Bungee jumping

ElZap

Prin sat merge vorba că senatorii au votat. Asta-i treaba lor, să voteze. De câte ori au chef să se răzbune pe cei care i-au ales, ei votează. Prin Camera Deputaţilor a trecut prin adoptare tacită, adică precum gâsca prin apă.

Acum că e criză trebuie să pună şi ei umărul, aşa că au lansat la apă legea care vizează finanţarea învăţământului preuniversitar particular acreditat. După succesurile obţinute de particularul celălalt, i-a venit rândul şi la preuniversitar. De ce să se mai chinuie cu atâta şcoală păduchii care or să ajungă odată la Bruxelles. Acolo doar trebuie să meargă cu mintea odihnită.

Ce atâta tura-vura! De ce să aibă diplome doar cei ce învaţă? Dreptate-i asta? Nu e drept să asigurăm o finanţare adecvată pe cap de vită furajată? Ce vină au ei că babacu' dă cu Google în capul profesorilor. Voturile lor nu s-au numărat?

De-acum încolo o ţinem langa cu chestia aia: cetăţene dormi în pace, ţara diplomat te face. Da' nu era mai bine să folosim danga? Aia nu-i tot pentru bovine? Aşa ca să ne cunoaştem între noi. Între noi care o să cântăm peste patru ani Gaudeamus. Sau poate o dăm pe căntecul studentei.



M-a trimis mama departe, mama departe, mama departe
Ca să fac o facultate...

Bine că au băgat doar coplata. Să nu cumva să se trezească la realitate.

Ăştia ar fi în stare să bage şi co-co-co-plata. Atunci să vezi bucurie.

Şi cu bungee jumping ce-i? Păi este, că am auzit că este unul instalat pe baraj. La Vidraru. Ăla făcut de comunişti. Poate au chef să-şi facă Vânt. Poate îi trece cuiva prin cap să taie frânghia aia elastică.

E singura noastră şansă.

Cea de-a treia jumătate a paharului

ElZap

De câte ori se produce câte-o chestie hazlie, lumea se întreabă ca proasta-n târg. Ca proasta aia care stă şi se uită la căutătoare, admirându-şi partea goală de la brâu în jos.

Lumea se întreabă dacă paharul este mai mult plin, sau mai mult gol.

Când unul a pus botul, iar alţii i-au pus laţul, lumea se întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu? Că la o adică, ăla de umblă mereu "cu pufuşor pe botişor", nu ar fi trebuit depus la răcoare pe vremea când abia începea să se dedulcească la găini? Că nu este cumva un abuz că l-au zgâriat niţel când l-au găbjit, sau poate nu cumva l-au lovit în demnitatea lui de "negustor cinstit"?

Lumea judecă binar. Lumea judecă hamletian. A fi sau a nu fi... acolo unde ţi-e locul? Pentru prostime tertium non datur. La ea nu merge cu fineţuri. Lumea se întreabă ca la bâlci.

Cum unele chestii hazlii, se tot întâmplă de la o vreme încoace, e normal ca lumea să se întrebe cum este paharul? Că prea intră unii pentru o vreme şi parcă ar intra la spovedanie. Când ies sunt mai albi decât erau când au intrat. După ce ies nimeni nu-i mai întreabă de sănătate.

Acum, ştiu c-o să mă înjure toţi doctorii în aritmetică. Mai ales ăia făcuţi după 89. De unde şi până unde 1+1=3?! De unde şi până unde întregul are trei jumătăţi?!

Păi are. Are, că aşa vreau eu. Are, că aşa vreau ei. Are, dar nu se văd.

În a treia jumătate a paharului se ascund argumentele cohortelor de specialişti în dat cu gura, fie ei jurnalişti sau avocaţi, fie poeţi de curte sau nat de rând, din ăla de stă ca porcul să-şi ia porţia de ulei rânced, mirosind a pensii şi salarii reduse de tot.

În a treia jumătate a paharului sunt dosite toate explicaţiile faptului că, deşi unii fură de rup nu ajung după gratii, pe câtă vreme unii stau ca să populeze puşcăriile pentru o găină.

În a treia jumătate de pahar se găseşte preţul albirii totale.

În a treia jumătate a paharului stă tupilată fraza aia minune: am încredere în justiţie.

Şi câte lucruri nu mai stau ascunse în a treia jumătate a paharului!

Aş zice că asta e singura parte plină.
Primele două sunt doar pentru noi. Ca să stă să ne râdem.

Ca aia.

