ElZap
Din crâng a venit, asta vă jur. Şi bag mâna-n foc că miel era.
Ce vă uitaţi în gura lui Coşbuc? El vorbeşte din auzite. Ca mulţi alţi mioritici a fost şi el tras pe sfoară. Manipulat cum ar spune contemporanii ce i-au călcat pe urme.
Sau poate că el nu a spus decât a doua parte a poveştii. Atâta a văzut, atâta a povestit. A văzut el lup, ne-a povestit de lup.
Eu vă spun că era miel, că o ştiu de pe surse. O ştiu de pe surse, dar o ştiu şi pentru că am fost în persoană când a sosit mielul cel blând.
Ce nu pot să vă spun eu, şi mai ales nu pot băga mâna în foc nici azi se referă la direcţia din care a venit mielul.
Unii zic că ar fi venit dinspre răsărit, iar alţii că ar fi venit dinspre apus. Cert este că pe vremea aceea, omul însemnat cu pata lui Cain pe frunte era mare vizir în răsărit şi era înrudit întru în servicii cu vizirul din apus. Ăla de era s-o mierlească prin Ţara Soarelui Răsare, din cauza unui Bad Sushi preparat ca la carte pe YouTube.
Mai sunt unii care spun că era un miel crescut în ogradă la noi, iar alţii zic că mielul ăsta doar ar fi fot fătat pe la noi, dar era de rasă incertă. Poate că au dreptate, dacă ne gândim că şi cojocul Karakul e tor de rasă incertă.
Dar la ce bun să căutăm la genealogia mielului?
Mai bine să ne amintim cu câtă bucurie a fost primit mielul.
Actul I. Toate oile au fost aliniate şi au behăit în cor: Ole! Ole! Ole! Behăiau până şi dulăii de pe lângă stână.
Unii dintre ei s-au ales cu un câştig bunicel, mai ales că ştiau pe unde îşi ţinea ciobanul banii pentru nevoile de la stână. Alţii au emigrat şi acum crează probleme autorităţilor de pe mapamond. Unii şi-au tras nişte viloaie de te-apucă râsu-plânsu. Unii au moştenit de la o bunică geto-daco-turco-tătară Tractorul Braşov (fost Oraşul Stalin, fost...), Comtimul, Sidexul şi alte marafeturi, pe câtă vreme alţii s-au mulţumit cu o chioşcăraie prăpădită la colţ de stradă, unde vând piraterii şi reviste cu poze. Cei mai mulţi însă au rămas fericiţi, goi puşcă ca în ziua când au ţâşnit pe lume. Dulăul ăla de behăia în versuri mate, de se făcea că scrie a moştenit o moşie şi a ajuns dulău moşier. Neam de neamul lui nu visa aşa ceva. Poate soacra cu originea ei sănătoasă să fi visat, că dânsa era clarvăzătoare cu multiple rădăcini în solul Europei.
Actul II. Oile au început să behăie unele la altele pre limba lor. Să vezi la urături, care de care mai colorate.
Măi berbece nu ceda/Turma te va apăra.
Anarhia/Salvează Jecmănia
Şi parol că a salvat-o. Nu se vede?
Din vorbă-n vorbă, pe faţă se derula spectacolul şi pe spate la adăpostul nopţii se doseau cele trebuincioase lor, dar netrebuincioase boborului. Boborul stătea ca la dentist şi privea spectacolul oilor.
În timp ce toţi salvau ce era de salvat, toţi implementau ce era de implementat, toţi dădeau sfaturi economico-fanteziste, mielul a crescut mare.
O frumseţe de miel, cu colţi ca orice oaie care se respectă, cu blană de lup pe care o luase cu împrumut pe termen nelimitat de la Gospodăria de Partid, cu vizuină luată pe de-a moaca de la RA-APPS. În vizuina asta şi-a tras nevastă, soacră, şi mai multe mioare cu muuuulţi ani mai tinere ca el. Mielul ajuns berbece matur se tăia la copită ca să salveze onoarea mioarelor venite de pe centura de castitate îndoielnică, în timp ce ele îşi suflau de zor nasul ca să-i salveze onoarea domnului miel, obosit de ani.
