Maurul

ElZap

Neinspirată sugestie ai avut domnule consilier.

Principele? Machiavelli? La ce bun? Nu era mai potrivit un dărab de Schiller? Să zicem „Conjuraţia lui Fiesco”.

Aşadar: „Maurul şi-a făcut datoria, Maurul poate să plece”. Dacă nu pleacă de capul lui i s-ar putea face puţin vânt.

E clar că maurul a fost dorit odată, dar acum nu mai este. Mă uit după spusele lui Vlahuţă şi bag de seamă că au fost nişte frumoase vremi pe când…

Maurul sta cu regele la masă…
Dar asta-i cam de multişor poveste...

Acum lucrurile s-au schimbat. Regele stă tot unde-a stat şi-atunci, pe câtă vreme maurul s-a retras într-o chilie, unde ar putea cugeta la coţcăriile lui Fiesco, dacă nu i s-ar fi băgat pe gât Principele lui Machiavelli.

Să zic că îmi plac maurii? Să zic că nu-mi plac? De ce aş face-o? Habar n-am ce-i cu ei, şi nici cu cine sau cu ce se mănâncă aceştia. În mod cert însă îmi place replica maurului.

Stau însă şi mă gândesc la ce-ar folosi un maur în tragedia de atunci sau în comedia de acum? Să o luăm pe-ndelete, încercând să descurcăm lucrurile.

Întâi şi-ntâi, să băgăm de seamă că orice forfoteală creată în jurul unui maur, atrage atenţia gloatei, care nu poate sta cu ochii în patru. Aşadar, e clar că din patru cotloane, trei vor rămâne în unghiul mort şi aici se poate lucra în linişte, departe de privirile iscoditoare ale curioşilor. Dacă am norocul să fie mai multe cu atât mai bine. În unul aş putea dosi o avere frumuşică adunată pentru mine de o rudă de gradul unu, doi sau doi şi-un sfert, pe câtă vreme în altul aş putea vârî o căsuţă tupilată în pădurea cu alune. Nici nu am eu atâtea cotloane ascunse câte probleme am de rezolvat, şi toate trebuie rezolvate în cea mai mare taină. De câte ori întâlnesc un maur foindu-se în decor, îmi duc mâna la buzunar şi niciodată nu mă înşel.

Apoi, să presupunem prin absurd că se bodogăneşte cum că s-a furat cam mult, şi tu vezi cum se strânge funia la par. Cum scoţi cămaşa? De n-ai un maur trebuie să te scarpini în cap în căutarea unei soluţii, care s-ar putea să nu vină în timp util şi-atunci îi bai. Cel mai simplu e dacă ai unul. Un maur, desigur. Arăţi cu degetul spre maur şi răcneşti slugilor să-l salte. Degeaba urlă el că n-a pus mâna pe nimic, sau că ce-a furat e doar un mizilic pe lângă ce au furat alţii, sau că a furat cot la cot cu tine. Umflă-l! Pereţii celulei atenuează, ba chiar distorsionează semantica frazei, că doar de aia e celulă. Asta se numeşte în termeni de specialitate diviziunea muncii. El stă la pârnaie şi tu pe Coasta de Azur. Nu-i aşa că e o rezolvare echitabilă? Cine a furat Troia? Maurul, că de aia este el ce este.

Mai e o problemă ce se cere rezolvată, măcar aşa din patru în patru ani. E problema cuvântului dat. Să zicem, tot prin absurd, că te-a pus necuratul să promiţi marea cu sarea, aşa cum e obiceiul în orice democraţie originală. Dacă te-ai lăudat că îi faci praf pe hoţi, că urmezi pilda lui Ţepeş? De unde scoţi tu hoţi gata condamnaţi când se apropie alegerile şi lumea îţi scoate ochii cum că n-a văzut nici un tâlhar chinuindu-se în vârful ţepuşei? Dacă ai un maur e simplu. Îl rogi frumos, iar dacă nu e om de înţeles îl împingi de spate să facă un pas în faţă. El este cel ce va împodobi ţepuşa. Lumea se linişteşte şi tu-ţi vezi de-ale tale.

Maurii ăştia, atunci când sunt lăsaţi de capul lor, au prostul obicei să adune avere cât nu sunt în stare să o gestioneze ca lumea. Dacă nu sunt în stare, atunci ce-i de făcut? Simplu: i-o administrezi tu. Tu sau altcineva apropiat. Lac să fie că broaşte sunt destule.

Bănuieşti cumva că supuşilor li s-ar fi urcat democraţia la cap şi nu-i modru să-i controlezi? Asta-i o problemă?. N-ai decât să-ţi verifici bănuiala. Începi cu câteva şuturi aplicate unui amărât şi vezi cum reacţionează indivizii. Dacă reacţionează, trebuie să te gândeşti la trucuri mai subtile. Poate ai însă norocul să constaţi că nu reacţionează în nici un fel, şi-atunci e clar că ei sunt anesteziaţi total, adică sunt ca morţi. De-abia acum poţi începe distracţia. Poţi să începi a trage şuturi cui îţi place, că oricum nimeni nu te va deranja. Unde găseşti individul căruia să-i aplici primul şut? Aţi ghicit. Maurul de serviciu e tocmai omul potrivit.

La câte lucruri măreţe poate fi folositor un maur!

Beware of Doria!