marți, 28 februarie 2012

Ouăle de mai an


ElZap

Nici ouăle nu mai sunt ce-au fost odată. Şi omleta de mai an şi-a pierdut aroma aia ce se răspândea la lumina slabă a unei lămpi de gaz.

Şi cum ar mai fi ceva la locul lui, când şi locul s-a schimbat?

Aţi mai văzut pe undeva găina aia visătoare ce se scoală cu noaptea în cap şi ciuguleşte de nebună nişte fire de iarbă?

Aţi mai auzit găini fericite, cârâind prin nişte curţi de gospodari, convinse fiind că se pregătesc pentru a da un concurs de primadone la operă?

Le-aţi mai văzut pe cuconeturile-găini cuibărindu-se visătoare pe cuibul de paie din podul grajdului, sigure fiind că nimeni nu le va pune o cameră web în timp ce ele vor produce "oul"? Nici ele nu se mai culcă odată cu găinile, că doar au treabă la discoteca din comună, în timp ce prinţul consort se luptă straşnic cu nişte păcănele la barul de alături.

Norocul lor cu Uniunea. Nu cu aia Sovietică ce s-a prăbuşit, ci cu aia Europeană ce are grijă de sărmanele găini şi odată cu ele şi de noi. Ne-a pus Uniunea mâna-n cap am zice. Nouă ne-a pus mâna-n cap şi infractorilor ce făceau trafic cu ouă stresate le-a pus cătuşele. Gata, s-a terminat cu stresul. Polonezii n-or să ne mai păcălească cu tiruri pline de ouă stresate. Să se ducă cu ele pe pustii.

Vin alţii. Ei ne vor păcăli. Cu noi am rezolvat-o de când ne-am făcut una cu pământul crescătoriile alea comuniste. Prea mult cârâiau. Alea de găini, că cele de utecişti mai merg încă. Şi cocoşul e tot un fost. Păi nu avea dreptate Păstorel?

"Căpitane, nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!"



Acum nu mai servim omletă. Ne-am emancipat. Acum toată lumea stă la birt şi citeşte Raportul Final. Ăla al lui Volodea. Cică şi ăsta a fost crescut în puf. Noroc că i-au crescut pene. Acum ne dă cu trefla.

De roşu.



joi, 23 februarie 2012

Cancer!


ElZap

Nu ştiu câţi din cei ce vor citi aceste fraze, au avut nenorocul să aibă un membru al familiei, un amic, apropiat sau coleg lovit de această cumplită boală.

Puteţi să vă imaginaţi un bărbat încă în putere, pe care greutăţi imense, inclusiv două războaie mondiale în care a parcurs tot continentul nu l-au îngenuncheat. De la o vreme se simte rău, şi este chemat un doctor. O doctoriţă, mai precis, care îşi ducea şi ea crucea printre oameni necăjiţi. Îl consultă şi pe chipul ei se aşterne un fel de ceaţă. Îi face semn unui membru al familiei că are ceva îngrozitor a-i comunica. Cancer. Peste câteva luni omul acesta nu va mai fi. Pe atunci medicul nu avea voie să-i comunice pacientului o astfel de veste sinistră.

Familia se mobilizează, adună bani de unde poate, consultă alţi medici. În zadar. Nimeni nu poate schimba destinul acestui om. Se va stinge încet ca o lumânare, în dureri ce vor deveni insuportabile. I se prescrie morfina. Da, prin anii 60 morfina se putea cumpăra de la farmacie dacă aveai o reţetă. Mai apoi s-au înăsprit regulile, dar tot puteai să o iei. Erau vremuri grele pe atunci. Nimeni nu putea să împingă triumfalismul atât de jos.

Omul ajunge încet, încet un fel de schelet. Pielea se lipeşte de oase. Abia dacă mai se poate mişca. Un fel de sanitar, de fapt un om care a învăţat să facă injecţii, îl vizitează în fiecare seară. Uneori şi mai des. Desface fiola aia cu sticla aia fumurie, îi trage conţinutul în seringă şi caută un loc în care să poată înfige acul.

Bolanvul se linişteşte. E oarecum fericit, fără ca să ştie de ce. Le spune tuturor celor care îl vizitează cât de minunat este medicamentul ce i-a fost administrat. Cei apropiaţi ies afară ca să-şi şteargă lacrimile de pe faţă. Uneori rămân pe afară cu orele, înecând-se în hohote de plâns. Până într-o zi. Din ziua aia nu mai era nevoie de fiolele alea. Nu era nevoie nici de sanitar. În scenă a intrt pentru o zi preotul.

Am scris aceste rânduri cu gândul la el. La el şi la mulţi alţii care au ajuns sau ar putea ajunge ca el.

Am scris şi cu gândul la unii care ştiu că e profitabil să investeşti în sănătate, căci durerea peste o anumită limită stoarce bani şi din piatră seacă. Indivizii ăia se mai numesc oameni.

Ştiu că medicamentele trebuie să le plătească cineva, dar nu pricep de ce durerea a ajuns să fie speculată în cel mai jalnic mod. Poate pentru că bolnavul începe să urle de durere. Dacă se poate câştiga ceva din urletul lor, cine i-ar putea opri?

Ştiu că se pot găsi o mie de justificări, un milion de sofisme prin care ne putem condamna semenii la suferinţă. Nu se poate găsi un singur argument-proptea care să menţină coloana vertebrală în poziţie verticală.

Dacă o să coborâm atât de jos ştacheta omeniei, să nu ne mire că o să ajungem să ne târâm.

P.S.

Se apropie alegerile şi ar fi bine să ştim ce facem. Poate că ar fi folositor să se întocmească nişte liste cu nişte isprăvi legate şi de sănătate. Să ştim când s-a distrus Industria Farmaceutică, ce tunuri au fost date pe la CNAS, pe la spitale, dacă s-au dat desigur. În dreptul fiecărei isprăvi să fie trecute nişte nume de partide şi oameni. Să le afişăm la secţiile alea de votare.

Asta ca să ştim din ce cauză mor semenii noştri, de ce ajung unii să se arunce de la etaj, să ia un pumn de medicamente într-o singură seară. Dacă vrem să ştim pentru ce trăim, desigur. Oricine poate întocmi aceste liste, atâta vreme cât nu s-au şters încă urmele.


Cai verzi pe pereţi


ElZap



După ce câteva guvernări la rând ne-au buzunărit mai ceva decât dacă am fi nimerit într-o ceată de hoţi, de ne-au făcut un căpeţel de autostradă pe care nici nu prea se poate circula, dar face cât o reţea de autostrăzi, iată că a venit rândul lui Oprescu.

