miercuri, 25 ianuarie 2012

Cauciucuri de ce?


ElZap

De iarnă desigur, că aşa scrie la carte, sau la lege, sau habar n-am unde.

Sunt un şofer disciplinat, aşa că n-am zis nici pâs. Am scos un purcoi de bani din bunzunar, ca să ce? Ca să le am, că dacă nu le aveam plăteam amendă.

Şi dacă le am ce-i? Păi nu-i nimic. Azi am văzut ceea ce ştiam. Ştiam că ele nu sunt bune la nimic. Aproape la nimic, ca să nu exagerez.

Şi atunci? Atunci mă bazez pe priceperea mea, atâta cât este. Sloiurile le simt şi cu astea ca şi cu celelalte.

Nu era mai eficient dacă mi-aş fie cumpărat nişte etichete, sau cam aşa ceva pe care să scrie ceva de genul Găureanu & Co, pe care să le fi lipit peste alea de vară. Să scrie aşa ca să ştim cam unde merg banii, că tot a zis Conu' Brezident că n-are exemple de corupţi, dar că ştie el cum o să ne bage el Bamporul cu oiştea-n gard.

În rest ce să mai zic? Zic şi eu că aici sunt banii dumneavoastră. Şi fiindcă ştim cam pe unde sunt banii noştri, mă gândesc că aşa se explică de ce stau oamenii în piaţă. Unii din ei în mod cert de asta stau.

Poate nu toţi.

2 comentarii:

  1. pai aceste cauciucuri sunt doar o afacere omule! nu fi trist, si asta trece!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim
    O afacere, deci?!
    Şi eu care credeam că sunt bune la ceva...
    Şi trece?
    O fi trecând, dar trece pe banii mei.
    Nu era mai bine dacă se cumpărau alte chestii pe banii ăştia? Nişte brăţare metalice solide, de pildă.

    RăspundețiȘtergere