luni, 31 ianuarie 2011

duminică, 30 ianuarie 2011

Mumiile şi democraţia

ElZap


Stau şi eu... tot ca prostul şi-mi dau cu capul de pereţi.

Capul prost, aşa cum îl ştiţi nu vrea să mă ajute în niciun fel.

Păi, judecaţi şi voi, cum vine chestia asta cu mumiile şi democraţia? Sau cu dictatura, că-i tot aia? Văd de pe fluxurile de ştiri care umflă pânzele de păianjen ale netului şi ale democraţiilor, că oamenii au ieşit în stradă. În stradă, aşa cum li s-a cerut probabil. Cum se face însă că au ajuns din stradă taman în muzeu?

Poate că s-au rătăcit sărmanii, de la gazele lacrimogene. Poate că au confundat ieşirea ţării din dictatură cu intrarea lor în muzeu. Un fel de oişte-n gard, cum ar fi spus ţăranii pe la fierăria lui Iocan.

Poate că au vrut să vadă întâi de toate cum se făceau revoluţiile pe vremea când se construiau piramidele, că fără doar şi poate şi atunci erau revoluţii.

Poate că au fost curioşi să ştie ce era în capul celor două mumii ce le-au ieşit în cale, ca să deducă ce este în capul celor pe care vor să-i răstoarne de la putere.

Poate că au confundat Cairo cu Bucureştiul, şi Cairo's Egyptian Museum cu Muzeul de Artă al RSR. Sau cu Biblioteca Centrală Universitară, unde s-au pus pe cetit cu tunurile de pe tancuri. Acum pricep eu de ce unul spiroi de frunte a trebuit să le taie ălora ţevile. Cică sufereau tancurile de miopie. Sau de prezbitism? Totul depinde de unde privim revoluţiile. Chestia asta nu ne-o poate lămuri decât badea Caramitru, că el a ajuns ministru la cultură post-fatum.

Poate că au avut de făcut o completare la filmul acela din Bagdad. The Looting of the Iraq Museum, Baghdad: The Lost Legacy of Ancient Mesopotamia de poate fi văzut pentru o sumă infimă pe Amazon:















Ce mare brânză şi muzeul ăla. Nişte oale sparte, ca să-l parafrazez pe un cunocut consiler prezdenţial când vorbea de vase. De vasele României, se înţelege. La ce le trebuiau cioburile alea irakienilor, că oricum acum nu au ciorbă să pună în ele? N-au ciorbă, dar au democraţie! Măcar de-ar avea un Avramescu care să-i lummineze şi pe ei cum vine treaba cu vasele.

Măcar de-ar fi ştiut şi sumerienii, akkadieni sau cine-or fi fost vinovaţi, ca să nu fi pus niciodată de-o Mespotamie. La ce ne trebuia nouă aşa ceva? Nu era mai bine dacă rămâneam analfabeţi? Şi noi, dar şi Avramescu, că tot nu s-a ales mare scofală de isprava lor.

Mergând pe Nil în sus, nu era mai bine dacă mumiile alea nu se apucau de prostii? Ce le-au trebuit lor piramide? Oricum, timp de milenii nu le-a văzut nimenea. Nu le-a văzut că oamenii erau ocupaţi cu alte prostii. Nişte movile, acolo, cum ar spune înţelepţii zilelor noastre. Noroc cu bunul nostru Eiffel care s-a pus pe ridicat turla aia din Paris. Abia atunci şi-au dat seama că turla e niţel mai înaltă decât piramidele. Mai înaltă, dar nu mai lată.

Oare câte muzee or fi existând pe mapamond? Mă întreb şi eu ca să deduc de aici câte revoluţii mai avem de înfăptuit în acest plan cincinal. Oare cine este Ministrul Culturii azi? Că el ne-ar putea lămuri precis. Măcar la PORCSALMI Bálint, şeful de cabinet al ministrului de-am putea ajunge.


Comme-ci, comme ça








joi, 27 ianuarie 2011

Guvernul Ciaca-Paca-Bir

ElZap

Moto:
În redută numai lei;
Uite-i, mă, başibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii !
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.


Să mă ierte Coșbuc dacă îl amestec în mizeriile noastre, legate de biruri și alte alea.

Din câte se spune, orice guvern este pus acolo sus ca să ne guverneze, lucru lesne de înțeles și la mintea cocoșului, ba chiar a unor ministrese consoarte și cu normă dublă.

Așa se spune, numai că de la vorbă până la faptă cale lungă este.

Prima grijă a unui guvern, nu e de a-și duce supușii spre pământul făgăduinței, cum făcea Moise.

