duminică, 12 februarie 2012

Pâna la ultima oaie


ElZap


Armata s-a pus în mişcare. Cap compas Săgeata, tabăra Beilic sau pe-acolo.

Întâi şi-a încercat norocul Premierul Ungureanu, ce a dojenit blând nişte ţărani care stăteau la o ţuică fiartă şi se uitau cum afară ninge liniştit. Ţăranii aceia s-au dat la o parte cu obidă, măcar că ei nici nu-i stăteau în cale. I-ar fi dojenit şi pe morţii care refuzau să se dea la o parte din calea lui, dar ăia o ţineau pe-a lor. Ei vroiau musai să ajungă la loc cu verdeaţă. Atâta mai vroiau.

Totul s-a terminat cu bine de vreme ce lumea a reuşit să-l cunoască pe Primul ei Ministru. Acum tot norodul vorbeşte limba ungureană, taman cum vorbeau pe vremuri limba spargă. Vă amintiţi desigur versurile poetei naţionale.

"În câmpul ce ițea de bruturează,
A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoțit aproape, în cordac"



Nici Tatuliuci nu putea sta deoparte mai ales că el este vestit la dat năvală pe unde se iscă vreo răscoală, revoluţie, sau răzmeriţă pe aur. Acum era momentul. A teleghidat şi el nişte ajutoare spre locurile sinistrate, nu înainte de a fi televizate cum se cuvine. Ca să se ştie cum şi cine "îţi oferă informaţia proaspătă, corectă, obiectivă şi documentată despre ştirile de ultima oră".

Întâi la chemat la apel pe un primar, pe care l-a mustrat că nu tace atunci când vorbeşte cu dumnealui. Pe urmă i-a luat la rând pe prefect, pe poliţaiul locului şi pe mecanicul de la freză. Cum oamenii n-au reuşit să-i înveţe limba de lemn, acum toţi tac în limba tatulică. Dacă nimeni nu suflă, e clar că lucrurile merg bine şi personajul prosperă.

Şi Gigi? Gigi cum să stea el la o parte, mai ales că doar el are linie directă cu Cel de Sus. Nu mă refer la domnul Ungureanu, pe care l-a lăudat cum se cuvine şi cum se cere pentru patriotismul lui ieşit din comun, pentru creştinismul lui nemăsurat şi pentru naţionalismul lui ce bate spre extreme. Nu, eu mă refer la Cel care a dat drumul fulgilor să ne pedepseacă cu prea mult alb pentru prea-negrele noastre păcate.

Aşadar, acest vajnic Alexandru Machidon de la Mancha, de la Pipera, s-a aşezat în faţa urdiei formată din două-trei vole disponibile în direct şi altele disponibile prin telefon şi a năvălit spre nămeţi.

Mare strateg e Gigi. Întăi a descoperit că are încuiate lopeţile de plastic, taman bune pentru televiziune şi pentru grădiniţă. Ele vor fi primele care vor cădea victimă în încleştarea cu troienele. Când s-a dat drumul la aparatul ăla care trebuia să-l imortalizeze pentru insectarul istoriei a băgat de seamă că lopeţile s-au încuiat undeva într-o magazie. Nu le-a mers cu Gigi, care a aruncat în luptă ciocanul ăla pe care l-a păstrat de pe vremea când îşi repara Maybach-ul. Eternitatea lui Gigi a fost pentru moment salvată.

A mai fost o problemă cu voluntarii care în loc să se adune se răspândeau. Chestie de tactică. Gigi vroia să atace frontal, iar ei vroiau să ia troienele prin învăluire. După ce va iprăvi troienele, Oprişan o să ne ofere un spectacol artistic în cinstea marelui strateg. Se vor recita poezii spre aducere aminte. Una o să fie din Topârceanu:

"Chiar și Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalță-o mănăstire și trei parastasuri!"


Şi noi? Păi noi o să uităm de zăpadă, de perdele de pădure, de parazăpezi, de alte parascovenii. O să uităm cum am uitat şi de diguri. La iarna ce vine o să avem din nou spectacol.

O să privim din nou cu vântul turbat împinge troienele pănă trec peste acoperişuri. În timpul ăsta o să stăm la căldurică. Numai dacă o să avem o vară călduroasă.





5 comentarii:

  1. Noi?!
    Zilele astea și eu am pus mâna pe lopată.
    Oricum, zăpada mi s-a părut ușoară.
    La viața mea nu am săpat cine știe cât de mult. În copilărie și-n adolescență, primăvara și toamna, trebuia să refac firava ulicioară din fața casei părintești de pe malul Dunării Vechi, care de fiecare dată era luată de inundații. Făceam acest lucru cu entuziasmul tineresc specific. Mai târziu s-au făcut digurile care au ameliorat această situație. Să știi că mi-era mai ușor să arunc pământ cu lopata ca să fac acea ulicioară plăcută pentru trecători, decât... să zicem, a citi și a comenta postările tale.
    "În câmpul ce ițea de bruturează,
    A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
    Dar zumbărala ghioală, încă trează,
    A cropoțit aproape, în cordac".
    Nici asta n-am mai auzit-o!:)
    Dar mi-a plăcut și rămân aici, pe blogul tău.
    Până la ultima oaie!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ifim

    Pe vremuri - aşa comuniste cum erau ele - mai exista o anumită responsabilitate şi pentru "bunurile obştei". Era greu ce făceau oamenii însă era absolut normal. Nu cred că unele lucruri ţin de o doctrină politică.

    Primăvara, mai ales, oaemnii erau obligaţi să-şi dea cu var pe garduri şi pe trunchiurile copacilor. Bănuiesc că din cauza asta ele nu erau atacate de tot felul de ciupeci şi poamele erau parcă mai sănătoase.

    Periodic oamenii trebuiau să-şi refacă şanţurile surpate de vitele ce plecau la păşune. Treaba asta era făcută cel mai adesea de copii. Răsplata venea odată cu ploile, când se montau un fel de mori de apă pe acele şanţuri. Nu-mi amintesc să se fi făcut noroiul care este acum prin satele noastre. Apa curgea cuminte spre o parte a satului pe care oamenii o botezaseră "în jos". Nu înainte de a lpsa destulă apă prin iarbă, spre deliciul copiilor ce preferau să umble mai tot timpul desculţi. E o senzaţie pe care mulţi n-o înţeleg. Poate de aici şi aluziile din poveşti cum că unele personaje îşi luau puterea din pământ.

    Te aştept cu plăcere pe blogul meu. Stăm aici la taclale ca şi cum am fi rupţi de lumea asta haotică.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu plăcere și mare bucurie, accept invitația!

    RăspundețiȘtergere
  4. >Primăvara, mai ales, oaemnii erau obligaţi să-şi dea cu var pe garduri şi pe trunchiurile copacilor. Bănuiesc că din cauza asta ele nu erau atacate de tot felul de ciupeci şi poamele erau parcă mai sănătoase.

    Dupa parerea unor gradinari priceputi, varul dat pe pomi primavara are un rol mai mult decorativ. Mult mai bine le-ar prinde pomilor(de peste 4 ani) sa fie varuiti iarna - ii protejeaza de alternanta ger - caldura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @DoarF

      Mulţumesc pentru sfaturi. Sper să-mi fie folositoare. E bun şi varul ăsta, chiar dacă e doar decorativ. În fond trăim cu o groază de iluzii, motiv pentru care suntem un pic feiciţi.

      Ștergere