ElZap
Când îşi bagi în casă o echipă, un taraf, un ciopor de oameni, te uiţi şi la indivizii ăia, nu numai la costumul scrobit al şefului. Până la urmă nici costumul nu-ţi spune prea multe, căci adesea s-au văzut oameni bine costumaţi din care n-a rămas decât costumul atunci când au fost luaţi la scuturat.
Dacă vrei să faci o echipă de fotbal, te interesează prea puţin dacă cei pe care i-a adus şeful au sau nu doctoratul luat pe bune. Ei ar putea fi de pildă şi absolvenţi la seral ai unei Facultăţi de Educaţie Fizică şi Sport. Ar putea fi şi analfabeţi la o adică, dacă ştiu să dea ca lumea cu piciorul în beşică.
Tu faci o echipă de fotbal doar, nu un ditamai cabinet de miniştri.
Dacă faci un cabinet de ăsta te pui pe ales. Poţi pune şi pe cine s-o nimeri acolo, dacă vrei să-l bagi cu oiştea-n gard, sau dacă vrei să-l poţi conduce cu degetul mic.
Mai ar fi o situaţie în care poţi forma un taraf de-ăsta, dar nici nu-mi vine să mă pronunţ.
Şi dacă totuşi? Dacă Şeful ăl Mare vrea să se răzbune? Pe cine? Pe popor desigur, că prea l-a fluierat şi ocărât.
Poate nu chiar şeful de la Cotroceni. Poate că e o sugestie peste timp a şefului care a plecat cu elicopterul.
De când cu guvernele astea fantasmagorice, o minune în plus nici nu s-ar băga de seamă.
Actuala echipă este formată din păpuşi ale căror aţe sunt trase de la Cotroceni. Locatarul vremelnic de acolo nici nu ştie ce înseamnă răzbunarea populară !
RăspundețiȘtergere@Matilda
RăspundețiȘtergereFiecare şi-o face cu mâna lui, la o adică.
Mă uit pe WebCam şi văd că pe gerul ăsta e căldură mare. Nu ştiu cum o fi când se face primăvară, dacă mai putem ajunge până dă colţul ierbii.
Oricum, eu cred că sub fumul ăla de iese în piaţă se ascunde un imens vulcan.
Ai dreptate. să vezi cum erupe la primăvară...
RăspundețiȘtergereSă vină primăvara, atunci! Oricum, mai sunt oameni în piaţă, chiar pe un ger de crepă pietrele.
Ștergere