Cancer!

ElZap

Nu ştiu câţi din cei ce vor citi aceste fraze, au avut nenorocul să aibă un membru al familiei, un amic, apropiat sau coleg lovit de această cumplită boală.

Puteţi să vă imaginaţi un bărbat încă în putere, pe care greutăţi imense, inclusiv două războaie mondiale în care a parcurs tot continentul nu l-au îngenuncheat. De la o vreme se simte rău, şi este chemat un doctor. O doctoriţă, mai precis, care îşi ducea şi ea crucea printre oameni necăjiţi. Îl consultă şi pe chipul ei se aşterne un fel de ceaţă. Îi face semn unui membru al familiei că are ceva îngrozitor a-i comunica. Cancer. Peste câteva luni omul acesta nu va mai fi. Pe atunci medicul nu avea voie să-i comunice pacientului o astfel de veste sinistră.

Familia se mobilizează, adună bani de unde poate, consultă alţi medici. În zadar. Nimeni nu poate schimba destinul acestui om. Se va stinge încet ca o lumânare, în dureri ce vor deveni insuportabile. I se prescrie morfina. Da, prin anii 60 morfina se putea cumpăra de la farmacie dacă aveai o reţetă. Mai apoi s-au înăsprit regulile, dar tot puteai să o iei. Erau vremuri grele pe atunci. Nimeni nu putea să împingă triumfalismul atât de jos.

Omul ajunge încet, încet un fel de schelet. Pielea se lipeşte de oase. Abia dacă mai se poate mişca. Un fel de sanitar, de fapt un om care a învăţat să facă injecţii, îl vizitează în fiecare seară. Uneori şi mai des. Desface fiola aia cu sticla aia fumurie, îi trage conţinutul în seringă şi caută un loc în care să poată înfige acul.

Bolanvul se linişteşte. E oarecum fericit, fără ca să ştie de ce. Le spune tuturor celor care îl vizitează cât de minunat este medicamentul ce i-a fost administrat. Cei apropiaţi ies afară ca să-şi şteargă lacrimile de pe faţă. Uneori rămân pe afară cu orele, înecând-se în hohote de plâns. Până într-o zi. Din ziua aia nu mai era nevoie de fiolele alea. Nu era nevoie nici de sanitar. În scenă a intrt pentru o zi preotul.

Am scris aceste rânduri cu gândul la el. La el şi la mulţi alţii care au ajuns sau ar putea ajunge ca el.

Am scris şi cu gândul la unii care ştiu că e profitabil să investeşti în sănătate, căci durerea peste o anumită limită stoarce bani şi din piatră seacă. Indivizii ăia se mai numesc oameni.

Ştiu că medicamentele trebuie să le plătească cineva, dar nu pricep de ce durerea a ajuns să fie speculată în cel mai jalnic mod. Poate pentru că bolnavul începe să urle de durere. Dacă se poate câştiga ceva din urletul lor, cine i-ar putea opri?

Ştiu că se pot găsi o mie de justificări, un milion de sofisme prin care ne putem condamna semenii la suferinţă. Nu se poate găsi un singur argument-proptea care să menţină coloana vertebrală în poziţie verticală.

Dacă o să coborâm atât de jos ştacheta omeniei, să nu ne mire că o să ajungem să ne târâm.

P.S.

Se apropie alegerile şi ar fi bine să ştim ce facem. Poate că ar fi folositor să se întocmească nişte liste cu nişte isprăvi legate şi de sănătate. Să ştim când s-a distrus Industria Farmaceutică, ce tunuri au fost date pe la CNAS, pe la spitale, dacă s-au dat desigur. În dreptul fiecărei isprăvi să fie trecute nişte nume de partide şi oameni. Să le afişăm la secţiile alea de votare.

Asta ca să ştim din ce cauză mor semenii noştri, de ce ajung unii să se arunce de la etaj, să ia un pumn de medicamente într-o singură seară. Dacă vrem să ştim pentru ce trăim, desigur. Oricine poate întocmi aceste liste, atâta vreme cât nu s-au şters încă urmele.