Cel fără de păcat să ridice frunza

ElZap

Cu ceva vreme în urmă vuia satul de grija frunzei. N-o fi fost frunza strămoaşei noastre Eva, dar în mod cert o strănepoată de-a ei tot s-a jucat cu un cotiledon. Sau măcar cu un peţiol.

Biata femeie mai că ar fi roşit de ruşine şi de boroboaţa făcută. Mai că ar fi... că la grosimea epidermei, oricât ar fi încercat nu ar fi reuşit. În jurul ei lume ca la bâlci, stârnită de o curiozitate cu mai multe zerouri în coadă.

La câtă gălăgie se stârnise în piaţă, mai că ai fi zis că i se pregăteşte un autodafe pentru abandonarea credinţei pe care n-a avut-o niciodată.

Tot circul s-a împotmolit însă atunci când a fost căutat voluntarul care să ridice frunza a carei valoare era cu mult depăşită de greutate ei în aur. A frunzei, vreau să zic, că dama de pică e una cu mare greutate.

Toţi eretocriţii chemaţi la faţa locului se trăgeau îndărăt. Gurile rele spun că ăştia erau din neam dalmaţian. Ca s-o spunem pe a dreaptă, fiecare avea pata lui. Unii aveau multe, iar majoritatea aveau mult prea multe. Cine să se joace cu frunza Evei, când pe pământ o mână invizibilă scria de zor.

Cei ce au fost de faţă spun că mâna aia scria lista dalmaţienilor. Până şi cel chemat să vegheze la buna funcţionare a autorităţilor publice se uita încurcat la frunză.

Aruncă frunză, nu mai are unde a se ascunde şarpele. Şi dacă nu apare şarpele s-a dus dracului toată povestea cu încolăcitul jivinei în umbra din grădină. Grădina botanică desigur, că aia e pe-aproape.

Atunci mi-am amintit de judecătorii Greciei antice. Ce frumos judecau ăia, aşezaţi pe scaunul ăla îmbrăcat în piele. Unii spun că era piele de eretocrit.

A ăluia care judecase strâmb înainte cu câteva luni.

Aşa da judecată. Nu-ţi dă mâna să răspunzi la comenzi.

Pildă bibllică

ElZap

“La început era Cuvântul.”

Aşa începe scriptura, când cuvântează despre începuturile începuturilor. Mă rog, poate nu chiar de la început a fost cuvântul, dar el a fost esenţial în tot capitolul despre Facere.

Şi dacă cuvântul a fost la Facere, de ce nu ar fi şi la desfacere? Aşa credeau mulţi care se încredeau în el.

“ ...cuvântul... cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii toată puterea [lui]” (Ps. 32, 6)

Cam aşa-i. Numai că acum la tot el s-a întors împotriva lui, şi vai de cel ce-i iese din poruncă. Au n-o fi aflat despre căderea îngerilor?

Cei drept în toată tărăşenia asta n-a fost numai cuvântul. A fost şi cu alţii.

Bunăoară televiziunile îl arătau la nunta din Cana Galilei. Cu un alt om de bine. Acolo i s-a isprăvit vinul, după cum ne spune colindul.




Vinul s-a isprăvit dar el nu s-a lăsat. Nu a fost nevoie să preschimbe apa-n vin, că latifundiarul avea de unde să asigure alimentarea la pompă. Doar că s-a dat într-un fel de "montagne russe" care se zice că era maşina proprietate personală.

Acum nu-mi mai rămâne decât să aştept liniştit Judecata din Urmă.

La câte se întâmplă pe la noi, numai ea ne mai scapă.

Jeluirea câinelui

ElZap

Aşadar s-a tras.

Cine-a tras în noi după 22? Toată lumea ridică din umeri. Cică n-a tras nimeni.

Aici măcar ştim cine-a tras. Ştim aproximativ, că democraţia subţire cu mascaţi se ţine, nu ca dictatura care a apelat la nişte pârliţi de miliţieni. Şi ăia umblau creanga după turişti. Turiştii în mod cert n-au tras.

În câine au tras mascaţii, pe care nu i-a văzut nimeni la faţă. Mascaţii sunt ca fetele alea mari de pe plaiurile mioritice care şi-au pus Hijab. Nimeni nu ştie ce se ascunde sub Hijab.