Începând din chiar clipa în care dau năvală pe ușa cabinetelor ce-i așteaptă cu nerăbdare și cu toate alea, prima lor grijă este de a arunca o privire în jur ca să vadă ce mai e de jumulit, cum trebuie mișcate conductele alea prin care se sifonează banii de colo-colo, până ajung acolo unde este locul. Ca să fiu mai explicit, deși în treaba asta nu prea sunt grade de comparație din cauză că enunțul este evident, punctul final trebuie să fie în niște buzunare alese pe sprânceană.

Așa se face că ne trezim peste noapte cu biruri peste biruri, unele atent ascunse în autostrăzi ce nu se mai termină niciodată, altele băgate în taxe pe aerele ce și le dau tot ei dar le plătim noi, șamd, șamd, șamd.

Mai nou, Madame Comisara, a inventat birul amendă. Cu birul ăsta nu-i de joacă. Cum o dai, de el nu scapi. Nu vrei să-ți încalți mașina cu galoși de iarnă, cumpărați din buticul lui Nea Caisă, om de-al casei se-nțelege, vine Coana Mare cu cocul ei sovietic și cu accent de studentă la Universitatea Lomonosov și-ți trântește o amendă ca să-ți piară cheful să mai miști în front. Amenda asta alimentează și ea niște conturi, lucru lesne de înțeles.

Ziceam că prima și singura grijă a unui guvern ar fi să guverneze, caz în care aș primul care aș ridica piatra împotriva oricărui cârcotaș.

De guvernat nu guvernează. Nu guvernează, dar nici nu învață. Ce să învețe? Păi dacă tot v-ați luat luat niște diplome și grade pe de-a moaca de la universități păstorite de voi și pentru voi, nu ar fi cazul să mai deschideți oleacă câte o carte din când în când, ca să vedeți pe ce continente a așezat Cel de Sus țările lumii? Că râd supușii voștri pe înfundate când cuvântați despre suedii și norvegii imaginare inventate de voi în pauzele dorobațiene.

Nu mi-ar păsa câtuși de puțin dacă ați da în gropile pe care voi le faceți, numai că mă doare când văd că ați băgat un popor cu oiștea-n gard, după ce l-ați plimbat pe drumurile voastre pline de gropi.

Și vă mai mirați că nu aveți loc de urările de bine pe care vi le întoarce populația sătulă de trăit bine?

Deschide ochii mari Vizire, că Pașa ține doar un sigur ochi deschis.

Vizirul ăsta cu nume umil de play-boc însă doarme pe el, că hățurile sunt în mâinile măritului Pașă.

duminică, 23 ianuarie 2011

O lume clădită pe nisip

ElZap

Am senzaţia că revăd un film proiectat de undeva din prejmma aniloor 400 d.C.

Imperiul, măreţul Imperiu Roman, unicul etalon pentru lumea de atunci, se rupe în două. A doua jumătate a lui, ce dinspre răsărit, mai pluteşte o vreme pe apele agitate ale istoriei, după care se scufundă şi ea.

Imperiul s-a scufundat într-o tăcere absolută, oamenii au uitat de băile publice, au uitat de medicină, de ştiinţă, de arte, iar corabia istoriei se îndrepta grăbită spre un Ev Mediu Întunecat. Parcă aşa am putea să-i zicem acelei istorii?

Şi totuşi...

Încă nu a fost formulată explicit legea conservării masei,din lipsă de Antoine, sau de Laurent, sau poate de Lavoisier. Aia pe care o ştiţi de pe la şcoala generală, că pe la gimanaziu nu ştiu dacă se mai face. Aia cu "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă".

Nu a fost formulată, însă ceva din Marele Imperiu se muta încet-încet mai spre răsărit. Acolo se naşte în tăcere o Epocă de Aur. Cu ştiinţă, cu comerţ, cu tot ce vreţi.

Dacă epoca aia nu exista, nici Renaşterea, Impresionata Renaştere, nu ar fi fost decât un vis.

Mi-e teamă că istoria se repetă. Mi-e teamă că am cosntruit pe nisip. Mi-e teamă că bicisnicia celor ce ne conduc e pe cale să rupă lumea cu care ne-a obişnuit în două, iar mai apoi în bucăţi.

Sigura speranţă care ne rămâne este tot Lavoisier. Aşadar nu se pierde. Doar că va trebui să învăţăm altă limbă? Nu o să fie prea dificil?

Aud că se scufundă lumea asta clădită pe nisip. Nu se scufundă doar în mintea mea. Se scufundă aievea. Se scufundă în carne şi oase.



A înnebunit Marele Şahist?

Poate doar joacă o piesă de prost gust. Poate are de gând să dea un Şah-Mat întregii Table de Şah.