Slavă ţie Domnule Doctor! Măcar matale o să ne răzbuni, chit că pe atunci o să fim cu toţii şi cu tonţii oale şi ulcele. Chestia e că ne iei ochii cu inelul ăsta şi odată cu ochii o să iei şi primăria din mâinile Celui Rău.

Ca să zic aşa, matale o să fii ca Oltul din poezia lui Goga.

"Dar de ne-om prăpădi cu toţii,
Tu, Oltule, să ne răzbuni!"

Că ne-om prăpădi e sigur, după cum e puţin probabil să ne răzbune cineva.

Dar dacă ţi-ar rămâne din chestia asta a matale nişte mărunţiş acolo tot ar fi bine. Ştii, eu mă gândesc că nu ne-ar strica câteva de-ale de maximă siguranţă.

Asta ca să nu scape unul.

marți, 21 februarie 2012

Cine eşti dumneata, domnule Claudiu?


ElZap



Chiar aşa, cine este acest om? În numele cui vorbeşte? Cine stă în spatele lui? Nu cumva...?

Cam astea sunt întrebările pe care unii şi le pun. E dreptul lor să şi le pună. Şi eu mă îndoiesc, ca orice om care suflă şi în iaurt după ce s-a ars cu ciorbă.

Şi totuşi... Omul ăsta spune nişte adevăruri.

Vorbeşte de un fel de democraţie. Una eşuată pe plajele murdare ale unor interese meschine. Vorbeşte despre un fel de democraţie care poate fi mai proastă decât cea mai proastă dictatură, pentru că e "o democraţie a lor". A lor şi numai a lor. Spune, sau lasă să se înţeleagă că democraţia asta nu a dat seamă nimănui şi nicicând.

Democraţia asta a devenit un fel de Zeu Suprem, căruia trebuie să i se închine toţi, pentru că din când în când catadicseşte să coboare printre noi cu nişte şoşoni desperecheaţi, cu găleţi ce nu mai folosesc nimănui, cu brichete, pixuri şi alte nemernicii.

Democraţia asta nu se simte obligată măcar să ne povestească şi nouă cum s-a evaporat Flota, Comtimul, Tractorul, Semănătoarea, Bancorexul şi atâtea altele. Ştiu, în faţa sau în spatele Marelui Zeu a venit Presa, ca un fel de Ioan Botezătorul al Noii Ordini. Ea ne ameţeşte în fiecare seară cu poveşti, cu deontologi, cu basme gen "Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi".

Şi atunci? Ce i-a apucat să strige tot felul de nemernicii la adresa unor oameni mai curaţi ca lacrima?



Nu are pic de recunoştinţă pentru cei care se sacrifică în fiecare zi şi în fiecare noapte pentru ca noi să fim liberi? Şi după ce se sacrifică, ba chiar se măcelăresc în văzul lumii, se retrag pentru a pune de nişte alianţe contra naturii. Nu avea dreptate ea?

"din mici trădări se-ncheagă mici imperii
profeţii falşi vorbesc fără repaos
pe sticlă, în ziare, în pronaos-
o lume de consum şi de materii"


Toate combinaţiile posibile au fost încercate. Ultima ţeapă se pare că vine din urmă. Purtătorul ei joacă rolul Mântuitorului cu biciul în mână gonind negustorii din Casa Domnului. Pe urmă o să fie şi el "învins de servicii".

Ce teatru infect se joacă!

luni, 20 februarie 2012

E120


ElZap

"Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Dar azi, din aurul de-alt'dată
Şi din carminul de pe buze
Nu mi-a rămas decât o pată -

O pată verde, ce m-apasă ca şi o piatră funerară
Sub care dorm, ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitară!..."


Frumos! Dactylopius coccus, este totuşi o insectă, nu-i aşa? Din ea se obţine acidul carminic. De aici până la Minulescu nu-i decât foarte puţin.

Şi mai departe? Păi mai departe ajungem la carnea aia frumos colorată. Aia despre care toată lumea crede că nu este injectată cu un fel de gelatină şi bineînţeles cu carminicul nostru.

Şi cu iaurtul ce-i? Păi e tot aia. Şi "sucurile naturale"? Şi ele. Şi multe, multe altele!


marți, 14 februarie 2012

Dosul te salvează


ElZap


Păcat că Adam nu a avut un CNA. Nu se inventase încă. Nu se inventase nici telefonul mobil, cu care să se facă poze prin vestiare. Nu se inventaseră nici showurile păcătoase. Nici Capatos nu era prin preajma Creatorului ca să-l filmeze pe Adam când nu era încă îmbrăcat.

Şi nici presa nu se inventase, cu toate pârghiile cu care să poată schimba macazul după cum i-o impun interesele de moment. Păcat, că altfel s-ar fi născut politichia prin frumosul Eden, care nici n-ar fi fost aşa frumos cum a fost.

Acum toată lumea poate să-şi reverse nemulţumirea, indignarea şi revolta muncitorească. Poate pentru că a fost dată puterea în fundul gol. Nu putea să se dea la opoziţie sau la televiziunea concurentă aşa din senin.

Asta-mi aminteşte de sărmanul sergent ce tot urca pe drumul de costişe până hăt în piaţă. Multe sfori se treg prin pieţele astea. Nimic în favoarea bietului om de rând. A trecut săracul de la extaz la agonie. Acolo s-a şi împotmolit. Nici el nu ştie de ce s-a împotmolit şi mai ales cine l-a împotmolit.

Nici nu ştiu măcar de unde se trag sforile astea.

duminică, 12 februarie 2012

Pâna la ultima oaie


ElZap


Armata s-a pus în mişcare. Cap compas Săgeata, tabăra Beilic sau pe-acolo.

Întâi şi-a încercat norocul Premierul Ungureanu, ce a dojenit blând nişte ţărani care stăteau la o ţuică fiartă şi se uitau cum afară ninge liniştit. Ţăranii aceia s-au dat la o parte cu obidă, măcar că ei nici nu-i stăteau în cale. I-ar fi dojenit şi pe morţii care refuzau să se dea la o parte din calea lui, dar ăia o ţineau pe-a lor. Ei vroiau musai să ajungă la loc cu verdeaţă. Atâta mai vroiau.

Totul s-a terminat cu bine de vreme ce lumea a reuşit să-l cunoască pe Primul ei Ministru. Acum tot norodul vorbeşte limba ungureană, taman cum vorbeau pe vremuri limba spargă. Vă amintiţi desigur versurile poetei naţionale.