Acum, noi nici nu ştim de ce au tras. Căinele era în legitimă apărare? L-a dotat stăpânul cu vestă antiglonţ? Măcar un pulovăr i-ar fi putut împleti. Din banii naivilor puşi pe căpătuială. Ştiu eu că pulovărul te apără perfect de gloanţe. Trăgătorii de elită nici n-au curajul să te ochească, necum să apese pe trăgaci.

Treaba e că circul a început după ce alicele au pătruns în piciorul patrupedului.

Imagine de BREAKING NEWS.

Ciorapul cu care a fost bandajat patrupedul s-a întins pe toate ecranele televiziunilor.

Jurnalistele afectate şi-au înmuiat creionul chimic în rujul de pe buze. Numai preşedinele de CAP şi-l înmoaie în ureche. Au început să curgă editoriale segmentate de Breaking News. Şi iar editoriale. O mare de lacrimi se prelingea pe LCD-urile cu sau fără LED backlighting.

Bocitoare deghizate în poeţi de curte şi-au pregătit partiturile. Nu prinzi momentul propice, degeaba eşti poet! Conştiinţa trece totuşi prin burtă.

Până şi deontologii au ieşit la rampă. La rampă şi în gura creşei. Mutarea asta a fost preemptivă. Ca războiul din Irak. Nu eşti preemptiv la miezul nopţii, îţi saltă patronul. Fără patron se duce castronul de ciorbă. Se duce şi shaorma, şi odată cu ea se clatină economia de piaţă. La noi chestia asta economică se bazează strict pe IMM-uri şi pe chioşcuri la care se vând seminţe. Atâta ne-a mai rămas după ce ne-au implementat de ne-au rupt toţi specialiştii clociţi la şcolile de partid. Cu astea defilăm până o face plopul pere.

Nu mai vorbesc de specialiştii în balistică şi în alte domenii care încep cu bali...

Toată lumea plângea durerea câinelui.

Am început să plâng şi eu, că aşa era bonton.

M-am oprit când mi-a trecut prin minte imaginea unui pat de spital, cu nişte rude care... ba plângeau, ba discutau despre averea celui ce urma să dispară sub ochii lor.

Dacă Doamne fereşte jeluirea asta a câinelui este tot o acţiune preemptivă?

Dacă o să râdă de mine toate generaţiile viitoare, ca de cei ce au ieşit la rivuluţie ca să ia de la unii şi să dea la alţii?

P.S.
Singurul nevinovat în tot circul ăsta e câinele. El sărmanul nu avea nicio ieşire. Asta-i viaţa de câine.

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa..

ElZap

Greu mai trebuie să-i fi fost Dictatorului.

Mai ales când lumea ţinea să îl colinde. Cu orice preţ, cu orice ocazie, în orice gamă. I-au cântat până şi colindul ăla cu „Ole, Ole, Ole”.

Ce-i drept, greu era şi pentru omul de rând. De cum se iţea Undrea în calendarul ortodox, mijeau şi balaoacheşii prin tramvaie, prin autobuze, pe lângă buzunare şi pe la uşile creştinilor. Până pe la sfârşitul lui Gerar, Bucureştiul era tot o colindă. O colindă şi o fojgăială de ghiocei negri. Frecau căpriţa de dimineaţa până-n noapte.




Noaptea se duceau pe la casele lor. Dacă nu aveau case, nu ezitau să se aciueze pe unde apucau. Îţi treceau pragul pe geam.

Ce nu face omul pentru a lua un ban? A-l lua. că de câştigat nici nu putea fi vorba.

Atunci ca şi acum. Sau viceversa.

Cel puţin ăştia nu-ţi intră în casă pe geam. Nu-ţi intră nici pe horn. Îţi intră pe cablu.

De când bate vântul de sus în jos, au apărut iar colindătorii. Colindă direct pe sticla televizorului. Poate le pică şi lor un ban. Acum e de colindat. Acum e vânare de vânt. Vânare sau jumulire? Parcă mai contează. Dacă tot a fost depus vântul la murat de ăi mai mari, de ce nu s-ar linge pe degete şi pigmeii?

Cu ceva ani în urmă, Maestrul Edecar, împingea de funduleţul unei tinere botulinate ca să o ducă în oraşul lu Manneken Pis, de unde urma să ne fericească cu discursuri scrise de unii şi citite de alta. Împingea, că de tras se ocupau alţii. Cu ceva ani mai devreme, a scris în apărarea vântului.

Acum, dacă Maestrul cel Scund a scris ce-a scris, de ce n-ar veni pe sticlă şi Poetul? Ce, opiniile lui n-au căutare? Au. Mai ales că ele au fost căutate şi pe vremuri.

