Compatrioţi, vă ordon, treceți criza!

ElZap

Cu câteva zile în urmă s-a dat un ordin. Un ordin ce suna cam cum este scris mai sus.

De atunci stau cu mâna streaşină la ochi.

Unde-i criza?
Unde s-o trecem?
Ce să facem cu criza?
A trecut?
Mai stă oleacă pe la noi, sau trebuie s-o ajutăm noi să treacă?
Şi dacă nu vrea, că-i place pe la noi?

Şi dacă o trecem, cu ce ne alegem? Nu ajungem cumva în tărâmul necunoscut al demenţei?

Parcă ni s-a mai dat un ordin, şi cu ordinul am rămas. Ăla cu "Să trăiţi bine!" Lumea n-a priceput, sau n-a înţeles ordinul, aşa că a rămas ca proasta-n drum. De atunci tot aşa stă. Acum nici să trăiască nu mai vrea. Cu ce să trăiască? Trăiesc ei. Bine. Ca-n ceruri.

Dincolo de criză, ce-i? Nu cumva dincolo sunt bălăriile crescute din vorbele mincinoase ale unora ce ne ameţesc de vreo douăzeci de ani? Vorbele alea care miros încă a sânge, a silitră, a carne de revoluţie, de jaf şi de umilnţă.

Caut criza peste tot. N-o văd. Criza e un animal perfid ce te loveşte pe la spate. Ca hienele. Ca şacalii. Criza asta îţi rânjeşte cu gura până la urechi. Un rânjet otrăvit, pe lângă care Verdele de Paris este o delicatesă. Doar ochii crizei îţi dau de bănuit. Mereu stau aţintiţi la jugulara ta. Oare de ce te privesc aşa?

Am auzit că doar Google mă poate dumiri. El ştie tot. Mă arunc în valurile tumultuosului Google. O mlaştină în care poţi găsi orice. Găsesc! Victorie! εὕρηκα!

Iată criza! Iată ce ar putea urma dincolo. Dincolo de ieşirea din criză. Dincolo de vorbele meşteugite.



La ei a fost aşa. Oare la noi n-o să fie mai rău?