează ceea ce văd. Şi văd în curtea bisericii nişte pomi care în fiecare primăvară dau în floare. Privesc minunându-se petalele florilor şi sunt siguri că ele nu au fost aruncate în ramuri de hazard. Nici florile nu au fost aruncate de hazard, şi nici caisele, vişinele sau zarzărele nu se nasc din aceste flori după regula unor zaruri demente.

Pricep că pomii care se prefăceau că-s morţi o iarnă întreagă au înviat. Cineva a trecut pe-acolo mai mult ca sigur şi a suflat ceva peste ei. Aceluia, filosofii satului îi spun Dumnezeu.

Şi vrăbiile care se hârjonesc prin ramurile pline de floare ce-s? Pentru ei, poate sunt rude mai mici ale îngerilor, pornite prin sat să vestească Învierea. Învierea pe care ei nu o pricep, dar o văd cu ochii minţii lor simple.

Şi bisericuţa lor? Pentru ei, care nu au apucat să călătorească peste mări şi ţări, ea este o imensă catedrală, un templu în care în fiecare primăvară Învierea îşi face intrarea triumfală. După care Ea pleacă pe la casele lor, aşteptându-l pe Domnul.

Pe seară El trece prin curţilor lor curate şi aşează miresme în florile de liliac şi vise în somnul lor simplu. Mai meştereşte ceva la coardele de vie în care aşază nişte chestii cărora ei le spun muguri.

Oare când are timp să se odihnească Domnul? Poate în cea de-a şaptea zi a eternităţii.



sâmbătă, 9 aprilie 2011

Generalul Fasole

ElZap

Ghinărarul de apă dulce, face ce face şi de câte ori are prilejul bagă câte un spectacol. Colea sub poala mânăstirii, că e mai primită.

Muzică de toate culorile şi pentru toate gusturile, dar mai ales manele cu grămada. La manele se adună lumea ca la urs. Sau ca la ghinărar. Nici nu contează că lumea e în post. Mai pot să facă şi cuvioasele o pauză, sau să dea fuga la Cel de Sus să ia o dezlegare. Dacă pleacă nici că se mai întorc. La ce să se întoarcă. Chiar şi în Purgatoriu e mai bine.

Poate chiar Comandantul oştirii de canalagii o fi dat un telefon la Cel Preaînalt, că el e obişnuit cu intervenţiile. Poate că puţin îi pasă dumnealui de cele sfinte. Tot şpilul e să ştie cum se face Sfânta Cruce. Toată lumea se închină ca la teatru. Mai ales când credinţa se dă pe post. Pe postul de televiziune, se înţelege.

Pe lângă cântările cele alese, ghinărarul le mai dă supuşilor şi câte un un pahar cu bere şi nişte mititei. Am auzit că s-au rărit patrupedele lătrătoare. Sper că nu şi-a pus militarul de frunte mintea cu ele.

Şi cum trebuie să se ştie până hăt departe cine-i Ghinărarul Fasole, întro apoteotică manevră de arme se trece la trasul cu petarde.Toată valea răsună ca un pîrţ al viteazului general. Pe la o oră târzie în noapte lumea din jur are învoire. Învoire să se odihnească. Până atunci nu.

Nu, că nu vrea domnul Fasole.

Nu, că politica noastră râncedă are nevoie de voturi, iar astea se obţin prin contribuţia democratică şi egală a tuturor. Inclusiv a celor care scot din când în când capul din canale.

Oare n-o fi auzit Fasole ăsta de Afganistan? Nici de Irak? Nici de Libia? De ce nu-şi lustruieşte gradul şi funcţia pe acolo?


vineri, 8 aprilie 2011

Băbuţa

ElZap



Se spune că în ultimele clipe viaţa se repovesteşte în minetea noastră în mod ciudat. Axa timpului se încovoaie dureros de tare, iar amintirile ţâşnesc dim cele mai ciudate unghere.

Oare ce gânduri se derulau în mintea unei bătrâne, printre zgomotele stridente de obiecte ce se împachetau în grabă?

Poate defila în mintea ei imaginea unei gări, în care oameni loviţi de destin se pregăteau pentru un exod spre niciunde, lăsând-o pe ea singură să păzească dezastrul.

Poate îl vedea pe călăul acela cu cap de manelist minune, tocmit pe câţiva arginţi pentru a o ajuta să treacă odată râul Stix.

Poate i se arătau, întinzând spre ea mânuţe nevinovate, toţi copiii pe care i-a avortat de-a lungul anilor.

Poate o vedea pe Maria Magdalena, sfinţită de nesfârşitul şir de iubiri şi păcate.

Poate.

Pe fruntea ei înfierbântată de gânduri însă se citea însă o întrebare-blestem.

Oare de ce nu v-am lepădat pe toţi din vreme?


duminică, 3 aprilie 2011

La umbra unor frânturi de texte (5)


"Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;"


(Glossă - Eminescu)