Metamorfoza

ElZap

De astă dată mi-a ieşit. Sunt aşa cum mi-am dorit să fiu. Un câine în toată legea, cu drepturi şi obligaţii, cum am avut şi înainte de a fi ce sunt. La drepturi chiar îmi prisosesc.

Sigur că am şi eu un stăpân, dar măcar nu am o droaie cum aveam înainte. Şi apoi pe ăsta îl ştiu după cum tuşeşte, când iese să-mi aducă de mâncare. Înainte nu ştiam niciodată cine mi-era stăpân. Am scăpat de prefăcătoria oamenilor şi asta e o mare realizare. Pe când nu eram ce sunt, habar n-aveam cine e gata să-mi bage cuţitul în spate, sau să-mi pună sula-n coaste.

De muncit nu prea am cine ştie ce de făcut. Toată ziua stau tolănit la umbră. Stăpânul zice că sunt un leneş. Asta ca un fel de alintare, că el nu-i rău la suflet. Parcă el munceşte? Munceşte, dar munceşte de pomană. Un fel de a căra apă cu ciurul, după cum îi cer cei mai mari.

Uneori am datoria să latru, dar o fac că aşa-mi vine mie să fac, nu cum făceam în cealaltă viaţă. În faţa mea nu mârăie nimeni. Nimeni nu-mi spune ce să latru, când să latru şi pe cine să muşc.

Eu latru doar la cei pe care-i bag în categoria răufăcătorilor. Îi miros de la o poştă. Unul nu scapă nelătrat. Vara, când stăpânul lasă uşa deschisă, mă uit la cutia aia căreia îi spuneam televizor, pe când nu eram ce sunt. Îmi vine să-i latru pe toţi. Pe mine nu mă înşeală mirosul. Toţi, dar absolut toţi, sunt nişte mincinoşi. Oamenii le mai spun ălora din cutia magică demagogi. Cam tot aia e până la urmă, dar aşa sunt oamenii, vor să se dea mari mestecând cuvinte pompoase.

În bătătura stăpânului nu sunt nici eu ultimul om. Mă rog, ce sunt eu acum. Am şi eu un rang, o funcţie, de care nimeni nu se atinge. Am şi un cabinet, băgat la umbra unor brusturi, ca să nu-mi reducă soarele capacitatea de muncă. Peste tot ce mişcă în bătătură eu mi-s ăla care împart dreptatea. Abuzuri nu prea comit, că mă fac de ruşine şi-mi pierd onoarea. Aşa-i în lumea noastră a câinilor.

Mai ales pe câţiva cocoşi trebuie să-i ţin la respect. Atunci sunt un fel de poliţai. Ei se bat, eu îi amendez. Plătesc cu penele din coadă. O mai încaseză şi când sar în spatele unui prichindel ce ţine tot de stăpân. Să vezi atunci ce se mai distrează puştiulică!

Mai am şi sarcina de scut pentru nişte puişori care-şi schimbă culoarea galbenă cu carea au venit pe lume. Ce scut antirachetă? Eu îi apăr cu inteligenţa mea naturală nu cu aia artificială cu care sunt dotate rachetele pe care le văd eu la televizor, când mă lasă stăpânul. Cum se roteşte pe deasupra bătăturii o escadrilă de ciori sau vre-un uliu Tomahawk îl şi iau la ochi cu un lătrat sol-aer.

Noaptea dorm şi eu, ca tot omul. Dorm, dar ţin deschis un ochi. Ăla cu care văd în infraroşu. Să îndrăznească vulpea să se apropie de găinile alea de dorm undeva pe sus, că îi ajunge pielea pe băţ. Când iese stăpânul noaptea din casă se uită după mine întâi, iar eu îi răspund cu un hămăit înfundat. În limbajul lui asta s-ar traduce prin: "sunt la post, stăpâne".

În rest numai de bine de când m-am schimbat.

Uitasem să spun că în fiecare seară îmi fac rugăciunea.

O încep cu: "Doamne păzeşte-mă să nu ajung iarăşi om".