"În câmpul ce ițea de bruturează,
A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoțit aproape, în cordac"



Nici Tatuliuci nu putea sta deoparte mai ales că el este vestit la dat năvală pe unde se iscă vreo răscoală, revoluţie, sau răzmeriţă pe aur. Acum era momentul. A teleghidat şi el nişte ajutoare spre locurile sinistrate, nu înainte de a fi televizate cum se cuvine. Ca să se ştie cum şi cine "îţi oferă informaţia proaspătă, corectă, obiectivă şi documentată despre ştirile de ultima oră".

Întâi la chemat la apel pe un primar, pe care l-a mustrat că nu tace atunci când vorbeşte cu dumnealui. Pe urmă i-a luat la rând pe prefect, pe poliţaiul locului şi pe mecanicul de la freză. Cum oamenii n-au reuşit să-i înveţe limba de lemn, acum toţi tac în limba tatulică. Dacă nimeni nu suflă, e clar că lucrurile merg bine şi personajul prosperă.

Şi Gigi? Gigi cum să stea el la o parte, mai ales că doar el are linie directă cu Cel de Sus. Nu mă refer la domnul Ungureanu, pe care l-a lăudat cum se cuvine şi cum se cere pentru patriotismul lui ieşit din comun, pentru creştinismul lui nemăsurat şi pentru naţionalismul lui ce bate spre extreme. Nu, eu mă refer la Cel care a dat drumul fulgilor să ne pedepseacă cu prea mult alb pentru prea-negrele noastre păcate.

Aşadar, acest vajnic Alexandru Machidon de la Mancha, de la Pipera, s-a aşezat în faţa urdiei formată din două-trei vole disponibile în direct şi altele disponibile prin telefon şi a năvălit spre nămeţi.

Mare strateg e Gigi. Întăi a descoperit că are încuiate lopeţile de plastic, taman bune pentru televiziune şi pentru grădiniţă. Ele vor fi primele care vor cădea victimă în încleştarea cu troienele. Când s-a dat drumul la aparatul ăla care trebuia să-l imortalizeze pentru insectarul istoriei a băgat de seamă că lopeţile s-au încuiat undeva într-o magazie. Nu le-a mers cu Gigi, care a aruncat în luptă ciocanul ăla pe care l-a păstrat de pe vremea când îşi repara Maybach-ul. Eternitatea lui Gigi a fost pentru moment salvată.

A mai fost o problemă cu voluntarii care în loc să se adune se răspândeau. Chestie de tactică. Gigi vroia să atace frontal, iar ei vroiau să ia troienele prin învăluire. După ce va iprăvi troienele, Oprişan o să ne ofere un spectacol artistic în cinstea marelui strateg. Se vor recita poezii spre aducere aminte. Una o să fie din Topârceanu:

"Chiar și Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalță-o mănăstire și trei parastasuri!"


Şi noi? Păi noi o să uităm de zăpadă, de perdele de pădure, de parazăpezi, de alte parascovenii. O să uităm cum am uitat şi de diguri. La iarna ce vine o să avem din nou spectacol.

O să privim din nou cu vântul turbat împinge troienele pănă trec peste acoperişuri. În timpul ăsta o să stăm la căldurică. Numai dacă o să avem o vară călduroasă.





vineri, 10 februarie 2012

Atenţie, se filmează!


ElZap

Toată lumea îşi doreşte să se vadă la televizor. Uneori chiar şi post-mortem. De aia nu pot fi scoşi accidentaţii din maşinile făcute zob, până ce nu îşi face apariţia cineva de la televiziunea preferată.

Nici o faptă bună nu poate fi făcută dacă nu este înregistrată şi transmisă cum se cuvine. Bunăoară, dacă nişte oameni înzăpeziţi au nevoie de o coajă de pâine. În aceste condiţii se foloseşte elicopterul. Asta nu-i încă aşa de rău, dacă tot am făcut praf şoselele şi căile ferate. Rău e că se încarcă în elicopter o ladă cu pâine, una cu nişte cutii de conserve şi mulţi, mult prea mulţi reporteri, cameramani şi aparatură cât încape.

M-am întrebat dacă sinistraţii ăia nu sunt cumva canibali? Altfel nu-mi explic conţinutul încărcăturii. Nu prea cred, dar sunt aproape sigur că reporterii se vor grăbi să le bage în gât ălora un microfon, ca să-şi spună durerea pe post.

Gesturile astea televizate îmi amintesc de filmele alea cu schelete la purtător din Africa. Erau filmate când se băteau pentru un sac de făină şi ceva mucegai. Totul se filma ca la carte. Doar coltanul nu se filma. Ăla ce era adunat de mâini de copii. Copiii ăia vor ajunge schelete. Coltanul va fi vândut la Londra cu un preţ înmiit.


Aud că mâine pleacă Ungureanu pe teren. Asta da ştire. O să se topească zăpezile. Boc n-a reuşit.

La cârmă cine o să rămână oare? Sau nu mai e nevoie, dacă tot plutim în derivă?


De unde ne vine lumina?


ElZap

De câte ori ne bagă unii în ceaţă, sau intrăm noi cu de la noi putere, căutăm o făclie.

Şi ce făclie mai potrivită pentru a risipi întunericul am putea găsit, decât telecomanda? Apeşi pe butonul potrivit şi te luminezi cât ai zice peşte. Sau Vanessa. Sau Melissa. Sau Gigi.

E o deosebire între primele două şi ultimul. Poate chiar mai multe.

La ele mergem. Ele ne primesc în costumul lor popular, asortat cu dublu "s", băgat în numele de botez, pseudo-nume, nume de scenă, de circ sau cum îi zice. Ele ne percep o mică contribuţie pentru efortul de a ne lumina. Uneori o maşinuţă acolo, alteori o vilişoară, aşa ca să poată fi alungat necuratul pe care tocmai l-am băgat în casă. Dacă n-am reuşit noi, reuşesc ele.

El vine. Vine pus la patru ace. Dă buzna în stuodiou, ca la stâna personală. Doar panseurile lui trădează uşoare urme de brânză şi lapte. El lucrează numai şi numai cu Dumnezeu, cu credinţa, cu morala creştină. Cu morale de-astea a ajuns parlamentar. Euro parlamentar. Îi laudă pe unii că sunt putrezi. De bogaţi. Nu poate fi ăla sărac, ca să meargă acasă să-l bată la cap tot poporul feminin, cum că nu are o maşină scumpă în dotare, bla, bla, bla. Bagă cu dibăcie funia corăbiei în urechile acului dimpreună cu bogatul în împărăţia cerurilor. Intră cu ciubotele în logică, morală, credinţă, biserică şi ce ne-a mai rămas.

