miercuri, 19 ianuarie 2011

Plapuma

ElZap

E o vorbă de pe la noi, care numai vorbă proastă nu-i. Ea glăsuiește că nu-i tocmai bine să te întinzi dincolo de frontiera plapumei din dotare, sau cam așa ceva.

Românu-i plin de înțelepciune, însă are marele defect că uită repede pățaniile trecute.

Așa se face că amu am ajuns să privim în ograda vecinilor. A vecinilor mult prea îndepărtați, de care făcea vorbire Spătarul Nicolae Milescu (alt Nicolae, care însă se mai numea și Николай Гаврилович Спафарий, fie-i țărâna ușoară pe-acolo pe unde odihnește, pe la Москва́). Mai pe de-a dreptul, am început a privi la țara Kitai. De la distanță ce-i drept, că prea ne-au luat-o ăștia înainte. Noi îi privim de la distanță, iar ei ne privesc de aproape. Ne privesc din Dragonul Roșu, de la casele de schimb valutar, iar de cele mai multe ori pe vizorul ușii din apartamentele vecine.

În timp ce vecinii de care fac vorbire aci se mulțumeau cu ce aveau, și puneau ban peste ban, ca să aibă pentru zile negre, noi înfulecam mititei, consumam bere metalizată și ne îndopam cu hamburgeri de la McDonald. Ca să nu ni se strice produsele astea cool, cetățenii noștri din Ferentari cumpărau de zor frigidere doar cu buletinul, pe care le revindeau instant cui băga banu'.

Io chiar nu știu cui i-au răsărit ideile alea crețe, conform cărora e bine să consumi până plesnești, ca să poată să duduie economia autohtonă, dar văd eu că aiasta nu duduie ci mai mult îi leșinată, ba chiar moartă și în stare de putrefacție.

E drept că niște persoane blonde precum berea brună au început să prospere, dar asta-i altă poveste. Ele prosperă din comercializarea fierului vechi, pe care-l colectează ca pe vremurile apuse. Treaba e că în elanul modernizării turbate, noi nu aducem la Centru vreo plită în care rugina și-a înfipt oxidul de fier, ci ne alimentăm direct de la uzina Timpuri Noi. Păi da, că atunci era sloganul mobilizator „din fier vechi unelte noi”. Acum e viceversa: „Ia strungu' neamule, că îmi mor copiii de mititei și baragladina de hamburgeri”.

Acum, e drept că e bine că nu mai facem tractoare, combine, sape, camioane, arouri, și alte prostii de-astea, dar oare ce facem? Că pe fetele noastre, alea care ar fi trebuit să împletească câte un pulovăr pe la APACA, le văd că împletesc mințile și așa împleticite ale unor obsedați de pe video-chat-urile care au răsărit precum ciupercile după ploaie. Babacii deschid computerul și-și admiră progeniturile care mânuiesc făcălețul pe webcam în văzul întregii planete.

Al naibii vecinii ăștia, care nu se trag din neamul lui Hagi Tudose. Acum se dau și la spanioli, și la nemți, ba mai zilele astea și la americani. Cică pe la ei au în acțiuni cam pe la 1000 de miliarde de dolari. Haoleu ce de bănet!

Las' că vin și pe la noi unde sunt instalați deja. Vin să ne facă niște chestii de se numesc eoliene. Noi o să le dăm vântul, iar ei o să-l prindă cu ele. În timpul ăsta servim și noi o cafea la birtul din sat și ne uităm la ei.

Treaba cu plapuma nu mă deranjează prea tare, cât mă deranjează faptul că n-am învățat nimic de la ei, când mai aveam o șansă. De întins puteam să ne întindem cât pofteam, dar de ce a trebuit să cumpărăm noi plăpumi de la niște șmecheri, când încă nu ni se făcuse chiar așa de frig?

Doar pentru că trebuiau și ăia să-și vândă plapuma pe la noi?

Doar pentru că trebuia să ne aliniem la lozinca aia ce pretinde că dacă consumi până crăpi, o să duduie economia?

De crăpat o să crăpăm mai mult ca sigur. Treaba e că economia n-o să mai duduie nici la calendele grecești.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu