Postări
ElZap
A fost odată un serial. Se numea chiar aşa. Elodia adică.
Ne-a ţinut cu sufletul la gură nopţi întregi. Toată lumea alerga să prindă năluca femeii, despre care nu se ştie dacă a fugit aiurea, sau a decedat pe bune. De pe urma ei, vreau să zic de pe urma acelei telenovele ieftine, au mâncat mulţi o pâine. A rulat în direct şi în reluare la nesfârşit pe postul acela de televiziune care o să ne dea nouă primul preşedinte al poporului. Parcă ceilalţi erau ai lui Belzebut! Eu chiar cred că ai lui erau. Nici despre ăsta nu ştiu al cui va fi. Poate tot al lui.
A fost odată şi un procuror. Acela tot după Elodia fugea. Parcă tipa aia ar fi fost alergătoare de cursă lungă. Atâta a alergat până aia a fost dată pierdută. Adică a fost îngropată pentru a doua oară. De astă dată de cei ce trebuiau să o dezgroape.
Aşa a fost atunci. Tot aşa a fost şi cu Ţundrea. Cu Ilie Marcel Ţundrea. Ăla măcar a scăpat de pârnaie. Inutil însă. Libertatea nu i-a priit. Până la urmă zarurile s-au rostogolit tot în defavoarea lui. Şi în favoarea celor care au dormit pe ei. Mai bine nu ieşea din puşcărie. Până la urmă toţi o să ne dorim să intrăm la ocnă. Nu de alta, dar s-ar putea ca în libertate să fie mai urât.
A fost odată şi un lider sindical. Parcă îl chema Virgil. Virgil Săhleanu, dacă-mi aduc eu bine aminte. Şi ăla a murit. A murit pe bune, după ce a fost ajutat să moară. Se pare că liderul ăsta se opunea progresului cu anasâna, pe care unul pe nume Frantisek Priplata tot încerca să ni-l bage pe gât. Frantisek Priplata a plecat puţin, pentru a nu se mai întoarce niciodată. Ne-a lăsat cu progresul baltă. Ca să poată pleca, el a fost mai întâi dus. Dus cam până la Satu Mare, că nu avea bani de călătorie până acolo. De acolo mai departe avea bani, după cum s-a văzut de toată lumea. Mai puţin de cei orbi. Ăia au în loc de ochi nişte monezi aşezate îmtr-un fel de piese de domino, care trebuiau să se răstoarne acolo unde se ştia de la început. Orbii tot orbi!
Şi uite-aşa se leagă toate într-un fel de domino, care refuză să se răstoarne.
Acum văd că s-a se arestează vinovaţi. Vinovaţi pentru că au fost ucişi nişte copii. Habar n-am cine i-a ucis. Am putea să facem doar presupuneri.
Poate i-a ucis indolenţa şi hoţia care este la ea acasă. Adică la noi. Noi vrem bani, deşi nu se ştie ce s-a întâmplat cu banii daţi de oameni ca să aibă dreptul de a trăi. Dacă se poate, desigur. Dacă nu se poate, nici Dumnezeu nu te poate face nemuritor. Banii însă se topesc, se evaporează, dispar ca fumul sau ceaţa.
Poate i-au ucis cei ce trebuie să aplice legea pentru că îşi închipuie că legea e facultativă. Multă dreptatea au. De aia avem noi încredere în doamna aia legată la ochi. Să nu vă închipuiţi că vrea cineva moartea păcătosului, dar dacă el nu se îndreaptă, de ce am accepta că el nu suportă recluziunea. Eventual perpetuă.
Poate pentru că nu ne trecem prin cap că actorii ar trebui să schimbe uneori rolurile în scenă. Adică, tot jucându-ne de hoţii şi vardiştii, ar cam trebui să intre şi vardiştii înăuntru. Ca să vadă cum e face dreptatea.
Iar dacă ar trebui să ne gândim serios la rolul muncii silnice, ca metodă pentru formarea omului nou, de ce nu ne-a gândi şi la om? Ăla n-ar trebui să fie musai acarul Păun. Poate ar trebui să fie unul mai umflat.
Unul? Aiasta nu se poate.
Nu se poate pentru că treaba e groasă. Aici nu merge cu singularul. Soluţia este pluralul. Treaba asta cu democraţia, cu prezumţia de nevinovăţie e o bătaie de joc. Nevinovăţie, nevinovăţie, dar nu chiar la nesfârşit. Nu putem să fim chiar toţi nevinovaţi, atunci când mor oameni.
Când sunt ucişi oameni.
Când sunt ucişi oameni care nu au făcut încă un pas în lumea asta în care infractorii se plimbă liberi.
Până una alta mă duce gândul la telenovela aia cu Elodia.
Aşa se face că, fără să fiu un fel de Nostradamus local, eu cred că tot un fel de telenovelă va fi şi asasinarea acestor copii. Până la urmă manus manum lavat, că doar oameni suntem.
Oameni? Poate fiare.
Fiare? Unde s-au văzut fiare care se sfâşie într ele? Ele doar se joacă puţin de-a sfâşiatul. Când totuşi unele fiare le sfâşie alte fiare, ele sunt din ordine diferite. Cam la fel cum fac şi oamenii, când taie gâtul unei găini.
