marți, 26 aprilie 2011

În numele legii

ElZap

Cu ceva timp în urmă mă chinuia gândul că o lege acceptabilă ar fi de preferat unei democraţii ce se vinde şi se cumpără ca o prostituată.

Şi totuşi...

O fi legea bună la toate, dar depinde de cei ce o aplică.

Şi ea chiar e bună la toate.

Aşa se face că în numele legii, nişte granguri au fost săltaţi din aşternut, cu tot tacâmul şi purtaţi pe străzi, de mă gândeam că aceştia au fost porniţi pe Drumul Căpăţânii. Şi tot în numele legii, aceiaşi granguri, care nu încetau să bălmăjească cum că au ei încredere în justiţie (ştiau ei probabil de ce au ce au) au fost puşi în libertate, fără a li se clinti un fir de păr.

Acum, în logică parcă funcţionează principiul exluderii. Funcţiona până mai ieri, că de atâtea modificări s-ar putea ca şi legea atracţiei universale să fi fost suspendată.

Treaba e că cei care după o profundă deliberare contradictorie, au încălcat logica, nu au catadicsit să ne lumineze şi pe noi, de ce chestia judecată e atât albă cât şi neagră, nu de alta, dar ar putea rămâne prostimea cu părerea că judecata ar fi strâmbă.

Dacă hotărârile astea ar fi doar nişte vorbe aruncate la un joc de barbut, n-ar fi mare bai, dar mă bate gândul că în baza lor, unii care ar trebui să stea după gratii zburdă printre noi ca nişte mieluşei nevinovaţi.

Şi atunci la ce mai foloseşte chestia asta cu "în numele legii"?

N-ar fi mai bine să o schimbăm?

Să-i zicem mai bine "în numele junglei".

Măcar cinstiţi am fi.


4 comentarii:

  1. ...sau în numele principiului "corb la corb nu-şi scoate ochii".
    Cât e de mare diferenţa între judecarea cazului Theo Peter la americani, unde nu s-a putut dovedi că el chiar a fost fizic prezent în taxi, prin urmare a fost victima ACELUI accident şi nu a altuia şi judecarea judecătoarei băute la români, despre care colegii ei au afirmat că etilotestul afişa "o valoare înregistrată cu suflarea altui testat", deci ea nu "gustase"?

    RăspundețiȘtergere
  2. @renata

    Se pare ca justitia poate face si lucruri rele.

    Pana la urma cei puternici fac legea, iar invingatorii fac istoria.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie-mi place chestia asta careia i se zice pompos INAMOVIBILITATE. Ca sa nu priceapa tot ghiorlanul. Mai tii minte: "Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei"?

    RăspundețiȘtergere
  4. @zazania

    Toţi oamenii sunt egali între ei, doar că unii sunt mai egali decât alţii.

    După Orwell, chestia asta e adevărată mai ales pentru animale.

    Toate sistemele autoritare se nasc în leagănul unei mari minciuni care se numeşte egalitate.

    RăspundețiȘtergere