Spelunca

ElZap

Locul în care beţivul satului îşi bea ultima leţcaie?

Nicidecum. Ca să şi-o bea trebuie să o aibă. El bea ce a rămas de la alţii, ori asta e o altă poveste. Beţivii ştiu să bea şi pe datorie. Las' că o să plătească copiii. Şi nepoţii. Şi nepoţii nepoţilor.

Beţivul bea şi râde, râde şi bea. Cu el râd şi cei care speră ca prostul să le facă cinste. Trebuie să facă şi ei ceva pentru paharul de drojdie pe care o să-l aducă cârciumăreasa. Râde şi cârciumăreasa, deşi la vârsta ei, care se apropie vertiginos de 60 de ani, râsul o face şi mai caraghioasă.

Ea oricum e caraghioasă, dar ştie că banii se câştigă în multe feluri de la beţivi. La vârsta ei nu e credibil decât râsul. Râsul şi bătutul şmecheros pe umăr.

Un fel de Kunigunda a vremurilor noastre.

Deh.




Speră şi ea să-l audă vorbind pe Eginhardt cel mort. Cel cu mustăcioară.

„Noch a’ Krieg’l, repetir:
Aber nicht vo Bragadir!
...Luther!!... Ich bin protestant!”