joi, 23 februarie 2012

Cancer!


ElZap

Nu ştiu câţi din cei ce vor citi aceste fraze, au avut nenorocul să aibă un membru al familiei, un amic, apropiat sau coleg lovit de această cumplită boală.

Puteţi să vă imaginaţi un bărbat încă în putere, pe care greutăţi imense, inclusiv două războaie mondiale în care a parcurs tot continentul nu l-au îngenuncheat. De la o vreme se simte rău, şi este chemat un doctor. O doctoriţă, mai precis, care îşi ducea şi ea crucea printre oameni necăjiţi. Îl consultă şi pe chipul ei se aşterne un fel de ceaţă. Îi face semn unui membru al familiei că are ceva îngrozitor a-i comunica. Cancer. Peste câteva luni omul acesta nu va mai fi. Pe atunci medicul nu avea voie să-i comunice pacientului o astfel de veste sinistră.

Familia se mobilizează, adună bani de unde poate, consultă alţi medici. În zadar. Nimeni nu poate schimba destinul acestui om. Se va stinge încet ca o lumânare, în dureri ce vor deveni insuportabile. I se prescrie morfina. Da, prin anii 60 morfina se putea cumpăra de la farmacie dacă aveai o reţetă. Mai apoi s-au înăsprit regulile, dar tot puteai să o iei. Erau vremuri grele pe atunci. Nimeni nu putea să împingă triumfalismul atât de jos.

Omul ajunge încet, încet un fel de schelet. Pielea se lipeşte de oase. Abia dacă mai se poate mişca. Un fel de sanitar, de fapt un om care a învăţat să facă injecţii, îl vizitează în fiecare seară. Uneori şi mai des. Desface fiola aia cu sticla aia fumurie, îi trage conţinutul în seringă şi caută un loc în care să poată înfige acul.

Bolanvul se linişteşte. E oarecum fericit, fără ca să ştie de ce. Le spune tuturor celor care îl vizitează cât de minunat este medicamentul ce i-a fost administrat. Cei apropiaţi ies afară ca să-şi şteargă lacrimile de pe faţă. Uneori rămân pe afară cu orele, înecând-se în hohote de plâns. Până într-o zi. Din ziua aia nu mai era nevoie de fiolele alea. Nu era nevoie nici de sanitar. În scenă a intrt pentru o zi preotul.

Am scris aceste rânduri cu gândul la el. La el şi la mulţi alţii care au ajuns sau ar putea ajunge ca el.

Am scris şi cu gândul la unii care ştiu că e profitabil să investeşti în sănătate, căci durerea peste o anumită limită stoarce bani şi din piatră seacă. Indivizii ăia se mai numesc oameni.

Ştiu că medicamentele trebuie să le plătească cineva, dar nu pricep de ce durerea a ajuns să fie speculată în cel mai jalnic mod. Poate pentru că bolnavul începe să urle de durere. Dacă se poate câştiga ceva din urletul lor, cine i-ar putea opri?

Ştiu că se pot găsi o mie de justificări, un milion de sofisme prin care ne putem condamna semenii la suferinţă. Nu se poate găsi un singur argument-proptea care să menţină coloana vertebrală în poziţie verticală.

Dacă o să coborâm atât de jos ştacheta omeniei, să nu ne mire că o să ajungem să ne târâm.

P.S.

Se apropie alegerile şi ar fi bine să ştim ce facem. Poate că ar fi folositor să se întocmească nişte liste cu nişte isprăvi legate şi de sănătate. Să ştim când s-a distrus Industria Farmaceutică, ce tunuri au fost date pe la CNAS, pe la spitale, dacă s-au dat desigur. În dreptul fiecărei isprăvi să fie trecute nişte nume de partide şi oameni. Să le afişăm la secţiile alea de votare.

Asta ca să ştim din ce cauză mor semenii noştri, de ce ajung unii să se arunce de la etaj, să ia un pumn de medicamente într-o singură seară. Dacă vrem să ştim pentru ce trăim, desigur. Oricine poate întocmi aceste liste, atâta vreme cât nu s-au şters încă urmele.


4 comentarii:

  1. Tabloul pe care-l prezinţi este cumplit, dar adevărat.
    În ceea ce priveşte contabilizarea tuturor acestor atacuri la fiinţa umană pe care le fac guvernanţii, trebuie neapărat să fie făcute !
    Aşteptăm opoziţia, dar şi societatea civilă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încercările de a acoperi o minciună cu o sută de minciuni nu are nici cea mai mică şansă de izbândă.

      Până la urmă, chiar dacă toată lumea ar susţine o minciună, ea nu devine adevăr.

      Şi-apoi, nimeni nu vrea o clasă politică în haine de mireasă, dar nici cu o mireasă scoasă direct de la Crucea de Piatră nu meerge.

      Ștergere
  2. Este foarte greu cu astfel de subiecte. Nu cred ca economicul a stat vreodata la aceasi masa cu omenia. Sincer, nici nu cred ca ar putea sa stea. La animale exista selectia naturala. Omenirea incerca din rasputeri sa se impotriveasca selectiei, dar nu cred ca are prea multe sanse.
    Asta la nivelul cel mai de sus. La nivelul omului simplu, cu cat cineva are nevoie de mai mult ajutor, cu atat atrage mai multi corbi care ciugulesc din trupul inca viu.

    Eu consider ca stacheta e de mult la nivel de tartoare. Prea multi oameni mor cu zile, din cauza ca nimeni nu-si mai da interesul(fara sa fie implicate ale costuri). Multe din nenorociri ar putea fi evitate daca fiecare(medic, profesor, electrician...) si-ar face constiincios treaba la care s-a angajat.

    Legat de vinovatii este foarte simplu: toti sunt vinovati. Si doctorul care de pe holul spitalului cheama pacientul la cabinetul particular, si seful de sectie care se face ca nu vede, si directorul spitalului care cumpara cartofi la preturi astronomice, si casa de asigurari care are bani de sediu si de masini, dar nu de medicamente, si ministrul care nu are nici o remuscare ca nu mai exista medicamente in programele nationale.

    PS. Nu-l invidiez pe doctorul care are doar o pastila in buzunar si mai multi pacienti. Candva, am avut noroc si am primit pastila, dar nu pot sa nu ma gandesc la cei care nu au fost asa norocosi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La animale am văzut cum acţionează instinctul uneori. Nu totdeauna şi explicaţiile îmi scapă.

      Ai văzut cu câtă grijă îşi apără puii o căţea? Poate deveni extrem de violentă când cineva îi atacă puii. Nu cred că o face conştient. Ai văzut un cuib de turturele? Stau nemişcate în ploaie sau arşiţă între câteva frunze de vie.

      Şi în haite există un fel de solidaritate, ba chiar şi un respect între vânători şi vânat.

      Niciodată un vânător nu va sfâşia fără motiv. De cele mai multe ori acesta este foamea extremă. Acolo nu există exterminare şi nici acumulare.

      "Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe..."

      Chiar dacă în unele comunităţi nu prea se ţine seama de un cod moral clar definit, oamenii ştiu că prădătorul de azi poate deveni mâine el victimă, individul care azi priveşte indiferent la suferinţele aproapelui mâine ar putea fi el cel care suferă.

      Ștergere