marți, 12 iulie 2011

Regolit


ElZap



După unii regolitul ar fi un fel de lampă, cam cum e cea din poză, pe câtă vreme pentru alţii ar fi un fel de praf de stele.

Dacă ar fi lampă, trebuie să ne amintim de poveştile copilăriei. Alea în care ni se promitea Luna de pe cer. Noi credeam. Deh, eram nişte bieţi copii fără minte, sau cu minte prea multă ca să ne permitem s-o irosim.

Dacă e praf, tot la Lună ajungem. Măturăm cu grijă rigolitul de acolo şi-l aducem acasă. Cum, e o altă poveste. Acasă facem noi ce facem şi scoatem din el un fel de heliu defectiv de neutron, dacă o fi posibil aşa ceva. Odată scos Heliumul ăla, te pui pe scos energia din el şi gata, ai rezolvat criza energetică pe cel puţin un an.

Treaba e că nu prea ai cum să-l aduci, mai ales când ţi s-a rupt căruţa-n drum. A rupt-o noul locatar al biroului oval, care i-a aruncat la coş proiectul fostului locatar. Cică ar fi nefezabil.

Aşa se face că am fost pe Lună, dar nu mai mergem că ne costă.

Frumoase poveşti. Aşteptăm nouă ediţie, revizuită şi adăugită. Copii şi nepoţii generaţiilor care se petrec trebuie să-şi amăgească şi ei plictisul, că doar n-o să umble numai după litiu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu