Coduri şi circ

ElZap

De douăzeci şi ceva de ani ne tot lovesc codurile. Avem coduri roşii, galbene, portocalii şi de care or mai fi ele. Un ROGVAIV al codurilor. Avem coduri de apă lichidă, solidă, fără apă, de vânt şi aşteptăm unul de pământ. Un spectacol de sunet şi lumini am putea spune, dacă spectacolul ăsta nu s-ar fi transformat în circăreală de cel mai prost gust.

Când se iveşte codul e prilej de bucurie pentru mari noştri circari. Îşi pun cizmele alea de cauciuc şi de protocol şi o iau de nebuni prin ţară. Pulovărele pe gât le păstrează pentru alte ocazii mai bănoase. Astea pot fi purtate chiar dacă n-ai gât, cu condiţia să ai şorici.

Odată ajunşi la faţa locului răstoarnă sacul cu promisiuni. Poţi promite orice, că oamenii au ţinere de minte scurtă, îşi zic stăpânii. Oare chiar aşa o fi? Uneori îşi mai amintesc prin cine ştie ce piaţă, iar atunci te iau cu vorbe de-alea.

După ce se întorc la bază încep să-şi împartă între ei promisiunile. Întâi stabilesc cine va pune în operă promisiunile, pentru ce sume şi mai ales cine va lua aceste sume, că odată luate e clar cum vor trece din mână în mână. Casele în care se vor muta sinistraţii sunt nişte sărmane cocioabe. Sunt casele alea prăpădite, dar din banii alocaţi spre binele celor mulţi se înalţă şi câteva viloaie pentru cei ce împart, că doar nu-i frumos să sufere sinistraţii singuri.

Digurile care să oprească apele s-o ia pe unde le taie capul nu se mai fac, că prioritare sunt frunzele tăiate la câini de doamnele blonde de companie. Ca în toate vremurile grele, doamnele din înalta societate sunt alături de popor.

Nu se mai pun nici parazăpezi, că doar iarna nu-i ca vara, iar până la zăpada ce va să vină mai sunt multe luni. Dacă totuşi se pun ele costă mai mult decât Zidul Chinezesc. Doar autostrăzile făcute de Bechtel le întrece în preţ.

Între timp iau măsuri pentru defrişarea zonelor prea împădurite ca să aibă pe unde să treacă apa la proxima ploaie şi banii spre buzunarele proprii. Pădurile astea se taie cu socoteală, ca să nu iasă treaba oablă.

Întâi intră în codru marii şefi că doar ei beneficiază de jus primae noctis. De-abia pe urmă vine primarul, notarul, poliţaiul local şi pădurarul. La urmă vin beţivii satelor care iau şi ei nişte vreascuri. Ei, adică beţivii, vor duce în cârcă toată povara. Când va veni socoteala, ei vor da socoteală în legătură cu înstrăinarea pădurii. A pădurii şi nu numai.

Acum stau şi mă gândesc la ce sunt bune toate codurile astea, dacă tot nu tragem învăţătură după ce ele sunt retrase?

Eu zic că sunt bune, ba chiar mai lipseşte unul, cel mai important dintre coduri: codul roşu de proastă guvernare. Poate vine odată cu următorul cutremurul. Nu cu cel de pământ, ci cu cel politic. Unii simt deja că le fuge pământul de sub picioare.

Se zice că la cutremur primii care o iau la fugă sunt şobolanii.