Altfel de ce ar născoci o poveste care nu se poate întâmpla. Nu se poate aşa cum este ea povestită. Chiar dacă Betelgeuse va exploda, tot nu are şanse să ne termine. Este la 640 ani lumină. Nu are nicio şansă să ne zgâlţâie.

Betelgeuse Plume eso0927d





Dacă fug prea iute...

ElZap
... o să zică că-s proastă.

Aşa că mai bine o iau pe puncte.

1. Dau un telefon la Înalta Curte. Când Micul Vizir o să zică da, Curtea o să zică ba. Între Da şi Ba, timpul trece în favoarea mea.

2. Dau o fugă până la Supermarché-ul din colţ, sub pretextul că trebuie să-mi cumpăr sifon, pentru ştiţi voi ce. Nu înainte de a anunţa televiziunile.

3. Eu o să declar că m-am împedicat în Înalta Curte, aşa că nimeni n-o să poată spune că sunt... aşa... descheiat la ... aşa. În fond, ce? În fond, sunt între vărsta aia la care uiţi să te închei la şliţ şi vârsta la care uiţi să te deschei la şliţ.

4. Nu a băgat Dumnezeu zilele în sac, aşa că peste câteva luni o iau de la capăt. Atunci o să spună Micul Vizir da, iar Înalta Curte o să spună poaaaate. Curtea asta e una care se îndoaie, taman ca în bancul ăla cu baba moşului care a rămas însărcinată.

Nu i-am încălecat eu pe domnii profesori? I-am. Şi încă cum! De la +50% la -25%. O să mă împiedic eu de nişte colonei, de nişte generali?

Eu, dacă vor muşchii mei, îmi fac o armată de generali. Pe toţi îi fac generali. Întâi îi fac pe ei, ca să nu bată la ochi, iar mai apoi pe ele că sunt fete bune. Pe urmă iau paragraful anterior de la cap. Dacă nu mi se îndoaie şi ăsta. Dacă da, măcar o s-o am pe aia mică generăleasă. Mânca-o-ar tata de frumoasă!

Nu am zis eu că în următoarele cinci minute demisionez? Ei şi?

Nu am zis că o să trăiţi bine? Am zis. O să trăiţi dacă o să aveţi cu ce. O să trăiţi dacă o să aveţi zile. Eu nu v-am promis şi zile.

Nu am zis că nu vă bag în datorii? Am zis. Păi, pe voi v-am băgat? I-am băgat pe copiii voştri. Şi pe copiii, copiilor voştri. Amin.

vineri, 21 ianuarie 2011

De ce ne împuşcaţi porcii, nemernicilor?

ElZap

Mi-a trecut pe lângă ureche o veste ca un glonţ.

Aud că un anume cetăţean de pe undeva de pe lângă Arad, confecţiona arme. Şi nu orice fel de arme, ci unele cu care se împuşcau porci. Mistreţi, dacă puteţi să vă imaginaţi aşa ceva.

Tot e bine cât e vorba de porci. Dacă era vorba de curci era mult mai grav. Ce ne-am face dacă ne-ar dispărea curcile? Cine ar mai privi precum curca în lemmne? Poate s-ar stinge şi vorba asta.

De ce să nu moară sărmanii porci de moarte bună, sau de gripă porcină? Dacă ar muri de gripă porcină - dacă o fi existând o aşa gripă - ar fi un chilipir. Nu pentru tot natul, ci doar pentru cei cu un anumit tip de stropitori. E vorba de stropitorile alea care sifonează ceva acolo. Poate bani, poate altceva.

Şi-apoi, dacă nemernicii ăia de braconieri ne tot împuşcă nouă porcii, fie ei chiar mistreţi, de unde am avea noi elanul necesar ca să păşim înainte spre capitalismul multilateral dezvoltat. Fără elan nu-i capitalism, iar fără ăsta nici măcar nu exişti. Nu-i ăsta, nu-i nici democraţie, nu-i libertate, nu-i fericire, nu-i morală.

Unde elan nu e, nimic nu e.

Vreţi să ajungem cu toţii la groapa de gunoi? A Europei, de exemplu. Să consumăm porcii altora? Ăia ca cu dioxină, aduşi de prin alte ţări? De ce să nu moară şi porci noştrii după legea noastră strămoşească? De Ignat, de pildă.

Nemernicul ăla făcea arme cu alice. Un fel de arme de distrugere în masă. În masa porcină, desigur. Pe astea cu greu le găseşte cineva. Nu-s ca alea normale.