Aşdar ne luminăm. Ne luminăm umblând ca chiorii de colo până colo.

De la stână până la şatră.

joi, 9 februarie 2012

Biografii ridicole


ElZap

Când e vorba de biografie tot omul şi-o doreşte potrivită cerinţelor vremurilor. De aia toţi, dar absolut toţi, stau la coadă la Nufărul cu biografia sub braţ. Baiul vine din faptul că vremurile se schimbă şi biografia aia se scămoşează de atâta Nufărul. Încep să chicotească şi femeile alea de la biroul de primiri biografii.

- Iar a venit ăsta cu biografia la întors!

Uite-l şi pe flăcăul ăla chipeş, arogant şi genial. El zice că nu l-a "pupat în cur pe Ceauşescu şi n-a fost niciodată în guvernul lui Băsescu". Pe Băsescu nu, dar de Băseasca cea minoră ce zici? Să fi stat Băsescu prea sus pe vremea aia? Dovada? Păi dovada nu e, sau n-am fost eu aşa de vrednic s-o găsesc. Dovada cea mai bună e că lipseşte dovada. A fost şi ea dosită în debara?

Dar de Honorius ăla isteţ ce se aude? Ăla de îl trecea pe săracul Adam Smith dintr-un secol în altul, doar s-o îndura Nobel să-i dea şi lui un premiu? Şi asta se petrecea sub ochii îngăduitori ai acestui Marius Chicoș Rostogan al vremilor noastre.

- Cine-a fost Adam Smith? ("loază" a fost şters prin piuială ventrilocă)

- Adam Smith a fost unul din cei mai mari economişti care a câştigat şi premiul Nobel în economie.

Mai lipsea de acolo madam Ftiriadi.

Una salus vickis nullam șperare salukem!

Da de Victoraş, a zis bine Victoraş. Nobel contra Nobel.

De când cu războiul dintre Victoraş (Ponta) şi Mircea (Geoană) câştigat prin neprezentare aranjată de Victoraş, tot stau cu o întrebare în căpăţână. Oare el e, sau e el?

Acum cred că lucrurile s-au mai lămurit. O fi el, aproape sigur.

Bun, şi dacă el este, de ce nu vine Conu' Iancu? Să le-o spună verde-n faţă:

- Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!...





Iepuraşul din Pont


ElZap

Nu că aş fi avut eu încredere vreodată în politicieni, dar azi am rămas mut.

Mut din cauză că mi s-a oprit un banc în blog. Ce să mai vorbesc?!

Iepurasul sta la marginea padurii si-si face manichiura. Trece pe acolo Lupul
si-l intreaba :
- Ce mai faci Iepuras ?
- Uite imi ascut si eu unghiile, daca apare Leul sa-l rup in bucati.
Peste un timp vine ursul il vede pe Iepuras si spune :
- Da' ce faci acolo mai Iepuras.
- Uite imi ascut si eu unghiile: daca apare Leul sa-l rup in bucati.
Aude Leul ce obraznic e Iepurasul si merge sa se convinga :
- Ce faci aici Iepuras ?
- Uite, imi fac manichiura si vorbesc prostii.



Şi altora li s-a oprit, dar nimeni nu ştie ce.

Poate un os care va să vină.

Poate un os mai vechi, folosit de pescarul în ape tulburi pe post de undiţă. Dacă peştele cel mut se hotăreşte să cotcodăcească, este tras de urgenţă pe uscat.

De fapt ce mă interesează pe mine Ferma Animalelor? Până la urmă singurii care sunt mereu în tabăra vânatului sunt alegătorii. La vânători, trofeul e o chestie de şansă. Noi suntem mai norocoşi. Noi avem pierderea asigurată.



miercuri, 8 februarie 2012

Negustorie şi politică


ElZap

Nu toţi negustorii sunt hoţi. Unii însă sunt.

Nu îi poţi pune eticheta de escroc acelui negustor ce te sfătuieşte cu bună credinţă, atunci când nu ţi-e clar ce ai vrea să cumperi. Sunt şi din ăia care fac un fel de cursuri de iniţiere cu cei ce sunt total afoni într-un domeniu. Orice lucru are un început până la urmă.

Există şi negustori care practică un fel de haiducie, de mică sau mare pungăşeală, de escrocherie, de... Câţi nu s-au plâns că au fost traşi pe sfoară de tot felul de negustori de o zi. Pe câţi nu i-am auzit plângănu-se că şi-au pierdut casele în escrocheria Caritas, FNI, SAFI, sau mai ştiu ez care? Câţi nu s-au procopsit cu tot felul de scule contrafăcute, sau cu cartuşe de ţigări pline cu hărtie igienică?

De regulă cei păcăliţi îi aşteaptă pe aceşti negustoraşi ca să-i mai îmbie cu mărfurile lor. Îmi amintesc de nişte tineri negustori pe care îi alergau pe o străduţă nişte mecanici auto pârâţi şi ei. Cică au reuşit să le plaseze nişte scule ce au ţinut fix o zi.

Nu ştiu dacă negustoria e un fel de politică, dar bănuiesc că politica e un fel de negustorie. Una în care investeşti puţin, dar ai un profit imens. Mă refer la negustor, că despre cumpărător ... ăla rămâne mai tot timpul cu buzele umflate.

Îmi amintesc de nişte politicieni-negustori care umblau pe undeva printr-o piaţă şi cereau lozul pe care să scrie "mai trage odată". Îl cereau unor alegători-fraieri. Ce potop de înjurături mi-a fost dar să aud atunci! Ce curse cu obstacole peste şine de cale ferată părăsite! Asta este, politica implică nişte riscuri.

Chestia e că politicienii-negustori nu s-au învăţat minte. Nu s-au învăţat nici alegătorii-fraieri, după cum văd eu.

Aşa se face că vom avea parte în curând de o nouă cursă. Una de ogari înfuriaţi.

Să vedem pe unde scot iepurii blăniţa.



marți, 7 februarie 2012

Taraful molfăitorilor de ciungă


ElZap

Când îşi bagi în casă o echipă, un taraf, un ciopor de oameni, te uiţi şi la indivizii ăia, nu numai la costumul scrobit al şefului. Până la urmă nici costumul nu-ţi spune prea multe, căci adesea s-au văzut oameni bine costumaţi din care n-a rămas decât costumul atunci când au fost luaţi la scuturat.

