HDTV şi micul vagabond

ElZap

Şi oamenii mari se prostesc, nu-i aşa?

Uneori îşi doresc lucruri de care n-au nevoie, însă îşi închipuie că avându-le vor fi mai fericiţi.

Mai fericiţi nu sunt, dar scot banii din buzunar cu veselia unor copii prostuţi. Pe urmă le duc acasă… îşi cheamă vecinii ca să se laude cu noile achiziţii… le învârt pe toate părţile… simt că le lipseşte ceva şi nu ştiu ce… le mai folosesc o vreme crezând că vor descoperi acel ceva şi le lasă să zacă într-un cotlon. Din când în când se mai îndură să le şteargă cu grijă de praf, apoi o fac din ce în ce mai rar, până ce renunţă definitiv la ele căutând o rudă mai săracă dispusă să le adopte ca pe nişte copii nereuşiţi.

Să zicem că vrei să-ţi cumperi un televizor ultimul răcnet. Specialiştii îţi recomandă unul care să fie pe măsura banilor cu care te lauzi că-i ai în pungă. Indicaţiile se opresc la unul cu diagonală babană şi musai cu înaltă definiţie, la care mai adaugi un Blu-Ray care să suplinească lipsa semnalului adecvat ce abia se înfiripă pe la noi şi bineînţeles boxe surround sau cum le-o fi zicând pe româneşte.

Ceva totuşi îi lipseşte ciudăţeniei proaspăt achiziţionate. Îi lipseşte Charlie Chaplin.

O să-mi ziceţi că nu sunt în toate minţile. Ce să faci cu un Chaplin pe un HDTV? Micul vagabond nici măcar color nu era şi în plus era şi fără glas. Ce să fac cu el? Să-mi tocmesc orchestră care să vină acasă la mine de câte ori vreau sa văd “The Kid”? Să mă apuc să dau cu fard pe obrazul subţire al marelui Charlie?

Tot răul spre bine însă, dacă te gândeşti că filmuleţul ăsta nevorbit şi netitrat ar putea să-l vadă şi ruda aia bicisnică ce n-a trecut de clasa a doua, deşi are treizeci de ani şi o avere de speriat. Ce-are face că râd intelectualii de el zicându-i analfabet. Ce, el nu râde de intelectuali pe care din sărăntoci nu-i scoate?

Nici mie nu-mi strică filmuleţul acesta. Ia gândiţi-vă că pot să-l vad liniştit între un hamburger gustos şi o pungă de cartofi prăjiţi în ulei de soia sau de porumb.

Of, cum fac cum nu fac dar tot la soia am ajuns. O fi avut ceva in cap Charlie, când a jucat în Timpuri Moderne. Te pomeneşti că el le ştia pe toate mai bine chiar decât oracolul din Zăbrăuţi?

Şi totuşi, hotărăsc irevocabil că fără Charlie HDTV-ul acesta nu face doi bani. Ciudat e că Charlie merge şi fără HDTV. Ce chestie!

Păcat de bietul Charlie. Păcat că a fluierat în biserică. Mare păcat. Dacă n-o făcea, nu trebuia să se aciueze în ţara cantoanelor. Aşa păţesc cei ce-şi închipuie că faima lor le permite să fluiere unde vor portativele lor.

E o vorbă înţeleaptă cu mielul blând care suge la două oi. Dar dacă nu vrea să fie blând? Păi, atunci nici Londra nu-l mai primeşte la ţâţă, măcar că pe acolo a supt prima şi întâia oară, aşa că nu suge nimic preţ de vre-o douăzeci de ani, şi trebuie să-şi câştige iarba cea de toate zilele păscând singur pe văile pe unde ar fi umblat Wilhelm Tell. Măcar bine că acolo a meditat la valorile democraţiei. Oare la ce concluzie o fi ajuns Charlie în timp ce admira Elveţia?

Nu era mai bine s-o ţină înainte cu Marele Dictator? Era. Ce-l costa? Nimic. Mai ales că ăla amuţise pe veci de ceva ani, pe câtă vreme filmul nu mai era deloc mut, şi nici nu exista vreun un pericol dacă-i trăgea în continuare bobârnace. Nu-i ajungea ăla? Nici un bai. Pe planetă apăruseră alţi monştrii fluierabili. Să nu fi ştiut Charlie că marii viteji sunt cei ce se războiesc cu morţii sau cu muribunzii? Eu zic că ştia.

Acum, mă întreb şi eu ca prostul, pe mine mă bagă cineva în seamă dacă m-am legat de HDTV? Poate mă trimit prin Bangladesh.

Am auzit că pe acolo ar mai fi ceva de lucru.

La tras ricşa.