Uite că ne sosesc oaspeţii, iar noi nu avem destui porci cu care să-i primim. Să importăm porci? Să-i rugăm să vină cu porcii din dotare? Ăia nu au porci. Au murit cu toţii. Unii au murit de antrax. Vă mai amintiţi de antraxul ăla? Păi e vorba de acelaşi antrax care era vânat acum câţiva ani pe toată suprafaţa mapamondului. Noroc cu vânătorii de antrax. Dacă ei nu vânau la timp, ne-ar fi murit toţi porcii. Mureau de antrax.

Nu avem porci, dar avem elan. Cu elanu-n nostru frunte, o să ouăm ouă multe.

Chestia asta nu-i din Ferma animalelor. E din alocuţiunile unor jurnalişti, sau reporteri de televiziune.

Stăteau săracii cu blidul în mână la poarta domeniului. Acolo se împuşcau porci. Ăia se împuşcau ca la carte. Ăia erau eutanasiaţi. Oare erau şi asomaţi? Aşa cum se cere în prevederile emise la Înalta Poartă. Sau te pomeneşti că asomarea e valabilă doar pentru bieţii opincari autohtoni.

Îi asomăm pe opincari? Îi asomăm pe porci? De ce am cheltui bani pentru nişte bieţi opincari? Păi, ăştia sunt doar o statistică.

De ce nu s-a apucat nemernicul ăla din Arad de produs bombe? Nucleare de pildă. Pentru astea nu există lege. Nu te judecă nimeni. Nu te judecă în stare de libertate. Nu te judecă în recluziune. Nu te judecă. Cine ar avea curajul. Păi curajul se tratează cu ceai de bombă.

Scăpa omul basma curată şi basta. Bomba nu-i armă. Bomba nu-i armă de vânătoare, iar oamenii nu-s porci. La ce ne-am bate capul cu ei? Oamenii nu sunt în stare nici măcar să guiţe.





joi, 20 ianuarie 2011

Şi reformă fără de sfârşit...

ElZap

De douăzeci de ani reformăm întruna.

Reformăm cu o sălbăticie greu de imaginat. Reformăm ce nu a fost făcut bine înainte de 89, ce nu a fost făcut bine de cei ce au condus România cu zece ani în urmă, ba chiar şi ceea ce am reformat noi acum trei săptămâni.

Scopul nostru e reforma fără de sfârşit. Nu contează că nimeni nu verifică aceste reforme. Noi reformăm mereu.

Mai nou am vrea să reformăm felul în care vor fi finanţate campaniile electorale. Să se dea bani tuturor celor care au nevoie de bani. Politicienilor care ne vor ferici în Parlamentul României, în primul rând.

Stau şi eu ca prostul în uliţa satului şi mă întreb: oare de ce nu s-au respectat legile pe care tot noi le-am scos? Îmi amintesc că la nişte alegeri a ieşit un alegător care a spus în văzul lumii că el va vota de cinci ori. A păţit omul ăla ceva? Doar s-a autodemascat, n-aşa? Jupâne, dacă n-ai fost în stare să opreşti mita electorală cât ai stat în fruntea statului, cum te-aş crede că o vei opri băgând bani în buzunarele aleşilor noştri. Poate în buzunarele aleşilor matale.

Şi-apoi, înainte de a da bani "catindaţilor noştri şi ai matale", nu ar fi bine să-i luăm pe ce-i ce au fost daţi? Poate şi pe cei ce au dat. Să-i luăm de guler, făcându-le vânt cu un şut în dos. Asta ar fi un început de reformă, zic eu.

Reformăm şi învăţământul, că trebe! Trebe să intre la şcoală toate tutele. Alea de obţin succesuri peste succesuri. Alea de sunt primite cu alai, pentru a li se înmâna carnetul de partid depus cu două săptămâni în urmă ca să "candideze independent".

S-a ales praful de învăţămând, de cât a fost reformat. Orice netot a venit şi s-a pus pe reformat. Pe învăţat nu s-a pus nimenea. Au curs fluvii de bănet în buzunarele unor protejaţi. Au curs ca să ce? Ca să scoată pe porţile unor universităţi de mucava, nişte absolvenţi care nu ştiu nici măcar cât ştiau când au intrat acolo?

Reformăm turismul cu tot felul de spectacole de circ făcute de aleşii noştri. Ai noştri? Oarecum, dacă ne gândim că au fost aleşi contra a două sticle de rachiu şi o sticlă de ulei rânced. După reformare scoatem branduri de ţară. Frunze de milioane cu care ne acoperim ruşinea, precum a făcut Eva după ce a muşcat din şarpele păcatului. Poate din mai mulţi şerpi. Oare ce gust aveau şerpii ăia? De căpşuni? De zmeură? De gorgonzola?