Cu ceva timp în urmă mă tânguiam că Nu ne mai facem bine!

Atunci era doar o bănuială. Acum bănuiala prinde contur.

Mi-l închipui pe Dictator, stând cu băţu-n mână ca să se apere de lăudaci. Cum să se apere, când ăia sunt hămesiţi? Ca baba din poezia lui Coşbuc?

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Care Dictator a scăpat de Corul Foamei? Eu cred că niciunul. O spunea chiar şi săracul Arghezi, pe când se plimba Cu bastonul prin Bucureşti (min 1:45).



V-am spus că sunt un om periculos.

Analfabeţilor!

Detectoare de fum

ElZap

Astăzi era să ne izbească meteorul. Sau asteroidul?

Cometa în mod sigur nu. Cu Dumneaei a stat de vorbă Topârcenau. Ştiu că aţi aflat de interviul cu pricina. Şi ce dacă? Eu tot o să pun o strofă din poezia ştiută. Merită.

"Dar cînd văzui ce... porcărie
(Să-mi ierţi cuvântul) aţi făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, —
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Şi nimbul clar şi trena lungă
Ca o eşarfă de lumină
Mi le-am ferit să nu le-ajungă
Vreun strop întunecos de tină."

Nu-i aşa că e cam tendenţios poetul? Ca şi cometa. Păi la ce porcării se fac în ziua de azi, mai că-mi vine să spun că alea de pe-atunci erau nişte glumiţe de copii.

Dar să revenim la ale noastre. Era să ne prăpădim de izbitură de asteroid. Parcă nu ne prăpădim şi fără să ne izbească nimenea? Ne izbim noi între noi. Ca chiorii.

Aş bănui că suntem tot timpul beţi, dacă nu aş şti că suntem nişte nemernici. Nemernici şi demagogi... şi dracu şti mai ce.

Bunăoară, atunci când ne loveşte o nenorocire fără niciun asteroid, noi ne bucurăm. Unii se bucură din prostie, dar asta nu-i bai. Baiul e că unii se bucură din interes.

S-au prăjit nişte bieţi copii printr-o maternitate. Şi ce-i cu asta? Este, că din nenorocirea asta ies bani. Nu aşa de mulţi ca din flotă, dar tot ies. Bunăoară din dotarea pe care la minut am hotărât că trebuie făcută.

Începem cu detectoare de fum. Pe astea le montăm pe unde e şi pe unde nu e nevoie. Cât mai multe detectoare. Cât mai mulţi bani. Apoi cumpărăm extinctoare. Le înlocuim pe toate, că s-au învechit alea de le-am luat acum o lună. Pe lângă astea mai înaintăm în foncţie nişte mameluci care nu-şi justificau prezenţa nicăieri.

Şi la ce sunt bune detectoarele? Păi nu sunt bune la nimic, că dacă duduile alea care trebuie să-i păzească pe bebeluşi o pun de o nouă petrecere, tot n-are cin' să le audă, chiar de ar suna mai ceva decât Îngerii Apocalipsei. Şi dacă nu ia foc nimic, o să moară bebeluşii de frig, sau de omăt, sau de trăsnet. Punem şi detectoare de de-astea? Punem, dar numai după ce mor.

Au însă şi detectoarele astea un rol. Până să vedem cine-i vinovat pe la noi, ni se aruncă praf în ochi cu lipsa de dotare. Cu detectoare de fum.

Păi atunci n-ar fi mai bine să se pună detectoare de praf? La cât praf ni se aruncă în ochi, ar urla mai ceva decât sirenele Hiroşimei.

Stau şi îmi storc mintea să văd ce am mai putea cumpăra. Nişte colaci de salvare ar merge? Sigur că ar merge, mai ale că se întrevede scufundarea Titanicului, cu Titan cu tot. Am văzut că are ochii umflaţi, faţa buhăită, privirea speriată. Nu cred că de grija muritorilor de rând, cât de spaimă că tot ce a făcut şi a dres nu-i ajută la nimic. Aşa se întâmplă cu cele făcute la întuneric.

Şi după ce se scufundă, le-am putea folosi a doua oară. La inundaţii. Ca să se salveze lumea de la înec. Păi credeţi că mai face cineva digurile promise? Aiurea. Nu le-au terminat ei nici pe alea făcute de împuşcatul regim.

Sau poate nişte colaci? Sau măcar covrigei. Ca să fie pentru pomenirea defunctului regim.

Amin!