De unde ne vine lumina?

ElZap

De câte ori ne bagă unii în ceaţă, sau intrăm noi cu de la noi putere, căutăm o făclie.

Şi ce făclie mai potrivită pentru a risipi întunericul am putea găsit, decât telecomanda? Apeşi pe butonul potrivit şi te luminezi cât ai zice peşte. Sau Vanessa. Sau Melissa. Sau Gigi.

E o deosebire între primele două şi ultimul. Poate chiar mai multe.

La ele mergem. Ele ne primesc în costumul lor popular, asortat cu dublu "s", băgat în numele de botez, pseudo-nume, nume de scenă, de circ sau cum îi zice. Ele ne percep o mică contribuţie pentru efortul de a ne lumina. Uneori o maşinuţă acolo, alteori o vilişoară, aşa ca să poată fi alungat necuratul pe care tocmai l-am băgat în casă. Dacă n-am reuşit noi, reuşesc ele.

El vine. Vine pus la patru ace. Dă buzna în stuodiou, ca la stâna personală. Doar panseurile lui trădează uşoare urme de brânză şi lapte. El lucrează numai şi numai cu Dumnezeu, cu credinţa, cu morala creştină. Cu morale de-astea a ajuns parlamentar. Euro parlamentar. Îi laudă pe unii că sunt putrezi. De bogaţi. Nu poate fi ăla sărac, ca să meargă acasă să-l bată la cap tot poporul feminin, cum că nu are o maşină scumpă în dotare, bla, bla, bla. Bagă cu dibăcie funia corăbiei în urechile acului dimpreună cu bogatul în împărăţia cerurilor. Intră cu ciubotele în logică, morală, credinţă, biserică şi ce ne-a mai rămas.

Aşdar ne luminăm. Ne luminăm umblând ca chiorii de colo până colo.

De la stână până la şatră.