De ce nu am reforma raiul? Cu şarpele care oricum se cam îndoaie. Cu Adamul ăsta de operetă. Cu evele astea de umblă la mere.

Jupâne, dacă o ţii pe reforme, o să ajungi să nu mai ai ce reforma. Că mulţi din cei pe care îi reformezi, nu au răbdare şi trec în lumea celor drepţi. Îi treci matale cu reformele-ţi fără de sfârşit.

Sau poate n-am priceput eu ca lumea? Poate că ăsta e scopul matale.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Plapuma

ElZap

E o vorbă de pe la noi, care numai vorbă proastă nu-i. Ea glăsuiește că nu-i tocmai bine să te întinzi dincolo de frontiera plapumei din dotare, sau cam așa ceva.

Românu-i plin de înțelepciune, însă are marele defect că uită repede pățaniile trecute.

Așa se face că amu am ajuns să privim în ograda vecinilor. A vecinilor mult prea îndepărtați, de care făcea vorbire Spătarul Nicolae Milescu (alt Nicolae, care însă se mai numea și Николай Гаврилович Спафарий, fie-i țărâna ușoară pe-acolo pe unde odihnește, pe la Москва́). Mai pe de-a dreptul, am început a privi la țara Kitai. De la distanță ce-i drept, că prea ne-au luat-o ăștia înainte. Noi îi privim de la distanță, iar ei ne privesc de aproape. Ne privesc din Dragonul Roșu, de la casele de schimb valutar, iar de cele mai multe ori pe vizorul ușii din apartamentele vecine.

În timp ce vecinii de care fac vorbire aci se mulțumeau cu ce aveau, și puneau ban peste ban, ca să aibă pentru zile negre, noi înfulecam mititei, consumam bere metalizată și ne îndopam cu hamburgeri de la McDonald. Ca să nu ni se strice produsele astea cool, cetățenii noștri din Ferentari cumpărau de zor frigidere doar cu buletinul, pe care le revindeau instant cui băga banu'.

Io chiar nu știu cui i-au răsărit ideile alea crețe, conform cărora e bine să consumi până plesnești, ca să poată să duduie economia autohtonă, dar văd eu că aiasta nu duduie ci mai mult îi leșinată, ba chiar moartă și în stare de putrefacție.

E drept că niște persoane blonde precum berea brună au început să prospere, dar asta-i altă poveste. Ele prosperă din comercializarea fierului vechi, pe care-l colectează ca pe vremurile apuse. Treaba e că în elanul modernizării turbate, noi nu aducem la Centru vreo plită în care rugina și-a înfipt oxidul de fier, ci ne alimentăm direct de la uzina Timpuri Noi. Păi da, că atunci era sloganul mobilizator „din fier vechi unelte noi”. Acum e viceversa: „Ia strungu' neamule, că îmi mor copiii de mititei și baragladina de hamburgeri”.

Acum, e drept că e bine că nu mai facem tractoare, combine, sape, camioane, arouri, și alte prostii de-astea, dar oare ce facem? Că pe fetele noastre, alea care ar fi trebuit să împletească câte un pulovăr pe la APACA, le văd că împletesc mințile și așa împleticite ale unor obsedați de pe video-chat-urile care au răsărit precum ciupercile după ploaie. Babacii deschid computerul și-și admiră progeniturile care mânuiesc făcălețul pe webcam în văzul întregii planete.

Al naibii vecinii ăștia, care nu se trag din neamul lui Hagi Tudose. Acum se dau și la spanioli, și la nemți, ba mai zilele astea și la americani. Cică pe la ei au în acțiuni cam pe la 1000 de miliarde de dolari. Haoleu ce de bănet!

Las' că vin și pe la noi unde sunt instalați deja. Vin să ne facă niște chestii de se numesc eoliene. Noi o să le dăm vântul, iar ei o să-l prindă cu ele. În timpul ăsta servim și noi o cafea la birtul din sat și ne uităm la ei.

Treaba cu plapuma nu mă deranjează prea tare, cât mă deranjează faptul că n-am învățat nimic de la ei, când mai aveam o șansă. De întins puteam să ne întindem cât pofteam, dar de ce a trebuit să cumpărăm noi plăpumi de la niște șmecheri, când încă nu ni se făcuse chiar așa de frig?

Doar pentru că trebuiau și ăia să-și vândă plapuma pe la noi?

Doar pentru că trebuia să ne aliniem la lozinca aia ce pretinde că dacă consumi până crăpi, o să duduie economia?

De crăpat o să crăpăm mai mult ca sigur. Treaba e că economia n-o să mai duduie nici la calendele grecești.



duminică, 16 ianuarie 2011

A venit un miel din crâng

ElZap


Din crâng a venit, asta vă jur. Şi bag mâna-n foc că miel era.

Ce vă uitaţi în gura lui Coşbuc? El vorbeşte din auzite. Ca mulţi alţi mioritici a fost şi el tras pe sfoară. Manipulat cum ar spune contemporanii ce i-au călcat pe urme.

Sau poate că el nu a spus decât a doua parte a poveştii. Atâta a văzut, atâta a povestit. A văzut el lup, ne-a povestit de lup.

Eu vă spun că era miel, că o ştiu de pe surse. O ştiu de pe surse, dar o ştiu şi pentru că am fost în persoană când a sosit mielul cel blând.

Ce nu pot să vă spun eu, şi mai ales nu pot băga mâna în foc nici azi se referă la direcţia din care a venit mielul.

Unii zic că ar fi venit dinspre răsărit, iar alţii că ar fi venit dinspre apus. Cert este că pe vremea aceea, omul însemnat cu pata lui Cain pe frunte era mare vizir în răsărit şi era înrudit întru în servicii cu vizirul din apus. Ăla de era s-o mierlească prin Ţara Soarelui Răsare, din cauza unui Bad Sushi preparat ca la carte pe YouTube.

Mai sunt unii care spun că era un miel crescut în ogradă la noi, iar alţii zic că mielul ăsta doar ar fi fot fătat pe la noi, dar era de rasă incertă. Poate că au dreptate, dacă ne gândim că şi cojocul Karakul e tor de rasă incertă.

Dar la ce bun să căutăm la genealogia mielului?

Mai bine să ne amintim cu câtă bucurie a fost primit mielul.

Actul I. Toate oile au fost aliniate şi au behăit în cor: Ole! Ole! Ole! Behăiau până şi dulăii de pe lângă stână.

Unii dintre ei s-au ales cu un câştig bunicel, mai ales că ştiau pe unde îşi ţinea ciobanul banii pentru nevoile de la stână. Alţii au emigrat şi acum crează probleme autorităţilor de pe mapamond. Unii şi-au tras nişte viloaie de te-apucă râsu-plânsu. Unii au moştenit de la o bunică geto-daco-turco-tătară Tractorul Braşov (fost Oraşul Stalin, fost...), Comtimul, Sidexul şi alte marafeturi, pe câtă vreme alţii s-au mulţumit cu o chioşcăraie prăpădită la colţ de stradă, unde vând piraterii şi reviste cu poze. Cei mai mulţi însă au rămas fericiţi, goi puşcă ca în ziua când au ţâşnit pe lume. Dulăul ăla de behăia în versuri mate, de se făcea că scrie a moştenit o moşie şi a ajuns dulău moşier. Neam de neamul lui nu visa aşa ceva. Poate soacra cu originea ei sănătoasă să fi visat, că dânsa era clarvăzătoare cu multiple rădăcini în solul Europei.

Actul II. Oile au început să behăie unele la altele pre limba lor. Să vezi la urături, care de care mai colorate.

Măi berbece nu ceda/Turma te va apăra.

Anarhia/Salvează Jecmănia

Şi parol că a salvat-o. Nu se vede?

Din vorbă-n vorbă, pe faţă se derula spectacolul şi pe spate la adăpostul nopţii se doseau cele trebuincioase lor, dar netrebuincioase boborului. Boborul stătea ca la dentist şi privea spectacolul oilor.

În timp ce toţi salvau ce era de salvat, toţi implementau ce era de implementat, toţi dădeau sfaturi economico-fanteziste, mielul a crescut mare.

O frumseţe de miel, cu colţi ca orice oaie care se respectă, cu blană de lup pe care o luase cu împrumut pe termen nelimitat de la Gospodăria de Partid, cu vizuină luată pe de-a moaca de la RA-APPS. În vizuina asta şi-a tras nevastă, soacră, şi mai multe mioare cu muuuulţi ani mai tinere ca el. Mielul ajuns berbece matur se tăia la copită ca să salveze onoarea mioarelor venite de pe centura de castitate îndoielnică, în timp ce ele îşi suflau de zor nasul ca să-i salveze onoarea domnului miel, obosit de ani.

Abia atunci au băgat de seamă sărmanele mioare că nu mai sunt dorite la stână. Mielul corcit prin zelul lui Miciurin cel Tânăr, le împuţina pe zi ce trece. La început au dispărut doar câinii de pe lângă stână. Nu toţi, ci doar cei ce-l importunau pe miel. Cei slugarnici erau păstraţi o vreme, cu condiţia să nu behăie aiurea pe la adunările alea de se zic electorale, cum s-a întâmplat şi cu mielul moşier..