Dacă vrei să faci o echipă de fotbal, te interesează prea puţin dacă cei pe care i-a adus şeful au sau nu doctoratul luat pe bune. Ei ar putea fi de pildă şi absolvenţi la seral ai unei Facultăţi de Educaţie Fizică şi Sport. Ar putea fi şi analfabeţi la o adică, dacă ştiu să dea ca lumea cu piciorul în beşică.

Tu faci o echipă de fotbal doar, nu un ditamai cabinet de miniştri.

Dacă faci un cabinet de ăsta te pui pe ales. Poţi pune şi pe cine s-o nimeri acolo, dacă vrei să-l bagi cu oiştea-n gard, sau dacă vrei să-l poţi conduce cu degetul mic.

Mai ar fi o situaţie în care poţi forma un taraf de-ăsta, dar nici nu-mi vine să mă pronunţ.

Şi dacă totuşi? Dacă Şeful ăl Mare vrea să se răzbune? Pe cine? Pe popor desigur, că prea l-a fluierat şi ocărât.

Poate nu chiar şeful de la Cotroceni. Poate că e o sugestie peste timp a şefului care a plecat cu elicopterul.

De când cu guvernele astea fantasmagorice, o minune în plus nici nu s-ar băga de seamă.


Utecistul


ElZap



Dacă erai băiat silitor ajungeai fără doar și poate utecist. Nici nu erai obligat să faci cerere. Era suficient doar s-o semnezi. De scris trebuia să știi, că altfel nu erai primit.

De la a fi făcut și până „a fi ajuns” era o cale mai spinoasă. Nu e adevărat că toți uteciștii trebuiau să fie și măgari. Puteai fi utecist normal chiar dacă nu-ți turnai profesorii, care îți mai povesteau cum era prin Siberia fratelui de la răsărit. În ultimii ani, era suficient doar să iei note peste șapte la principalele materii. Cum a fost prin anii 50 nu discut, că nu știu. Aud însă că pe atunci trebuia să ai ureche muzicală, ba chiar să și cânți dacă organizația ți-o cerea.

Mai târziu cântatul era o chestie facultativă. Depindea de talent și de caracter. Unii au cântat, alții nu.

Dacă cântai frumos, dacă îți dădeai silința, puteai să urci. Unii au ajuns chiar membri. Nu oriunde, ci taman în Comitetul Central al UTC. Doar supleanți. Cinste lor, cinste uteciștilor. Oameni de ispravă, mai ales dacă se ocupau cu stârpirea manelelor din cultură. Se vede treaba că și de chestii de astea trebuie să se ocupe cineva.

Mai rău era pentru ei dacă se adunau nori întunecați. Atunci trebuiau să se decidă. Ori, ori. Și ca să nu se încurce, ei se așezau pe haturi. De pe haturi, poți trece oriunde, indiferent cum se apleacă corabia.

Ca să ai docomentu la o adică, tu făceai niște liste. Treceai pe ele numele tuturor. A dușmanilor poporului mai ales. Dacă o listă nu era destul de plină mai adăugai niște nume de colegi, de amici sau de rude. Acum aveai acoperire, fie că vor câștiga hoții, fie vardiștii.

Dacă izbândeau vardiștii le ieșeai în întâmpinare cu lista ălor. Dacă nu, rupeai lista și te amestecai cu gloata. Urma scapă turma!

Ajuns în turmă o luai de la capăt. Imnul putea rămâne. Se schimbau doar cuvintele.

Orice utecist are în raniță bastonul de ministru. De-acuma chiar prim, nu supleant ca pe vremuri.


luni, 6 februarie 2012

Dilema lui Janus


ElZap



Când i-a văzut prima dată moaca, constructorul şi-a zis că a pus mâna pe elixirul nemuririi. Şi-a zis că a găsit cheia spre veşnică supravieţuire. Cu cocoşul e o altă poveste, că încă nu apucase să-şi rupă o coastă. Nici nu greşise prea mult. De atunci el poartă tot timpul două feţe. Taman ca Janus.

De sute de ani acestea i-au salvat capul. Odată cu capul s-a salvat pe sine.

Constructorul arată poporului o singură faţă, orice s-ar întâmpla. Pe cealaltă o ţine de rezervă, taman cum fac şopârlele când îşi lasă coada în gura duşmanului.

Din când în când poporul se supără. De regulă se supără de prea mult bine. Atunci îl ia pe constructor la palme, îi aruncă în faţă toată nemulţumirea sub formă de proiectile lichide. Constructorul schimbă placa. O rotire a căpăţânii cu 180 de grade sexagesimale îl face pe popor din nou fericit. Altă faţă, alt stăpân.

Gloata uită, luată fiind cu alte treburi. Dacă n-are alte treburi i se dau. I le dă constructorul. Ca să uite, căci... şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti. Le-a pus şi el în planurile lui.

Sunt vremuri însă când poporul e lovit de o boală numită ţinere de minte. Constructorul îşi dă seama că ar fi fost bine să-şi fi pus un cap cu trei, patru feţe. Cât mai multe, oricum.

Că dacă nu le are, s-ar putea să-şi piardă capul.

Văd că şi la Piaţă e gălăgie. Nimeni nu ştie ce vrea ea. Se pare că nu vrea nimic. Nu vrea nimic din ce i se dă.


Care guvern?


ElZap

Ăla de-a picat? Ăla de-o să vie? Ăla de la Buşteni, de se prindea în horă cu Blejnar?

Ăla nu cade, să fim noi siguri.

Şi dacă tot nu vedeam noi bine ce se întâmplă în spatele uşilor închise, sau a geamurilor aburite, hai să punem muzica. Măcar nişte picioare să vedem, dacă cap nu avem cum.




Cam asta se auzea la Buşteni. Sau poate asta?





Ei, şi dacă pleacă ce-i?


ElZap

Păi dacă pleacă o să cântăm şi noi, dimpreună cu Maria Tănase.



O să cântăm noi, şi o să vedem cum se înşiră băciţele. Toate se vor înghesui să îi ia locul, sau măcar să împingă în locul lui pe unul ales. Ales de domnul.

Şi apoi nu cred eu că Bocul e vinovatul principal, devreme ce el nici n-a fost vreodată. El era trimis să... Era trimis să împartă ciolanul.

Băciţa şefă nu se mişcă? Nu se dă jos din fruntea bucatelor? Şi cu papucii cum stăm? Păi nu cred, că dacă şi ea se dă la o parte, rămâne răul cel mare singuratic.

Boc nu va fi decât un maur, aşa cum am vorbit mai demult. Nu s-a întâmplat atunci, că nu era încă nevoie. Se întâmplă acum. Lumea o să tacă o vreme. O să tacă? Şi dacă nu o să tacă?