Abia atunci au băgat de seamă sărmanele mioare că nu mai sunt dorite la stână. Mielul corcit prin zelul lui Miciurin cel Tânăr, le împuţina pe zi ce trece. La început au dispărut doar câinii de pe lângă stână. Nu toţi, ci doar cei ce-l importunau pe miel. Cei slugarnici erau păstraţi o vreme, cu condiţia să nu behăie aiurea pe la adunările alea de se zic electorale, cum s-a întâmplat şi cu mielul moşier..
Acum se pune problema ca oilea să fie evacuate de la stână.
Cică unele nu şi-au plătit întreţinerea, altele nu au documente din care să rezulte că au avut repartiţie guvernamentală, şamd, şamd.
La stână a apărut un domn, care se zice că e Executorului Judecătoresc. Vorbea mai multe limbi străine. Limba oilor nu o ştia, dar translatorul spunea că vine ca să repună în drepturi o mătuşă moartă de 300 de ani, care nici ea nu vorbea în limba oilor, că ea s-a născut la Paris, Londra şi Berlin simultan. Ăştia se nasc unde vor muşchii lor, că de aia e oameni.
Au apărut şi nişte camioane, cu un fel de hingheri multifuncţionali pentru câini. Ăştia sunt precum imprimantele alea de scriu ce le ceri şi fac copii de acte la după comandă. Cică aveau ordin să încarce câinii şi oile recalcitrante în camioane, ca să împlinească dorinţa mielului venit din crâng.
Am uitat să spun, că aici se va ridica un frumos complex de locuinţe pentru rudele domnului miel.
Peste ani, mioarele o să aibă voie să vină în excursie să vadă pe unde au copilărit şi să recite duios poezia patriotică, "A venit un miel din crâng".
Din crâng a venit, asta vă jur. Şi bag mâna-n foc că miel era.
Ce vă uitaţi în gura lui Coşbuc? El vorbeşte din auzite. Ca mulţi alţi mioritici a fost şi el tras pe sfoară. Manipulat cum ar spune contemporanii ce i-au călcat pe urme.
Sau poate că el nu a spus decât a doua parte a poveştii. Atâta a văzut, atâta a povestit. A văzut el lup, ne-a povestit de lup.
Eu vă spun că era miel, că o ştiu de pe surse. O ştiu de pe surse, dar o ştiu şi pentru că am fost în persoană când a sosit mielul cel blând.
Ce nu pot să vă spun eu, şi mai ales nu pot băga mâna în foc nici azi se referă la direcţia din care a venit mielul.
Unii zic că ar fi venit dinspre răsărit, iar alţii că ar fi venit dinspre apus. Cert este că pe vremea aceea, omul însemnat cu pata lui Cain pe frunte era mare vizir în răsărit şi era înrudit întru în servicii cu vizirul din apus. Ăla de era s-o mierlească prin Ţara Soarelui Răsare, din cauza unui Bad Sushi preparat ca la carte pe YouTube.
Mai sunt unii care spun că era un miel crescut în ogradă la noi, iar alţii zic că mielul ăsta doar ar fi fot fătat pe la noi, dar era de rasă incertă. Poate că au dreptate, dacă ne gândim că şi cojocul Karakul e tor de rasă incertă.
Dar la ce bun să căutăm la genealogia mielului?
Mai bine să ne amintim cu câtă bucurie a fost primit mielul.
Actul I. Toate oile au fost aliniate şi au behăit în cor: Ole! Ole! Ole! Behăiau până şi dulăii de pe lângă stână.
Unii dintre ei s-au ales cu un câştig bunicel, mai ales că ştiau pe unde îşi ţinea ciobanul banii pentru nevoile de la stână. Alţii au emigrat şi acum crează probleme autorităţilor de pe mapamond. Unii şi-au tras nişte viloaie de te-apucă râsu-plânsu. Unii au moştenit de la o bunică geto-daco-turco-tătară Tractorul Braşov (fost Oraşul Stalin, fost...), Comtimul, Sidexul şi alte marafeturi, pe câtă vreme alţii s-au mulţumit cu o chioşcăraie prăpădită la colţ de stradă, unde vând piraterii şi reviste cu poze. Cei mai mulţi însă au rămas fericiţi, goi puşcă ca în ziua când au ţâşnit pe lume. Dulăul ăla de behăia în versuri mate, de se făcea că scrie a moştenit o moşie şi a ajuns dulău moşier. Neam de neamul lui nu visa aşa ceva. Poate soacra cu originea ei sănătoasă să fi visat, că dânsa era clarvăzătoare cu multiple rădăcini în solul Europei.
Actul II. Oile au început să behăie unele la altele pre limba lor. Să vezi la urături, care de care mai colorate.
Măi berbece nu ceda/Turma te va apăra.
Anarhia/Salvează Jecmănia
Şi parol că a salvat-o. Nu se vede?
Din vorbă-n vorbă, pe faţă se derula spectacolul şi pe spate la adăpostul nopţii se doseau cele trebuincioase lor, dar netrebuincioase boborului. Boborul stătea ca la dentist şi privea spectacolul oilor.
În timp ce toţi salvau ce era de salvat, toţi implementau ce era de implementat, toţi dădeau sfaturi economico-fanteziste, mielul a crescut mare.
O frumseţe de miel, cu colţi ca orice oaie care se respectă, cu blană de lup pe care o luase cu împrumut pe termen nelimitat de la Gospodăria de Partid, cu vizuină luată pe de-a moaca de la RA-APPS. În vizuina asta şi-a tras nevastă, soacră, şi mai multe mioare cu muuuulţi ani mai tinere ca el. Mielul ajuns berbece matur se tăia la copită ca să salveze onoarea mioarelor venite de pe centura de castitate îndoielnică, în timp ce ele îşi suflau de zor nasul ca să-i salveze onoarea domnului miel, obosit de ani.
Abia atunci au băgat de seamă sărmanele mioare că nu mai sunt dorite la stână. Mielul corcit prin zelul lui Miciurin cel Tânăr, le împuţina pe zi ce trece. La început au dispărut doar câinii de pe lângă stână. Nu toţi, ci doar cei ce-l importunau pe miel. Cei slugarnici erau păstraţi o vreme, cu condiţia să nu behăie aiurea pe la adunările alea de se zic electorale, cum s-a întâmplat şi cu mielul moşier..
Acum se pune problema ca oilea să fie evacuate de la stână.
Cică unele nu şi-au plătit întreţinerea, altele nu au documente din care să rezulte că au avut repartiţie guvernamentală, şamd, şamd.
La stână a apărut un domn, care se zice că e Executorului Judecătoresc. Vorbea mai multe limbi străine. Limba oilor nu o ştia, dar translatorul spunea că vine ca să repună în drepturi o mătuşă moartă de 300 de ani, care nici ea nu vorbea în limba oilor, că ea s-a născut la Paris, Londra şi Berlin simultan. Ăştia se nasc unde vor muşchii lor, că de aia e oameni.
Au apărut şi nişte camioane, cu un fel de hingheri multifuncţionali pentru câini. Ăştia sunt precum imprimantele alea de scriu ce le ceri şi fac copii de acte la după comandă. Cică aveau ordin să încarce câinii şi oile recalcitrante în camioane, ca să împlinească dorinţa mielului venit din crâng.
Am uitat să spun, că aici se va ridica un frumos complex de locuinţe pentru rudele domnului miel.
Peste ani, mioarele o să aibă voie să vină în excursie să vadă pe unde au copilărit şi să recite duios poezia patriotică, "A venit un miel din crâng".
ElZap, dar şi eu mă simt ca un miel. Probabil că cel despre care vorbeşti se simte ca un lup.
RăspundețiȘtergere@ifim
RăspundețiȘtergereE o mare deosebire. Mielul de mai sus cu greu poate fi ajuns de cineva. Am spus lup? Asta pentru că nu aveam la îndemână o altă comparaţie.