A fost odată un serial. Se numea chiar aşa. Elodia adică.
Ne-a ţinut cu sufletul la gură nopţi întregi. Toată lumea alerga să prindă năluca femeii, despre care nu se ştie dacă a fugit aiurea, sau a decedat pe bune. De pe urma ei, vreau să zic de pe urma acelei telenovele ieftine, au mâncat mulţi o pâine. A rulat în direct şi în reluare la nesfârşit pe postul acela de televiziune care o să ne dea nouă primul preşedinte al poporului. Parcă ceilalţi erau ai lui Belzebut! Eu chiar cred că ai lui erau. Nici despre ăsta nu ştiu al cui va fi. Poate tot al lui.
A fost odată şi un procuror. Acela tot după Elodia fugea. Parcă tipa aia ar fi fost alergătoare de cursă lungă. Atâta a alergat până aia a fost dată pierdută. Adică a fost îngropată pentru a doua oară. De astă dată de cei ce trebuiau să o dezgroape.
Aşa a fost atunci. Tot aşa a fost şi cu Ţundrea. Cu Ilie Marcel Ţundrea. Ăla măcar a scăpat de pârnaie. Inutil însă. Libertatea nu i-a priit. Până la urmă zarurile s-au rostogolit tot în defavoarea lui. Şi în favoarea celor care au dormit pe ei. Mai bine nu ieşea din puşcărie. Până la urmă toţi o să ne dorim să intrăm la ocnă. Nu de alta, dar s-ar putea ca în libertate să fie mai urât.
A fost odată şi un lider sindical. Parcă îl chema Virgil. Virgil Săhleanu, dacă-mi aduc eu bine aminte. Şi ăla a murit. A murit pe bune, după ce a fost ajutat să moară. Se pare că liderul ăsta se opunea progresului cu anasâna, pe care unul pe nume Frantisek Priplata tot încerca să ni-l bage pe gât. Frantisek Priplata a plecat puţin, pentru a nu se mai întoarce niciodată. Ne-a lăsat cu progresul baltă. Ca să poată pleca, el a fost mai întâi dus. Dus cam până la Satu Mare, că nu avea bani de călătorie până acolo. De acolo mai departe avea bani, după cum s-a văzut de toată lumea. Mai puţin de cei orbi. Ăia au în loc de ochi nişte monezi aşezate îmtr-un fel de piese de domino, care trebuiau să se răstoarne acolo unde se ştia de la început. Orbii tot orbi!
Şi uite-aşa se leagă toate într-un fel de domino, care refuză să se răstoarne.
Acum văd că s-a se arestează vinovaţi. Vinovaţi pentru că au fost ucişi nişte copii. Habar n-am cine i-a ucis. Am putea să facem doar presupuneri.
Poate i-a ucis indolenţa şi hoţia care este la ea acasă. Adică la noi. Noi vrem bani, deşi nu se ştie ce s-a întâmplat cu banii daţi de oameni ca să aibă dreptul de a trăi. Dacă se poate, desigur. Dacă nu se poate, nici Dumnezeu nu te poate face nemuritor. Banii însă se topesc, se evaporează, dispar ca fumul sau ceaţa.
Poate i-au ucis cei ce trebuie să aplice legea pentru că îşi închipuie că legea e facultativă. Multă dreptatea au. De aia avem noi încredere în doamna aia legată la ochi. Să nu vă închipuiţi că vrea cineva moartea păcătosului, dar dacă el nu se îndreaptă, de ce am accepta că el nu suportă recluziunea. Eventual perpetuă.
Poate pentru că nu ne trecem prin cap că actorii ar trebui să schimbe uneori rolurile în scenă. Adică, tot jucându-ne de hoţii şi vardiştii, ar cam trebui să intre şi vardiştii înăuntru. Ca să vadă cum e face dreptatea.
Iar dacă ar trebui să ne gândim serios la rolul muncii silnice, ca metodă pentru formarea omului nou, de ce nu ne-a gândi şi la om? Ăla n-ar trebui să fie musai acarul Păun. Poate ar trebui să fie unul mai umflat.
Unul? Aiasta nu se poate.
Nu se poate pentru că treaba e groasă. Aici nu merge cu singularul. Soluţia este pluralul. Treaba asta cu democraţia, cu prezumţia de nevinovăţie e o bătaie de joc. Nevinovăţie, nevinovăţie, dar nu chiar la nesfârşit. Nu putem să fim chiar toţi nevinovaţi, atunci când mor oameni.
Când sunt ucişi oameni.
Când sunt ucişi oameni care nu au făcut încă un pas în lumea asta în care infractorii se plimbă liberi.
Până una alta mă duce gândul la telenovela aia cu Elodia.
Aşa se face că, fără să fiu un fel de Nostradamus local, eu cred că tot un fel de telenovelă va fi şi asasinarea acestor copii. Până la urmă manus manum lavat, că doar oameni suntem.
Oameni? Poate fiare.
Fiare? Unde s-au văzut fiare care se sfâşie într ele? Ele doar se joacă puţin de-a sfâşiatul. Când totuşi unele fiare le sfâşie alte fiare, ele sunt din ordine diferite. Cam la fel cum fac şi oamenii, când taie gâtul unei găini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu