miercuri, 19 decembrie 2012

Cine mai îndrăzneşte?


ElZap















Chiar aşa, cine? Păi, cum ar îndrăzni? Să strănute de exemplu. Nici în bancuri n-ar trebui. Ca în cel de mai jos, de pildă.

"Sedinta de partid, prezidata de tovarasul Stalin.
Cineva stranuta.
Tov. Stalin: - Tovarasi , cine a stranutat? Nici un raspuns.
Tov. Stalin: - Tovarasi, imi pare nespus de rau, dar sunt nevoit sa repet intrebarea: Cine a stranutat? Va avertizez ca, in cazul neprimirii raspunsului, voi impusca primul rand.
Nici un raspuns.
Tovarasul Stalin impusca primul rand.
Tov. Stalin: - Tovarasi, imi pare nespus, nespus de rau, dar sunt nevoit sa repet inca o data intrebarea: Cine a stranutat? Urmeaza, fireste, in cazul neprimirii raspunsului, sa impusc si al doilea rand.
Nici un raspuns.
Tovarasul Stalin impusca al doilea rand.
Tov. Stalin: - Tovarasi, nici nu va pot spune cat de rau imi pare, dar sunt nevoit sa repet inca o data intrebarea: Cine a stranutat? Inutil sa va spun ce urmeaza, in cazul neprimirii raspunsului.
In unul din randurile din spate, se ridica, cu chiu cu vai, un activist, galben-verzui-violet la fata, din cauza emotiei. Articuleaza cu greu:
- Tovarase Stalin, eu am stranutat!
Tov. Stalin: - Noroc, tovarase! Tovarasi, sa ne continuam sedinta."


Din nou aud întrebarea asta rostită cu un ton ameninţător.

Întorc capul şi-l caut pe Tovarăşul Stalin. Oare din ce cotlon mă priveşte, că m-a apucat o criză de strănut?

Oare a cui este vocea asta care-mi cere imperios ca în numele democraţiei nimeni, absolut nimeni n-are voie să strănute!

Cel puţin până la primăvară. Dar până atunci mai avem de trecut peste o eră.

Era glaciară.



2 comentarii:

  1. Sănătate! Să continuăm tovarăşi!
    Un banc bun, m-am folosit şi eu de el după “Komunicat Curtea Constituţională”.
    Mai strănutăm până-n sărbători, bat la uşă, apoi mai vedem noi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "O stafie umblă prin Europa"

      De fapt stafia are mai multe feţe. Toate poartă însă gena inconfundabilă a marilor dictatori.

      O fi şi dictatura bună la ceva, dar când îţi impune minciuna drept adevăr mi-e teamă că înalţă o lume de o urâţenie fără seamăn.

      Nu-mi plac opiniile de genul: "chiar dacă mint, rămâne cum spun eu"

      Ștergere