Problema e că nu se schimbă nimic, chiar dacă pleacă şi "Capo di tutti capi". Nu se schimbă pentru noi, vreau să zic. Se schimbă pentru ei, sau între ei.

Ca să se schimbe ceva, e nevoie să punem în locul lui LEGEA, ori lucrul ăsta nu-l vrea nimeni.

Absolut nimeni.

duminică, 5 februarie 2012

Atenţie, se închid drumurile!


ElZap

Afară ninge. Ninge cu fulgi mari şi deşi. Din când în când mai şi plouă.

Compunere de clasa a patra. Ce vină am eu. Iarna nu-i ca vara, ar fi spus un mare gânditor.

Ninge, dar nu se prăbuşesc din ceruri mari blocuri de nea. Ninge cum ninge iarna. Şi dacă ninge ce face doamna aia cu coc, ce seamănă leit cu fosta mea instructoare de pionieri, de pe vremea când poporul nostru mai era înfrăţit veşnic cu poporul sovietic? Doamna închide drumurile. Le închide otova. Le închide şi nu le mai deschide. Le va deschide la primăvară, dacă nu cumva va fi ocupată cu alte treburi.

Stau mut de mirare şi mă dau cu capul de pereţi. Dacă şi Oprescu ar închide bulevardele din Bucureşti?! Pe toate. Pe timp nelimitat. La intrarea pe fiecare bulevard să pună o echipă de poliţişti care să tragă în tot ce mişcă. În cauciucurile de iarnă cu care ne-a cadorisit PDL-ul spre veşnica pomenire a celui ce ţine cutia milei. Măcar de-ar ţine-o la crucile drumurilor şi în genunchi.

Oprescu nu le-a închis, chiar dacă uneori m-am luat de autostrăzile lui atârnate. Oare pentru că deasupra bulevardelor de care se îngrijea primarul-doctor nu a vrut să ningă? Pe la Afumaţi de ce a nins? De-al naibii, ca să-i submineze pe ăştia. Nu că ar fi ei mai puţin gospodari, se înţelege.

A nins la Afumaţi, în Voluntari, şi cam peste tor prin jur. Culmea e că a nins şi pe nişte străduţe laterale. Unele străduţe iau poziţie de drepţi când trece pe ele Generalul-cârnat. Le apucă nostalgia vremurilor însorite, când Generalul-spectacol dădea concerte. Răsunau parcurile de manele. În faţă erau gloatele de gură cască. Cine erau în ultimele rânduri? Păi erau şuţii, oamenii de bază ai capitalei. Ăştia bănuiesc că contribuie şi cu capital.

Străduţele, că despre ele vorbesc, stau. Aşteaptă. Aşteaptă să vină primăvara, vara, toamna, sau un alt primar de sector. Aşteaptă cu sloiurile în cârcă. Sloiurile astea au fost zăpadă pufoasă cu câteva zile în urmă. Pe urmă a bătut soarele. Acum sunt şleauri de gheaţă pură. Nimeni nu s-a uitat la ele. Recită din Eminescu.

"Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem..."

Măcar ele recită, că sunt oameni care nu vorbeşte, deci nici nu citeşte. Oamenii ăştia merge pe la Uniune.

Oamenii stau cu ochii beliţi. Unii se uită cum pot ei să sofeze pe frumuseţe de sloiuri, alţi se uită pe geam. Vor să-l vadă pe General. Să-l vadă călare pe o chestie şenilată, în fruntea unei echipe de genişti care să mineze sloiurile. Nu-l văd. Pleacă la culcare şi visează generali verzi pe pereţi, pe care să-i potcovească la următoarele alegeri.

Se închid drumurile! Anunţ fioros care curge prin toate pâlniile legate de mass-media.

Pe când auzim anunţul că îi închid?

Sirenele! Porniţi sirenele! Pe stradă trece convoiul!

Cum care convoi?




Cina cea de taină


ElZap



De taină n-a prea fost, de vreme ce toată lumea a aflat de ea. Altele au fost de taină, dar despre astea n-am aflat. Alea ne-au dat gata.

Am aflat chiar din gura domnului mormon cum vine treaba. Treaba vine cam cum declară dumnealui, fără să-l fi întrebat cineva.

"Am vazut ca au existat acuzatii in presa si din partea unor politicieni legate de asa numita petrecere de la Busteni. Va anunt ca sunt de religie mormona si noi nu bem alcool. Petrecerea de la Busteni a fost sponsorizata de Finante si BNR, scopul ei fiind sa cunoastem mai bine traditia si cultura Romaniei"

Că nu fumează şi nu bea e o chestie, dar că merge la nişte petreceri pantagruelice patronate de cine le-a patronat, e cel puţin o neruşinare.

Păi, atunci când ne spui nouă că trebuie să strângem cureaua, cum stăm cu chestiile alea la proţap? Ăla la proţap nu era Blejnar, din câte îmi dau eu seama.

Văd eu că "una vorbim şi alta fumăm" cum ar fi spus Arghezi.


Pentru? Contra? Zero barat.


ElZap


Exemplu de profesionalism gazetăresc? Reclamă făţişă pentru cei ce au niscaiva interese în Roşia Montana?

Să vedem cum se face o emisiune de televiziune model. Întâi aduci la discuţii nişte ciomăgari mediatici care dau o anumită greutate opiniilor exprimate. Numai de o anumită parte. Aia care are chimirul plin.

Când X spune că este contra, haita de ciomăgari urlă la comandă un "Huuooooo!" din adâncul rărunchilor, iar când Y spune că este pentru, aceeaşi haită se pronunţă printr-un potop de aplauze.

Nu este clar că emisiunea este imparţială? Sper că nu-mi spuneţi că este neprofesionistă.

Atunci când haita nu reuşeşte să se impună, pune umărul relizatorul cu un amestec de argumente şi spumă verbală. Să nu amestecă merele cu perele, ne spune nea Tatulici realizatorul. Chiar aşa, de ce le amesteci? Puţină jenă n-ai? N-ai de unde.

Aduceţi-l şi pe domnul Băsescu, că tot mai este el preşedinte! Acolo unde pune el umărul se alege praful. Aduceţi şi dinamita.

În felul ăsta se alege praful de ţară. Aşa-i când ne lipsesc bâtele, că văd că de argumente nu mai avem nevoie.

Mai se învârt prin zonă nişte oameni care au fost contra, dar acum sunt pentru. După ce s-au documentat ca lumea. Habar n-am unde s-au documentat. Un singur lucru nu pricep eu: de ce îşi pipăie buzunarele?