Acum se pune problema ca oilea să fie evacuate de la stână.

Cică unele nu şi-au plătit întreţinerea, altele nu au documente din care să rezulte că au avut repartiţie guvernamentală, şamd, şamd.

La stână a apărut un domn, care se zice că e Executorului Judecătoresc. Vorbea mai multe limbi străine. Limba oilor nu o ştia, dar translatorul spunea că vine ca să repună în drepturi o mătuşă moartă de 300 de ani, care nici ea nu vorbea în limba oilor, că ea s-a născut la Paris, Londra şi Berlin simultan. Ăştia se nasc unde vor muşchii lor, că de aia e oameni.

Au apărut şi nişte camioane, cu un fel de hingheri multifuncţionali pentru câini. Ăştia sunt precum imprimantele alea de scriu ce le ceri şi fac copii de acte la după comandă. Cică aveau ordin să încarce câinii şi oile recalcitrante în camioane, ca să împlinească dorinţa mielului venit din crâng.

Am uitat să spun, că aici se va ridica un frumos complex de locuinţe pentru rudele domnului miel.

Peste ani, mioarele o să aibă voie să vină în excursie să vadă pe unde au copilărit şi să recite duios poezia patriotică, "A venit un miel din crâng".

vineri, 14 ianuarie 2011

Consultaţie

ElZap

Când mergi la doctor pentru o consultaţie, oricât de banală ar fi ea, e bine să te asiguri.

Să te asiguri că medicul ăla nu este doctor în tribologie, adică în ştiinţa organelor de maşini, şi nu te caută de rulmenţi acolo unde nici nu te aştepţi. Sau ar putea fi doctor în drept, gata oricând să te treacă şi pe tine în lumea drepţilor.

E bine să te informezi (pe surse dacă pe altceva nu poţi), că omul nu dă din casă, de te ştie tot satul de ce suferi, câtă râie ai acumulat de-a lungul vremii, cu cine ai dormit şi ce transfer a făcut ăla în timpul somnului. Poate se pronunţă în legătură cu o posibilă hepatită luată pe cale orală, sau cu altă boală care nu se ia de la baia pubică, cum pretind unii şmecheri cărora li s-a înfundat şmecheria.

Cu doctorii ăştia care vorbesc prea mult nu-i de glumit.

Dacă domnul doctor este primar, că umblă vorba că foarte mulţi primari şi-au pus un DRD sau chiar un DR acolo unde nu se cade?

Par egzamplu, dacă mergem cu Google pe unde a umblat Creangă, putem da de unul din urmaşii ţăranului ăla care semăna păpuşoi, taman când trecea pe drum "Hristos şi cu Sfântul Petrea".

Cam pe-aici vreau s zic:


Vizualizare hartă mărită

Ia ascultaţi câte lucruri ştie un domn primar, ce ţine şi locul doctorului comunal.



Mă refer desigur la spusele lui Ştefan. Cum "că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şa urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor". Moldova ca şi spitalul ăla buclucaş. Aşa o fi? Eu nu mai cred treaba asta de când bate vântul pe acele meleaguri.

Acum, de când primarul a pus diagnosticul pe care l-aţi auzit, eu am rămas cu o mare nedumerire.

Nu cumva domnul primar este şi doctor veterinar, că prea se pricepe la astea?

Şi mai am câteva.

O fi avut domnul primar un contact ştiinţific pe tema asta cu specialista în operaţii de lifting, renumita "profesoare de sex", că vorba din bătrâni: "ce se taie nu mai fluieră"?

Sau "Ce?vrei sa te cred ca si fluiera?!".

Poate ne lămureşte domnul doctor-primar.



joi, 13 ianuarie 2011

De la Penelopa la Jacquard

ElZap

Ce aş putea spune eu despre cele două borne ale istroiei, ca să nu supăr pe nimeni?

Să nu suflu o vorbă, că taman Penelopei nu i-a trecut prin cap să inventeze o drăcie care să-i fi uşurat munca? Că în loc să se gândească la un război de ţesut modern, ea se usca de dorul lui Ulise?

Brogi, Carlo (1850-1925) - n. 8329 - Roma - Vaticano - Museo Pio Clementino - Penelope - Statua arcaica, quasi al naturale


Despre Jacquard ce ar fi să spun? Că era un leneş, care în loc să se ţină de muncă umbla după cai verzi pe pereţi? Că le-a luat pâinea de la gura atâtor copii? Că a pus la pământ o industrie care dădea speranţe atâtor oameni?

Jacquard Joseph Marie woven silk

Până la urmă nimic nu-i nou sub soare. Atunci ca şi acum. Aici ca şi acolo.

Doar dimensiunea dramelor e alta.

Doar mijloacele prin care se ating ţintele s-au schimbat.

Penelopa zilelor noastre nu l-ar aştepta pe Ulise chiar dacă ar pleca în delegaţie pentru câteva zile. Poate s-a căsători cu unul care-i oferă un fel de voal pe degeaba.

Penelopa de azi ţese şi ea, dar nu cu mânuţa ei, că doar de aia a descoperit Jacquard războiul. Ea ţese intrigi, în pânza cărora încearcă să-l prindă pe Ulise. Asta doar pentru a-l pedepsi că s-a întors de pe mare fără corăbii.

Nu că i-ar prea rău de frumuseţe de flotă, dar trebuie să cotizeze şi Ulise la zestrea frumoasei doamne.

În timpul ăsta, mulţimea de gură-cască priveşte spectacolul sinistru în care Itaca se scufundă sub ochii ei.

Lumea se bucură, dănţuieşte, râde şi plânge. Unii se aruncă de la balcoane, sau îşi învaţă nevestele să înoate pentru ultima oară.

Unii mai speră să se nască un nou Homer, care să scrie o altă Odisee.


sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Între Hîncu şi Dîncu

ElZap

Dacă aş fi un geniu al ştiinţei aş scrie despre Odobleja, despre Ampère şi despre Norbert Wiener. Cum eu mi-s mic mă bag doar între cei doi de mai sus.

Primul prevede cutremure care s-ar putea să se producă la o adică. Omul a citit ceva la viaţa lui. Din ce a citit însăilează o teorie care e la fel de probabilă precum îi sunt cutremurele.

Al doilea citeşte acum. Citeşte din ghioc, citeşte în palmă, citeşte în ochi sau în urechi. În ultimele se uită doar dacă posesorul le mişcă adecvat. Şi el face un fel de previziuni. Ale lui chiar nu au şanse să se adeverească. Sau au şanse la Paştele Hîncului.

De primul râd toţi şi nici nu are cum să se apere. Nu are cine să-l apere. De al doilea nu râde nimeni. Nici să râdă nu se mai oboseşte generaţia de azi. Ea se mulţumeşte să se hlizească.

Pe primul îl alungă toţi ca pe o muscă ce se aşează pe felia de pâine cu miere. Pe al doilea îl privesc toţi cu un fel de admiratie mută. Asta îmi aduce aminte de versul lui Eminescu.

"Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire..."

Cum să râdă oamenii adunaţi la sfat, la talk-show? Păi dacă ei ar râde de el, nu ar dezgropa securea războiului? Nu ar râde şi el de ei? Ce, ei sunt mai breji?

Odată cu ei toţi am râde şi noi toţi până am da în plâns. Măcar când ne-am aminti ce mult ne costă sticla de ulei primită gratis mai ieri. Mai acum un an. Mai acum douăzeci de ani.

Până la urmă am ajuns un fel de turmă. Una care stă ca proasta în târg privind când spre Hîncu, când spre Dîncu. De la ăştia aşteptăm noi ispăşirea de păcate?! Ăştia nu pot să joace nici măcar rolul de ţapi ispăşitori. Are cineva curajul să le pună păcatele pe cap şi să-i trimită pe pustii?

Naiba mai ştie unde ajung ăştia cu păcatele noastre în coarne.



Salut!

ElZap





duminică, 2 ianuarie 2011

Ne strici Lăutarii, meştere!

ElZap

Dacă ar fi să scrie cineva despre ţiganii în faţa cărora merită să-ţi scoţi pălăria ar umple poate o enciclopedie. E drept că mulţi ar rămâne pe dinafară, însă din motive lesne de înţeles.

Nu pot eu să vorbesc despre aceste valori. Ce-aş putea spune eu, când creaţia lor spune aproape totul?!








NICUSOR PREDESCU ,PETRE ALEXANDRU - CAFE CONCERT






Dacă despre ei nu pot să vorbesc, nici nu pot trece sub tăcere spectacolul penibil la care s-a dedat copilul fierarului ot Slobozia, în fond unul unul din confraţii lor, ajuns mare moşier.



Şi uite-aşa au intrat românii în 2011 cu revelionul lui Carcalete, dat pe sticlă.

Un cocteil de prost gust, vestit cu surle şi trâmbiţe de fomiştii de ştiri şi alte alea, pe care numai dacă nu l-aţi văzut n-aţi pierdut nimic.

Păcat că eşti din acelaşi oraş cu Ionel Perlea!

Valsul florilor Spargatorul de nuci



Dacă el ar fi văzut circul la care te-ai dedat, nu ar fi dirijat valsul de mai sus. Cred că ţi-ar fi spart ţie capul.