Încotro?

ElZap

S-a dus şi bacul. Ne-am consolat cu rezultatele. Am aflat că sub poleiala cu care am acoperit învăţământul douăzeci de ani, nu se ascunde nimic. Dacă am fi mers mai departe, am fi constatat că situaţia este mult mai gravă.

A venit rândul profesorilor. Aceeaşi imagine deprimantă. Poate chiar mai deprimantă decât cea de la bac. Înspăimântătoare.

La început am crezut că totul nu-i decât o minciună. Am zis să verific chiar dacă ar fi să îmi atrag ura veşnică a mai tinerilor mei colegi. Stupoare. La o întrebare de aritmetică la nivelul clasei a patra, o frumoasă absolventă de facultate nu a putut să-mi dea niciun răspuns.

Pe vremuri, un om semianalfabet m-a învăţat cum se calculează volumul unui paralelipiped. Logic, pe înţelesul meu şi pe limba lui. Omul acela ştia multe, dar n-avea decât patru clase. Acum nu se ştie cum se calculează volumul unui cub.

Poate că nivelul este prea înalt. Poate că la terminarea facultăţii ar trebui să ştim cum se împletesc coşuri, cum se pregăteşte o cafea, sau cum se croşetează nişte ciorapi. Măcar asta de-am şti. Nu ştim nimic. Tabula rasa. La origini cu noi. S-o luăm de la capăt, că aşa nu se mai poate.

Generaţie după generaţie am reuşit o performaţă de invidiat. Am clădit dezastrul.

Strigoiul se ridică în toiul nopţii în capul oaselor, doar pentru a ne scuipa în faţă un adevăr banal: analfabeţilor!