Ghinion

ElZap

Să zicem că te calcă o maşină. Nici nu mai contează cum te calcă. Nici nu mai contează ce păţeşti după ce te calcă. Ai putea să rămâi schilod pentru toată viaţa. Dar ce contează o viaţă de om în faţa unui bolid care se repede asupra ta, când până şi viaţa a mii de oameni nu este decât o valoare statistică?.

De-abia după ce ai murit de-a binelea începe marea odisee pentru ai tăi. Dacă n-ai reuşit totuşi să mori, vei fi actorul din umbră al unui şir de aventuri pe care nici nu aveai cum să le prevezi.

Când acuzatorii se prezintă la locul crimei, s-ar putea să te apuce plânsul când o să vezi cât eşti tu de vinovat. Dacă mai vezi. Dacă nu, o să vadă cei ce plâng după tine, dar mai ales după banii tăi.

Bunăoară, dacă cumva eşti lovit pe zebră, s-ar putea constata că zebra a fost pusă aiurea acolo, iar prezumtivul criminal a ştiut de multă vreme că el are tot dreptul să spulbere pe oricine se încumetă să calce pe zebra buclucaşă. Tu de ce n-ai avut curiozitatea să te interesezi? Se va descoperi din arhive, cum că locul pe unde zebra a încălecat şoseaua, trebuia să fi fost demult retrocedat in integrum (cum altfel să mai fie?) unui nepot de soră vitregă al regelui Rubobostes, căsătorită fără voie cu romanul Gnaeus Pompeius Trogus şi simultan cu ruda lui apropiată Titus Flavius Josephus. Ghinion, sau lipsă crasă de cultură?

Sau... dacă năbădăiosul şofer nu se îndură să-şi şifoneze frumuseţe de maşină? Dacă el scoate puşcociul cu gloanţe de cauciuc, sau chiar cu unele de răzbel, şi-ţi găureşte ţeasta? Atunci se schimbă argumentaţia. Doar n-o să fie lăsa bietul criminal să intre în temniţă. Aşa că se pun întrebări. Par egzamplu, acuzatorii vor trebui să se întrebe dacă nu cumva cel ce a apăsat pe trăgaci, nu avea în vedere faptul că orice spaţiu este curb, atât cât îi permite teoria relativităţii. Aia de care vorbea Einstein. Sau Poincaré? Că nici eu nu le mai ţin socoteala.

Păi dacă nici cele două genii nu au putut să se înţeleagă asupra priorităţii teoriei, cum să se înţeleagă dibaciul trăgător cu sărmanul mort? Mortul a ajuns în această stare, tocmai pentru că nu l-a citit pe Poincaré. Pardon, pe Einstein. Dacă l-ar fi citit, ar fi rezolvat mintenaş sitemul de ecuaţii ale lui Lorentz, şi şi-ar fi dat cu siguranţă seama unde trebuie să-şi poziţioneze ţeasta lui cea proastă. Nu şi-a poziţionat-o, e ghinionul lui.

Oricum, până la urmă problema se rezolvă, că doar noi avem încredere în justiţie, că aia tot nu vede bine. Ea aude. Aude ordine. Ca Ioana D’Arc. Ea auzea voci din cer, oarba aude voci din mobil. Voci venite cam tot din cer, că vocea şefului este un fel de voce divină. Dacă oarba e și surdă, se duce treaba aia cu "pâinea noastră cea de toate zilele".

Până la urmă mortul rămâne în plata Domnului, iar nevinovatul ucigaş se urcă la volanul bolidului şi recită din Topârceanu.

"S-a dus,
Adio!
Poate-acuma deja comite alte crime,
Pe cînd în urma lui se scoală din praf
Infirmele victime, --
O hectacombă de cadavre
Pe-altarul nobilului Sport,
Gesticulînd cu indignare, din drum, --
Iar tu eşti primul mort
Care-a-nviat..."

O hecatombă?! Sigur că da. De-aia nu la pus justiţia la popreală. Ca să fie număr rotund. O hecatombă, vreau să zic. Mai pe înţeles, asta ar veni ἑκατόν+βοῦς, sau în limbajul pliznoţilor autohtoni o sută de boi.

Şi dacă într-o zi, boii ăştia, sau taurii, o să vadă roşu în faţa ochilor, şi nu mai vor să se încoloneze în hecatombă?

Dacă le vine aşa-ntr-o doară să ia justiţia în coarne?