Cine a vopsit odată o revoluţie, va vopsi şi Roşia Montana.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Privesc oraşul furnicar


ElZap

Bag şi eu un ochi în piaţă.

Aici, vreau să zic:



Oare de ce nu vrea nimeni să vadă ce-i acolo? Îi deranjează pe prea mulţi?
Văd că oameni sunt? Bănuiesc că sunt şi problene.

Televiziunile de ce n-ar fi?



Metamorfoza


ElZap





























De astă dată mi-a ieşit. Sunt aşa cum mi-am dorit să fiu. Un câine în toată legea, cu drepturi şi obligaţii, cum am avut şi înainte de a fi ce sunt. La drepturi chiar îmi prisosesc.

Sigur că am şi eu un stăpân, dar măcar nu am o droaie cum aveam înainte. Şi apoi pe ăsta îl ştiu după cum tuşeşte, când iese să-mi aducă de mâncare. Înainte nu ştiam niciodată cine mi-era stăpân. Am scăpat de prefăcătoria oamenilor şi asta e o mare realizare. Pe când nu eram ce sunt, habar n-aveam cine e gata să-mi bage cuţitul în spate, sau să-mi pună sula-n coaste.

De muncit nu prea am cine ştie ce de făcut. Toată ziua stau tolănit la umbră. Stăpânul zice că sunt un leneş. Asta ca un fel de alintare, că el nu-i rău la suflet. Parcă el munceşte? Munceşte, dar munceşte de pomană. Un fel de a căra apă cu ciurul, după cum îi cer cei mai mari.

Uneori am datoria să latru, dar o fac că aşa-mi vine mie să fac, nu cum făceam în cealaltă viaţă. În faţa mea nu mârăie nimeni. Nimeni nu-mi spune ce să latru, când să latru şi pe cine să muşc.

Eu latru doar la cei pe care-i bag în categoria răufăcătorilor. Îi miros de la o poştă. Unul nu scapă nelătrat. Vara, când stăpânul lasă uşa deschisă, mă uit la cutia aia căreia îi spuneam televizor, pe când nu eram ce sunt. Îmi vine să-i latru pe toţi. Pe mine nu mă înşeală mirosul. Toţi, dar absolut toţi, sunt nişte mincinoşi. Oamenii le mai spun ălora din cutia magică demagogi. Cam tot aia e până la urmă, dar aşa sunt oamenii, vor să se dea mari mestecând cuvinte pompoase.

În bătătura stăpânului nu sunt nici eu ultimul om. Mă rog, ce sunt eu acum. Am şi eu un rang, o funcţie, de care nimeni nu se atinge. Am şi un cabinet, băgat la umbra unor brusturi, ca să nu-mi reducă soarele capacitatea de muncă. Peste tot ce mişcă în bătătură eu mi-s ăla care împart dreptatea. Abuzuri nu prea comit, că mă fac de ruşine şi-mi pierd onoarea. Aşa-i în lumea noastră a câinilor.

Mai ales pe câţiva cocoşi trebuie să-i ţin la respect. Atunci sunt un fel de poliţai. Ei se bat, eu îi amendez. Plătesc cu penele din coadă. O mai încaseză şi când sar în spatele unui prichindel ce ţine tot de stăpân. Să vezi atunci ce se mai distrează puştiulică!

Mai am şi sarcina de scut pentru nişte puişori care-şi schimbă culoarea galbenă cu carea au venit pe lume. Ce scut antirachetă? Eu îi apăr cu inteligenţa mea naturală nu cu aia artificială cu care sunt dotate rachetele pe care le văd eu la televizor, când mă lasă stăpânul. Cum se roteşte pe deasupra bătăturii o escadrilă de ciori sau vre-un uliu Tomahawk îl şi iau la ochi cu un lătrat sol-aer.

Noaptea dorm şi eu, ca tot omul. Dorm, dar ţin deschis un ochi. Ăla cu care văd în infraroşu. Să îndrăznească vulpea să se apropie de găinile alea de dorm undeva pe sus, că îi ajunge pielea pe băţ. Când iese stăpânul noaptea din casă se uită după mine întâi, iar eu îi răspund cu un hămăit înfundat. În limbajul lui asta s-ar traduce prin: "sunt la post, stăpâne".

În rest numai de bine de când m-am schimbat.

Uitasem să spun că în fiecare seară îmi fac rugăciunea.

O încep cu: "Doamne păzeşte-mă să nu ajung iarăşi om".



Verde Împărat


ElZap


Istoria n-a fost niciodată un salon în care actorii îşi schimbau între ei reverenţe. A fost şi altfel decât în zilele noastre.

În timpul lui Ginghis Han de pildă.

Frunzărind  Wikipedia aflu de pildă că invadatorii ăia, dacă te nimereai să fii în drumul lor, îţi jumuleau cam 10% din ce aveai în bătătură. Asta ca să nu moară ei şi caii lor de foame. Un fel de TVA ar zice unii. Luau şi pe urmă te lăsau în pace. Mai pe înţelesul nostru, dacă aveai zece găini în bătătură îţi luau şi ei una şi o haleau. Rămâneai totuşi cu nouă găini, aşa că nu mureai chiar de foame.

Dacă te opuneai lor o păţeai, dar dacă nu opuneai rezistenţă era cum a fost şi înainte. Capul ce se pleacă... Ei nu şarjau cu caii lor ca să-ţi accidenteze mortal vecinii, că doar nu erau beţi criţă. Nici nu ştiu dacă aveau tărie cu ei.

Mai luau cotropitorii ăia şi nişte tineri. Pe ăia îi duceau să lupte alături de ei, că doar eram deja tovarăşi de cotropire. Bănuiesc că dacă unul din tinerii ăia luaţi la oaste cu binişorul se prăpădea pe câmpul de bătaie sau cădea în vreo capcană pusă de duşman, familia lui primea un fel de decoraţie, iar ăla era făcut erou post-mortem. Aşa-i frumos.


Ce vremuri!

joi, 2 februarie 2012

Laboratorul demenţei


ElZap

Nu orice individ ar trebui să aibă dreptul să intre în laborator. Omenirea a plătit un tribut prea mare pentru că unii s-au jucat cu chestiile alea despre care nu ştiau ce pot face. Poţi face o experienţă, dar asta nu te scuteşte nimeni de obligaţia de a da socoteală dacă rezultatele sunt dezastruoase.

Văd unii tot încearcă şi tot mai vor. Încearcă sau se prefac că încearcă.

Pe când unul era doar primar peste urbe şi nu făcea nimic zicea că experimentul are nevoie de o altă baterie de sfetnici. Poate o baterie de vin, că nu i-au ajutat la nimic sfetnicii care i-au fost daţi prin generozitatea sau prostia oamenilor.

Acum omul, ajuns în fruntea statului, o ţine tot pe-a lui. Omul vrea să încerce.

Încearcă votul uninominal, i se dă. Nu iese, sau n-o să iasă. Vrea parlament unicameral i se dă şi asta, sau e pe cale să i se dea. N-o să iasă. A încercat omul şi cu ţepele. Deocamdată n-am văzut unul care să fi fost măcar înţepat.

Se plimbă unii pe la puşcărie cam cum se plimbau pionierii pe la Doftana. De rămas nu rămâne niciunul. Puşcăriile astea sunt ca nişte mănăstiri unde bagi banii pentru indulgenţe. Domnul te absolvă de păcate. Odată absolvit o poţi lua de la început ca pe vremea lui Rasputin. Curată vrăjitorie cu alai de procurori, poliţişti, judecători şi ce-or mai fi. Păi de-ai zice fiecare că are încredere în justiţie. Ştiu ei ce ştiu.

Acum behăie ceva de comunism. Prea e comunism pe la noi şi de aia nu merge treaba. Corupţie nu-i, că se împleticesc autostrăzile pe la noi mai ceva decât prin Japonia. Nu mai vorbesc de bani. Nababul tot nabab. Bagă mâna în pungă şi dă. În punga noastră se înţelege.

Nu contează că de 22 de ani noi tot vindem şi demolăm. E vorba doar de un experiment, nu-i aşa?

Îmi amintesc de bancul ăla cu cele trei fire de păr ale moşului rătăcit prin frizerie. Îmi vine şi mie să urlu ca bietul moş:

- Pe ăsta lasă-l dracului vâlvoi. Lasă-l şi pleacă dracului de-aici.

Ăsta dacă mai face niscaiva experimente sare laboratorul în aer. Până una alta lucrezi cu oameni nu cu nişte cobai!

Oare?


Dreptul de a ieşi din rânduri


ElZap

Îmi place să fiu un om disciplinat, supus chiar până la un punct. Totdeauna am crezut că dezordinea de dragul dezordinii nu duce la nimic, că este singura metodă prin care în mod garantat pierd toţi.

Asta nu mă opreşte însă să cred că sunt momente în care disciplina este un pericol pentru tine şi pentru toţi cei din jur.

Atunci când vezi că timonierul s-a îmbătat criţă, că înlocuieşte ordinele cu nişte măscări oribile, nu poţi rămâne în rând. Atunci ai datoria să sari peste bord, să-i indemni şi pe alţii s-o facă, dacă nu ai cum să-i iei timona din mâna bezmeticului. Cine ştie ce planuri tembele i-a fătat mintea ăluia după o noapte de beţie? Poate vrea să dea cu nava de stânca ce s-a ivit în zare.

Nici când vezi că unii toarnă gaz pe un foc ce clocoteşte nu poţi sta în rând. Pui mâna pe tulumbă şi încerci să-i răcoreşti pe cei ce au capul încins. Cu focul nu-i de glumit. Abia după ce ai stins cauza focului te pui cu tulumba pe vâlvătaie.

E uşor să spui, dar mult mai greu să faci.

S-ar putea ca nebunul satului să fie crezut. Nu de toţi sătenii, dar de câţiva tot poate fi crezut. De cei ce-şi fac veacul pe la nou-înfiinţata crâşmă de lux. Şi ăia ce-or să facă? Păi s-ar putea să te facă pe tine nebun, ba chiar să te pună în cămaşă de forţă. Dacă nu te pun, măcar cheamă salvarea. Până se prind ăia cine e nebunul tu eşti injectat, ba chiar şi cu foaia de observaţie completată. A se vedea cazul sergentul care a trecut de la extaz la agonie.

Sau s-ar putea să-ţi închidă piaţa, adică vederea la lume, sub pretextul că nu prezinţi interes. Cine o să te creadă că tu vrei să strigi adevărul, dacă nici televiziunea nu te bagă în seamă? Şi la televiziune e ca la piaţă: iei după cât ţi-e punga de generoasă. Cine sunt ăia de strigă? Iaca nişte nebuni care nu ştiu ce vor. Nişte duşmani ai poporului, care pretind că ar trebui să umble toate metresele în fundul gol, numai ca să aibă ei ce mânca. Habar n-au ei cât te costă o metresă în ziua de azi.

Şi-apoi, nebunii ăia n-au auzit de exterminare, de eutanasie? La ce bun să mai mănânce dacă tot trebuie să moară? N-au citit pesemne ultimul sondaj. Analfabeţii dracului! Şi mai zic că ar fi profesori universitari. Ce profesori sunt ăia dacă sunt cu burta goală?

Aşa că...
Mai bine laşi să-şi facă pălălaia de cap cât pofteşte.
Drumul spre Rai trece prin Ourgatoriu.
De ce nu s-ar încălzi şi ei o ţâră, că nu se ştie niciodată.
Poate că în Rai nu funcţionează termoficarea.

Democrația și Don Juan


ElZap

Totul a început într-o sală de cinematograf.

Un tip, preocupat mai mult să câștige decât să lupte, urmărea atent un film.

Nici nu-mi amintesc ce film era. Poate „Aventurile lui Don Juan”, poate altul. Ceea ce țin minte e că Don Juan, cunoscutul amorez, colecționase un număr impresionant de mănuși. Toți încornorații îl pofteau la duel și toți în același loc și la aceeași oră.

Ca să nu-și irosească timpul lui preţios, a hotărât că e mai profitabil să-i pună să se dueleze între ei şi abia în final el să se dueleze cu învingătorul învingătorilor. Inutil să spun că acel învingător era leşinat şi că el a fost învins fără probleme.

Când am ieşit din sala de cinema l-am văzut pe tipul preocupat cum se prelingea ca o umbră pe lângă ziduri. Ceva îl rodea. Punea ceva la cale. Peste ani am priceput că el punea la cale un nou sistem de luptă, una care să-i asigure lui şi numai lui puterea.

Aşa am aflat că:

1. Pentru a câştiga o bătăliei nu trebui să lupţi, ci să-i pui pe alţii să se bată ca chiorii.

2. Don Juan are totdeauna în buzunar rezultatul luptei, indiferent cine o câştigă. El este singurul câştigător cert.

3. Toate marile bătălii nu sunt decât nişte spectacole atent regizate.